Uităm istoria, o ignorăm, o mistificăm sau o amputăm, după nevoia prezentului. Cum o putem recupera în mod onest? Prin artă, crede Liana Ceterchi, actriță și regizoare, creatoarea unor spectacole care încearcă să înțeleagă personalitățile trecutului și să le aducă în prezent, pe scenă. Cel mai recent spectacol al ei, "Misiune ispititoare'', este inspirat de Regina Elisabeta I, cunoscută sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, produs de Asociația Femeilor din Teatru IF... / DACĂ... Pentru femei.
Liana Ceterchi a lucrat trei ani la scenariu și s-a documentat din cărțile lui Carmen Sylva, materiale biografice, texte istorice și corespondența perechii regale: Regele Carol I și Regina Elisabeta.
”La noi nu se practică acest gen de cultivare a trecutului, această aplecare spre tradiție. Noi încă încercăm să ne recuperăm istoria noastră ciuntită, greșit interpretată. Cred că spectacolele mele pot fi un punct de pornire și de aici se poate merge mai departe”, spune Liana.
Cum a fost realizat acest one woman show, care a fost cea mai grea parte în construcția lui, cum a fost negocierea între cele două roluri, de actriță și regizoare, povestește Liana Ceterchi în rândurile următoare:
Povestea spectacolului
Povestea spectacolului “Misiune ispititoare” este povestea vieții Reginei Elisabeta I, prima Regină a României, soția Regelui Carol I. Spectacolul urmărește parcursul vieții acestei ilustre personalități politice și artistice, a secolului al 19-lea, care s-a bucurat de o faimă internațională.
Pornind de la copilăria ei, ca Principesă de Wied, formarea ei, educația desăvârșită de care a avut parte, apoi întâlnirea cu destinul ei și providențiala căsătorie cu Prințul Carol de Hohenzollern, tânărul Domn al Principatelor Române, la acea oră, și continuând cu tot ceea ce a înseamnat viața acestor primi regi ai României.
Aș putea spune că este o trecere în revistă a istoriei României, privită prin prisma proiectelor civilizatoare, concepute și înfăptuite de această pereche regală, realizarea independenței prin Războiul de neatârnarea de la 1877, până la realizarea Podului de la Cernavodă, a portului Constanța, Expoziția Națională din 1906, prin care s-au sărbătorit cei 40 de ani de domnie a Regelui Carol I, eveniment ce marca România, ca cea mai mare putere economică din Balcani.
Spectacolul ”Misiune ispititoare” este o urmare firească, un “must be”, în seria spectacolelor mele, despre personalitățile feminine marcante ale Casei Regale Române. După “ Tripticul regal”, constituit din spectacolele “ Ileana, Principesă de Romania”, “Regina Maria, Regina tuturor românilor” și “ Misiune Regala”, care aduceau în prim plan charismatica personalitate a Reginei Maria, spectacolul “Misiune ispititoare” face o incursiune în fascinanta viață a primei noastre Regine, Elisabeta, soția și partenera de proiect a primului nostru Rege Carol I, în crearea României moderne.
Spectacolul este un one woman show, ce urmărește parcursul vieții, dar și al carierei literare a uimitoarei noastre prime regine, cunoscută și sub pseudonimul literar: Carmen Sylva.
Istoria recuperată
Realizarea scenariului, a textului dramatic, a durat vreo trei ani, pe parcursul cărora am dus o muncă de documentare, în tot ce s-a scris despre regină, printre cărțile care i s-au tradus, dintre care fundamentală a fost “Colțul penațiilor mei”, în care Elisabeta, Prințesă de Wied, își descrie copilăria și relațiile din familie, în care descrie prima întâlnire cu viitorul ei soț și logodna, relațile cu servitorii, cu intelectualii iluștrii ai epocii, obișnuiții Casei de Wied…
Acesta a fost un material biografic important, împreună cu Jurnalul Regelui Carol I și minunata carte a domnului Gabriel Badea Păun despre “uimitoarea noastră regină Elisabeta /Carmen Sylva. Bineînțeles, edificatoare au fost și basmele, povestirile și cugetările, reginei. Toate operele traduse ale lui Carmen Sylva, la care am avut acces, desigur munca de cercetare continuă chiar și după ce am închegat textul spectacolului și am început repetițiile, au apărut diverse alte scrieri, pe care le descopeream… și de la care m-am informat, cum ar fi cartea lui Loti “Exilata”.
Apoi, în 2020, Editura Humanitas a editat corespondența perechii regale, în două volume, apărute consecutiv, în traducerea doamnelor Irina Silvia Zimmermann și a Romaniței Constantinescu, practic din acel moment am am reușit să închei un prim draft de scenariu. Informațiile despre Regele Carol I și a sa regină încep să vină, acum va apărea și corespondența dintre regele Carol și tatăl său, la aceeași editură.
Spectacolul are valențe documentare, acesta fiind unul din dezideratele noastre, urmărite și în celelalte trei spectacole anterioare, în ideea de a recupera o parte importantă a istoriei noastre amputate. În ideea de a aduce în conștiința publicului spectator, profilul unor personalități marcante ale istoriei noastre, care au creat Istorie, care au creat statul român independent și suveran. Modele demne de urmat, modele atât de necesare azi, în tumultoasa și atât de accelerata noastră viață, în care nu mai avem timp să ne gândim cine suntem, de unde am venit, și care e menirea noastră. S-a pierdut contactul cu rădăcinile și așa cum spuneau mai multe personalități importante: ‘să nu-ți cunoști trecutul este ca și cum nu ți-ai cunoaște părinții, un popor care nu are istorie, e ca un popor orfan.’
Acesta a fost unul din demersurile și din punctele de pornire de ale proiectelor mele, despre recuperarea istoriei și a personalităților feminine din Casa regală. Aici merită făcută precizarea: producătoarea acestor patru spectacole este Asociația Femeilor din Teatru IF…/DACĂ… PENTRU FEMEI.
Cea mai grea parte
Firește că partea cea mai grea din realizarea proiectului teatral “Misiune ispititoare” a fost selecția, iar apoi din materialul selectat, care era exhaustiv, a trebuit să cernem, să discernem, esența, cât poate fi rostit în 100 de minute. Decizia de a păstra lucrurile esențiale s-a izbit de limita de timp. Așadar, cel mai greu și, într-un fel, și cel mai dureros, a fost să reduc spectacolul, să-l TAI. Chiar și după ce am căzut de acord asupra unui text, în repetiții încă mai “periam”, anumite lucruri puteau fi sugerate prin imagini, pentru că este un spectacol cu proiecții, prin gest, sau prin alte mijloace teatrale.
De la idee la spectacol
Cât din idee s-a schimbat pe parcurs? Asta se întâmplă… cel puțin mie mi se întâmplă în mod destul de frecvent, să am o anumită imagine despre un spectacol după care, lucrându-l și descoperind alte date, alte scrieri, alte puncte de vedere… lucrurile se transformă. E ca șlefuirea unui diamant, cred că s-ar putea asemăna cu asta.
Este un proces deschis, o devenire, este perfectibil… În cazul spectacolelor în care joc, simt spectacolul dinăuntrul lui, fiind actrița Liana Ceterchi, care negociază cu regizoarea Liana Ceterchi, cu viziunea ei de ansamblu din exterior… Aici un rol important îl are și l-a avut “ochiul din afară, asistenta de regie și colaboratoarea mea Teodora Toader, la acest spectacol și oamenii de teatru, apropiați pe care i-am chemat să vadă, în diferitele etape ale realizării proiectului.
Noi în teatrul independent jucăm în diverse săli, în acest sens, chiar și adaptarea la diferite spații te inspiră și da accente diferite în anumite părți ale textului. Tot timpul descoperi: și ca interpretă mereu în repetiții descoperi alte valente ale textului, alte resurse ale declanșării emoției.
Când ai de-a face cu o personalitate atât de complexă, precum Regina Elisabeta / Carmen Sylva, în care descoperi atât de multe lucruri, niciodată nu poți afirma că ai acoperit toate aspectele, sau că ai descoperit totul despre viața și resorturile interioare ale sufletului ei. N-am aroganța, nici pretenția că spectacolul meu acoperă toate fațetele personalității enciclopedice ale Elisabetei, dar sper să fie un punct de referință, sper să fie un punct de pornire pentru oamenii curioși, aplecați spre trecutul nostru. Să fie un punct de pornire de investigare pentru colegii mei actori, regizori de film, de teatru, de televiziune, o inspirație pentru noi proiecte despre viața acestor regi și regine.
De exemplu, englezii fac o mulțime de seriale despre personalitățile lor istorice, nu se limitează că acum 30 de ani s-a făcut un film despre Regina Elisabeta I, sau despre Maria Stewart, sau despre Cromwell… fiecare generație își aduce aportul în raport cu viziunea ei despre figurile istorice respective, cu ceea ce au făcut ei în trecut pentru țară, pentru prosperitatea oamenilor, pentru dezvoltarea ei civică socială, pentru numele țării, care prin ei, prin aceste modele, rămâne în istorie.
La noi nu se practică acest gen de cultivare a trecutului, această aplecare spre tradiție. Noi încă încercăm să ne recuperăm istoria noastră ciuntită, greșit interpretată. Cred că spectacolele mele pot fi un punct de pornire și de aici se poate merge mai departe. Ar fi util, dacă nu cumva necesar, să avem o filmografie, o arhivă cu spectacole de teatru, cu filme, cu seriale despre regii noștri, despre oamenii de stat importanți, despre inventatorii noștri, despre oamenii noștri de știință… cred că am avea un material foarte bogat.
Regizoare & actriță
A trebuit să colaborez cu mine însămi. Am propus unor actrițe și bune prietene, cu care am mai lucrat, dar au fost neimpresionate de primul draft de scenariu… așa că m-am uitat în oglindă și mi-am amintit că sunt și actriță. Abia după 20 de ani de stat pe scena, am făcut Facultatea de regie de teatru. Fiind și autoarea textului și persoana care s-a documentat și eram și sunt atât de pasionată de Omul Regina Elisabeta, pur și simplu o iubesc pe Elisabeta, așa cum mi-am iubit toate reginele, atunci când le-am întruchipat.
Un lucru foarte important este pasiunea, dorința de a da viața acestui personaj, de a intra în modul ei de a gândi, în felul ei de a privi lumea, de a pătrunde. Această dorință trebuie să fie foarte puternică ca să vrei s-o vezi și de-aici începe lucru regizorului cu actorul respectiv. În cazul spectacolului “Misiune ispititoare”, practic acest lucru s-a creat pe parcurs în alcătuirea textului, în șlefuirea diamantului, ca să spun așa.
Repet, munca încă nu s-a terminat, cred că primul nostru spectacol din 31 martie, jucat în sala I.C. Brătianu, a Centrului Cultural Dalles, e ușor diferit de ultimul spectacol, avut la Cercul Militar Național, din cauză că încontinuu acest uimitor personaj lucrează. Când ești bântuit de o idee, lucrurile se întâmplă și fără să-ți propui te gândești la acest personaj, descoperi alte resorturi. Fiecare sală are duhul ei, care se amestecă, se contopește cu duhul spectacolului.
Ce e important de știut despre Misiune ispititoare
Cred că cel mai important lucru este să ne cunoaștem trecutul, să ne cunoaștem modelele pe care le-am avut și cu care ne putem mândri. Așadar cred că cel mai important lucru despre spectacolul “Misiunea ispititoare” este să descoperi viața și realizările primei perechi regale, pe această extraordinară regină, o mare personalitate feminină a secolului al 19-lea. O revistă germană în 1905 a desemnat-o ca fiind cea de-a doua importantă figură feminină a secolului al 19-lea. Nu este puțin lucru. Pe urmă, sunt foarte multe lucruri, pe care chiar și cunoscătorii istoriei regalității românești nu le știau. Mă bucură când la finalul spectacolului vin oamenii și îmi spun: “am aflat lucruri noi”, cred că și ăsta este un punct important pe care spectacolul “Misiunea ispititoare” îl realizează.
Reacții
A fost un spectacol bine primit, foarte bine, aș putea să spun. Aplauze îndelungate, oameni impresionați de destinul uimitoarei și aș adăuga eu, iubitei noastre regine, care era de o “nedezmințită bunătate”, așa cum o caracterizează copilul ei de suflet: George Enescu. O regină, care a făcut imens de multe lucruri pentru România, atât pentru artiștii români, cât și pentru oamenii simpli, prin numeroasele ei acțiuni de caritate. Ideea unui oraș al orbilor, Vatra luminoasă, este ideea ei: nu exista nicăieri în lume acest concept, nu există această idee…
Era preocupată încontinuu de a ușura viața celor amărâți: până în ultimele luni ale vieții ei, s-a dedicat noilor proiecte, ca să ușureze munca femeilor la țară, să procure săracilor, lemne pentru iarnă. Se poate afirma, fără urmă de dubiu, că fiecare răsuflare a existenței ei, de când a devenit doamna țării în 1869 și până în ultima clipă a existenței ei, în 18 februarie 1916, fiecare respirație, fiecare bătaie de inimă a fost dedicată țării ei de adopție, România, creării prestigiului ei și a ușurări vieții poporului. A-i face pe oameni fericiți: ea afirma: “românii sunt cel mai trist popor pe care l-am întâlnit, îmi doresc ca acest popor să fie fericit și prosper.”
Regina mărturisește într-o scrisoare, către regele Carol, că toată viața ei a avut un singur gând: “acela de a aduce fericire” /Freude machen, a fost deviza mea.” Iar regele Carol I avea pe lângă deviza casei de Hohenzollern: “Nihil sine Deo”, avea și devizele: “Prin noi înșine” și “Nimic pentru mine, totul pentru țară.” Așa cum specificăm și noi în spectacol: Carol, la 27 de ani, în 1866, a preluat un pașalâc turcesc, fără căi ferate, fără drumuri, fără monedă națională, și-a lăsat în urmă, în 1914, un regat, prima putere economică din Balcani, cu monedă națională: leul de aur, cu Academie, Bancă națională, CEC, Ateneu, cu 3800 km de cale ferată, fabrici, universități, Academia de științe sociale, (ASE) ministerul Agriculturii, Podul de la Cernavodă, portul Constanța deschidere la mare, a realizat ceea ce se cheamă România modern, Palatul Regal Palatul Peleș… Noi trăim în Bucureștiul construit de Carol I, care a pus fundamentele unei capitale, supranumită Micul Paris.
Teatrul din România în 2023
Evoluția peisajului teatral în România? Cred că este una salutară, în primul rând prin dezvoltarea acestor trupe de teatru independent, unii au obținut spații sau își închiriază, fac proiecte interesante, se dezvoltă o dramaturgie contemporană variată, inspirată, de la spectacole documentare, la impro. Se aduc regizori importanți, de talie internațională, care vin atrași de potențialul artistic actoricesc.
Cred că din punctul acesta de vedere, al teatrului, stăm destul de bine: sunt tineri actori, regizori, scenografi foarte talentați, care sunt atât de pasionați, de dedicați. Desigur că ce s-ar putea îmbunătății: ar fi o mai mare posibilitate de finanțare a acestor proiecte independente și cu formalități mai puțin exigente, mai ușor de accesat, ar fi bine să fie bani mai mulți, și mai ușor de obținut, pentru că nu întotdeauna omul de cultură, omul de teatru, are și abilități contabilicești.
Cred că ar trebui să prețuim mai mult partea spirituală a unui proiect și din punctul ăsta de vedere, cred că finanțatorii sau decidenții în această privință poate s-ar gândi, s-ar apleca asupra ideii, de a creea un fond special pentru recuperarea memoriei noastre a trecutului nostru. E foarte important acest lucru.
