[Gustul pasiunii] Iuliana Sbîrnea (Bucate Aromate): Nimic nu mă inspiră mai mult decât deserturile. E de ajuns să mă stârnească o fotografie şi nu mai am linişte până când nu fac ceva asemănător

[Gustul pasiunii] Iuliana Sbîrnea (Bucate Aromate): Nimic nu mă inspiră mai mult decât deserturile. E de ajuns să mă stârnească o fotografie şi nu mai am linişte până când nu fac ceva asemănător

Iuliana Sbirnea nu are foarte mult timp liber. Lucreaza in domeniul naval si in activitatea zilnica are de-a face cu limitari tehnice si inguste. Momentele creative de respiro i-au fost, insa, asigurate de blogul culinar Bucate Aromate, unde se poate juca in voie cu arome, culori, texturi, imagini si cuvinte, cum ne-a povestit.

Iuliana pornea blogul in perioada in care fiul ei, plecat la facultate, se prindea ca nu poate manca pizza congelata la nesfarsit. Cu blogul mamei in fata, s-a trecut de la asa-numita "mancare a burlacului" la supe-crema de usturoi, ciorbe radautene si alte mancaruri gatite ca acasa. Dar Iuliana nu s-a oprit acolo, nici pe departe.

Desi placerea de a gati a insotit-o cam pe tot parcursul vietii, blogul a fost cel care a impins-o spre a si-o cultiva. Citind despre domeniul culinar, documentandu-se, incercand ingrediente, tehnici si retete noi, pasiunea a explodat si a dus-o intr-o sumedenie de destinatii culinare, traditionale sau nu, dar mai ales simple si rapide. Foarte multe dintre retetele Iulianei nu au timpi de preparare mai mari de 30-40 de minute, un stil de gatit dezvoltat tocmai din lipsa timpului. 

Tot blogul a adus-o pe Iuliana in fata unei noi pasiuni - fotografia de produs - pe care a aprofundat-o la fel de constiincios, printr-un curs foto extensiv, de 6 luni, absolvit cu brio dupa un examen in toata regula. Iata, asadar, cum dintr-o pasiune se pot naste si altele, chiar perfect complementare. Toata povestea in continuare, intr-un nou episod al seriei Gustul pasiunii, dezvoltata in parteneriat cu Selgros Romania.

 

Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru gatit?

A fost cu mine dintotdeauna, iar eu am devenit constienta de ea treptat. Nu a fost vreo revelatie care a venit brusc, ci a fost o placere a gatitului, mostenita de la un lung sir de bucatarese iscusite din familia mea. Cu toate ca nici bunica si nici mama nu "m-au pus la treaba" niciodata, mie mereu mi-a placut sa le stau prin preajma cand gateau si asa se face ca am tot acumulat amintiri...vizuale, olfactive, gustative.

Imi vin in minte, ca niste flash-uri, secvente de cand eram foarte mica, in general din vacantele petrecute la tara, la bunici: paine la test, peste intins pe sarma la uscat, mirosul turtitelor din faina si malai pe care bunica le folosea la dospit painea, supa de scoici, grau fiert pentru coliva, pasat cu lapte, placinta facuta iarna cu struguri uscati in pod...cam asa a fost copilaria mea culinara.

Mai tarziu, in adolescenta, amintirile mele s-au mutat la oras si s-au mai emancipat: pandispan facut impreuna cu mama cu mixerul Argimix primit cadou de la tata de 8 Martie, bezele, prajituri fine cu multe foi subtiri, tort cu crema de zahar ars si primele mele clatite lipite fara speranta de tigaie intr-o zi cand eram singura acasa.

Asa ca pasiunea mea a crescut si s-a transformat cu fiecare etapa de viata prin care am trecut; si as spune ca am inceput sa o cultiv mai serios si chiar sa o educ - daca nu cumva suna prea pretentios - abia dupa ce mi-am deschis blogul culinar.


Spanac cu smantana si oua de prepelita // Sursa


Prajitura Siret, "cum numai la Galati o gasesti" // Sursa

 

Bucate Aromate

M-am decis sa pornesc blogul dupa ce fiul meu a plecat in la facultate. Cantina unde ar fi putut sa manance la preturi studentesti era foarte departe de el. Pachete cu mancare de acasa care sa ajunga proaspata nu prea puteam trimite, asa ca se multumea cu ceea ce ii oferea supermarketul de langa camin. Ma ingrozeam de cate ori imi spunea ca mananca pizza congelata si ca "mami, nu e chiar asa de rea cum crezi tu".

N-a durat mult pana cand si-a dat singur seama ca, de fapt, era rea. Atunci a inceput sa gateasca. Cam tot atunci am pornit si eu blogul.  Am sperat ca poate vreodata se va uita pe retetele mele cand isi va dori ceva bun ca la mama acasa. Si a venit si ziua aia! Cu blogul meu in fata a invatat sa faca mamaliga, orez cu lapte, supa-crema de usturoi, ciorba radauteana si alte mancaruri de care ii era dor.

Obiectivele mele in ce priveste blogul au tinut intotdeauna mai mult de suflet decat de cifre. Cu toate ca lucrez pentru blog in fiecare zi, reusesc sa il percep doar ca pe o pasiune, nu ca pe un job. Nu tind catre vreun podium, asa ca imi permit sa fiu destul de relaxata in privinta cifrelor din statistici.

Fireste ca imi pasa daca si cati oameni ma citesc, daca anul asta sunt mai multi decat anul trecut, insa informatiile astea le caut doar ca sa inteleg daca ceea ce fac eu acolo foloseste sau place cuiva. Ma bucur sa constat ca cifrele cresc, asta inseamna ca sunt pe un drum frumos si interesant nu doar pentru mine, asa ca merg mai departe pe el ca si pana acum.


Hummus cu usturoi copt // Sursa

 

Primele retete puse pe blog

Am inceput cu o placinta cu branza si stafide cu un text cam stangaci si poze mai mult decat modeste. Se intampla in octombrie 2013. M-am gandit de multe ori sa refac postarea aceea, dar nu ma indur pentru ca, de fapt, mi-a prins bine ca model de "asa nu!". La a doua reteta, de data asta o placinta cu dovleac (a se observa cat eram de consecventa cu placintele), am fost ceva mai atenta si la text, dar si la aspect. A treia reteta, o tarta cu gutui, as zice ca a fost chiar artistica, date fiind cunostintele si mijloacele mele tehnice de acum 5 ani. Ba i-am facut chiar si poze intermediare!

La scurt timp, pasiunea mea a explodat si traiectoria retetelor s-a schimbat. Am inceput sa citesc mai mult despre domeniul culinar, sa aflu despre tehnici si ingrediente noi si sa le aduc in retetele mele.


Pandispan cu caise si cirese // Sursa 

 

Fotograf culinar cu acte in regula

Mi-am dorit initial sa invat sa folosesc toate butoanele, rotitele si setarile camerei foto, sa lucrez in modul manual si sa obtin fotografii corect expuse. Pentru asta am mers la Bucuresti la un curs de initiere. Am fost multumita cu ce aflasem pentru o perioada destul de scurta. Mi-am dat seama ca trebuie sa invat despre reguli de compozitie, lumina artificiala, culori, texturi si despre multe altele, asa ca m-am inscris la un nou curs, mai lung si mai complex, de data aceasta in Galati.

Cursul a fost tinut de Cosmin Atanasiu, un fotograf tanar si foarte talentat care a avut o cu totul alta abordare fata de cursul de la Bucuresti. Am avut module de fotografie de portret, de arhitectura, peisaje, fotografie de strada, glamour si intr-un final, partea care ma interesa pe mine cel mai mult, fotografia de produs.

Totul a durat 6 luni si s-a finalizat cu un portofoliu de lucrari si cu un examen constand intr-o proba scrisa si o proba practica in fata unei comisii, deci examen in toata regula. Bonusul a fost diploma de la final care nu a fost un scop in sine, dar pe care acum ma bucur ca am obtinut-o.


Fursecuri cu magiun de prune si nuci // Sursa

Acum, cele mai dificile sunt toate actiunile care preced apasarea pe declansator. Provocarea adevarata este sa am timp sa imi asez decorurile si sa dirijez lumina in asa fel incat fotografia finala sa arate asa cum mi-am propus.

Prefer in continuare sa lucrez cu lumina naturala, iar asta ma limiteaza foarte mult. Nu am timp sa gatesc si sa fotografiez pentru blog decat sambata, cand sunt acasa in timpul zilei si am parte de frumoasa mea lumina din balcon. Sambata fac 2, 3 poate chiar si 4 retete odata. Se intampla de multe ori ca toate preparatele sa fie gata cam in acelasi timp, iar fiecare are nevoie de alt fundal, alt decor, alt unghi din care sa cada lumina, etc. Provocarea e sa jonglez rapid cu toate astea inainte sa se usuce friptura, sa se topeasca inghetata sau sa mi se lase sufleul si intr-un final toate trebuie sa arate frumos pe ecran. Uneori reusesc, alteori nu, dar de fiecare data imi place.


Friptura de miel cu vin alb si rozmarin // Sursa

 

Program de lucru

Blogul imi ocupa cam 2-3 ore pe zi in timpul saptamanii si cel putin 4 ore pe zi in week-enduri, uneori mai mult, depinde ce proiecte sau colaborari am in derulare in perioada respectiva. Am oarecum un program, in sensul ca postez retete noi de 2-3 ori pe saptamana. Gatesc in ritmul meu, fotografiez, imi notez cantitatile folosite si temperaturi, timpi de coacere sau de asteptare unde este cazul, apoi incarc retetele in draft. Scriu textele introductive si le public cand am timp, dupa inspiratia de moment, nu neaparat in ordinea in care le-am gatit.

 

Preferinte de gateala

Petrec mult timp pe Pinterest si pe Instagram uitandu-ma la fotografii culinare de peste tot din lume. Asa imi incep diminetile, luandu-mi, pe langa doza de cafea, si doza de frumos. Nimic nu ma inspira mai mult decat deserturile. E de ajuns sa ma starneasca o fotografie si nu mai am liniste pana cand nu fac si eu ceva asemanator. Chiar daca in final nu respect nici macar ideea fotografiei de la care am pornit, de multe ori inspiratia mea de acolo pleaca.

Am o colectie de peste 40 de torturi cu care ma mandresc, pentru ca exceptand cateva retete consacrate gen Tiramisu sau Diplomat, restul sunt creatie proprie de la compozitie pana la decor. Torturile sunt foarte ofertante la toate capitolele. De la arome, pana la forme si culori, cu un tort ma pot juca in fel si chip. In plus, torturile sunt si cele mai fotogenice preparate.


Tort de turta dulce cu crema de branza // Sursa

Cel mai putin imi place sa gatesc carnea, probabil pentru ca nu sunt prea carnivora de felul meu. Daca am de ales intre carne si orice altceva, aleg orice altceva. Si de mancat, si de gatit.

Retete dificile? Mie mi se par usoare toate si nu glumesc cand spun asta. Oricat de mult am lucrat - de exemplu - la un tort (pe care mai intai l-am desenat cu creionul pe hartie, apoi i-am calculat ingredientele, apoi am copt 2 tipuri de blaturi si am facut 3 creme), la final tot am impresia ca n-a fost chiar asa de greu. Pentru mine bucataria e oaza mea de relaxare, tot ce se intampla acolo e reconfortant, de-a dreptul odihnitor, nimic nu e prea greu.

 

Un singur fel de mancare pentru tot restul vietii?

Paine cu maia. Fac paine de casa de 2 ori pe saptamana de aproape un an. Dupa atata timp, inca am emotii la fiecare paine. Le privesc pe geamul cuptorului si le vad crescand efectiv sub ochii mei, coaja crapandu-se, mirosul de paine calda invadeaza toata casa si de fiecare data cand scot o paine cu maia din cuptor ma minunez de magia care se intampla doar din faina si apa. Painea cu maia este ea insasi hrana, nu doar un suport peste care sa intinzi ceva. Daca e sa aleg doar un singur fel de mancare, sunt absolut convinsa ca as putea trai doar cu paine cu maia tot restul vietii mele.

 

Cum mananca si cum gatesc romanii?

Cu toate ca mancarea este printre preocuparile principale ale romanilor si cheltuiala lunara cea mai importanta in bugetul multor familii, romanii mananca in continuare prost si haotic. Ca in multe alte privinte, cu teoria stam bine, practica ne omoara. Cu oricine ai sta de vorba iti va spune ca o poezie ca toate sunt pline de E-uri si chimicale, ca nimic nu mai e natural si ca mancarea ne imbolnaveste in loc sa ne hraneasca. Oamenii stiu asta, doar ca nu stiu sa discearna mai departe.

Pusi in fata rafturilor pline de marfuri colorate nu stiu ce sa aleaga pentru ca nu au o minima educatie gastronomica. Romanii inca aleg mancarea dupa brandul pe care l-au vazut cel mai des in reclame, dupa ambalaj si dupa pret. Nu citesc pe eticheta decat cel mult termenul de valabilitate, nu stiu sa fie atenti la continutul de grasimi, de sare, de zahar, de carbohidrati. 

Cred ca toata abundenta alimentara pe care o traim ne-a prins nepregatiti si in continuare facem prea putin pentru a ne pregati macar copiii sa cunoasca mai multe lucruri despre mancare. Lipsa educatiei gastronomice din scoli ne costa scump pe toti pe termen foarte lung si la un nivel pe care nici macar nu ni-l putem imagina.

 

Bucatarii regionale romanesti

Am marele privilegiu sa fac parte pentru al doilea an, din echipa de bloggeri implicata in proiectul Selgros Cauta Pasiunea. In 2018 ne-am propus sa scoatem la lumina gusturi uitate din gastronomia locala, astfel ca am ocazia "sa sap" mai mult dupa retete specifice zonei in care am copilarit sau zonei in care locuiesc, spre norocul meu, ambele fiind situate pe malul Dunarii.

Caut sa documentez retetele pe care le aflu din zona sau pe care le gasesc in carti vechi de bucate si sa le pun in practica pentru a le arata si cititorilor. Asa se face ca am redescoperit scordoleaua, o mancare extrem de simpla si de gustoasa, adusa demult prin partile noastre de catre negustorii greci si care se asociaza de obicei cu pestele uscat. 

De cand am inceput proiectul acesta, citesc cu mare interes despre comorile culinare pe care si colegii mei le scot la lumina din zonele lor. Numai cat vad retete cu denumiri neaose si simpatice precum "nacreala cu chisleag", "pampuste bucovinene" sau "budinca de scoaca si groscior", nu doar ca mi se face foame instantaneu, dar imi dau seama o data in plus cat de grozava e bucataria noastra traditionala. 

Eu sper ca dupa ce ne vom fi saturat de dat iama prin alte bucatarii occidentale sau orientale, sa ne intoarcem la a noastra, sa o redescoperim si sa incepem sa o promovam pana nu e cu adevarat prea tarziu.

  

Blogosfera culinara de la noi

Si in blogosfera e ca in societate: avem de toate, desi de unele ne-am lipsi bucurosi. Avem elite care sunt un castig pentru cititori si un reper pentru ceilalti bloggeri. Avem si oameni cu adevarat pasionati si talentati care isi scriu povestile culinare atat de savuroase parca cu prea multa discretie si modestie, dar avem si din cei care fac mult zgomot pentru nimic.

Ii mai avem infiltrati printre noi si pe cei care, in ciuda faptului ca exista o lege a dreptului de autor, fura cu buna stiinta retete, texte si fotografii cu care construiesc adevarate retele de bloguri-fantoma. Am scris candva un articol referitor la fenomenul asta, il gasiti aici. A avut oarece ecou, dar nu a adus nicio schimbare pentru ca in ciuda evidentei furturilor, se pare ca totusi e foarte greu de rezolvat ceva in privinta asta. In fine, e diversa si pestrita blogosfera noastra. Diversitatea e partea buna, faptul ca e pestrita e partea trista.


Suc parfumat din petale de trandafiri // Sursa

 

Unicitatea blogului

Blogul meu, asa cum ii spune si sloganul, are "retete simple pentru familie si prieteni". Oricat de mult mi-ar placea sa gatesc, programul nu imi lasa timp pentru retete complexe, cu durata mare de preparare, asa ca de voie, de nevoie, mi-am dezvoltat un stil de gatit bazat pe retete simple si rapide.

Foarte multe dintre retetele de pe blog sunt gata in doar 30-40 de minute. Chiar si multe dintre deserturi se inscriu in aceasta categorie. Asta incerc sa transmit si cititorilor, atat prin texte, cat si prin fotografii: ca a gati acasa mancaruri simple, dar gustoase nu e deloc greu si nici nu dureaza mult.


Iuliana pregatind crema cheesecake-ului cu ananas si afine de langa 

 

Publicul 

Cei mai multi cititori vin din capitala, apoi urmeaza celelalte orase mari. Ca varsta, cei care viziteaza blogul se situeaza intre 25 si 45 de ani, iar un sfert dintre ei sunt barbati. Cand am descoperit asta, mi s-a parut incredibil. Nu stiu de ce, dar nu ma asteptam deloc sa ma urmareasca asa de multi barbati interesati de gatit. Eu consideram ca, avand putine retete cu carne si foarte multe deserturi, blogul meu e preferat intr-o proportie mult mai mare de catre doamne. Dar probabil ca si sexul puternic cauta uneori retete simple si rapide, iar la mine le gasesc saptamanal.

 

Cele mai populare articole

De ceva vreme insa, painea cu maia castiga detasat la capitolul accesari. Nu sunt eu printre brutarii veterani din blogosfera, nici macar nu fac cele mai frumoase paini, dar cred ca am reusit sa "cobor" maiaua naturala la un concept care i-a convins pe multi ca e usor de pus in practica si acasa.

Painea de casa in general pare greu de facut, iar cea cu maia cu atat mai mult. Tot procesul pare complicat, sunt tehnici care nu se aplica la painile cu drojdie, iar per total dureaza mai mult de 14 ore pana scoti painea din cuptor, iar asta descurajeaza.


Paine de secara cu chimen negru // Sursa

Mare succes are si articolul despre cum se obtine frisca naturala, cea din smantana adevarata. Pentru mine era uimitor cat de multe cititoare imi spuneau ca nu folosesc frisca naturala pentru ca lor nu le iese niciodata. Lucram cu atata drag la cate o reteta si apoi aflam ca cineva a facut-o, dar a folosit imitatia numita frisca vegetala. Ma durea sufletul gandindu-ma ca respectiva cititoare a pierdut de fapt tot ce era mai bun in prajitura aia: gustul laptos, fin si cremos dat tocmai de frisca adevarata.

 

Monetizare

In primii 3 ani nu am castigat practic nimic din blog. Banii din micile colaborari pe care le-am avut in perioada asta i-am investit in teme, plugin-uri, hosting, logo, camera foto, obiective, trepied, filtre, decoruri etc. Acum singura forma de monetizare constanta pe Bucate Aromate sunt reclamele de la Google AdSense. Ponderea lor cred ca e de bun simt: la inceputul si la sfarsitul postarii, astfel incat vizitatorul sa isi citeasca linistit reteta pentru care a venit pe blogul meu.

Incerc sa nu uit vorba aia din batrani care zice ca "ce tie nu-ti place, altuia nu-i face". Mie nu imi place deloc ca pe un site sa-mi fie distrasa atentia de reclame agresive care imi sar pe ecran cand mi-e lumea mai draga. Si nu fac asta nici cititorilor mei. Cat despre alt gen de colaborari, dat fiind ca timpul in care ma pot ocupa de blog e limitat, pentru a-mi reprezenta cum se cuvine colaboratorii, trebuie sa fiu foarte selectiva in acceptarea acestora. Accept doar colaborari pentru magazine, produse sau echipamente pe care chiar le cunosc sau le folosesc eu insami si care se potrivesc cu specificul blogului.

 

Planuri

Imi doresc ca blogul sa urmeze aceeasi traiectorie ca si pana acum. Sa creasca incet, dar constant, pe toate cele trei directii: retete frumoase, texte scrise cu atentie la detalii si fotografii de calitate.

Cat despre proiecte, la inceputul anului am inaugurat pe blog o rubrica lunara destinata reducerii risipei. Rubrica se numeste "Economie in Bucatarie". E un subiect care ar trebui sa ne preocupe pe toti, iar un schimb de idei pe tema asta cu cei din comunitatea adunata in jurul blogului nu poate decat sa ajute pe toata lumea. Sunt convinsa ca, pana la sfarsitul anului, vom aduna acolo impreuna o multime de sfaturi si trucuri utile.

De asemenea, mi-am propus ca anul acesta sa dezvolt sectiunea de reportaje a blogului si am in lucru un proiect care va cuprinde articole pe teme culinare din culisele unor mici afaceri locale din domeniu: brutarii, cofetarii, restaurante sau ferme din imprejurimi. 

Iar ceea ce ma umple de emotie si de bucurie este participarea mea la o expozitie de fotografie alaturi de alti colegi fotografi din Galati. Eu voi contribui la expozitie, desigur, cu fotografii culinare, spre deosebire de ceilalti participanti care au alte specializari. Expozitia va avea loc la sfarsitul lunii aprilie.

  

Unii oameni nu cunosc greutatile in bucatarie. Bineinteles, pun in practica retete complicate si folosesc tehnici dificile. Se pleaca uneori chiar si de la schite facute cu creionul pe hartie dinainte ca primele ingrediente sa fie aduse impreuna. Pregatesc variante si variante de aluaturi, umpluturi, blaturi si creme pana ajung la combinatiile si gusturile pe care si le doresc. Dar, in final, orisicat de multe resurse investesc, parca nu obosesc. Dat fiind ca ii conduce, cu totul, pasiunea. 

Intr-o serie editoriala realizata alaturi de Selgros Romania, ii cunoastem indeaproape pe (o parte din) membrii clubului pentru profesionisti si pasionati. De bunataturi.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Related