Pentru cei care nu au vazut Happyish, nu e niciun bai. Serialul s-a anulat deja, dupa primul sezon. Probabil nu erau suficient de multi cinici pe lumea aceasta cat sa ii sustina supravietuirea.
Sau poate ca “Fuck Mad Men”, propozitia cu care debuteaza primul episod, spune multe despre ce vor oamenii: Varianta glam a unei industrii depresive.
Da, si Don Draper bea si isi cauta eul, dar publicitatea era locul in care isi gasea mereu identitatea, pana la finalul apoteotic in care lumea intreaga are nevoie de o Coca-Cola. Dupa 7 sezoane, o panoplie de Emmy-uri, critici in delir si mii de tineri pe care i-a impins inspre publicitate, Mad Men s-a incheiat. Si lumea a fost in doliu.
Chiar in aceeasi perioada a debutat Happyish. O cronica ilara si cumplit de cinica a industriei de advertising din prezent. Fara lumina calda a trecutului, lumea publicitatii apare, pe alocuri, ingrozitoare. (Creatorul serialului, scriitorul Shalom Auslander, a lucrat part time in publicitate).
Thom Payne e un director de creatie cu 20 de ani de experienta la o multinationala fictiva, MGT, care trebuie sa suporte “noul”. Adica o echipa de tineri suedezi de vreo 20 si ceva de ani, care au venit sa duca publicitatea, agentia si oamenii din ea, in viitor.
