Ethical Media Alliance, în colaborare cu IQads, lansează Ethical Media Marketplace, o platformă care aduce împreună jurnalismul de calitate și brandurile care doresc să susțină conținutul editorial de interes public.
Într-un peisaj media complicat, unde conținutul produs etic și temele de interes public nu au încă un model operațional eficient, într-o industrie care vizează prea des KPIs pur cantitativi, și prea rar calitativi, Ethical Media Marketplace construiește o punte între jurnaliștii independenți și brandurile care doresc să investească în storytelling autentic.
Platforma listează o selecție de proiecte jurnalistice și oferă companiilor oportunitatea de a sprijini aceste inițiative prin parteneriate transparente și sustenabile.
„Ethical Media Marketplace le va oferi brandurilor posibilitatea de a se asocia cu conținut de calitate, într-un mod etic și relevant pentru publicul lor.
Așa cum cetățenii au nevoie de jurnalism corect și de informații de interes public real, credem că și brandurile au nevoie de o piață liberă funcțională, bazată pe principii corecte.
De aceea, sperăm ca inițiativa noastră să aibă succes și să putem atrage fonduri către jurnalism din partea unor companii care vor înțelege că își pot atinge obiectivele de business investind, în același timp, în mod corect și din perspectiva impactului social.
Ethical Media Marketplace este un produs perfect complementar cu Ethical Media AdNetwork – un alt proiect, funcțional de aproape doi ani – în cadrul căruia oferim deja soluții de tip display pentru aproape 20 de proiecte jurnalistice care pun interesul public mai presus de cel pur comercial”, a declarat Dragoș Stanca, antreprenorul care a inițiat Ethical Media Alliance.
Într-o eră dominată de informații rapide și adesea superficiale, de simulări A.I. și alte tehnologii de manipulare avansate, conținutul jurnalistic de calitate devine o resursă esențială pentru o societate informată, mai ales într-o societate în care dezinformarea și manipularea algoritmică a produs deja dezechilibre serioase și o criză majoră, din punct de vedere democratic.
Publicul are nevoie de relatări reale, bine documentate și relevante, iar brandurile care investesc în astfel de proiecte nu doar sprijină jurnalismul responsabil, ci și construiesc o conexiune reală cu audiența lor.
Ethical Media Marketplace oferă un cadru transparent în care jurnalismul se întâlnește cu susținerea onestă, redefinind modul în care conținutul de valoare ajunge la public.
Platforma este deja activă și acceptă înscrieri de proiecte jurnalistice, precum și solicitări din partea brandurilor interesate de parteneriate.
Ne puteți contacta pe [email protected] / Monica Mandoiu, Ethical Media Alliance.
Primele proiecte din Ethical Media Marketplace
Citeste:
>> ROMÂNIA 2035 – România care progresează
>> România 2035. Adrian Mihălțianu: Dacă vrem să ne recăpătăm încrederea în noi, ca popor, trebuie să vorbim și despre ce merge bine aici
Citeste:
>> România sănătoasă. Sănătate pe bune, nu de pe internet
>> România sănătoasă. Adrian Mihălțianu: A apărut un val de pseudo-specialiști care, prin prezența activă în mediul online, concurează cu adevărații experți care încearcă să ofere informații corecte
Citeste:
>> CARTIERE VII. Oamenii care Redau Viață Zonelor Urbane
>> Cartiere vii. Adrian Mihălțianu: Vrem să aducem în fața românilor poveștile celor care au reușit să-și transforme comunitatea în bine
Citeste:
>> Project F - O inițiativă media PressOne dedicată femeilor din România
>> Project F. Mălina Gîndu: Construim o platformă de jurnalism comunitar în care vocile femeilor sunt nu numai ascultate, ci amplificate
Ethical Media Alliance este o inițiativă dedicată susținerii jurnalismului responsabil, promovând transparența și colaborarea între creatori de conținut și parteneri din industrie.
IQads este platforma dedicata industriilor de comunicare si creative, unde activeaza cea mai mare comunitate creativa din Romania: profesionisti, freelanceri, antreprenori, aspiranti si admiratori.