Pe un ton apăsat și-au propus să povestească în spațiul public despre valori care fac diferența în educație, despre subiecte îndelung dezbătute, care sunt încă nevralgice în societatea și școala românească, despre instrumente educaționale pentru părinți și profesori.
Florinela Iosip, fostă jurnalistă, om de comunicare, cu experiență în diverse roluri în mediul ONG, avea de multă vreme ideea creării unei comunități pentru părinți și profesori. Și-a propus să o construiască începând cu un newsletter. Cu o experiență de peste 25 de ani ca jurnalistă, Adriana Moscu s-a alăturat demersului său și este autoarea newsletter-ului VOCATIV, lansat recent. Fiecare abonat va primi săptămânal în inbox idei de activități cu copiii acasă, la școală, noutăți din educație, sfaturi de la experți în domeniu, exemple de bune practici și studii despre dezvoltarea copiilor.
"VOCATIV vrea să fie un spațiu unde nimeni nu trage de urechi pe nimeni, pentru că nu vrem să vindem castraveți la grădinari, ci să încercăm să aducem pe „tarabă” ce e mai bun, mai nou, mai proaspăt. Rolul nostru e să selectăm informație de calitate și să o aducem în același loc", spune Adriana.
Vorbim cu Florinela și Adriana în continuare despre demersul lor, despre subiecte și teme abordate în newsletter și despre cum vor să dezvolte VOCATIV, un proiect al Asociației Edu Forum.
Etape de formare
Florinela: Faptul că am avut șansa la o educație mai bună față de majoritatea copiilor cu care am crescut la bloc în cartierul brașovean Tractorul, în zona mai săracă și rău-famată, cred că a schimbat fundamental cine sunt astăzi. La începutul anilor 2000, mama mea a plecat în Israel la muncă și a fost nevoită să mă lase la mătușa mea care trăia într-o zonă mai bună din Brașov, unde și școala era mai bună. „Tușa”, cum îi zic eu, nu avea aceeași grijă pentru a doua zi ca maică-mea și-atunci avea timp să se ocupe de educația mea. Ea a fost primul om care mi-a pus o carte în mână în afară de manual. Nu voi spune ce carte, e prea personal (Râde). Profesoara de la școala nouă a fost prima care a observat că eu am o înclinație către scris și partea asta mai umanistă. E foarte important să întâlnești oameni care să vadă potențialul tău, care să nu-ți spună doar că este greu, ci să-ți dea încredere în tine și acele sfaturi care să te ajute să te descoperi și să evoluezi.
Cât despre parcursul profesional, am început în 2016 ca reporter în domeniul social la Realitatea TV. Asta înseamnă că mergeam zilnic pe teren și documentam subiecte despre problemele din școli, spitale, cartierele sărace, violența domestică și așa mai departe. Cumva, atunci mi-am dat seama că munca mea se va situa mereu într-o formă sau alta între jurnalism și nevoia de a ajuta. Apoi, am avut șansa să lucrez la Adevărul, unde m-am ocupat predominant cu subiecte despre educație, sub îndrumarea Adinei Stan, care la un moment dat mi-a zis „orice ar fi să nu te lași de educație”. Îi sunt recunoscătoare pentru că mi-a dat șansa să mă specializez într-un domeniu, ceea ce rar se mai întâmplă în presa din prezent, dar și pentru că s-a luptat în fiecare ședință ca subiectele de educație să aibă un loc cât mai vizibil pe site și în ziar. După doi ani, m-am dus la Libertatea (în perioada în care, cred, a oferit jurnalismul de cea mai mare calitate în frunte cu Tolontan, Oana Costea, Cristi Coman, Dan Duca, Iulia Roșu și alții). Aici, m-am ocupat predominant de subiecte din educație, dar mai în profunzime: de la analfabetismul funcțional și bullying la inechitățile din sistem. Ulterior, Școala9 a făcut un parteneriat cu Libertatea, iar acolo am documentat exclusiv teme legate de educație. A urmat colaborarea cu ONG-uri dedicate copiilor, începând cu World Vision România (WVR) – unde realizarea de care sunt cea mai mândră este consultarea a peste 4.000 de profesori, părinți și specialiști în educație referitor la noua lege a învățământului preuniversitar. Sunt mândră pentru că alături de această comunitate și de colegele mele (de la WVR) am transmis un feedback către Ministerul Educației de care chiar a ținut cont pe unele teme. Nu este o lege perfectă, dar cred că la acel moment am făcut tot ce ținea de noi ca ONG. Am continuat tot în zona de comunicare și advocacy cu alte ONG-uri și antreprenori din diverse subdomenii ale educației.
De anul trecut a apărut în viața mea băiețelul meu care este cea mai mare bucurie și sursă de inspirație. Plimbările cu el în fiecare dimineață m-au inspirat să creez proiectul VOCATIV și asociația Edu Forum.
Credit foto: Steluta Popescu
Adriana: O să-ți dezvălui un secret: nu-mi place să vorbesc despre mine, iar asta este, într-adevăr un mare dezavantaj într-o lume în care marketingul personal bine ticluit ține, uneori, locul unei cărți de vizită reale. Mă simt bine „în spatele scenei” și, întotdeauna, am preferat să las munca mea să vorbească despre mine. Dar, long story short, pot să spun că, după două decenii în presă, încă nu m-am plictisit de meseria asta, care cu adevărat creează dependență. Ajută mult și curiozitatea nativă care mă face să vreau să înțeleg cum merge lumea chiar de la cei care pun lucrurile în mișcare.
Și, pentru că sunt curioasă într-un mod foarte vast, nu m-am specializat niciodată pe un singur subiect, mi s-a părut că aș fi pierdut exact punctul forte al profesiei mele: să stau de vorbă cu oameni din lumi și domenii cât mai diverse. Așa am ajuns să vorbesc și cu Victor Rebengiuc și Marius Manole sau Bryan Adams, dar și cu Dumitru Prunariu, Maia Morgenstern, Adrian Șonka su Marcel Bartic. Și cu foarte, foarte multe nume mult mai puțin sonore decât ar merita, oameni din lumea științei și educației, a artei sau a societății civile, niște mici-mari eroi fără de care lumea noastră ar fi mult mai puțin liberă și deșteaptă decât e.
Revenind la parcursul meu, am început ucenicia la Ziarul Financiar și Business Magazin, apoi am virat către presa de lifestyle dedicată femeilor, unde am m-am ocupat de subiecte din zona culturală și cea socială. Mi-a plăcut dintotdeauna să scriu despre și pentru femei, să aduc în față subiecte legate de toate aspectele vieților lor, cu bune și cu rele – carieră, experiența maternă și din viața de cuplu, emancipare, violență domestică, abuzuri de tot felul, în speranța că vor citi și altele și vor găsi, poate, soluții la probleme.
Am lucrat o lungă perioadă, de 12 ani, la revista Marie Claire, fondată în Franța în 1937 și ajunsă la noi în 2007. În ultimii cinci ani ai revistei am ocupat poziția de editor coordonator. În paralel, am colaborat cu site-uri și reviste în zona parentingului și a educației, de la Mami la Totul despre mame și Școala9. Am continuat să scriu câțiva ani și pentru A List Magazine (site-ul și revista Andreei Esca), unde am scris reportaje pe teme sociale, am aflat poveștile a zeci de ONG-uri (în rubrica permanentă Loc de mai bine) și am continuat interviurile cu femei care fac lucruri minunate pentru comunitățile lor. Le mulțumesc pentru inspirație celor trei doamne faine pe care le-am întâlnit aici, începând cu mereu pozitiva Andreea Esca, continuând cu neobosita Nicoleta Nicolae și, last but not least, minunata Alina Aliman, una dintre cele mai calde, rafinate și deștepte persoane pe care le-am întâlnit în presa românească de lifestyle.
Din 2020, scriu pentru Mindcraft Stories (practic, am reluat colaborarea cu foarte vechiul meu coleg, genialul Mihai Ghiduc, cu care m-am intersectat, de-a lungul timpului, la Maxim, FHM și Marie Claire), o platformă multimedia care abordează subiecte de interes din știință, tehnologie și societate și le traduce pe limba noastră, a tuturor, cu focus recent pe generația tânără. Pe lângă site, avem și canale de Instagram, TikTok, Facebook și YouTube, unde colaboratorii noștri mai tineri creează materiale video, modul preferat de tineri de a consuma informație. La Mindcraft scriu, preponderent, pe mediu și sănătate, dar abordez cu aceeași plăcere și subiecte legate de educație, feminism, cultură sau politică (pe care am scris intensiv, alături de colegii mei, în fascinanta lună decembrie 2024).
Cel mai nou proiect în care m-am implicat cu mare entuziasm este VOCATIV, newsletter-ul săptămânal unde adunăm studii, știri, idei creative și interviuri cu experți din zona educației, relevante atât pentru părinți cât și profesori. De ce și părinți și profesori la un loc? Pentru că în centrul preocupărilor lor stă același personaj fascinant – copilul.
Foto: Arhivă personală
Cum v-ați găsit
Florinela: Nu-mi place expresia asta, dar la noi cred că efectiv s-au aliniat astrele. Postasem pe contul meu personal de Facebook că am nevoie de un specialist pe scrierea de proiecte educaționale, iar Adriana mi-a scris. Eu cunoșteam munca sa de jurnalistă dedicată științei, parentingului, educației și altor domenii extrem de relevante. Îi citeam articolele de pe Școala 9, preferatul meu fiind cel despre profesoara Lăcrămioara Bozieru (mai non-conformistă față de ce ai aștepta de la o profesoară, chiar vă recomand să îl citiți) și de pe Mindcraft Stories, unde continuă să scrie. De asemenea, știam că a terminat o facultate în Științele Educației.
Eu aveam de mult în cap ideea proiectului VOCATIV, care ar trebuit să înceapă cu un newsletter pentru părinți și pentru profesori, și atunci i-am zis: „Hey, în loc de scrierea de proiecte, nu vrei mai bine să îți zic de un alt proiect, unde cred că te-ai potrivi perfect”. Ea a fost foarte deschisă. Ne-am auzit apoi la telefon, țin minte că aveam și conexiunea la net proastă, dar cu toate astea ne-am înțeles perfect. A contat foarte mult pentru mine că ea a avut încredere de la început în acest proiect, fiind o jurnalistă cu o vastă experiență, dar și pentru că a crescut și crește două fete și pentru că are o licență în științele educației și a predat. Ea înțelege foarte bine atât nevoile părinților, cât și pe cele ale profesorilor. În plus, condeiul său este empatic și prietenos, dar în același timp riguros și bazat pe știință.
Legat de nume, în primă instanță eu voiam să-l numesc „În prima bancă”, în ideea că fiecare copil merită să fie văzut de părinte și de profesor ca și cum ar fi în prima bancă, dar după Adriana mi-a spus că ei i se pare că poate fi interpretat în sensul elitist. Am mai venit împreună cu câteva idei și-am ales VOCATIV. Este un cuvânt care reflectă perfect scopul și abordarea newsletter-ului nostru. Pe de-o parte, „VOCATIV” sugerează ideea de „vocație”, subliniind cât de importantă este menirea noastră, a părinților și profesorilor mai ales, în formarea și susținerea celor mici. Apoi, mi-am dat seama și că, în gramatica limbii române, Cazul Vocativ este folosit pentru a ne adresa cuiva în mod direct și personal. Exact asta ne dorim și noi: să comunicăm cu părinții, profesorii și toți cei implicați în educația copiilor cât mai autentic.
Adriana: Florinela a spus deja povestea întâlnirii noastre. Eram prietene pe Facebook, prin natura intereselor comune legate de profesiile noastre. O admiram pe Florinela și înainte să o cunosc personal, dar, dincolo de profesionalismul său, am descoperit o femeie minunat de empatică, care nu obosește să te încurajeze și să-ți insufle încredere. (Cred că de la „Tușa” i se trage). Și eu, ca mulți alții, sufăr de sindromul impostorului, exacerbat de un simț al perfecțiunii care mă boicotează uneori. În plus, nu știu foarte bine să accept laudele, dar știu că am nevoie de ele când le primesc. Poate și pentru că fac parte din Generația X (una pe care o iubesc mult, cu toate relele dar mai ales cu bunele ei), o generație care a prins un pic de tot și din comunism, ceva mai mult din tranziția anilor 1990-2000 și e obișnuită să rabde, să tragă și să tacă. Una peste alta, da, sunt foarte norocoasă că Florinela a intrat în viața mea și simt că vom continua să facem echipă bună (și) grație calităților ei umane și profesionale de excepție.
Cât despre VOCATIV, ni s-a părut un nume puternic, potrivit pentru ce vrem să transmitem: vorbim apăsat (dar nu gălăgios) despre valori care fac diferența în educație.
PS: Numele inițial, „În prima bancă”, deși mi-a plăcut, recunosc că mi-a activat un vechi trigger. În clasele primare eu am fost acel copil (pasionat de învățare, nu tocilar) ajuns, literalmente, în prima bancă și, din poziția asta, mi-am luat câte un hate ocazional de la câte unii din alte bănci. Deși îmi place să cred că nu am fost un copil cu nasul pe sus – dovadă, gestul foștilor mei colegi care încă se mai raportau la mina ca la „șefa clasei” mult după ce fusesem detronată din această „funcție” de o fată cu medii un pic mai mari. ????(Da, mediile țineau, în general, loc de orice altă calificare și pe vremea noastră.)
Despre Asociația Edu Forum, pălăria sub care a apărut VOCATIV
Florinela: De opt ani, de când lucrez în domeniul educației, fie din postura din jurnalistă, fie ulterior din zona de PR și advocacy pentru ONG-urile și antreprenorii dedicați educației, am constatat că una dintre principalele probleme este că, noi, ca societate nu ne punem de acord cu privire la ce așteptăm de la sistemul de învățământ. Or, școala nu poate răspunde provocărilor din prezent precum inegalitățile sociale, schimbările climatice sau avalanșa AI, dacă nu lucrăm împreună. Aici mă refer la părinți și profesori deopotrivă, precum și la mediul antreprenorial, cel academic, societatea civilă și, evident, statul român. Trăim în bule tot mai închise și polarizate, realitate care se reflectă și în sistemul educațional. Aici, intervine Edu Forum care, în primul rând, este o comunitate ce unește toți actorii pe care i-am menționat, iar VOCATIV este unul dintre proiectele prin care intervenim în acest sens.
Cel de-al doilea proiect proiect pe care îl vom pilota în acest an se numește Active Teen, prin care susținem tinerii din medii dezavantajate să se integreze pe piața muncii. Active Teen a apărut în urma zecilor, poate chiar sute de interviuri pe care le-am luat adolescenților din medii dezavantajate: de la Ferentari, Giurgiu la Fierbinți și cătune uitate din Moldova. Am văzut cum pentru prea mulți băieți cea mai mare ambiție este să-și carnetul de condus și să plece în străinătate. Am văzut cum multe adolescente nu visează mai departe de munca în gospodărie, să se mărite, să facă copii și cel mai probabil să rămână în același cerc vicios al sărăciei. Suntem pe primul loc în UE la numărul de tineri NEETs (care nici nu merg la școală, nu muncesc și nici nu fac cursuri pentru a se califica într-o meserie sau pentru a învăța noi skill-uri). Practic, unu din cinci tineri români nu se află pe niciun parcurs educațional sau profesional, se simt lăsați în urmă de marile centre urbane care avansează în cu totul altă viteză. Și-atunci cum să creadă în prosperitatea economică despre care se vorbește la televizor? Cum să creadă că sunt capabili să termine o facultate sau să aplice pentru un loc de muncă plătit măcar puțin mai bine decât salariul minim? Cum să aspire la o viață mai bună când nimeni din comunitatea lor nu o duce mai bine și nu le dă curaj?
Asta vrem să facem prin proiectul Active Teen. Ne propunem să oferim consiliere vocațională personalizată, prin organizarea de ateliere cu specialiști din companii și învățământul profesional, precum și prin formarea cadrelor didactice și pregătirea părinților în acest sens. Se tot spune despre adolescenți că nu vor să muncească, că nu au competențele sociale și digitale necesare pentru a supraviețui acestor vremuri, dar cum putem să-i condamnăm când școala și comunitatea, de multe ori, efectiv îi paralizează!? Mulți dintre profesori nu au pregătirea și, deseori, nici timpul necesar pentru a consilia fiecare elev. Părinții sunt la rândul lor epuizați, stresați, că școala nu se ocupă de orientarea lor și nici ei nu știu de unde să o apuce.
Cum te-a schimbat experiența de lucru în proiectele organizației
Florinela: Tranziția de la jurnalistă și om de comunicare către coordonat proiecte de ONG m-a învățat mai mult decât oricând că este în regulă să delegi task-uri și chiar este recomandat să o faci când planul pentru organizația ta este să te dezvolți. În acest moment, noi avem trei priorități: 1) educație parentală și sprijinirea profesorilor prin VOCATIV, 2) susținerea tinerilor NEETs pe piața muncii prin proiectul Active Teen și 3) dezvoltarea unei comunități independente de experți, cât și din mii de profesori și părinți, care să reprezinte o voce liberă în raport cu deciziile care se iau la nivel național legat de educația și drepturile copiilor noștri. Anul acesta vor fi publicate noile planuri-cadru și programe școlare pentru liceeni (adică ce vor studia patru ani la școală), care sunt fundamentale pentru cum va arăta mediul academic și piața muncii din România. Ei bine, noi vom consulta comunitatea VOCATIV referitor la acest subiect și vom transmite o poziție Ministerului Educației de care sperăm că va ține cont.
A doua lecție învățată este că, indiferent de cât de ocupați sunt, oamenii vor fi mereu bine intenționați și deschiși în a susține proiecte educaționale. Și pentru proiectul VOCATIV, am rămas surprinsă cât de deschiși sunt experții și membrii comunității noastre în a ne trimite feedback atunci când înțeleg că misiunea noastră este cu adevărat educațională, nu de clickbait.
Ce vă propuneți cu VOCATIV
Florinela: Să venim în sprijinul părinților și al tuturor adulților care cresc și educă copiii și se simt copleșiți de avalanșa de sfaturi și „părerisme” de pe social media, care n-au în spate nicio expertiză legată de psihologie sau științele educației, niciun studiu, nicio altă experiență în afară de creșterea propriilor copii. O să sune dur ceea ce zic, dar rețelele sociale și spațiul media este suprasaturat de oameni care au făcut copii și apoi brusc s-au trezit experți universali în parenting, deși ei, înainte de asta, au lucrat în domenii care n-au nici cea mai mică legătură cu educația.
Și eu, ca mamă, știu ce înseamnă să cauți sfaturi în care să ai încredere și să te simți pierdut printre atâtea „rețete perfecte” din online. Recunosc, mi-a fost greu chiar dacă vin din jurnalismul dedicat educației, pentru că efectiv este prea multă informație și devine obositor să verific tot ce îmi apar în feed. E o problemă pe care am observat că o au mulți părinți, în special mamele. Din acest punct de vedere, newsletter-ul VOCATIV este un spațiu sigur, în care fiecare părinte sau profesor găsește resurse, idei și practici verificate de echipa noastră cu experiență în jurnalismul făcut pe bune, de experții cu care colaborăm la fiecare număr, cât și de alte studii sau resurse validate de instituții cu expertiză importantă în dezvoltarea copiilor. În același timp, ne dorim ca VOCATIV să fie un spațiu al inspirației și creativității pentru membrii comunității noastre. Până la urmă o parte importantă din educația fiecărui copil este joaca și explorarea. :)
Așadar, prin newsletter-ul VOCATIV ne dorim, în primul rând, să creăm o comunitate în care părinții și profesorii să găsească informații verificate și sfaturi de la cei mai buni experți, dar și un loc unde să se simtă înțeleși, sprijiniți și creativi. Mai exact, rolul lui este să ofere informare (prin noutăți și studii), învățare (prin sfaturi concrete, testate de specialiști) și inspirație (idei de activități, resurse educative, exemple de bune practici din România și din afară) și o comunitate unde să ceară ajutor. De exemplu, mulți părinți ne cer resurse și sfaturi legate de ADHD sau despre cum pot încuraja copiii să citească mai mult. Și-atunci, noi contactăm cei mai buni experți, căutăm cele mai noi și relevante studii și sugestii testate deja de alți profesioniști.
Adriana: Toți anii de jurnalism în care am acoperit domenii și subiecte atât de diverse mi-au ascuțit gândirea critică și m-au ajutat să înțeleg rapid care sunt temele de interes, cum trebuie abordate și unde trebuie căutate – adică din surse sigure, probate, de încredere. Asta și faptul că sunt mama a două fete mari, care m-au învățat mai multe despre parenting și educație decât toate cărțile din lume la un loc.
VOCATIV vrea să fie un spațiu unde nimeni nu trage de urechi pe nimeni, pentru că nu vrem să vindem castraveți la grădinari, ci să încercăm să aducem pe „tarabă” ce e mai bun, mai nou, mai proaspăt. Rolul nostru e să selectăm din locuri diferite informație de calitate și să o aducem în același loc, sintetizat și practic, fiindcă știm că timpul fiecăruia este pe cât de puțin, pe atât de prețios. Subiectele sunt cu duiumul, de la cum abordăm dependența de ecrane la metode alternative și antrenante de predare, astfel încât să nu-i apuce pe copii căscatul sau chiar somnul la ore. Mizăm mult pe interactivitate, așa că feedback-ul abonaților noștri este cel mai important pentru noi – lăsați toate poveștile voastre să vină în căsuța noastră de email, le vom publica și vom învăța astfel unii de la alții, adică exact ce își propune VOCATIV.
Dezvoltarea VOCATIV, astfel încât să devină un reper în domeniul educației
Florinela: Am pornit de la ideea că, deși informațiile despre educație sunt peste tot, e tot mai greu să găsești resurse de încredere, filtrate și aplicabile la modul realist. Noi avem câteva direcții, chiar principii aș putea spune, în baza cărora dezvoltăm acest proiect. În primul rând, apelăm și o să apelăm constant la specialiști din domeniul creșterii și educării copilului: de la psihologi, profesori recunoscuți pentru performanțele lor cu copiii, experți în neuroștiințe, medici, facilitatori de educație non-formală, formatori în pedagogii alternative precum Montessori sau Waldorf, antrenori sportivi, scriitori și artiști (care știu cum să dezvolți gândirea creativă și critică în rândul copiilor) și lista poate continua.
Pe lângă newsletter-ul săptămânal, plănuim să oferim webinare, ateliere pe diverse teme legate de educația copiilor pe care le vom organiza în funcție de nevoile exprimate de comunitatea VOCATIV. În loc să oferim doar teorie, punem accentul pe aplicații imediat valabile în viața de zi cu zi a copiilor și a celor care îi îndrumă. Totodată, ne dorim să organizăm cursuri specializate și grupuri de suport pentru părinți și profesori, atât separate, cât și comune. Și aici revin la nevoia ca părinții și profesorii să fie implicați împreună în activități din care fiecare poate învăța cum să fie mai bun pentru copiii de lângă el.
O altă strategie pe care mizăm este valorificarea feedback-ului primit de la părinții și profesorii din comunitatea VOCATIV. Această abordare nu doar că ne permite să targetăm cu precizie nevoile abonaților noștri, ci și crește implicarea lor. Ne dorim ca ei, sprijiniți de expertiza și resursele noastre, să contribuie cu propriile soluții sau experiențe, devenind astfel parteneri de co-creare și un sprijin pentru întreaga comunitate.
Adriana: Planurile noastre vor crește împreună cu VOCATIV, timp să fie, că idei sunt destule. Dar scopul de la care nu vom abdica nicioadată este aducerea împreună. Societatea noastră are tendința de a forma bule divergente, de a se polariza, în absolut orice domeniu. Nici ideile legate de psihopedagogie nu sunt omise de la acest trend. VOCATIV vrea să asculte toate opiniile și să culeagă ce e bun și valoros din ele, să transforme taberele (chiar și atunci când au tendința de-a se antagoniza) într-o singură armată puternică, iar această armată, formată din părinți, profesori și specialiști implicați în domeniu să țină spatele copilului, în drumul său spre maturitate. Dar, atenție, vorbim de o armată de catifea, da? Mereu cu steagul alb în frunte.
Ce fel de comunitate vă doriți să strângeți în jurul VOCATIV
Florinela: În primul rând, trebuie să recunosc că nu ne așteptam să se adune atât de mulți oameni în jurul VOCATIV atât de rapid. Avem deja peste 2.000 de abonați, majoritatea părinți și profesori, și când te gândești că am trimis doar două ediții ale newsletter-ului, e normal să fim foarte bucuroase, dar și puțin copleșite de responsabilitate.
Ne dorim o comunitate unită, formată din oameni cu preocupări și pasiuni comune pentru educația copiilor, dar și cu background-uri diferite. Vrem să fie un spațiu unde atât părinții aflați la început de drum, cât și cei cu experiență, dar și profesorii și educatorii, să se simtă în largul lor. Să împărtășească ce a funcționat și ce nu, să caute soluții împreună, să-și pună întrebări și să primească răspunsuri de la specialiști sau de la ceilalți membri ai comunității.
Vrem să construim o comunitate în care nimeni să nu se simtă judecat pentru că nu face lucrurile „perfect”, ci mai degrabă să primească sprijin și idei concrete, adaptate realității fiecăruia. În timp, ne propunem să devenim o referință: când un părinte sau un profesor se gândește la o problemă legată de educația copiilor, să spună „Hai să văd dacă nu cumva VOCATIV are ceva despre asta care să mă ajute”. În ritmul în care tot creștem, e clar că există nevoie de mai mult decât simple informații aruncate pe net, mai nou, de multe ori, produse direct de AI. Părinții și profesorii, ca toată lumea, caută informații sigure, soluții aplicabile și conexiune umană, iar VOCATIV poate să devină punctul lor de întâlnire.
Adriana: Așa cum am spus și mai sus, dorința noastră e recreăm acel „sat” care, pe vremuri, creștea un copil. Din postura mea de mamă, după atâția și atâția ani, știu sigur că nimic nu e mai provocator decât să crești un copil. Sau mai mulți. Te simți adesea singură sau insuficient ajutată ori înțeleasă în această călătorie. Imaginați-vă că profesorii trebuie să crească 30 de copii deodată, iar asta numai într-o singură oră de curs. Munca noastră e să le ușurăm, cu o idee sau un exemplu practic, măcar și cu o secundă, munca lor.
Alegerea temelor pentru newsletter
Adriana: Unele teme sunt mult prea cunoscute, discutate și parasdiscutate pentru a nu le aborda și în newsletter, sunt ca elefantul dintr-o cameră, nu le poți ignora. Altele, mai nișate, apar din discuțiile cu părinții, profesorii și specialiștii, altele, din consultările zilnice și brainstormingul de idei pe care îl am cu Florinela. Subiectele relevante se decantează ușor, ca apa de ulei. Și, evident, ne ajută și comunitatea noastră, căreia îi cerem părerea prin sondaje și care are la dispoziție adresa noastră pentru a ne semnala ce probleme și-ar dori să abordăm. Vorbim despre ADHD, dependența de telefoane, apropierea de lectură, bullying și multe, multe altele cu experți în educație, psihologi, sociologi, politologi, părinți, jurnaliști, scriitori, traineri și mulți, mulți alții.
Etapele de creație
Adriana: Avem un folder comun în care adăugăm frecvent surse și resurse de tot felul, oameni cu care ne intersectăm în viața reală sau pe social media, prin prisma preocupărilor noastre. Abordez un subiect ținând cont și de relevanța sa în raport cu un context apropiat, atât din punct de vedere temporal, cât și spațial. Așadar, dacă ceva „arde” pe agenda zilnică, o să-i fac loc în newsletter și voi amâna un subiect la fel de interesant, dar peren, despre care se poate discuta și „mâine”. Tot timpul se strâng mai multe subiecte decât avem loc în newsletter, așa că urmează o selecție riguroasă și o negociere cu Florinela pentru scurtarea știrilor – sufăr de sindromul proustian, fiindcă îmi plac atât jurnalismul narativ cât și cărțile lungi.
Cercetarea, documentarea îmi ocupă cel mai mult timp – scrisul a devenit o sfântă rutină, așa că odată ce am ales subiectele, apăs frenetic din taste și newsletter-ul e gata. Glumesc un pic, scrisul nu e atât de ușor de fiecare dată, nu suntem roboți, slavă cerului. Și, evident, interviurile cu mentorii, care trebuie întâi identificați, apoi abordați, apoi intervievați, transcriși, editați – tot ce presupune munca unui jurnalist.
Impactul primelor newslettere
Adriana: Cu entuziasm – am avut surpriza să aflu că oamenii au auzit de newsletter-ul nostru încă dinainte de a fi lansat primul număr, adică încă de când am anunțat comunicatul de presă. Primim constant încurajări și încredințări că e nevoie de astfel de produse pe piață. Am terminat o a doua facultate după 40 de ani, deci știu foarte bine că educația este – sau ar fi de preferat să fie – un proces continuu, așa că am speranța că acest newsletter este pentru oamenii între 0-100 de ani. Cel puțin. Iată, pe final, am pus un pic modestia în cui. E pentru o cauză nobilă. De VOCATIV vorbesc, desigur. :)
La final, și o privire peste educația românească a acestor vremuri
Florinela: Cred că orice reformă educațională începe de la profesori. Dacă ne dorim un sistem educațional mai bun, trebuie să începem prin a respecta profesorul cel puțin ca pe un medic. Și, aici, vorbim despre salarizare corespunzătoare (aș zice să pornim de la salariul mediu brut în sus, așa cum fac multe alte state europene mai dezvoltate decât România), dar și despre atitudinea și respectul pe care îl avem față de omul de la catedră. Bineînțeles, că sunt și profesori care nu ar trebui să mai intre într-o școală, fie pentru că sunt abuzatori sau efectiv aduc zero plus valoare educației unui copil. Tocmai de aceea avem nevoie de un sistem riguros, cu mai multe standarde, pentru a ajunge educator sau profesor, dar în același timp această selecție trebuie susținută de salarii ca atare. Din experiența mea (și am fost în zeci de școli, am intervievat sute de profesori), majoritatea cadrelor didactice sunt bine intenționate și fac tot ce ține de ele în limitele precarității și posibilităților de formare în cadrul sistemului din România. Apoi, dacă noi pe canalele media și rețelele sociale nu facem toată ziua decât să-i denigrăm, cum ne putem aștepta să fie oameni buni, uman și profesional, pentru copiii noștri? Dacă ți se spune în fiecare zi că ești slab, normal că nu îți vei mai da silința – este un fenomen pe care ni-l explică multe studii din psihologie.
Totodată, ar mai trebui să le mai luăm din teancul de hârtii și hârtiuțe pe care trebuie să le facă pentru școală, inspectorat etc. Uite, aici ar putea fi folosit AI-ul astfel încât aceste procese birocratice să se rezolve rapid, iar profesorii să aibă mai mult timp pentru copii.
Nu în ultimul rând, trebuie să ne uităm la programele școlare și să ne hotărâm ce ne dorim pentru copiii noștri să aprofundeze. În România, învățăm mult (mai ales conținuturi) și prost, iar asta pentru că nu am avut curaj să facem o reformă curriculară reală. Vrem ca profesorii să facă de toate: și învățare teoretică, și practică, să fie și metodici, și creativi, să parcurgă și programa școlară, dar să facă și învățare non-formală, să susțină și elevii supradotați, dar și pe cei cu CES (cerințe educaționale speciale), din medii sărace, cu diverse afecțiuni la nivel psihic sau fizic etc.
Un singur om, în speță, profesorul, nu poate face asta pentru 30 de copii. Și-atunci, trebuie reevaluat ce au nevoie copiii cu adevărat să învețe în 2025, pentru că programele de acum seamănă mai mult cu nevoile unei societăți din secolul trecut. E nevoie să depășim paradigma asta de tip fabrică, unde toți copiii învață la fel și trebuie să producă aceleași piese (în cazul școlii aceleași cunoștințe și competențe). Sigur că trebuie să existe un trunchi comun – fiecare om are nevoie să gândească critic, să înțeleagă ce citește, să facă operații logice, să înțeleagă cum funcționează natura sau instituțiile statului, dar, în același timp, ai nevoie de timp și să valorifici talentul copilul sau unde are nevoie de mai multă aprofundare.
Școala nu mai poate să facă față singură schimbărilor globale atât de rapide care n-au cum să ocolească țara noastră. Și-atunci este clar că profesorii, cât și părinții, au nevoie de sprijin. Aici intervine VOCATIV. Noi nu promitem marea cu sarea în fața tuturor provocărilor, dar promitem să fim lângă ei cu toată expertiza și resursele de calitate de care dispunem.
Adriana: Ca să mă leg de conținutul întrebării, depinde unde anume aruncăm acea privire spre educația românească. În ce parte de țară, în ce etapă a procesului educațional, în ce pătură din societate? La privat sau la stat? La fel ca România, învățământul românesc nu este egal cu sine însuși, nu pentru că nu există voință (din partea multor profesori) pentru asta, ci fiindcă îi lipsesc resursele. Salariile sunt mult, mult sub gradul de complexitate al meseriei de profesor și al responsabilității pe care aceștia o au pe umeri, pentru ca profesia asta să devină cu adevărat atractivă, creativă și eficientă într-un mod uniform, pentru toți. Nu doar într-o metropolă sau nu doar într-un cartier. Sau nu doar într-o școală. Sau nu doar la nivel individual, după caz.
Este extrem de multă birocrație în sistem și, cum îmi spunea de curând o învățătoare, adesea, profesorul ajunge la catedră deja drenat de puteri și entuziasm. Sunt multe hârtii, dosare, planificări și rapoarte de completat, pe lângă pregătirea pentru actul predării, propriu-zis.
Dincolo de asta, uneori, profesorul poate ajunge la mijloc între respectarea curriculumului și părinte. Unul cere o anumită metodă de predare, altul poate cere mai multă severitate sau dimpotrivă. Noul curriculum românesc, elaborat în 2019, o spune clar: abordarea centrată pe elev, care pune accent pe nevoile, interesele, ritmul și potențialul fiecărui elev, transformându-l în principalul actor al procesului educațional. Această abordare marchează o schimbare de la un model tradițional, axat pe profesor și pe transmiterea unilaterală a informațiilor, către un model mai flexibil, adaptat individualității elevului.
Așadar, învățarea este adaptată fiecărui elev, iar obiectivul principal este dezvoltarea unor competențe esențiale, cum ar fi gândirea critică, rezolvarea de probleme și creativitatea. Elevii lucrează împreună la proiecte interdisciplinare, iar profesorii îi sprijină și îi ghidează pe parcurs. Evaluarea are rolul de a susține progresul, prin feedback clar și constructiv. Curriculumul este flexibil și integrează cunoștințe din mai multe domenii, astfel încât să reflecte viața reală și să fie util în practică. Această abordare încurajează autonomia, implicarea și pregătirea elevilor pentru viitor.
Doar că profesorul nu poate face asta de unul singur, întregul proces trebuie continuat acasă, unde poate sunt lipsuri, tensiuni, oboseală. Oboseala poate fi și a profesorului, căruia adesea îi lipsesc resursele necesare pentru un curs calitativ și interactiv. Să nu uităm că încă sunt școli la sate cu toalete în curte.
2025 ar fi trebuit să fie al doilea an de aplicare a legilor educației. În realitate, pragul de 6% din PIB pentru educație nu va fi atins nici în 2025. Măsura este deja amânată pentru 2026. În 2023, de exemplu, România a investit doar 3,3% din PIB în educație fiind pe locul 123 din 171 la nivel mondial. România este printre ultimele țări din lume și la alocarea din cheltuiala bugetară, plasându-se după țări ca Trinidad Tobago, Sri Lanka, Uganda, Tonga și Pakistan.
Și, ca să nu închei într-o notă negativă, da, sunt și lucruri bune în învățământul românesc. În primul rând, fiecare profesor și fiecare părinte care se luptă cu o situație potrivnică, acționează out of the box și reușește, în ciuda unei situații departe de a fi ideală, să ajute un copil să-și dezvolte întregul potențial. În al doilea rând, inițiative de genul învățământului dual, în care companiile se implică și dezvoltă în școli și licee proiecte prin care elevii pot învăța practic și temeinic o meserie.
Nu în ultimul rând, toate acele parteneriate între privat și public, proiecte ca Merito – care selectează „crema” profesorilor din întreaga țară și le face cunoscută povestea, îi implică în programe de educație continuă și îi ajută să disemineze informația acumulată în comunitățile și școlile lor. Sau Teach for Romania, care selectează profesori și viitori profesori dornici să predea o perioadă în mediile defavorizate, să schimbe viziuni și paradigme și să aducă un pic (sau mai multă) lumină în locuri parcă uitate de societate.
