Taboola și Project Agora semnează un contract pe 10 ani pentru un parteneriat strategic în Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord

Taboola și Project Agora semnează un contract pe 10 ani pentru un parteneriat strategic în Europa de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord

Taboola (Nasdaq: TBLA), lider global printre platformele de content recommendations, și Project Agora, una dintre cele mai importante companii de tehnologie media din EMEA, anunță reînnoirea parteneriatului strategic pentru următorii 10 ani. 

Conform contractului, Project Agora deține exclusivitate pentru platforma Taboola în 26 de țări din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Portofoliul Project Agora-Taboola din regiune include deja publisheri premium de top, precum Ringier România și Hotnews.

Știrea de astăzi extinde un parteneriat care există deja de șapte ani între Taboola și Project Agora, în cadrul căruia cele două companii furnizează tehnologie și soluții digitale editorilor web din țări precum România, Ungaria, Grecia, Cehia și Emiratele Arabe Unite. Cu ajutorul tehnologiei într-o continuă dezvoltare pe care Taboola o deține, Project Agora va continua să sprijine editorii locali in maximizarea profiturilor și să își extindă audiențele pentru a accesa noi fluxuri de venituri. În același timp, agenții de publicitate vor avea ocazia să se adreseze publicului țintă prin metode mai avansate decât până acum, pentru a-și atinge indicatorii de performanță.

Ca parte a extinderii parteneriatului, Project Agora va continua să ofere în exclusivitate clienților săi întreaga suită de produse din portofoliul Taboola, inclusiv Taboola Feed, un feed perfect integrat care oferă cititorilor conținut personalizat, și Taboola Newsroom, care permite echipelor editoriale să îmbunătățească în timp real conținutul prin analiză de date, A/B testing și alerte. În ceea ce privește produsele noi, Homepage For You este unul dintre ele, o versiune personalizată a paginilor principale, bazată pe preferințele și interesele utilizatorilor.

"Călătoria noastră cu Taboola a fost de-a dreptul remarcabilă și suntem bucuroși să ne vedem împreună în acest nou deceniu care se anunță a fi interesant. În ultimii 7 ani, am lucrat împreună să oferim inovație și excelență clienților noștri, astfel încât să le dăm posibilitatea editorilor locali să atingă nivelul maxim de performanță, iar agenților de publicitate să își atingă obiectivele de business. Această reînnoire confirmă angajamentul nostru că vom continua să ajutăm ambele părți", a declarat Odysseas Ntotsikas, fondator și Managing Partner al ThinkDigital Group (TDG), grupul media care deține Project Agora.

"Project Agora este unul dintre cei mai vechi parteneri ai noștri și am crescut cot la cot cu ei", a declarat Adam Singolda, CEO Taboola. "Avem același scop, de a conecta editorii cu tehnologia de care au nevoie pentru a crește și a prospera. Ei au fost unicul nostru partener în regiune timp de 7 ani deja, iar acest nou acord pe termen lung ne asigură că vom fi și mai mult în sincron și vom opera ca una și aceeași companie, Project Agora fiind extensia noastră directă pe piețele pe care operează, în beneficiul editorilor și al agenților de publicitate deopotrivă."

 

Taboola oferă recomandări de conținut personalizat în open web ajutând utilizatorii să descopere lucruri care i-ar putea interesa atunci când sunt receptivi la mesaje, produse și servicii noi.

Platforma folosește inteligența artificială si este utilizată de companiile digitale, atât pentru site-uri web cât și aplicații mobile, pentru a stimula monetizarea inventarului și experiența utilizatorilor. Taboola are parteneriate pe termen lung cu unele dintre cele mai importante proprietăți digitale din lume, printre care CNBC, BBC, NBC News, Business Insider, The Independent și El Mundo. 

Peste 15.000 de branduri folosesc Taboola pentru a ajunge la aproape 600 de milioane de utilizatori activi zilnic, într-un mediu pozitiv și sigur. În urma achiziționării Connexity în 2021, Taboola este lider în recomandările de conținut din industria e-commerce, oferind peste 1 milion de tranzacții lunare. Branduri importante, precum Walmart, Macy's, Skechers și eBay, se numără printre clienții de top.

Project Agora, companie deținută de TDG (ThinkDigital Group), produce o tehnologie în continuă dezvoltare pentru editorii web, oferind datele și resursele de care au nevoie pentru a crea conținut și servicii valoroase.

Compania colaborează cu peste 2.800 de site-uri premium, sprijinindu-le să maximizeze veniturile cu soluții de monetizare, recirculare și observabilitate în timp real. În același timp, peste 3.600 de branduri locale și internaționale folosesc Project Agora pentru a obține rezultate în funcție de nevoile fiecăruia.

Project Agora a fost desemnată de Financial Times drept una dintre cele 1.000 de companii cu cea mai rapidă creștere din Europa pentru doi ani la rând (2022 & 2023).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related