Îl urmăresc de multă vreme în online pe Dragoș Asaftei. Îi văd talentul și aplecarea firească înspre părțile frumoase ale lumii noastre, ale României și ale Bucureștiului, ale bunătății umane. El este cel care ne aduce de 10 ani imagini din nopțile primelor ninsori în capitală, când totul pare într-adevăr magic. Care fotografiază țara noastră în lung și-n lat, uneori din zbor deasupra munților. Și face fotoreportaje cu oameni de bine.
Dragoș a fost fotograf prezidențial timp de 9 ani. Era student și făcea un fotoreportaj despre oamenii ieșiți în stradă în ziua alegerilor. A fost acolo un moment, despre care povestește și el în discuția noastră. Nu reușea să ajungă să tragă cadrul final, dar a reușit prin puterea mulțimii din jurul său. Câteva săptămâni mai târziu, i-a venit ideea de a documenta o zi din viața Președintelui României, și-a prezentat curajos ideea printr-o serie de mailuri și unul a ajuns acolo unde trebuia. Ce a urmat este o istorie de ani întregi în care a învățat, printre altele, să fotografieze bine în situații dificile și să-și gestioneze emoțiile indiferent de subiectul fotografiat ori de greutatea momentului.
Dragoș Asaftei este din Odorheiu-Secuiesc, iar povestea lui este despre muncă, perseverență și smerenie, dincolo de talentul care se vede clar în fotografiile sale.
"Perseverența e cheia în toate, din punctul meu de vedere. Alăturată, desigur, respectului față de ce faci și față de ce-i din jur. Și-un pic de smerenie. Nu totul ni se cuvinte. De fapt, poate că nimic nu ni se cuvine și trebuie să câștigăm tot ce avem. Fotografia mi-a arătat asta încă o dată", spune Dragoș.
Povestim în continuare cu Dragoș despre începuturile sale în fotografie, primul său aparat de fotografiat, despre cum răspândește binele prin imagini și despre proiectele sale.
Din povestea ta
Am 31 de ani și mai bine de jumătate din viață mi-am petrecut-o trăind prin fotografie. De când mi-am descoperit pasiunea, de la 14 ani, fotografia mi-a oferit acces la experiențe absolut fantastice. Și îmi place să cred că fotografia mă și ajută constant să văd binele din jur. Probabil contribuie la asta și firea mea optimistă, iar uneori poate prea naivă.
Am pornit liceul cu gândul să dau la medicină și l-am încheiat știind că vreau să fiu fotograf pentru tot restul vieții mele. 17 ani mai târziu, încă sunt sigur că asta e ce îmi doresc în continuare de la viață. Fotografia mi-a dat șansa ca timp de 9 ani să fiu fotograful oficial al Președintelui Românei și să am acces la experiențe la care nici nu aș fi îndrăznit să visez când am pus pentru prima oară mâna pe aparatul de fotografiat. Și tot fotografia îmi dă șansa constant să descopăr tot ce-i frumos în țara noastră.
De 6 ani fotografia mă duce în toți munții României, prin proiectul pe care l-am început în 2018, Zbor peste Munții României. De fiecare dată când urc pe munte mă simt norocos. Nu mă mai bucur doar de o pasiune, ci de două. Separat de toate acestea, de zi cu zi mă ocup de proiecte foto-video din zona business-corporate, unde încerc de fiecare dată să livrez proiectele cu aceeași pasiune, seriozitate și responsabilitate.
Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru fotografie
Până la 14 ani pot spune că le-am încercat pe toate. Norocul meu au fost părinții care mi-au și permis să fac asta. Am făcut pian de 3 ori, o dată am rezistat o zi, o dată o lună, iar ultima oară chiar un an. Apoi am făcut vioară tot o zi. Chitară trei luni. Pictură o vară. Nimic nu se lega de mine. Asta până când am început să fac fotografii cu un aparat al familiei și am fost cucerit după primul apus surprins. De atunci nu țin minte să fi trecut vreo zi fără să pun mâna pe aparatul foto, indiferent ce formă a luat el de-a lungul timpului.
Cum te-a ajutat provocarea de a face o fotografie în fiecare zi din Odorheiu-Secuiesc
Imediat cum am început să fotografiez, mi-am făcut și un blog unde îmi publicam fotografiile. Voiam să public câte un articol, dar cu ce fotografii? După ce am fotografiat cam tot ce aveam în casă, am început să iau la pas orașul. Cum Odorheiu-Secuiesc e-un oraș destul de mic, nu a trecut mult timp până am rămas în pană de idei. Acum, cu mintea de pe urmă cum se zice, aș lua cu orele orașul la pas și chiar dacă n-aș face nicio fotografie, tot aș fi fericit. Atunci, la început de drum în povestea asta, îmi era încă greu să identific subiectele, motiv pentru care mi-am zis că trebuie să o iau ca pe o provocare. Așa am ajuns ca în fiecare zi să merg în parcul din oraș și să încerc să fac câte o fotografie diferită. De multe ori mergeam direct după școală. Alteori chiar și în timpul orelor. Totul ca să mai descopăr un cadru nou în locul pe care deja îl știam ca în palmă.
Câțiva ani mai târziu, pe când eram fotograful oficial al Administrației Prezidențiale, am ajuns deseori în situații în care eram destul de limitat ca mobilitate. La summituri, de exemplu, primești acces într-un pool de fotografi și cameramani. E un spațiu bine delimitat, foarte aglomerat mereu, în care după ce ai găsit un loc nu prea mai ai cum să te miști. Așa că de aici trebuia să surprind tot momentul respectiv. Aici am simțit utile experiențele din timpul liceului. Găseam rapid soluția să variez cadrele, să nu fie toate la fel, dar fără să mă pot mișca prea mult dintr-o parte într-alta.
Cred că limitările de tipul acesta pot fi utile pentru creativitate. Nu știu dacă pentru toți, dar pentru mine au fost dintotdeauna. La handbal, în timpul liceului, eram limitat de obiectivul pe care mi-l permiteam atunci, un 50mm fix, cu focalizare manuală. Aveam două limite: distanța focală (zoomul) și focalizarea manuală. După ce la început am fost frustrat, mi-am dat seama apoi că e doar un alt exercițiu care să mă ajute în ce vreau să obțin. Iar acesta-i doar un exemplu.
Povestea primului tău aparat de fotografiat
Primul aparat de fotografiat a venit și cu o mare responsabilitate. Era un Nikon D40, iar ai mei și-au făcut credit pe un an ca să mi-l cumpere. Nu prea mai vedeam că e momentul să dau înapoi și de la încercarea asta, după ce mai făcusem același lucru cu pianul, vioara, chitara ori pictura. Până să ajungă pe stoc aparatul la magazinul din oraș, țin minte că văzusem pe YouTube cam toate clipurile care vorbeau despre el. Ajunsesem să mi-l și imaginez cum mi-ar sta în mână. Când am deschis cutia, simțeam că deja îl știu de mult timp. Îl luam cu mine peste tot. Uitându-mă la primele fotografii constat că, separat de tehnică și perspectivă, îmi place să arăt oamenilor același lucru: ce-i frumos în jur. Iar asta mă bucură cel mai tare.
Studiul fotografiei. Cine ți-au fost mentori
Sunt o fire autodidactă și cel mai mult am învățat în primă fază prin tutorialele de pe YouTube, iar mai apoi urmărind pe social media mai mulți fotografi. Am învățat cel mai mult atunci când eram limitat. Spre exemplu, tot în liceu, încercam să fac fotografie macro. Un obiectiv macro dedicat era scump, așa că am început să caut alternative. Am văzut pe internet că poți întoarce obiectivul pe aparat și să-l folosești ca o lupă. Era incomod, nu aveai nimic electronic care să te ajute, dar am obținut niște fotografii de care eram tare mândru. Principiul „nevoia te învață” dădea roade, dar nu cred că-i o cale care poate să funcționeze mereu.
Mi-ar plăcea însă ca în anii care vin să urmez cursurile unui masterat în arte vizuale și să aprofundez partea teoretică a artei în general.
Primul mentor mi-a fost David Botond, un fotograf din Odorheiu-Secuiesc cu un portofoliu excepțional. De câțiva ani lucrează la proiectul Geofolk, care are ca scop fotografierea costumelor tradiționale populare din întreaga lume. A fotografiat până acum peste 3.000 de costume și a realizat niște portrete fantastice. Pe vremea când eram în Odorhei îmi plăcea să merg la el în studio și să văd ce mai face. Mă atrăgea cel mai tare respectul cu care fotografia mereu. Niciodată nu era intruziv, mereu era discret, crea confort celor pe care îi fotografia. Am încercat să iau asta mereu cu mine.
Pasiunea pentru fotoreportaj
Perioada liceului joacă și aici un rol important. Orice eveniment se întâmpla în oraș era o adevărată atracție pentru mine. De la spectacole de teatru, concerte, manifestații, până la incendii ori accidente. Încercam să fiu peste tot. Așa am învățat că pot relata povești prin fotografiile pe care le fac. Că pot spune poveștile unor oameni ori ale unor locuri.
Pe măsură ce a trecut timpul și am venit în București am avut acces la tot mai multe subiecte pe baza cărora să pot crea fotoreportaje. Mă atrag temele sociale cel mai mult, cu accent pe latura lor pozitivă. În timp am învățat cum să abortez subiectele mai bine, fără să intervin și fără să îmi fie simțită prezența, pentru a nu afecta cursul acțiunii în niciun fel.
De când am descoperit fotografia m-au atras fotoreportajele pe care le vedeam din zonele de conflict ori de la alte evenimente de interes pentru toată lumea. În același timp urmăresc constant materialele create de fotoreporterii români de la evenimentele din țară. Îi cunosc pe mulți dintre ei și am avut ocazia să îi văd făcându-și meseria. E o muncă foarte grea, o bătălie continuă pentru cadrul cel mai bun în situații extrem de dificile. Am un foarte mare respect pentru meseria de fotoreporter și încerc mereu să învăț din ce văd în jur.
Rolul fotografiei ca material de documentare și informare
Fiecare componentă de comunicare vizuală are rolul ei, însă cred că fotoreportajele au o mare putere să-ți întipărească în amintire un anumit moment. Sunt sigur că fiecare își amintește de cel puțin o fotografie pe care a văzut-o și care i-a rămas în gând. Alături de celelalte materiale de presă, fotoreportajele pot contribui și ele semnificativ la atragerea atenției asupra unor subiecte importante.
Subiecte și teme pe care le explorezi în prezent prin fotografie
În acest moment meseria mea de fotograf e axată în două direcții. Prima e a proiectelor de suflet la care lucrez în permanență. Zbor peste Munții României este primul dintre ele, iar aici fac fotografii aeriene care documentează zonele spectaculoase din munții țării noastre. Fotografierea țării în sine e un alt proiect la care țin tare. Am adunat deja o arhivă destul de mare cu fotografii din cam toată țara și îmi fac timp constant să călătoresc pentru a surprinde noi locuri în imagini. Cred că e important să arătăm ce-i frumos în jur, chiar dacă poate ni se pare evident. Apoi vin proiectele conexe legate de ce am spus mai sus: fotoreportaje precum „Iarna în București” sau „Salvamont: Munții și salvatorii lor”.
A doua direcție e reprezentată de fotografia business-corporate. Aici intră proiectele de zi cu zi pe care le iau pentru diverse companii. Vorbim de ședințe foto corporate, fotografii de evenimente, fotografii aeriene ori alt tip de conținut util companiilor. În același timp am început să conturez o echipă, iar împreună acoperim zona de content foto-video pentru companii.
Proiectele tale și impactul lor
Zbor peste Munții României este cel mai important proiect al meu de fotografie. L-am început în 2018 și am urcat deja de peste 70 de ori pe munte pentru a surprinde în fotografii și filmări aeriene zonele montane spectaculoase din țara noastră. Proiectul continuă și în următorii ani pe câteva direcții noi. Una dintre ele este „Geografie prin fotografie”. Va fi o secțiune nouă pe site-ul proiectului prin care fotografiile vor fi folosite în scop didactic. Împreună cu un profesor de geografie lucrez la o serie de materiale dedicate elevilor și tuturor pasionaților de fotografie. Vor explica noțiuni teoretice despre munții României, ilustrate toate cu imagini realizate pe parcursul proiectului. Tot pentru această secțiune urmează să filmez munții integral din avion. Fiecare grupă montană din țară va avea o filmare integrală, întinsă ca durată, și va putea fi folosită gratuit de elevi, studenți sau profesori pentru învățarea/predarea noțiunilor corespunzătoare din geografie.
Via Transilvanica - Terra Siculorum. Unul dintre cele mai recente proiecte în care am fost implicat a fost fotografierea porțiunii Tera Siculorum din traseul Via Transilvanica. Traseul străbate tot județul Harghita și a fost o bucurie să fotografiez locurile natale. Partea cea mai frumoasă a fost că deși aveam impresia că descoperim tot în zonă, zilnic am ajuns în niște locuri de care nu știam și care m-au impresionat. Din punctul meu de vedere, Via Transilvanica este cel mai important proiect pentru natura și patrimoniul țării noastre și cred că merită parcurs de fiecare dintre noi, indiferent că vorbim de tot traseul, de o etapă sau de câțiva kilometri. Sunt recunoscător că am avut ocazia să îmi pun amprenta asupra unei mici componente din proiect și abia aștept să revin pe traseu.
Iarna în București. Știm cu toții ce se întâmplă iarna în orașe după ce se topește zăpada. Se formează adevărate lacuri pe trotuare, devine greu să traversezi strada ori să te deplasezi dintr-o parte într-alta. Parcă suntem cu toții deranjați de asta. Dar există un moment când iarna nu e așa. Am descoperit asta întâmplător în 2014, când m-a prins o ninsoare zdravănă în miezul nopții în oraș. Era gol totul și o liniște de aproape că auzeai cum se lovesc fulgii de asfalt. Am fotografiat momentul, iar când am publicat fotografiile am descoperit că, precum mine, nici alții nu mai văzuseră orașul în ipostaza asta. De atunci fotografiez în fiecare an prima ninsoare zdravănă din sezon care se întâmplă în București noaptea. An de an reacțiile pe social media sunt același. Și mă bucur că reușesc să aduc zâmbete și uimire prin fotografiile mele. Ba chiar mulți oameni mi-au scris că încep și ei să iasă noaptea prin oraș atunci când ninge, să-l vadă cum nu au ocazia frecvent. Din păcate în acest an încă n-am avut ocazia să continui seria. De altfel, în ultimii ani, tot mai rare sunt ninsorile iarna în București. E un alt semn că fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce ține de el pentru a proteja mediul, indiferent de cât de mică e acțiunea pe care o putem face.
De gardă pe ambulanță. Proiectul l-am făcut în 2014, după ce am parcurs un curs de acordare a primului ajutor în cadrul programului „Există un erou în fiecare dintre voi”. E un program început de ASSB - Asociația Societății de Salvare București, care a creat o rețea de salvatori pe tot teritoriul orașului. Faci cursul de prim-ajutor, te înregistrezi în aplicație și primești o alertă dacă e nevoie de tine pe raza locului în care afli. Astfel de multe ori voluntarii programului ajung în 2-3 minute după emiterea alertei și pot acorda primul ajutor până la sosirea ambulanței. În timp ce făceam cursul pentru acest program, mi-a venit ideea de a documenta munca echipajelor de pe ambulanță. Am obținut acordul echipajelor care erau implicate în cursurile din acest proiect și am reușit astfel să petrec mai multe gărzi alături de ei. Era prima oară când mă apropiam atât de mult durerea pacienților și a aparținătorilor. Au fost mai multe lecții cu care am plecat după ce am documentat gărzile. Aici am învățat să fotografiez cât mai obiectiv, dar să reușesc totuși să îmi pun amprenta asupra fotografiilor.
Travelers of Bucharest e un alt proiect foarte drag mie. În 2014 și 2015, alături de Alex Filip, am luat orașul la pas în căutarea turiștilor străini. Îi întâlneam pe străzi, îi fotografiam și îi întrebam care e motivul pentru care au ales să viziteze Bucureștiul. Răspunsurile le publicam pe pagina de Facebook a proiectului. Ne-am întâlnit și am vorbit cu peste 2.000 de turiști în acea perioadă. Proiectul a fost inspirat din Humans of New York și adaptat pe tematica promovării Bucureștiului prin relatările străinilor.
Experiența și învățăturile celor 9 ani ca fotograf al administrației prezidențiale
În timpul alegerilor prezidențiale din 2014, determinat de statisticile care anunțau o prezență scăzută în rândul tinerilor la alegeri, am făcut un fotoreportaj pe social media pe durata întregii zile din durul al doilea. Imprimasem niște ștampile simbolice cu mesajul „ȘI EU AM VOTAT PENTRU ROMÂNIA” și fotografiam tinerii ieșind din secțiile de vot cu acest mesaj în mână, încărcând instant fotografiile într-un album pe Facebook care s-a viralizat rapid. Seara se anunța o adunare mare de oameni în Piața Universității în așteptarea rezultatelor.
Eram cu totul nou în ce însemna fotografierea unei astfel de adunări. Eram Dragoș Asaftei, un student din Odorheiu-Secuiesc, care încerca să își facă loc printre miile de oameni ieșiți în stradă. Dintr-o dată, din mijlocul mulțimii, se aude vocea domnului Președinte Klaus Iohannis, cu anunțul victorios al câștigării alegerilor. Eram departe și avansam cu greu aproape de locul în care se afla, dorind să-l fotografiez pentru încheierea fotoreportajului. Mă blocasem și nu mai puteam avansa, când dintr-o dată îmi simt picioarele strânse și ceva care mă ridică. Un grup de studenți care observau cum mă chinui, m-au ridicat pentru a putea fotografia momentul.
Câteva săptămâni mai târziu mi-a venit ideea de a documenta o zi din viața Președintelui României. Așa că am trimis mailuri pe adresele publice ale Administrației Prezidențiale, prezentându-mi ideea. Întâmplarea a făcut ca unul dintre mesaje să ajungă la momentul potrivit, iar răspunsul să fie unul la care nu mă așteptam. Nu aveam să documentez o singură zi, ci toate care au urmat în viitorii 9 ani.
Au urmat 9 ani ca fotograf al administrației prezidențiale, care au contribuit din plin la omul care sunt astăzi și care mi-au oferit experiențe la care nici nu îndrăzneam să visez. Toate m-au învățat enorm de multe lucruri. Am învățat ce înseamnă să fotografiezi bine în situații dificile și să reușești să transmiți materialele aproape instant. Am învățat ce înseamnă eticheta de protocol și cum să te pliezi în tot felul de scenarii posibile și mai puțin posibile. Am învățat să-mi gestionez emoțiile indiferent de subiectul fotografiat ori de greutatea momentului. Am ieșit un fotograf și un profesionist mai bun din toată această experiență.
Cel mai recent demers fotografic - Salvamont: Munții și salvatorii lor
Totul a pornit în 2024, când împreună cu agenția Oxygen am produs seria #SigurPeMunte, care vine cu recomandări utile în ce privește siguranța pe munte oferite de Salvamont și ghizi montani cu experiență. Sfaturile veneau în contextul în care peste 75% din accidentele de pe munte se întâmplă din cauze care ar putea fi prevenite printr-un comportament responsabil.
Am filmat pentru acest proiect mai multe exerciții de antrenament ale Salvamont și am cunoscut mai mulți dintre oamenii care contribuie la misiunea de a face muntele un loc mai sigur. Pasiunea comună pentru munte ne-a apropiat oricum rapid.
Un an mai târziu, pornind de la aceleași statistici - de ex. în 2024 au fost peste 7.500 de persoane salvate de pe munte, mi-a venit ideea de a porni seria fotoreportaj „Salvamont: Munții și salvatorii lor”. Scopul ei e să atragă atenția asupra mesajelor de responsabilitate transmise constant de Salvamont. Cum fac asta? Pe parcursul lui 2025 voi merge la mai multe formațiuni Salvamont din țară și voi petrece mai multe zile cu ei pe munte pentru a documenta prin fotografii intervențiile lor.
Am fost deja 2 zile alături de Salvamont Azuga și Salvamont Sinaia, iar chiar de curând am publicat primul material din serie. Le sunt recunoscător salvamontiștilor pentru că mă primesc în jurul lor și sunt deschiși să facem acest proiect împreună. Eforturile din spatele fiecărei acțiuni de salvare sunt foarte mari, iar rezultatele bune sunt datorită experienței de ani buni a salvamontiștilor și a pasiunii cu care fac totul.
Un exemplu poate fi o intervenție pe care am documentat-o pe pârtiile din Sinaia. În 20 de minute de la primirea apelului de urgență s-au întâmplat următoarele: a fost acordat primul ajutor la fața locului copilului, a fost pus într-o saltea cu vacuum și încălzită pentru transferul la cabinetul medical în condiții de siguranță, a fost urcat cu snowmobilul până la gondolă, coborât cu gondola la cabinet, moment în care elicopterul deja ateriza. Au urmat apoi câteva minute de proceduri în cabinetul medical și preluarea de către echipajul medical venit cu elicopterul din Brașov.
Acest lucru n-ar fi fost posibil fără o echipă atât de bine pregătită și o colaborare foarte bună între instituții.
Proiectul va continua în tot acest an și sper să reușească să atragă atenția asupra respectării măsurilor de precauție și siguranță când vine vorba de sporturile legate de munte.
3 fotografii preferate din portofoliul tău și spune povestea fiecăreia
Soarele în echilibru peste creasta Viștea-Moldoveanu
Moldoveanu este cel mai înalt vârf din România, iar Viștea al treilea. Creasta lor formează un trapez recognoscibil din Munții Făgăraș. La finalul lunii septembrie, soarele poate fi fotografiat la răsărit într-un perfect echilibru pe această creastă. Imaginea e surprinsă de pe Vârful Vânătoarea lui Buteanu și e una dintre preferatele mele din proiect.
Gura Portiței
La polul apus al muntelui, aceasta e una dintre imaginile mele preferate din zona deltei. Surprinde plaja de la Gura Portiței, din dronă, într-o perioadă în care o algă roșie domină zona dintre plajă și canalele deltei.
Iarna în București Arcul de triumf
Aceasta rămâne una dintre imaginile mele preferate din seria de iarnă din București. A fost surprinsă în 2017, când ningea atât de puternic încât asfaltul era la câteva minute ce treceau plugurile. Am reușit să surprind zona Arcului de Triumf cu zăpada neatinsă, într-o liniște parcă deplină.
Ce ai descoperit despre tine de când faci fotografie. Ce ai învățat
Am descoperit că atunci când vine vorba de fotografie am mai multă răbdare decât în orice altă situație. Am învățat că fără perseverență nu poți obține nimic, oricât de bun ai fi în ce faci. Cel mult poți avea noroc să-ți iasă o dată, dar sigur nu poți face un obicei din asta. Perseverența e cheia în toate, din punctul meu de vedere. Alăturată, desigur, respectului față de ce faci și față de ce-i din jur. Și-un pic de smerenie. Nu totul ni se cuvinte. De fapt, poate că nimic nu ni se cuvine și trebuie să câștigăm tot ce avem. Fotografia mi-a arătat asta încă o dată. Fotografiatul pe munte poate fi un exemplu. Am urcat încă de la început în locuri senzațional de frumoase, dar cele mai bune imagini am reușit să le fac în timp. Uneori, după ce urci o noapte întreagă să prinzi răsăritul pe vârf, ai crede că ți se cuvinte să ai parte de un peisaj frumos. Dar de multe ori poți avea parte de o ceață cât să nu vezi la doi metri în fața locului. Asta e. Mai revii. Perseverența e cheia.
Cum răspândești tu binele prin fotografie
Perseverând. Zi de zi, lună de lună, an de an. Fac asta de mulți ani. Caut constant să arăt ce e bine și ce-i frumos în jur, iar uneori și reușesc. Cred că e nevoie să ne expunem mai des la bine fiecare dintre noi. Iar pentru fiecare acest lucru poate lua diverse forme. M-am bucurat ca de-a lungul anilor să îmi spună mai mulți oameni că fotografiile mele le dau o doză de optimism. Simt că și-au atins scopul în momente de acest fel.
O pledoarie pentru România, așa cum o vezi tu prin obiectivul tău
Sunt 15 ani de când străbat țara în lung și-n lat și nu m-am săturat de treaba asta. Cred că-i cea mai bună pledoarie. România e frumoasă dintr-un capăt în altul. Mi-ar plăcea ca tot mai multe persoane să o descopere așa cum am norocul să o fac eu. În funcție de timpul pe care îl am ajung fie într-un loc mai îndepărtat de casă, fie într-unul mai apropiat, în care poate am fost deja de zeci de ori. Ce mă fascinează e că de fiecare dată regăsesc bucuria în ceva din acel lor. Fie că e vorba de peisaj, de oameni, de mâncare ori chiar de vreme.
Dacă iei țara la pas și ai puțină răbdare, n-ai cum să nu vezi ce-i frumos. Sigur că sunt multe lucruri de îmbunătățit peste tot. Poate că ar putea fi și mai bine, și mai frumos. Dar și așa cum e acum, poate fi minunat în orice loc ajungi, cât timp mergi cu sufletul deschis și cu un pic de optimism.
Îmi scriu des profesori care folosesc imaginile mele pentru diverse subiecte predate la clasă. Fie că e vorba de pasteluri la limba română, de munți la geografie ori de diferite peisaje la desen, toți îmi povestesc apoi de cât de mirați sunt elevii că locurile pe care le văd sunt chiar în țara noastră. Unele foarte aproape de ei.
Aici intervin fotografia și orice mijloc care poate promova aceste locuri.
