[Povești de fotografi] Anastasia Atanasoska: Tema mea preferata este viata in toata splendoarea ei, emotiile, tot spectrul de emotii

Era copila in anii ’80 si locuia in Krusevo, Macedonia. Nu avea atunci multe optiuni de distractie, asa ca a inceput sa citeasca de la 4 ani iar cititul a devenit distractia sa. Si pentru ca citea multe carti fara ilustratii, vedea cu ochii mintii imaginile din povesti. Fotografa Anastasia Atanasoska a facut mii de fotografii in mintea sa, pana sa aiba primul aparat foto, pe care l-a impartit cu fratele sau.

La 22 de ani, a venit in Romania sa studieze, dupa ce a economisit suficienti bani lucrand ca barmanita, si a terminat UNATC Bucuresti, Sectia Imagine de film si TV. Timp de 2 ani, una dintre materiile de studiu a fost arta fotografiei. Asta era „scoala de fotografie”, despre care auzise de la prietenii din tara ei ca exista in Romania.

Anastasia face azi fotografie de teatru, cat si comerciala, iar cu Teatrul Dramaturgilor Români colaboreaza de 5 ani.

„Fotografia m-a invatat ca nu totul e asa cum pare. Ca orice om, orice situatie are mai multe straturi. Fotografia m-a invatat sa privesc altfel, dincolo de mastile oamenilor, m-a invatat sa caut adevarul, sa caut autenticul”, spune Anastasia.

Povestim cu fotografa de origine macedoneana Anastasia Atanasoska despre fotografie, trecand prin istoria sa de viata. Aflam de la ea cum si-a inceput traseul creativ, ce a insemnat sa studieze in Romania si ce face in Bucuresti, locul unde a ramas sa locuiasca. Si sa fotografieze.

Etape formatoare din viata ta

Ma numesc Anastasia Atanasoska, sunt fotograf si sunt exact acolo unde trebuie sa fiu. M-am nascut in Krusevo, un oras mic de munte in Macedonia. Am absolvit liceul de electronica si electrotehnica R.R. Ricko in Prilep, Macedonia si dupa mai multi ani de cautare (cautare de sine) am ajuns, printr-un program de schimb de studenti cu origine aromana, in Romania. Am studiat un an de zile limba Romana la Cluj Napoca dupa care m-am inscris la UNATC I.L. Caragiale din Bucuresti, sectia imagine de film si TV. Locuiesc si lucrez in tara asta minunata de aproape 19 ani.

Bineinteles copilaria este una, daca nu cea mai importanta etapa din viata unui om. Cei 7 ani de acasa.

Venirea in Romania a fost o shimbare foarte mare pentru mine, aici m-am specializat in arta fotografiei, dar totodata simt ca m-am si maturizat foarte mult. Pe langa educatie, dupa ani de zile de anxietate si atacuri de panica mi-am facut curajul si am facut terapie timp de 4 ani. Terapia m-a ajutat sa adun toate bucatelele sufletului meu, imprastiate prin timp si trauma. M-a ajutat sa ma intregesc ca om si ca artist.

Cand ti-ai descoperit pasiunea pentru fotografie

Fiind un copil in anii ‘80 in Krusevo, Macedonia, nu aveam multe optiuni de distractie asa ca citeam mult. Am invatat sa citesc de la varsta de 4 ani. Citind foarte multe carti fara poze, inevitabil am inceput sa-mi imaginez. Imi imagineam personaje, peisaje, animale, sate, orase, monstri, supereroi, tot! Dupa o vreme, am inceput sa vad imagini, dar nu in capul meu, ci in viata reala. Am facut sute de mii de fotogafii cu ochii inainte sa am un aparat foto. E amuzant ca dupa atata citit nu am ajuns sa ma exprim prin cuvinte ci prin imagini. Am inceput sa vad lucruri pe care nu stiam cum sa le explic in cuvinte, voiam ca lumea sa vada cea ce vad eu si singurul mod de a face asta a fost sa incep sa fac fotografii, fiindca nu stiu sa desenez.

Cum ai stiut ca fotografia va fi meseria ta

Am stiut din totdeauna, dar m-am apucat serios foarte tarziu! In familia mea era de neconceput ca cineva poate trai din fotografie sau din orice fel de arta. Trebuia sa am o meserie „adevarata”, si sa termin o scoala „adevarata”. Am auzit de la niste prieteni ca exista o „scoala de fotografie” in Romania. In Krusevo, orasul meu natal, locuiesc multi aromani, printre care si familia mea. Cativa dintre ei au plecat la facultate in Romania si s-au intors cu impresii foarte bune despre educatia de acolo. Dupa ce am terminat liceul in Macedonia mi-am dorit foarte tare sa merg la „scoala de fotografie” din Romania.

Ai mei au zis categoric nu, ca nu-si permit. Dar nici in Macedonia nu-si permiteau sa ma trimita la facultate. La noi in Macedonia, la orice facultate de stat se plateste o taxa. Daca intri printre primii platesti taxa mai mica, daca nu, platesti mult mai mult. Ai mei nu-si permiteau nici taxa cea mica. In Macedonia cred ca exista o scoala de cinematografie, dar este super exclusivista, daca nu ai vreun cineast in familie este imposibil sa intri. (Adica Milcho Manchevski, regizor nominalizat la oscar nu a intrat, dar eu?).

De la 18 ani pana la 22 de ani am lucarat ca si chelnerita si bartender, am economist de ajuns si la varsta de 22 ani am plecat in Romania ca sa ma inscriu la „scoala de fotografie”. Restul e istorie. :)

Primul tau aparat foto

Primul meu aparat de fotografiat l-am impartit cu fratele meu mai mare. A fost un Kodak pe film, point and shoot, adica cel mai simplu de folosit aparat din lume, nu prea aveai ce setari sa-i faci. Expunea automat, derula filmul automat, facea focus automat, apoi cand se termina filmul il scoteai si il duceai la developat. Asteptam cam 10-15 zile pana erau gata fotografiile.

Primul meu aparat semi profesionist, dslr, mi l-am cumparat cand am venit in Romania. Tin minte ca o prietena foarte draga mie m-a ajutat cu credit la banca (eu nu puteam face fiindca eram cetatean strain). Faceam fotografii la orice si oricine, atat de drag mi-a fost ca am un aparat digital si ca nu trebuie sa mai cumpar film si sa platesc bani pentru developarea filmului. Provocarea era sa “scot” in fotografie ceea ce eu vedeam in cap, fotografia pe ecranul aparatului sa arate exact asa cum am vazut-o eu.

Cand ma uit la primele mele fotografii vad nevoia mea de pregatire tehnica, de educatie fotografica, dar totodata vad dragul meu de fotografie, vad curajul si entusiasmul meu, vad si un pic de naivitate, de care, sincer, imi este dor.

Cum ai invatat fotografie. Cine ti-au fost mentori

Educatia oficiala am primit-o la UNATC I.L. Caragiale din București, Sectia Imagine de film si TV. Inainte sa va intrebati ce treaba are asta cu fotografia tin sa va zic ca 2 ani de zile unul dintre subiectele la facultate a fost arta fotografiei. Imaginea de film sau de TV, filmarea daca vreti,  este diferita de fotografie, dar totodată si foarte similara. Profa mea de imagine, Anca Damian ne spunea ca intr-o secunda de filmare „incap” 25 de fotografii. In fotografie ca si in video regulile sunt la fel. Am invatat despre lumina, directia luminii, surse de lumina, manipularea luminii, incadrare, compozitie. Am invatat despre aparate, despre diafragma, iso, shutter speed, white balance, dar ce mi se pare cel mai important este ca am invatat cum sa spun o poveste prin imagini. Cel mai mare bonus pentru mine la facultate a fost oportunitatea de a fotografia pe film si de a developa filmele de una singura.

Nu am cum sa povestesc despre UNATC fara sa vorbesc despre George Blonda, tehnicianul laboratorului foto al facultatii. De la el am invatat tot ce stiu despre pelicula, despre procesele chimice al developarii peliculei, despre cum transpui imaginea de pe film pe hartie fotografica, adica despre magie! Cand eram in camera obscura si puneam hartia fotografica in tancul cu revelator si cand pe hartie incepea sa se zaresca fotografia pe care eu am facut-o ma simteam ca un magician. Parca puteam vedea fizic procesul prin care o imagine din capul meu se materializa in lumea reala. Magie!

Am invatat fotografie facand fotografie. Facand foarte multe fotografii, gresind, am invatat gresind. Am invatat de la colegii mei aproape la fel de mult cum am invatat de la profesori. „Furam meseria” de oriunde puteam. Millo Simulov este unul din colegii mei cu care am lucrat  foarte mult in timpul facultatii si imediat dupa ce am absolvit. El era la regie eu la imagine, colaboram des. De la Millo am invatat mai mult partea comerciala a fotografiei. Am invatat despre clienti, despre asteptarile clientilor, despre brief, despre organizare, despre productie, despre munca in echipa, despre cum sa fii creativ “la cerere”.

Invataturile fotografiei

Fotografia m-a invatat ca nu totul e asa cum pare. Ca orice om, orice situatie are mai multe straturi. Fotografia m-a invatat sa privesc altfel, dincolo de mastile oamenilor, m-a invatat sa caut adevarul, sa caut autenticul.

Fotografia este un mod vizual puternic de a transmite un mesaj, de a spune o poveste, de a aduce o persoana sau o afacere mai aproape de urmaritorii sau clientii sai. Fiind atat de importanta, fotografia deseori este folosita de a “minti”, de a arata ceva ce nu este adevarat. Inteleg de ce oamenii ar minti prin fotografie dar eu nu as putea sa fac asta. Mereu mi-am ales clienti care corespund cu valorile mele. As putea spune ca fotografia m-a facut mai selecta intr-un fel.

Ce s-ar fi intamplat cu pasiunea ta pentru fotografie, daca ai fi ramas in Macedonia

Pasiunea mea ar fi ramas, dar nu as fi avut posibilitatea sa ma dezvolt in arta fotografiei, nici sa profesez ca si fotograf. Probabil fotografia ramanea un hobby.

Teme si subiecte pe care le explorezi prin fotografie

Imi place sa fotografiez oameni, imi place sa surprind emotii reale, sa surprind oamenii atunci cand nu stiu ca sunt fotografiati, atunci cand au masca jos. Nu-mi place sa regizez cadrele, desi de multe ori fac asta cand fac fotografia de produs.

Tema mea preferata este viata in toata splendoarea ei, emotiile, tot spectrul de emotii, nu neaparat doar cele pozitive.

Lucrez la un proiect personal de ceva vreme, sper ca va voi invita in curand la a treia mea expozitie de fotografie.

Ce te-a atras in zona fotografiei de teatru

Ador teatrul ca si forma de expresie artistica! M-au atras actorii, sinceritatea lor pe scena. Faptul ca ei sunt asa de aproape de mine. In fotografia de teatru nu exista duble, nu exista „o vom rezolva la editare”. Cand fotografiez un spectacol de teatru ma simt onorata sa impart acelasi spatiu cu actorii. Mi se pare extraordinar cat de expusi si vulnerabili sunt ei fata de noi, spectatorii.

Am inceput sa fotografiez teatru de cand am fost studenta la UNATC. De fiecare data cand colegii de la teatru aveau spectacole, luam aparatul foto si ma duceam sa-i fotografiez.

Ce este important in fotografia de teatru

Dupa mine in fotografia de teatru este important sa fii invizibil, dar totodata sa-ti lasi amprenta. Nu-mi place sa deranjez cu aparatul foto, imi place sa surprind.

Cand trebuie sa fotografiez un nou spectacol imi propun sa-l descopar prin lentila aparatului. Prefer sa nu fi vazut dinainte piesa pe care o fotografiez. Imi place sa fiu surprinsa, sa simt de prima data toate emotiile fotografiand. (Asta zic acum dupa ani de experienta, la inceput aveam mari emotii si preferam sa stiu spectacolul pe dinafara).

Cum arata niste fotografii de spectacol foarte bune

Pentru mine o fotografie buna de teatru este fotografia care pune in valoare munca unei echipe intregi de actori, regizor, scenograf, luministi, tehnicieni, costume etc. Cand te uiti la fotografie sa se vada clar toata munca depusa catre toti cei implicati.

Am lucrat cu un numar mare de regizori pana acum, eu fac si multe din fotografiile pentru afisele spectacolelor. Unii regizori sunt foarte stricti, altii ma lasa sa ma exprim liber. Cel mai frumos brief pe care il primesc este de la Andrei Hutuleac care imi zice: Anastasia, do your thing!

Colaborarea cu Teatrul Dramaturgilor

Prima mea colaborare oficiala ca fotograf de teatru a fost cu Teatrul Dramaturgilor Români. Niste oameni fanastici carora le multumesc din suflet ca m-au primit la ei si m-au lasat sa-mi fac „damblaua artistica”!

Teatrul Dramaturgilor Români a implinit 8 ani de existenta pe 6 Mai anul acesta. Cu mare drag va spun ca 5 din cei 8 ani sunt fotografiati de mine.

Prima data, l-am inlocuit pe colegul meu si prieten foarte drag Ciprian Vidroiu. Dupa scurt timp el s-a retras din pozitia de fotograf oficial al teatrului si cei de la teatru mi-au propus mie daca vreau sa continui cu ei. Am zis un mare DA si de atunci am fotografiat sute de spectacole pentru ei.

Fotografiez pentru Teatrul Dramaturgilor Români minim 5 spectacole pe luna, cateodata repetitiile spectacolelor, cateodata fotografii pentru afis. Ce-mi iese mie? Vad minim 5 spectacole pe luna. :) Apuc sa lucrez cu niste oameni minunati, apuc sa fotografiez nume mari al teatrului precum Maia Morgenstern, Claudiu Bleont, Razvan Vasilescu, Adriana Trandafir, Lari Georgescu, Ofelia Popii etc. Imi sunt publicate fotografiile in publicatii precum Revista Drama, actualitatea.ro, Teatrul Azi, si multe altele, ah da, sunt si platita ca sa fac toate astea! :)

Fotografia comerciala

Epic Vision Media este un pic mai mult decat doar fotografie. Epic Vision Media creeaza continut vizual, foto si video. Ajuta persoanele si afacerile sa fie vazute in spatiul virtual, social media, website-uri, YouTube, etc - nimeni nu mai printeaza fotografiile.

Prin Epic Vision Media ajut clientii sa-si puna visele intr-o lumina buna, sa se prezinte vizual, sa-si spuna povestile prin imagini.

Cum s-au schimbat cerintele clientilor

In ultimii ani am senzatia ca se pune accentul pe cantitate si nu pe calitate. Asta simt ca s-a schimbat. Lumea vrea sa fie cat mai prezenta in online si din pacate face un compromis fata de calitatea imaginilor cu care se prezinta. Dar sunt din fericire si clienti care prefera calitate fiindca isi valoreaza produsele, afecerile, isi valoreaza timpul, se pun ei insisi in valoare.

Negocierea creativa este foarte simpla. :) Clientii mei imi prezinta proiectele lor, iar eu le traduc in imagini pentru clientii sau urmaritorii lor.

Tips & tricks pentru pasionatii de fotografie

Este timpul ideal sa fii incepator pasionat in fotografie. Fiecare dintre noi in ziua de azi avem cate un „aparat foto” in buzunar. Informatia este la indemana, internetul este plin de cursuri si workshop-uri de fotografie.

Recomandarea mea este - faceti cat mai multe fotografii, gresiti, nu va asteptati sa va iasa din prima! (Nu gresiti pe banii clientului!) Sfatul pe care mi-am dorit sa-l primesc este - mereu sa stii la ce faci o fotografie, ce vrei sa arati si cui, ce vrei sa spui cu aceea fotografie. Nu lasati sa va distraga frumosul, fotografia nu trebuie „sa dea bine”, fotografia trebuie sa transmita emotia pe care ati trait-o atunci cand ati facut-o.