[Juratii FIBRA] Olivia Walsh (apple tree communications): Eu spun mereu "Nu va ganditi la cutie", nu conteaza sa "gandesti in afara cutiei". Nu exista si nu a existat niciodata o cutie

[Juratii FIBRA] Olivia Walsh (apple tree communications): Eu spun mereu "Nu va ganditi la cutie", nu conteaza sa "gandesti in afara cutiei". Nu exista si nu a existat niciodata o cutie

Ah, cutia. Metafora pentru siguranta absoluta, lipsa riscurilor si impresia generala de confort. Toata lumea din comunicare se chinuie sa iasa din cutie desi pare asa de usor sa iei un loc, sa petreci o vreme, ca nu face rau nimanui, corect? Nu chiar. In vremurile tehnologizate de astazi, incepi sa-ti dai seama: cutia aia nu e acolo si ca n-a existat niciodata. Despre eliminarea iluziei cutiei sfatuieste permanent si Olivia Walsh (Chief Creative Officer, apple tree communications). E adevarat pentru publicitate, la fel si pentru PR de vreme ce amandoua trebuie sa-si tina motorasele creative unse si stralucitoare.

Premiile FIBRA se apropie rapid si o sa vedem si cine straluceste cel mai tare in industria de comunicare locala. Olivia este membra a juriului international FIBRA, haideti s-o cunoasteti mai bine inainte s-o intalniti fata in fata la Hotel Caro, in perioada 3-6 mai.


Olivia's interview in English is available over here.

 

Parcursul tau in comunicare si saltul catre propria agentie

Mi-a placut intotdeauna marketingul, felul in care comunicam ca societate in general. La inceput, mi s-au deschis ochii pentru cat de important este sa ne gandim nu doar la ce vrem noi sa spunem, ci si la ce vor auzi ceilalti... perceptia este ESENTIALA.

Inainte de apple tree m-am ocupat de marketing intr-o firma de consultanta strategica; marketingul includea si publicitatea, si comunicarea, si evenimentele. Existau foarte putine agentii full-service la momentul respectiv si niciuna din ele nu utiliza gandirea strategica in comunicare, prin urmare am hotarat, impreuna cu partenerii mei, sa ne infiintam propria companie, care sa ofere servicii de creatie, comunicare, digital, evenimente si, bineinteles, strategie. 

Cele mai mari dificultati - in afara de a invata spaniolii sa pronunte corect apple tree communications ;) - le-am intampinat pentru ca toti cei 3 parteneri fondatori sunt femei si, din pacate, acum 14 ani misoginismul era mult mai frecvent in aceasta piata.

 

Obiective setate pentru tine si pentru apple tree

Principalul meu obiectiv este sa continui sa creez si sa ma bucur de munca mea. Si, desigur, sa ofer solutii inovatoare si cu adevarat utile clientilor nostri. Mi-ar placea sa vad ca apple tree patrunde pe noi piete, ne-am apucat deja de asta, avem birouri in Barcelona, Bogota, Londra, Madrid si ne gandim la Mexic, SUA, etc.

Si pot spune cu siguranta ca Spania este o piata extrem de creativa, prin urmare suntem cu totii permanent sub presiunea de a fi mai buni, atat din partea noastra, cat si din partea concurentei noastre!

 

Proiecte apple tree de care esti mandra

Sunt mandra de toate proiectele pe care lucram la agentie, campania "Chef vs. Chef" pentru McDonald’s, lansarea noului Mini Cabrio, de la care tocmai ne-am intors, sau de ce facem pentru Nike in toata Europa de Sud.

 

Ce ma face pe mine si, in general, pe toti cei din agentie sa ne simtim mandri este sa schimbam ceva, sa lasam ceva in urma unei campanii, iar deseori asta include proiecte in domeniul sanatatii. Unul din proiectele recente de care sunt foarte mandra este "Diabetes Gets a Beating" pentru Novartis Pharmaceuticals.

 

Contine strategie, digital, un eveniment si multa creativitate, ceea ce e dificil de reusit pe o piata extrem de reglementata, precum cea din industria de farmaceutice. Acest proiect a castigat la toate cele 3 festivaluri la care l-am inscris: Premiile Europene SABRE, premiile Aspid si Eventoplus din Spania.

 

Rolul de Chief Creative Officer intr-o agentie de PR

Din prima zi, apple tree a avut o imagine si o abordare creativa, este una din caracteristicile care ne-a diferentiat mereu. Clientii si concurenta incep abia acum sa inteleaga nevoia de creativitate in campaniile si strategiile lor, in timp ce noi am crezut tot timpul ca strategia merge mana in mana cu creativitatea.

Eu spun mereu „Nu va ganditi la cutie” pentru ca nu conteaza sa „gandesti in afara cutiei”. Nu exista si nu a existat niciodata o cutie si cred ca brandurile si profesionistii incep sa inteleaga asta.

Trendurile devin realitate, iar in ziua de astazi realitatea inseamna branded content. Astazi, nu brandurile sunt relevante, ci experienta pe care ele o ofera consumatorilor. Utilizatorii sunt mai inteligenti si aleg continutul pe care vor sa il consume, nu vor sa fie bombardati cu publicitate la televizor sau oriunde altundeva, sunt mai increzatori in ei insisi si au mai mult discernamant.

 

Festivalurile din comunicare. Plusuri si minsuri

Noi, la apple tree, suntem foarte selectivi cand vine vorba de festivalurile la care participam si de proiectele pe care le inscriem, pentru ca o candidatura buna cere mult timp, efort si strategie, la fel ca un proiect.

Festivalurile sunt foarte importante, nu doar pentru ca reprezinta un loc unde iti poti prezenta munca si unde poti descoperi abordarile altor profesionisti in ce priveste campaniile lor; festivalurile sunt puncte de concentrare unde poti descoperi tendintele in creatie si in marketing si unde poti intalni alti creativi.

 

Cel mai important premiu obtinut de apple tree pana acum 

In opinia mea, toate premiile sunt importante, pentru ca reprezinta punctul culminant al eforturilor noastre si o recunoastere suplimentara a tot ce am facut. Dar premiile internationale ofera mai multa vizibilitate.

 

Industria de comunicare din Romania

Am fost in Bucuresti acum doi ani si am fost uimita de energia, creativitatea si „electricitatea” pe care le-am vazut peste tot. Sunt familiarizata si cu campania "Small Country. Great People" (n.r. Graffiti BBDO, 2011) si sunt un mare fan al campaniei "American ROM" (n.r. McCann, 2011). Un exemplu fantastic de strategie si creativitate!

 

Asteptari ca membru al juriului Premiilor FIBRA

Este o onoare pentru mine sa fac parte din acest festival important si sa fac cunostinta direct cu creativitatea abundenta din Romania. Abia astept sa vad toate lucrarile inscrise. 

 

Un sfat pentru participanti

Concentrati-va pe simplitate, fiti cat de creativi posibil si intotdeauna uitati de cutie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Oameni

Subiecte

Sectiune



Related