Trăim vremuri cel puțin interesante. Nu sunt nici cele mai bune și nici cele mai rele pe care le-a traversat umanitatea, dar cu siguranță, lumea noastră este într-o schimbare accelerată. Inteligența artificială se dezvoltă rapid, noi descoperiri medicale salvează vieți, dar, în același timp, virusurile au devenit tot puternice și rezistența populației la antibiotice a crescut. În plus, schimbările climatice sunt aici, împreună cu efectele lor, iar plasticul este practic peste tot.
Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, războaiele afectează multe societăți, iar liderii politici extremiști au câștigat tot mai mult capital, pe valul crizelor economice și sociale.
Era firesc ca în acest context, taberele să fie din ce în ce mai separate, învrăjbite pe orice subiect, într-un mediu virtual care contribuie activ la polarizare.
Ne-am întrebat ce abilități și aptitudini sunt necesare pentru a ne adapta la aceste vremuri noi, cât este de importantă reziliența și cât contează sursele din care ne informăm. Ne-am oprit și la gândirea critică, sau, dimpotrivă, cum zice antropologul și sociologul Alex Dincovici la înlocuirea ei cu detașare și înțelepciune.
"Avem nevoie să trăim, nu să ne distanțăm rațional de lume și să ne înarmăm cu o cunoaștere presupus obiectivă care încearcă să pună totul într-o matrice sau într-un excel și să se închine zeului predictibilității", crede Alex.
Pornim azi o nouă serie editorială, alături de jurnaliști, filosofi, antropologi, lideri de organizații și alți profesioniști de bine, pentru a descoperi cât mai multe moduri în care ne putem adapta la această lume nouă.
Etape transformatoare din parcursul tău
Pe hârtie cel puțin, am fost format inițial în științe politice și sociologie, și ulterior în antropologie. Am terminat în 2013 doctoratul, sub îndrumarea lui Vintilă Mihăilescu, și ceva mai recent am parcurs un program de cercetare post doctorală la New Europe College, în București. De 22 de ani am rămas legat, sub diferite forme, de cel puțin o facultate sau un institut de cercetare din București, atât ca student cât și, de 18 ani, în calitate de cadru didactic. În prezent țin cursuri la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, la SNSPA și de anul acesta (universitar) și la Facultatea de Filosofie a Universității din București. De câțiva ani am încercat să îmi repornesc și parcursul academic, și sunt angrenat și într-un proiect internațional de cercetare, la granița dintre economie politică, administrație și științele sociale. Am învățat însă cea mai mare parte a vieții singur, și cu toate că le sunt recunoscător câtorva oameni, nu sunt însă „al nimănui”, ceea ce din niște puncte de vedere a fost un dezavantaj, dar acum cred că este și un mare avantaj.
În paralel lucrez de vreo 15 ani și în cercetare de piață și consultanță, și dețin o mică firmă împreună cu soția mea. Am avut pe parcursul acestei perioade și diferite roluri în marketing, comunicare, resurse umane, în companii românești, și de 6 ani lucrez și în advocacy și mediul ONG. În prezent sunt și directorul general al fundației Romanian Business Leaders, care desfășoară foarte multe proiecte cu impact social în educație, antreprenoriat și buna guvernare, și care are o misiune care mă atrage enorm, de a face din România o țară în care copiii noștri să își dorească să trăiască.
Tot de câțiva ani sunt din ce în ce mai activ în spațiul public, și apar prin tot felul de locuri, de la publicații sau emisiuni culturale la podcasturi și publicații media de toate genurile, în special pe teme legate de societate și tehnologie, cu toate că ajung de multe ori să vorbesc și despre economie și chiar și politică.
Mă consider mai degrabă un generalist destul de atipic și moderat, deși de multe ori critic, decât un soi de specialist, și încerc să îmi mențin poziția pe cât de mult pot.
O descriere a vremurilor pe care le trăim acum
Cred că sintagma sociologului Hartmut Rosa, de accelerare socială, descrie cum nu se poate mai bine prezentul. Trăim în societăți care se schimbă mult mai rapid decât reușim să ținem pasul, și în care presiunea pentru schimbare și dezvoltare este din ce în ce mai mare.
Cele mai mari provocări cu care se confruntă lumea noastră
Nici nu știu de unde să încep, în primul rând pentru că îmi este foarte greu să le ierarhizez, dar și pentru că nu mă simt nici eu suficient de bine conectat la toate lucrurile care ni se întâmplă și care cred că ne-ar putea afecta în viitor, fie el apropiat sau îndepărtat.
Simt nevoia să fac o precizare și să spun că folosesc a afecta într-un sens care include neapărat și înțelegerea mai apropiată de emoție a termenului, de trăire spontană, de scurtă durată, însă mai degrabă pre-emoțională, pentru că mi se pare extrem de importantă în contextul actual.
Aș începe cu lucrurile cele mai îndepărtate și cele care par, și în principiu și sunt, cu mult dincolo de controlul nostru personal. Iar aici cred că cele mai importante sunt cele ecologice. Schimbările climatice sunt, aici, primul lucru care îmi vine în minte. Filosoful Timothy Morton folosește noțiunea de hiperobiect, care mi se pare foarte utilă pentru modul în care ne raportăm la ceva de o asemenea magnitudine încât nu putem să concepem întreg obiectul de referință, ci cel mult anumite manifestări locale ale acestuia. În aceeași categorie aș include fenomene precum rezistența la antibiotice și plasticul. Par interconectate, dar cred că le putem separa destul de bine unele de altele, iar magnitudinea lor, cel puțin în raport cu capacitatea noastră de acțiune asupra lor, este similară. Am introdus și plasticul aici pentru că a devenit deja ceva ce nu mai putem separa și izola de alte componente ale lumii, care este practic peste tot. Deci tot un hiperobiect. Iar dacă nu pare că este cazul, poate o declinare a sa în microplastice reușește să îmi întărească argumentul. Este deja în natură, inclusiv în noi, și nu îl (mai) putem elimina în prezent. Cu această serie de provocări ecologice vin o sumedenie de efecte nefaste și dificil de controlat, după cum a fost și pandemia.
În a doua categorie sunt tentat să includ schimbările tehnologice. Cu toate că, din anumite puncte de vedere, tehnologia nu pare să se fi schimbat radical după finalul războiului rece, ci mai degrabă incremental, se întâmplă suficient de multe lucruri, și cu o viteză din ce în ce mai mare, încât să ne ridice multiple semne de întrebare și îndoieli. Cred că suntem departe de un scenariu science-fiction apocaliptic, însă în lume se întâmplă foarte multe lucruri, cu o viteză incredibilă, multe dintre ele riscând să ne ia prin surprindere. Iar toate aceste dezvoltări tehnologice interacționează, la rândul lor, și cu schimbările ecologice și cu cele geopolitice. Avem o întrecere globală tehnologică, al cărei start a fost pierdut de România, dar care pare să se îndrepte, cel puțin parțial, într-o direcție ecologică și socială foarte problematică. Dacă ne raportăm strict la inteligența artificială, de exemplu, această dezvoltare are loc cu un cost uman considerabil, de cele mai multe ori invizibil și transferat către periferiile globale, și cu un cost ecologic la fel de mare, pentru că ea consumă resurse monumentale care se îndreaptă spre IA uneori în detrimentul altor dezvoltări cu potențial uman și social.
În a treia categorie aș încadra schimbările politice globale. Scriu aceste rânduri în ziua inaugurării celui de-al 47-lea președinte al Statelor Unite, un moment istoric cu implicații greu de anticipat în acest moment, dar care din păcate se află extrem de departe de noi, cu toate că România s-a considerat, cel puțin de către o parte a elitelor, un aliat strategic al SUA. Conflictele intră tot aici, schimbările de leadership din regiune tot aici. Este posibil ca scena globală să se modifice radical în următorii ani, iar dacă avem impresia că suntem cumva la adăpost de ce se întâmplă în SUA sau Asia, ne înșelăm amarnic.
În ultima categorie aș încadra schimbările sociale, pe care le consider în mare parte o consecință a celorlalte categorii. Vedem ceea ce pare o criză a democrației liberale și a sistemelor de guvernare în multe state, inclusiv România, pe care cred că o tratăm, cu foarte mici excepții, extrem de superficial.
Ce nu cred că ar trebui să facem cu ele este să le tratăm superficial, cum se întâmplă de cele mai multe ori. Și în al doilea, dar nu în ultimul rând, nu cred că ar trebui să (mai) acceptăm că ține doar de noi să navigăm toate aceste schimbări și consecințele lor, pentru că răspunderea nu este doar a noastră, ci și a entităților care promovează schimbarea și o împing în lume, precum corporațiile din tehnologie, dar și a instituțiilor statale. Există multe entități care ar trebui să se ocupe de acest lucru, care ar trebui să se afle în slujba cetățenilor, și care de multe ori preferă să paseze responsabilitatea mai departe. Când vorbim de tehnologie, de exemplu, pare mult prea solidificat discursul neutralității tehnologice, care este însă cum nu se poate mai fals și mai periculos.
Putem să încercăm să le înțelegem mai bine, însă, și cred că acesta ar putea fi un prim pas, deși trăim într-o epocă a accelerării, și multe ne iau pur și simplu pe sus.
Ce contează în vremuri incerte
Cred că cel mai important lucru sunt ancorele, de la propriul sistem de valori la oamenii din jur. Dacă nu le avem, e bine să ni le construim, pas cu pas, și valorile sunt extrem de importante aici. Cred într-un pluralism al valorilor, și că nu există un singur mod de viață bună care să poată satisface toți oamenii într-un mod similar. Dar cred că e bine să identificăm, pentru fiecare dintre noi, ce înseamnă acest lucru, și să ne raportăm la lucrurile din jur pornind de la asta. Aș spune, și aici, că filosofia poate oferi resurse extrem de relevante în acest sens.
De ajutor în verificarea informațiilor, în adaptarea la schimbările rapide și în terenul pe care îl câștigă extremismul
Capacitatea de a încetini și a ne detașa de cotidian, de toate urgențele și breaking news-urile, de a face un pas în spate și a contempla situația pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă, de fapt, și despre ce este vorba.
Și cred că mai este din ce în ce mai multă nevoie de capacitatea de a identifica un pericol la adresa siguranței noastre, mai ales în mediul online. Însă și aici am avea nevoie de instituții puternice, pentru că tehnologia și platformele internaționale au o putere mult prea mare și ea nu poate fi contrabalansată decât prin acțiune colectivă.
De unde vine fascinația românilor personaje extremiste. Și cum ne apărăm democrația
Nu cred că este o fascinație pur românească. Cred că toate aceste personaje și evoluții sunt relativ comune în peisajul contemporan, și sunt un răspuns la toate anxietățile generate de schimbările menționate anterior și de (in)capacitatea noastră (umană) de a ține pasul cu ele și a le înțelege. Evident că există și anumite caracteristici specifice spațiului românesc și a configurației sale din prezent, însă ne amăgim dacă avem impresia că dăm dovadă de vreun soi de excepționalism aici și că ne-am permis să evoluăm complet deconectați de ceea ce se întâmplă în lumea mai largă.
Ceea ce cred însă că este mai periculos la noi decât extremismul este fragilitatea instituțională. Nu putem să apărăm democrația liberală în lipsa unor instituții puternice și funcționale, și cred că aici avem o mare problemă. Dacă citim lucrări de acum zece sau cincisprezece ani despre extremism, regăsim și acolo nucleele evoluțiilor din prezent. Fascinația pentru legionari nu a apărut astăzi, și nici afinitatea dintre anumite tipuri de mișcări și simpatii cu instituții precum biserica ortodoxă sau armata și serviciile de informații. Dimpotrivă, cred că am putea spune că multe lucruri s-au dezvoltat nestingherit în ultimii ani, pornind de la anumite configurații sociale și instituționale care au rămas la fel de mai bine de douăzeci de ani și au dus la situația din prezent.
Învrăjbirea dintre noi și tendința de a alege „tabere de luptă”
Cel mai sănătos lucru pe care îl putem face este să nu alegem o tabără și să ne lansăm în fiecare conflict creat uneori din nimic. Să ne menținem aproape oamenii din preajmă și să nu destructurăm complet societatea în baza unor conflicte și dinamici amplificate artificial, din exterior.
Cred că multe crize sunt mai degrabă socio-tehnice decât strict sociale, și au o bază extrem de șubredă în spate. Se vorbește de ceva vreme, de exemplu, despre marele pericol al corectitudinii politice și al culturii woke sau despre cenzura care vine de la o extremă stânga, care însă în România este aproape inexistentă dacă ne raportăm strict la datele pe care le avem. Există zero partide parlamentare de stânga, și formațiunile care ar putea intra în acea categorie încearcă fără succes de mai mulți ani să strângă o bază electorală solidă. Cu toate acestea, avem multe dezbateri care inflamează și polarizează pe teme din această arie. Social media contribuie enorm la polarizare, dar la fel și presa așa zis tradițională, de cele mai multe ori în goana după clickuri și audiență în detrimentul altor factori mult mai importanți. Nu cred că trebuie să ignorăm ce se întâmplă în alte state, dar nici să credem orice teorie fantezistă și puerilă lansată în spațiul public pe post de explicație pentru niște fenomene mult mai complexe.
Lumea este impredictibilă și haotică, dar nu există doar două tabere, nu există doar două moduri de existență, și niciodată nu există o singură explicație sau o singură soluție.
Dezvoltarea gândirii critice
Nu sunt un mare fan al termenului de gândire critică. Pe de o parte, pentru că discursul din spatele său promovează un anumit tip de raționalitate, vândută drept universală și implicit superioară, dar cum nu se poate mai artificială și mai situată într-un occident liberal și capitalist. Implicit, de aici decurge și a doua reținere. Din această poziționare și valorizare a gândirii critice rezultă că alte tipuri de raționalitate, de gândire sau de simțire sunt implicit mai slabe și mai puțin relevante. Oamenii care nu au gândire critică devin mai puțin oameni. Iar eu nu cred că există o capacitate abstractă de gândire critică, ceva ce facem strict cu „mintea” noastră, aplicabil în orice context.
Cred că, dacă vrem să ne raportăm „critic” la lume, la provocările ei, la soluțiile care ne sunt propuse de unii sau de alții, avem nevoie, de fapt, de mai multă înțelegere a ceea ce ne înconjoară. Iar aici ne pot fi extrem de utile și filosofia și antropologia, care pentru mine sunt discipline înrudite, și o consider, mergând pe urmele lui Tim Ingold, un soi de „filosofie cu oameni în ea”, rolul filosofiei fiind cel deleuzian de creare de concepte. Iar antropologia și științele sociale (în special subdomeniul de graniță al studiilor despre știință și tehnologie -STS) sunt extrem de utile pentru a deconstrui toate cutiile negre socio-materiale (inclusiv conceptuale) cu care operăm și a ne arăta că există multe posibilități diferite de a trăi împreună.
Din acest motiv, cred că avem mai degrabă nevoie de înțelepciune decât de gândire critică. Avem nevoie să trăim, nu să ne distanțăm rațional de lume și să ne înarmăm cu o cunoaștere presupus obiectivă care încearcă să pună totul într-o matrice sau într-un excel și să se închine zeului predictibilității. Este însă nevoie de puțină detașare și pentru a ajunge la înțelepciune, dar o detașare mai degrabă în direcția contemplării decât a unei gândiri critice mult prea conectate la dinamica din jur.
La ce te uiți ca să nu treacă neobservate manipularea, propaganda, minciuna
În primul rând mă întreb de unde vin persoana, situația sau informația respectivă, și încerc să îmi dau seama dacă sunt baze solide în spate sau este ceva dubios la mijloc. Dacă nu găsesc surse credibile și relevante, ceea ce exclude mare parte din peisajul media autohton, pentru mine reprezintă un semnal de alarmă. Când vine vorba despre situații care privesc instituții ale statului, caut de exemplu confirmări și surse instituționale. Uneori mă uit și la lucruri mainstream, pentru că mă interesează să înțeleg mai bine de unde pleacă polarizarea. Mă ajută mult că sunt ancorat în niște rețele de cunoaștere, organizații și instituții care filtrează destul de bine informația, ceea ce este foarte util, dar nu este la îndemână pentru oricine. Și, în general, evit să îmi creez camere de ecou și să fiu înconjurat doar de oameni cu opinii similare. Iar atunci când dau de ceva ce mă îngrijorează și pare destul de serios, se mai întâmplă să caut și perspective bine documentate și academice sau statistici oficiale. Dar cred că această capacitate de a discerne detaliile se învață, și am un parcurs destul de dificil de replicat, și nici asta nu mă ferește de evaluări greșite sau de manipulare.
Pe de altă parte, ceea ce fac eu și mi-aș dori să facă mai multă lume care apare în media, este să-mi exprim rezervele ori de câte ori nu sunt ferm convins că explicațiile pe care le avansez sunt cele adevărate. Din păcate, asta nu se vede mereu datorită modului în care îmi sunt preluate spusele, dar cred că ar trebui mai degrabă urmăriți oamenii mai moderați și care exprimă în mod conștient și explicit o poziție epistemică ceva mai umilă.
Cum îți cultivi reziliența
Nu cred că fac nimic special în privința asta, dar încerc să nu rămân conectat în permanență la știri, să nu mă alarmez prea rapid atunci când par să se întâmple multe lucruri negative și să nu mă cert cu oamenii din jur, nici atunci când simt visceral acest impuls. Cred că am totuși noroc în privința asta, pentru că mă ajută foarte mult și educația în sensul acesta, care îmi permite să mă uit ceva mai detașat la ce se întâmplă în jurul nostru, dar și experiențele de viață și de muncă foarte variate avute și până acum și în acest moment. Poate este o credință complet eronată, dar am încredere că mă voi descurca și pot fi util și face bine cuiva în orice fel de context.
Importanța informării în aceste vremuri noi, poate mai mult ca oricând
Informarea nu este totul, și viața nu este doar informație. Nu suntem mașinării conectate pasiv la input venit din exteriorul nostru, ci actori angajați activi în lume. Capacitatea noastră de a ne implica activ în comunități, de a construi relații și de a dezvolta empatie, înțelegere și mai ales grijă față de cei din jurul nostru sunt probabil mult mai necesare și importante decât informarea.
Altfel, cred că prefer oricând informație ceva mai brută și mai puțin prelucrată decât ceea ce găsesc majoritar în online. Din păcate, algoritmizarea media face destul de dificil acest lucru, pentru că în goana după clickuri majoritatea titlurilor este de tip clickbait și parcă devine din ce în ce mai greu să filtrezi unele lucruri. Eu mai folosesc agregatoare de știri, și nu mă prea uit la formatori de opinie pentru că găsesc cu greu poziții echilibrate. Mă aflu însă, pe rețelele sociale, la intersecția unor lumi destul de diferite, ceea ce îmi permite, chiar și acum, să am acces la opinii de ambele părți ale baricadei chiar și în situații de polarizare extremă, cum tocmai am avut, ceea ce mi se pare extrem de sănătos în doze mici.
Nu cred prea mult în oameni care vorbesc cu subînțeles și pun multe etichete, de parcă ar fi depozitarii unui adevăr lăsat moștenire de la niște entități supreme, după cum nu cred nici în oamenii care nu au niciun fel de pregătire academică și se aprind repede. Dacă ar fi să aleg un formator de opinie, m-aș uita în primul rând la discurs și educație, pentru că sunt foarte importante pentru mine.
Ce te ține, dacă te ține ceva, într-o zonă în care există și optimism
Familia, în special fiul și soția mea (nu neapărat în ordinea asta), pentru că tot vorbeam de ancore, și cunoașterea, după care uneori sunt mult prea avid în detrimentul altor lucruri poate la fel de importante. Munca este și ea extrem de importantă, și aici contează enorm să simt că trag într-o direcție care poate produce o schimbare, ceea ce se întâmplă și pe parcursul și la finalul unor cursuri, dar și la Romanian Business Leaders, unde desfășurăm multe proiecte cu impact social care le fac viața mai bună unor oameni, puțin câte puțin.
Cum va depăși România impasul în care se află. De unde ar putea veni salvarea?
La întrebarea aceasta, din păcate, nu am un răspuns de care să fiu foarte mulțumit. Cred însă că ne lipsesc cel puțin trei lucruri fundamentale. Primul, și cred că cel mai important, este capacitatea (generalizată și sau mai ales la nivelul instituțiilor și a formatorilor de opinie) de a identifica provocările importante și de a le lua în serios. Alergăm mult prea ușor și prea intens după cai verzi pe pereți, și mai încercăm să îi și vânăm, în timp ce ne ia foc casa.
Un al doilea este ceva ce aș numi abordare academică, sau cel puțin mai bine ancorată în cercetare. Avem foarte puține think tank-uri serioase, foarte puține dezbateri elaborate despre toate aceste provocări globale, însă extrem de multe explicații simpliste care tind să atribuie cauze simple unor probleme complexe, și contribuie extrem de mult la polarizare.
Un al treilea este, și aici nu m-aș raporta strict la domeniul politic, cu toate că acolo este cel mai evident, o lipsă de leadership competent care să poată duce la o schimbare semnificativă.
Cred că până nu mai remediem din aceste trei probleme nu ne putem aștepta la dezvoltări miraculoase.
Kit de supraviețuire - cărți, podcasturi, surse de informare
Urmăresc constant destul de puține lucruri. Nu mă împac deloc cu podcasturile, unde particip doar în calitate de invitat, iar pentru informare folosesc mai degrabă agregatoare, ca să îmi fac o idee despre ce se mai întâmplă. Lecturile care pe mine mă provoacă cel mai mult din punct de vedere intelectual vin din mai multe direcții, de la filosofie, în special cea continentală, STS (science and technology studies) și antropologie, de la antropologie psihologică la abordări ceva mai moderne.
Din păcate, însă, nu sunt lecturi foarte accesibile publicului larg, pentru că sunt de multe ori foarte dense și scrise într-un limbaj sau stil destul de greoi sau atipic, dar m-aș limita la două autoare, ambele antropoloage, care au scris câteva dintre cărțile care m-au marcat enorm, cel puțin în ultimii ani: Annemarie Mol (din a cărei „filosofie empirică” recomand The logic of care), și Anna Lowenhaupt Tsing (The Mushroom at the End of the World: On the Possibility of Life in Capitalist Ruins).