[Act & play] Ionuț Iftimiciuc: Am trecut de la muncă în construcții la facultatea de teatru. E o lume pe care am descoperit-o aproape de la zero. O lume care mi-a schimbat viața radical

Sunt actori care își trăiesc viața profesională cu împliniri și fericiri pe scenă, sunt alții care trec prin deprimări, pentru că joacă rar. Unii trăiesc foarte bine din teatru, alții se zbat să reziste financiar, având mai multe job-uri în paralel. Cu toate greutățile cu care vine, meseria de actor este una aleasă de mulți tineri în ultimii ani.

Actorul Ionuț Iftimiciuc spune că actoria l-a schimbat în bine de-a lungul vremii, iar atunci când se mai întâlnește cu momente provocatoare își reface resursele din energia pe care o simte de la public.

"Am învățat să gândesc diferit de când sunt actor, am învățat să vorbesc, să mă comport altfel, să socializez diferit, să vreau mai mult, să-mi pun întrebări, să ofer răspunsuri, să apreciez mai mult umanitatea. Vă spun că nu exagerez cu nimic. E o lume pe care am descoperit-o aproape de la zero".

Ionuț Iftimiciuc a început să cocheteze cu actoria din clasa a doua, când a fost Ionel în ”Vizită” de I.L. Caragiale. A terminat cursurile UNATC – Secția Actorie în anul 2012 și de atunci s-au tot adunat spectacolele în care a jucat, atât pe scene independente cât și de stat. Ionuț face parte din trupa Teatrului În Culise încă de la începuturile teatrului.

Din biografie, pe scurt

Mă numesc Ionuț Iftimiciuc și am 38 de ani. M-am născut la Iași și locuiesc în Bucuresti de 13 ani. Am terminat UNATC, secția actorie, în 2012 la clasa Prof. Doru Ana. Am cochetat cu actoria de mic, la nivel superficial evident: de exemplu am jucat Ionel din Vizita de IL Caragiale în clasa a doua! Abia în liceu am descoperit cu adevărat domeniul, după ce am participat cu trupa de teatru a școlii la un festival de teatru pentru liceeni de la Arad. Precizez că era în limba engleză. Acolo pot spune că pur și simplu m-am îndrăgostit de lumea asta. Ăla a fost momentul când am decis că asta trebuie să fac.

De ce ai actor și nu altceva

Nu știu să spun de ce actor și nu altceva. Pur și simplu așa a fost să fie. Simt că aparțin acestei meserii, mă simt în siguranță. Nu cred că există un răspuns real la întrebarea asta. Dacă ar fi să încerc să dau un răspuns, mai degrabă aș spune ce nu aș fi putut să fiu vreodată: frizer, funcționar public și alte joburi care implică interacțiunea cu oamenii într-un anumit fel…hahahahaha.

Alte pasiuni

Îmi place mult să socializez (la bere, evident), fac des drumeții montane și de câte ori am ocazia mă duc să mă dau cu placa de snowboard, îmi place sportul, ador să vad un serial/film bun, îmi place să călătoresc, urăsc să conduc hahahaha, dar o fac de nevoie. Gândindu-mă la ce să răspund aici, mi-am dat seama că nu m-am mai jucat de mult pe calculator. Îmi plăcea foarte mult acu ceva ani și cred că ar trebui să reiau. Puțină joacă nu strică.

Viața de actor în România

Eu cred că depinde de la actor la actor. Unii sunt mai fericiti și mai împliniți, alții se chinuie, sunt deprimați, lucrează și altceva ca să se întrețină, joacă rar, dar bineînțeles există și o categorie de mijloc din care aș spune că fac și eu parte. Nu pot spune că trăiesc foarte bine din teatru, dar trăiesc și asta e cel mai important. Frumusețea meseriei vine de fapt din ceea ce oferi pe scenă, din schimbul acela de energie fantastic dintre actori și spectatori. Sentimenul acesta îți dă o dependență frumoasă, pentru care cei mai mulți actori rămân conectați la actorie. Ce-i mai greu… e foarte greu să ajungi la un casting pentru că nu prea se fac și din cauza asta am senzația că e o luptă surdă și ciudată între actori atunci când sunt în căutare de noi proiecte. Dar cred că viața de actor este cam aceeași de peste tot în lume.

Primul personaj

După cum spuneam și mai sus, primul personaj a fost în clasa a doua hahahahahaha. Ionel din Vizita. Nu am poze, deși mi-ar plăcea foarte mult să primesc de la cineva. Ar fi o surpriză monumentală. Buuun, acum că am glumit destul să trecem și la partea serioasă. Primul personaj mai serios a fost în facultate. Personaj cu care mi-am dat și licenta. Medvedenko din Pescărușul de A. P. Cehov, sub coordonarea profilor mei de actorie: Vali Sitaru și Vlad Logigan. Pot spune că pentru mine experiența aceasta a fost deosebit de grea, dar în același timp fascinantă. În timp ce eu eram singurul Medvedenko, Mașa era jucată de patru actrițe diferite. Cu alte cuvinte, la fiecare reprezentație aveam altă parteneră de scenă. Asta m-a ajutat foarte mult în dezvoltarea personajului Medvedenko. O sa-mi aduc aminte întotdeauna de perioada respectivă. A fost magic totul. Luna trecută am avut bucuria să-mi revăd și foștii colegi de grupă de la UNATC, la 10 ani de la terminarea facultății.

Colaborări și proiecte în teatru

Am lucrat foarte mult cu Cristian Bajora (în independent, Teatrul În Culise), Gelu Colceag, Teodora Câmpineanu, Victor Ioan Frunză, Alex Vlad, Iulia Grigoriu etc. Am jucat în foarte multe spectacole și o să specific doar câteva, care cred eu că mi-au schimbat oarecum direcția puțin câte puțin. Țarul Ivan își schimbă meseria, la Teatrul Metropolis, regia Gelu Colceag, Imaginează-ți că ești Dumnezeu, la Teatrul În Culise în regia lui Cristian Bajora, O noapte furtunoasă în regia Teodorei Câmpineanu, Clinica Sinucigașilor, Teatrul În Culise, regia Cristian Bajora, Zbor deasupra unui cuib de cuci la Teatrul Metropolis în regia lui Victor Ioan Frunză, Artă la TNB în regia Teodorei Campineanu, The Blue Room la Teatrul În Culise, regia Cristian Bajora.

Și în film

Pe zona de film nu am lucrat foarte mult. Am câteva scurtmetraje la activ, din care o să menționez doar unul: Superstar, în regia lui Cristian Bajora, un film realizat în perioada pandemiei (2020). Dat fiind contextul, pentru mine a fost o experiență de neuitat din care am învățat multe și unde am cunoscut oameni noi (unii mi-au devenit prieteni foarte buni).

Aș preciza aici că în ultima vreme am început să cochetez, timid, cu regia. Nu sunt regizor la bază, dar aș spune că pot fi un bun observator. Am lucrat în trecut foarte mult cu amatori în zona asta de pregătire spectacole, iar acum mă pot lăuda și cu trei proiecte realizate alături de colegii mei de la Teatrul În Culise: Monoloagele Vaginului (în care și joc), Strip Poker (unde am făcut regia) și Inferno, cea mai nouă producție, lansată chiar luna aceasta, unde sunt din nou și actor și regizor.

Greutățile și prejudecățile cu care te intersectezi în meseria ta

Cum spuneam și mai sus, castingurile sunt rare, actorii sunt mulți și de aici și greutatea acestei meserii. Se bat sute de actori pe câteva roluri. Cred că cea mai mare prejudecată este că atunci când spui cuiva că ești actor, imediat vine gândul că ești sarac, că știi poezii, că e greu, că ești o persoană mistică hahahahaha.

Cum te-a schimbat actoria

Uau, aș putea spune că m-am schimbat foarte mult. Eu nu provin neapărat dintr-un mediu cultural, sunt un tip simplu care și-a dorit mai mult. Asta-i tot. Am avut un traseu interesant pentru că am trecut de la muncă în construcții la facultatea de teatru. Da, știu că sună ciudat, dar ăsta e adevarul. Am învățat să gândesc diferit de când sunt actor, am învățat să vorbesc, să mă comport altfel, să socializez diferit, să vreau mai mult, să-mi pun întrebări, să ofer răspunsuri, să apreciez mai mult umanitatea. Vă spun că nu exagerez cu nimic. E o lume pe care am descoperit-o aproape de la zero. O lume care mi-a schimbat viața radical, în bine.

Pregătirea pentru un rol nou

Nu am o metodă anume, dar cred că mi-am format un stil al meu plecând bineînțeles de la metoda Stanislavski pe care am învățat-o în facultate. Un stil care are la bază acea metodă cu mici influențe din Meyerhold și o gramadă de clovn. Procesul de lucru mi l-am format pe parcurs, cu fiecare proiect în parte. Acum pot spune că nu mă mai gandesc deloc la proces, ci totul se întâmplă din reflex. E ca atunci când conduci o mașină, nu mai gândești că schimbi vitezele sau apeși accelerația, pur și simplu o faci. Important e să o faci când trebuie și cum trebuie. :)

Cum primești criticile

Îmi place să primesc critici de orice fel. Nu mă las influențat de ele, dar încerc să învăț câte ceva din fiecare. Foarte rar sunt critici constructive (din nefericire), dar trebuie să mergem mai departe și să încercăm să fim mai buni. Sunt conectat pe social media, dar nu în mod activ. Dacă îmi apre ceva în feed, citesc, dar nu mă apuc să caut chestii în mod special.

Teatrul românesc acum

Aș spune că e destul de sărac în momentul ăsta, dar e pe drumul bun. Se află într-o continuă schimbare, cum ar trebui să fie orice fenomen teatral. Adaptiv societății. Nu știu cum sau ce ar putea fi schimbat, nu sunt eu în măsură să zic asta. Mă gândesc că dacă fiecare își vede de treaba lui acolo pe bucățica lui atunci lucrurile merg de la sine.

Rolul teatrului în evoluția unui om, a unei societăți

Mi se pare că teatrul este foarte important în evoluția unei societăți. Eu sunt exemplul cel mai bun. Pe mine m-a schimbat radical. Cred că fiecare comunitate de oameni, oricât de mică, ar trebui să aibă o sală/săliță unde să se întâmple activități și evenimente culturale. Acum eu sunt și de părere că teatrul nu e pentru toată lumea, dar pentru majoritatea ar trebui să fie o necesitate.

Unde te vedem pe scenă

The Blue Room, Clinica sinucigașilor, Monoloagele vaginului (regizor, actor), Anti Love Story, Înger căzut la pat și alte ritualuri de reîntoarcere, Strip Poker (regie), Chelnerul mut, Inferno (regizor, actor). Toate acestea sunt la Teatrul În Culise.

Artă la TNB, Sala Media.
O noapte furtunoasă la Centrul Metropolitan Dalles.
Zbor deasupra unui cuib de cuci la Teatrul Metropolis (spectacol despre care cred că nu va mai fi reluat pentru că pandemie, pentru că saracie bugetara etc).