Mi-am zis de multe ori ca de sampoane si de detergenti n-am sa ma leg vreodata, ca n-are rost sa dau cu piatra in cele mai sarmane creatii publicitare - golite de sens si vaduvite de logica. M-am gindit ca sint lucruri in viata peste care trebuie sa treci cu vederea, dar pe cine nu lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.
Cele mai recente spoturi "ale genului" invirt cutitul in rana si-mi declanseaza un nostalgic flux al memoriei involuntare, pina hat, departe, in vremurile in care creta era penetrata de cerneala si scalpul consumatorului de artileria 3D a pro-vitaminelor, ratacite printre tentaculele unduitoare ale firelor de par. Traiam vremuri de emotionanta sinceritate, in care podoaba capilara avea "un aspect mai sanatos", nu trebuia sa si fie astfel, dar crestea inima in noi la capitolul siguranta. Intr-o lume nebuna, in care integritatea corporala in cimp deschis, securitatea conturilor bancare, puritatea apei potabile si grosimea stratului de ozon sint motive de panica, nu poti dormi linistit fara sa ai parul "protejat".
A urmat perioada sportiva, cind faceam scufundari in calupurile publicitare ca sa extrag perlele rare din testimoniale, prinzindu-mi degetele si neuronii in carapacea incapatinata a discursului ilogic si agramat. Am aflat ca "matreata nu da voie sentimentelor sa treaca dincolo de bariera ecranului" - in cazul Corinei Danila, ca Albertinei "nu mai ii rezista parul", dar venea aprig din urma Raduleasca si i-o taia scurt: "nu orice par trebuie sa fie rezistent ca sa reziste la ideile mele de schimbare".
