În 2023, Laura Iane, creative director pastel, a renunțat la gluten și la amânări. Laura este omul rezoluțiilor pe care le și face să se întâmple, așa că în 2024 are un nou motto: "niciun moment nu e mai bun decât cel de acum". Rutinele care o ajută să își mențină echilibrul sunt mersul pe jos, podcasturile și meditația. Și somnul.
"Profesional, am înțeles și mai bine cât de importantă este energia generativă. Mai mult decât atât, e foarte important să știi să o distribui în echipă atunci când e nevoie de ea", spune Laura.
Povestim cu ea în continuare despre dans, AI, zborul cu balonul, proiectele lui 2023 și planurile pentru 2024.
Zborul cu balonul a fost (cheesy alert!) ca furat dintr-o poveste. Cum erau cele pe care le citeam când eram mici, când totul era posibil și lumea era reprezentată cu ilustrații extraordinar de frumoase. Experiența asta mi-am dorit-o de mult și cred că a fost una dinte cele mai amânate dorințe. Drept urmare, când eram acolo sus, la 800 de metri, chiar m-am gândit la un soi de motto pentru 2024 – the time is now sau niciun moment nu e mai bun decât cel de acum. Deci, pe cât posibil, îmi doresc un 2024 cu multe planuri dar fără (prea multe) amânări.























