"Box-office", un termen foarte uzat de industria internațională a cinematografiei, este încă un neologism pentru filmul românesc.
Prioritatea cinematografiei din România a rămas, pentru mai mult de 25 de ani, recunoașterea internațională. În căutarea identității, ne-am concentrat modestele resurse de producție într-un exercițiu de forță de reproducere a angoaselor etosului mioritic, sub stindardul exoticului.
Chiar și cu excerpturi din traume comuniste, am reușit să impresionăm publicul de festival. Artistic, stăm bine. Între timp, cinema-ul românesc îmbrățișează diversitatea și vânzarea la mall-uri. Comedia, eroina sufletului mioritic, s-a adaptat astrologic la buzunarul românului, din vremurile B.D., Marfa și Banii, până în prezent.
De exemplu, conceptul de “pitoresc oltenesc întâlnește ecoul visului american” generat de Vintilă Corbul și Eugen Barbu în “Nea Mărin miliardar” încă îi ținea în cinematografe pe câțiva adolescenți pe durata revoluției din ’89 – deși filmul a fost lansat în 1979.
