Cand l-am intalnit prima data pe Petrisor Obae, candva in 2009, proiectul Paginademedia.ro se afla abia la inceput. Era singurul membru al echipei si tin minte ca vorbea cu mare convingere despre platforma pe care o crease. In consecinta, primul impuls a fost sa-i caut site-ul si, ulterior, am urmarit constant proiectul. Ce mi-a placut intotdeauna a fost ca ofera un continut curat, fara polarizari de opinie.
Recent, platforma a fost reconstruita de la zero in incercarea de a se adapta la diversitatea de canale acoperite de subiectele publicate. Asta a facut din Pagina de Media un produs si mai complex, dar care doreste sa-si pastreze acelasi statut de arbitru:
Avem „fluierul” cu care amendam derapajele, dar atat. Atat si trebuie. Putem semnala probleme, nereguli, anomalii, dar actiunea executiva intra in atributiile altor institutii. De fapt, aceasta este menirea presei in general: semnaleaza, observa, noteaza, avertizeaza, argumenteaza. Actiunile sunt in alta parte (iar atunci cand se intampla, e semn ca inca presa functioneaza), nu ne putem erija in ce nu suntem (o tentatie periculoasa, dar care nu sta in atributiile acestei meserii).






















