SMITE incheie anul 2014 cu o crestere de 30% a cifrei de afaceri. Pentru 2015 isi propune o crestere cu 50% a cifrei de afaceri si fuzionarea cu alte 2 agentii

SMITE incheie anul 2014 cu o crestere de 30% a cifrei de afaceri. Pentru 2015 isi propune o crestere cu 50% a cifrei de afaceri si fuzionarea cu alte 2 agentii

SMITE, agentie de comunicare independenta fondata in 2009, incheie anul 2014 cu o crestere de 30% a cifrei de afaceri fata de anul precedent, depasind astfel pragul de 500.000 euro. Acest rezultat vine ca urmare a consolidarii businessului, care in 2013 a inregistrat o dublare a veniturilor ajungand la 430.000 euro. 

In contextul in care intreaga piata de publicitate a inregistrat o crestere usoara, de sub 5% in ultimii doi ani, cresterea SMITE se datoreaza atat investitiilor facute in echipa dublate de lansarea unor noi competente precum Social Media si Field Marketing, cat si viziunii SMITE de a incuraja parteneriatul cu clientii agentiei printr-o politica de flat fee.

Florin Maxim, Managing Partner SMITE:
“Anul 2014 a reprezentat o perioada foarte importanta pentru SMITE deoarece am reusit sa ne consolidam echipa, sa investim in dezvoltare, mentinand directia pe care am pornit in urma cu 5 ani.  In plus, am reusit sa castigam 3 clienti noi, in ciuda faptului ca New Business-ul nu a fost nicio clipa prioritatea noastra”.

Astfel, in 2014, SMITE a ales sa se concentreze mai mult pe clientii activi in defavoarea new business-ului, venind in intampinarea acestora cu propuneri si solutii care sa ii ajute sa dezvolte eficient campaniile de comunicare. Totodata, echipa SMITE a crescut de la 6 specialisti in 2012 la 12 la finalul anului 2014. In plus, SMITE a facilitat dezvoltarea personala si profesionala a acestora, prin participarea la training-uri interne si externe, conferinte, workshop-uri.

“Una dintre cele mai bune decizii luate anul trecut si al carei impact s-a vazut inca din primele zile a fost aceea de a deschide pozitia de Client Service Director. Experienta de 11 ani a Claudiei Maxim in doua dintre cele mai mari agentii de publicitate Leo Burnett si Grafitti BBDO, ne-a adus nu doar o reconfigurare a modului de lucru, proiectelor si campaniilor aflate in derulare, ci si un plus de energie si motivatie in cadrul echipei”,
completeaza Florin Maxim.

Pentru anul 2015, SMITE isi propune o crestere cu 50% a cifrei de afaceri inregistrate anul trecut si completarea echipei cu inca 3 oameni. De asemenea, agentia isi propune sa dezvolte mai mult partea de events si in-store marketing cat si serviciile de digital.

Claudia Maxim, Client Service Director SMITE

“Suntem constienti ca la prima vedere, obiectivul de a creste cifra de afaceri cu 50% este ambitios, insa luna ianuarie ne-a adus deja cinci clienti noi, ceea ce reprezinta o premiera si o performanta remarcabila. In plus, acest obiectiv este sustinut si de planul nostru de dezvoltare: vom face pasul de la o singura agentie la un grup de agentii. Este un proiect la care lucram din 2014 si pe care il vom finaliza in perioada imediat urmatoare, prin fuzionarea cu inca 2 agentii de comunicare cu competente complementare”, conchide Claudia Maxim, Client Service Director, SMITE.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Leo Burnett

Leo Burnett Romania este unul dintre cele mai prestigioase nume din industria de marketing si comunicare din Romania. In mod constant o agentie de top, Leo Burnett a reusit de-a lungul timpului sa creeze lideri... vezi detalii »

Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related