![[Book Talk] George Moise: Scriu să umplu cu sens fisurile zilei și să fac lumină în propria poveste](https://media.iqads.ro/2023/11/george-moise-credits-ca-ta-lina-fla-ma-nzeanu-cover-850.jpg?v=202311240845)
Nu există blocajul scriitorului, ci blocajul omului, spune George Moise, autor a două volume, cel mai recent, "Kanashibari. Povestiri japoneze pe jumătate visate", apărut anul acesta la Curtea Veche Publishing.
George locuiește în Japonia de 15 ani și acolo și-a găsit, în sfârșit, un sens în scris, povestește el. Relația cu cuvintele nu a fost ideală din prima. După tatonări cu fizica și actoria – dar și un stagiu în armată – a lucrat în presă și apoi în publicitate. A lucrat și ca fotograf pe vas până să se mute în Japonia, unde a scris și prima lui carte, un jurnal al experiențelor de acolo.
S-a împrietenit cu modelul american de time management și organizare, explică George despre rutina de scris. Lucrează cu program, fapt ce îl ajută să progreseze indiferent de nivelul de inspirație. Iar bucuria de a scrie nu i-o poate lua nimeni, nici măcar un refuz de la o editură.
Interviul pe de-a-ntregul real, mai jos.
Nu-mi vin acum în minte, nu știu cum să le aliniez, ia, cine m-a făcut om mare să ridice mâna, eu să ți le-arăt și să zic, uite ăsta, ăsta. Toate momentele sunt definitorii. Așa cum se spune că ”there is no bad experience for a writer” (știu vorba asta de la Lucian Georgescu), la fel nu cred că pentru cineva care vrea să scrie există momente care să nu fie definitorii. Scriitorii sunt și un fel de culegători: de povești, care zboară prin aer zi și noapte, dar și de momente, gesturi, personaje, ticuri; ei ridică de la marginea tablourilor cotidiene scene scăpate din vedere de alții, le scutură de praful banalului și le pun pe toate bine, că nu se știe când o să le folosească. Unde? În ceea ce Neil Gaiman numește compost, ingredientul absolut indispensabil care îți crește poveștile în minte și apoi pe hârtie într-o zi cât altele într-un an.
