Bucharest PRIDE 2025, desfășurat weekendul trecut la București, a marcat o ediție istorică: 20 de ani de când comunitatea LGBTQIA+ din România își revendică drepturile în stradă, militând pentru mai multă vizibilitate și demnitate. În prima săptămână a lunii iunie, evenimentul a însemnat un maraton de concerte, spectacole, proiecții de film și întâlniri comunitare dedicate persoanelor lesbiene, gay, bisexuale, transgender, queer, intersex, asexuale (LGBTQIA+) și tuturor celor care cred în iubire și egalitate.
20 de ani de Pride înseamnă o luptă colectivă dusă cu încăpățânare, iubire și speranță, arată Teodora Roseti, președinta Asociației ACCEPT.
"Cred că cel mai important câștig este încrederea – în noi, în comunitate, în forța noastră de a schimba lucrurile. Vedem mai mulți oameni tineri out, mai mulți părinți care își susțin copiii, mai mulți aliați în spațiul public. Totodată, am câștigat și recunoaștere juridică la nivel european – prin decizii ale CEDO, CJUE sau prin parteneriate strategice cu alte ONG-uri și instituții internaționale", spune Teodora.
Am stat de vorba cu Teodora Roseti pentru a afla ce înseamnă 20 de ani de Pride în România, cum pot fi construite punți de comunicare cu alte comunități vulnerabile și pe unde se situează România în materie de politici de integrare. Și, cel mai important, ce s-a pierdut și ce s-a câștigat în toată această perioadă.
20 de ani de Pride în România
Pentru mine, 20 de ani de Pride înseamnă o luptă colectivă dusă cu încăpățânare, iubire și speranță. Înseamnă sărbătoarea unei comunități care, timp de două decenii, a refuzat să tacă, să dispară sau să accepte marginalizarea ca pe un dat.
Privind în urmă, vedem un arc de transformare reală: de la proteste sub pază strictă, la Pride-uri cu zeci de mii de oameni, familii, adolescenți, oameni care nu mai vor să trăiască în frică. Este o memorie vie a curajului – și a celor care au fost înaintea noastră și au deschis drumul, în condiții mult mai grele.
Anul acesta am marcat 20 de ani de Pride în România cu o ediție care aduce împreună trecutul, prezentul și viitorul mișcării queer. Ne uităm către anii ce urmează prin lentila istoriei noastre și recuperăm memoria noastră comunitară. Ne-am așteptat la un public și mai numeros la Marșul Bucharest Pride iar la finalul traseului participanții au fost invitați la evenimentele din Pride Park (Parcul Izvor): DJ set Eugen Rădescu, performance Erika Isac și concert Eligarf.
Încercăm să creăm punți mai multe cu alte comunități vulnerabile și să ducem Pride-ul dincolo de București – în orașe în care, poate, vizibilitatea queer e încă în stadiu de supraviețuire.
Față de alte capitale europene, suntem încă într-un context defensiv – dar tocmai de aceea avem nevoie de un Pride mai prezent, mai politic și mai solidar ca niciodată.
Credit foto: Larisa Baltă
Cele mai mari schimbări prin care a trecut comunitatea: Ce s-a pierdut, ce s-a câștigat
Cred că cel mai important câștig este încrederea – în noi, în comunitate, în forța noastră de a schimba lucrurile. Vedem mai mulți oameni tineri out, mai mulți părinți care își susțin copiii, mai mulți aliați în spațiul public. Totodată, am câștigat și recunoaștere juridică la nivel european – prin decizii ale CEDO, CJUE sau prin parteneriate strategice cu alte ONG-uri și instituții internaționale.
Ce am pierdut – poate o parte din spontaneitatea mișcării, pentru că suntem tot mai puși în defensivă. Discursul extremist s-a rafinat, se folosește de cadrele democrației pentru a ne delegitima. Iar asta ne forțează să fim mereu în alertă.
Ambasadorii
Ambasadorii noștri sunt oamenii queer care aleg, zi de zi, să trăiască liber. Sunt părinții care merg cu copiii lor la Pride. Sunt artiști, jurnaliști, influenceri, activiști, dar și toți acei oameni care aleg să nu tacă.
Strategia noastră e să rămânem conectați la societate. Nu facem activism în turnuri de fildeș. Avem campanii de educație, lucrăm cu profesori, cu psihologi, cu instituții. Și folosim orice spațiu în care putem spune: „suntem aici, suntem parte din societate și merităm aceleași drepturi".
Ce așteptări aveți de la clasa politică și cum reușiți să intrați în dialog?
Așteptări avem – și le spunem clar: să respecte Constituția, deciziile instanțelor europene și demnitatea cetățenilor. Să nu transforme comunitatea LGBTI în temă de campanie sau țap ispășitor.
Dialogul nu e întotdeauna ușor, dar îl căutăm constant – prin scrisori deschise, prin întâlniri instituționale, prin advocacy la Bruxelles și prin alianțe strategice în România. Când ușile sunt închise, apelăm la instanțe. Când sunt întredeschise, intrăm și ducem conversația cât putem de departe.
Unde se află România - ca politici de integrare și acceptare
Suntem într-un paradox. La nivel declarativ, România e pro-europeană, dar la nivel de politici publice concrete – educație incluzivă, recunoaștere juridică, protecție împotriva discursului instigator la ură – suntem printre ultimele în UE.
Ar fi realist să ne comparăm cu state din Europa Centrală și de Est – Bulgaria, Polonia, Slovacia – dar, în același timp, trebuie să privim spre Spania, Malta, Portugalia, unde schimbarea s-a produs tot într-o generație. Depinde de voința politică și de presiunea societății civile.
Credit foto: Claudiu Popescu
Pericolele cele mai mari în acest moment
Cel mai mare pericol este normalizarea urii – când un politician sau un influencer spune că suntem o amenințare, și nimeni nu reacționează. Când școala e transformată în teren de război cultural, iar copiii queer devin ținte.
Contracarăm prin solidaritate, prin educație, prin litigii strategice. Nu suntem singuri. Suntem parte dintr-o rețea europeană, dintr-o mișcare globală. Și, mai ales, nu ne lăsăm intimidați.
Cum ar putea fi întinsă o punte între comunitatea LGBT și grupările extremiste?
Sincer? Nu știu dacă putem vorbi despre împăcare când cealaltă parte nu recunoaște nici măcar dreptul nostru de a exista. Dar cred în dialog – cu cei care sunt nehotărâți, care nu cunosc, care se tem. Cu extremismul nu negociezi, dar cu societatea da. Punțile se construiesc cu răbdare, cu empatie și cu prezență – în școli, în sate, în online, în media.
