[Echipa de teambuilding] Vacantele cu Cap se fac unde niciun confrate de pitch nu stie s-ajunga

Vacanta este de regula motivul pentru care poti sa te rupi de job in adevaratul sens al cuvantului. Cateodata, teambuildingurile la Cap au fost motivul pentru care unii nu si-au dat demisia. 

Desi pe vremuri escapadele se intamplau de doua-trei ori pe ani, acum, din motive de work-flow, se aproape multumesc si cu una. Iar aceasta apare atunci cand se cere time-out-ul singur si colegii noi incep sa se-adune.

Le-am citit povestile si pot sa sintetizez esentialul, cred eu, cel mai aproape de adevar: echipa de teambuilding de la Cap nu pleaca niciodata incompleta, este fana relaxarii level 9999 si a "spalatului pe creier", insa poate da dovada de ADHD atunci cand are chef de un revelion in iulie. 

Teambuildingul la CAP: o necesitate sau un moft?

Nu stiu cum e la altii, dar noi mai degraba cerem time-out cand avem mai multi colegi noi, decat atunci cand suntem prajiti de munca, iar retreaturile memorabile sunt acea sursa de stat iarna dupa program in jurul unui monitor si privit in grup fotografiile de la vreun retreat de care uitasem. Combinatie intre ras si nostalgie, asortata la vremea ei cu o Zaraza de 7 stele. Deci teambuildingul e util si inainte si in timpul si dupa.

Uneori un teambuilding reusit ajunge sa atarne asa greu in memoria colectiva incat poate chiar sa devina unul din motivele pentru care nu iti dai demisia cand nu mai suporti o situatie, un client, un sef sau un coleg. Pentru ca e momentul cand ai inteles ca te potrivesti cu oamenii astia, cand ti s-a pus pata pe cineva, ceva, pe o trupa, o melodie, un loc. Chestii importante pentru tagma asta usor diferita.

Imprevizibilul

Pana nu demult, nu ratam anual doua iesiri in tara si una pe afara. De cand clientii topaie ca au iesit din criza, dar de frica ei si-au dublat calendarul de activitati si injumatatit timpul de asteptare dupa ele, ne straduim sa facem unul si bun, in tara, in locuri cautate cu grija. Si nu, nu ne declaram multumiti, ar fi loc de doua. Minim.

Bine, nu sunt de omis vremurile cand ne mai scotea clientul din zona de confort la cate un tur de prezentare a biznisului prin teritoriu si atunci iesea de pomina. Asta era teambuildingul rotund, client - agentie intr-o comuniune perfecta, ca magnetii prinsi pe poluri diferite care se atrag indiferent cu cine voteaza.

Cui ii revine taskul

Activitatile din teambuilding sunt mereu un subiect de dezbatere. Si un prilej de decizii luate ad-hoc. Orice planuri ne-am face, un teambuilding in acceptiunea majoritatii este despre lenevit si spalat creierul, dar mai e cate un hiperactiv sau o adhd-ista care vrea un cocotat pe munte, un trap saltat pe ponei, un exercitiu motivational sau o drumetie pe urma cocoselului de munte.

Pana la urma ii bagam cu forta in sauna si se linistesc. Ori le inchidem gura cu o sesiune de airsoft sau tir cu arcul. Bine, hai si o vanatoare de trufe. Dar asta e un maximum tolerat de falsa impresie de democratie pe care vocea majoritatii de la Cap o afiseaza in public.

Structura si grupul

Spontaneitatea cu focus pe relaxare e castigatoare in orice teambuilding. O singura data am ales o locatie montana cu teren de fotbal si instalatie nocturna. Dupa meciurile epuizante pana tarziu in noapte - sa profitam de nocturna - toti fiind combatanti nedusi pe la sala, s-a cam ales praful de haosul si zbantuiala de dupa meci. Cel mai bine s-au distrat colegele care savurau un pahar (2,3..93) la peluza vip.

Bine, asa nici teambuildingurile de la cetatea lui Dinescu - unde din start am consumat tot ce ni s-a pus pe masa pana n-am mai putut sa ne ridicam de pe scaun, asa ca am continuat pana s-a terminat weekendul - nu credem ca sunt solutia ideala pentru teambuildinguri.

Fiind fideli structurii bazate pe o mana de oameni supracalificati cu problemele lor care trebuie impartasite tuturor, nu plecam in teambuilding pana nu poate sa vina toata lumea, ceea ce face mai dificila organizarea decat in structurile cu 100 de oameni, unde 5, 6 colegi care au racit sau au o cumetrie in weekendul respectiv, nici nu se observa. La noi insa totul se intampla in comun, suntem anti-intimitate si ne e strain conceptul de spatiu personal.

Memorii de teambuilding

Evident, memorabile raman tot situatiile limita, cum a fost goana cu autocarul seara printr-un Istanbul ploios si aglomerat, cand apareau obstacole la tot pasul care ne trimiteau doua casute inapoi ca la Piticot, iar trenul - caci da, ne place cu trenul - a fost prins la limita, cand rotile incepeau deja sa scartaie de pe loc. Mai bine il pierdeam, ca toaletele erau impracticabile, era un batran CFR, nu vreun TGV de la Turkish Railways.

Ne plac drumurile lungi cu trenul. Ca tot vorbeam de spatiul personal si lipsa de intimitate, avem colegi care au mers cu trenul pana la Amsterdam, din fobie de zbor, in timp ce restul agentiei a zburat pana acolo - si era deja "avioane" cand au ajuns ceferistii.

Am plecat intr-o seara la Suceava sa cautam o pastravarie de unde isi cumpara regele pestele - probabil doar o legenda care suna atractiv - si sa dam iama in inghetata la fabrica Betty Ice, clientul nostru pe atunci. Am ajuns dupa vreo 12 ore de mers cu trenul in noapte, ore de mingling si bonding de cea mai buna calitate - recomandam cu caldura teambuildingurile in care pleci departe cu trenul.

Teambuildingul istoric ramane insa cel in care am sarbatorit la 120 km de Bucuresti si la mjloc de iulie, trecerea dintre ani. A fost un revelion pus la cale ad-hoc intr-o gradina frumos amenajata, cu multe bule de sapun, air guitar, drums, vocals and keyboards, mancare sofisticata preparata chiar de noi pentru revelion, asa cum se facea odinioara si multa iubire, ajutata de sampanie probabil, ca altfel ne intepam cum prindeam ocazia.

The next check-in

Locul care se identifica cu teambuildingurile noastre cele mai reusite este unul privat - nu apartine circuitului turistic - din zona submontana. Acolo aveam doua locatii, fiecare cu ritualul sau. Prima era dedicata vietii la botul calului, a doua seratelor sofisticate care se terminau cu pogo si moshing pe Prodigy rulat blana de pe vinyl - singura chestie de dansat din colectia de vinyl-uri intelectual-eclectica, a casei.

Dar n-am mai ajuns demult pe acolo, acum vanam locuri ascunse, frumoase si indepartate, unde sa exersam anti-intimitatea. Nu vindem ponturile ca nu vrem sa ne intalnim cu confratii si sa ne zburlim cozile ca la pitch-urile unde ne cheama in comun la briefing. Deci slabe sanse de crash-uit teambuildingurile noastre. Doar daca investiti in detectivi particulari. Dar atunci sa veniti antrenati pentru malitiozitate si alte excese de tot felul.