Când era foarte mică, Raluca-Elena Popa le făcea haine păpușilor din toate bucățile de materiale găsite prin casă și le capsa cu capsatorul fiindcă nu știa să coasă. Tot de mică i-a plăcut pictura și a mers la Liceul de Artă din orașul ei natal, Râmnicu Vâlcea. Deși arta este un domeniu greu de înțeles și adesea asociat cu o viață nesigură financiar, părinții săi au încurajat-o să își urmeze pasiunea de a crea lumi magice. Raluca a făcut studiile de licență și master la UNARTE – Secția Scenografie. În prezent, la UNARTE este Lector Universitar Doctor, în cadrul Departamentului de Teorie și Cercetare.
Raluca vorbește în continuare despre rolul unui scenograf, care are o misiune complexă în crearea unui spectacol, pentru că este responsabil nu doar cu crearea lumii pe care un regizor și-o imaginează, ci comunică cu artiștii din distribuție și cu atelierele de producție.
„Scenografia îmbină armonios toate noțiunile de Istoria Artei, de la artă plastică la istoria designului, teatrului, filmului și implicit ramificațiile artelor decorative din toate perioadele istorice, creând un tip de artă vizuală complexă”, spune Raluca.
Raluca-Elena Popa este o prezență articulată în zona artistică contemporană, aflată la intersecția dintre teatru, arte vizuale și teorie, și creează scenografii pentru teatru, operă și film.
Drumul către meseria de scenograf
Dintotdeauna am iubit costumele! Când aveam 3-4 ani făceam hăinuțe la păpuși din toate bucățile de material găsite prin casă și le capsam cu capsatorul fiindcă nu știam să cos.
Sunt absolventă a claselor V-XII în cadrul Liceului de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu Vâlcea, în anul 2014. Din copilărie îmi plăcea să îmi pun în practică creativitatea sau să pictez, iar mersul la o școală de specialitate, a fost cea mai bună alegere pentru dezvoltarea pasiunii artistice.
În cadrul Facultății de Arte Decorative și Design de la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), am specializarea: Scenografie și Eveniment Artistic pentru studiile de licență și masterat. Scenografia îmbina armonios costumele pe care le iubeam din copilărie cu diversitatea artelor vizuale. Lucrarea de disertație, finalizată în 2019, combina fragilitatea artelor spectacolului, prin coordonarea doamnei lector univ. dr., Anca Albani, cu noțiuni complexe de arhitectură (planurile, vederile și secțiunile unui teatru nou). A fost intitulată: ,,Memoria Străzii, ruinele orașului” și expusă cu prilejul Cvadrienalei de Scenografie de la Praga: PQ19. Proiectul artistic, dar și de cercetare mi-a oferit atât o experiență profesională remarcabilă, cât și șansa de a reprezenta UNArte într-un cadru expozițional internațional.
În 2024, am obținut titlul de Doctor în Arte Vizuale, având o lucrare profesională de cercetare doctorală, construită sub coordorarea domnului profesor univ. dr. Iosif Király, numită: ,,Fuzionarea Profanului în Sacru; Simbolistica Măștii – Costum în ritualul erotic din basme. Interpretări și studii”, având ca acop recuperarea și evidențierea publicului, prin artă și mișcare, cele din urmă fragmente ale sacralității.
Consider că noțiunile teoretice învățate, practicile de atelier (studii de desen și culoare; natură statică, perspectivă și compoziție cu personaje), cât și proiectele realizate în școală și facultate contribuie la înțelegerea manuală și cognitivă a procedeelor. Acestea m-au determinat să înțeleg modul în care o bună teoretizare a artelor poate influența concretizarea unui proiect scenografic.
Începând cu anul 2023, îmi dezvolt aptitudinile teoretice, specializându-mă în Istoria și Teoria Artei. Experiența profesională din acest domeniu vizează studii publicate în volume colective, ca rezultat al conferinţelor internaţionale sau naţionale, dar și activități de curatoriat, cronici scrise ale expozițiilor văzute și interviuri luate artiștilor contemporani. În prezent, ocup funcția didactică de Lector Universitar Doctor, fiind titularul activităţilor de seminar în cadrul disciplinei: Istoria Artelor Decorative, Tendințe în Design, Departamentul de Teorie si Cercetare din cadrul Universității Naționale de Arte din București. Competențele teoretice și practice acumulate în decursul acestor ani permit o deschidere largă în realizarea cursurilor și în discuțiile cu studenții.
De asemenea, cred că o bună și corectă transmitere a informațiilor teoretice către studenți se poate face în clipa în care profesorul înțelege în mod practic cum au fost realizate acele obiecte și poate explica etapele manuale ale procesului de creație fiindcă a luat contact cu ele în proiectele sale individuale. Cheia inspirației se poate ascunde în spatele unui element vizual predat de dascăl cu atenție. Iar în acest punct intervin dragostea, plăcerea și setea de cunoaștere pe care un profesor trebuie să le transmită către auditorii săi.
Mentori în formare și în consolidarea unui stil artistic
Cred că elementul miraculos care mi-a ghidat calea este reprezentat de familia mea, care m-a sprijinit în acești 20 de ani. Arta este greu de înțeles și cu atât mai mult de încurajat, iar eu mi-am urmat pasiunea de a crea lumi magice, departe de cotidian.
Prima scenografie realizată
În anul 2017, studiile de licență au fost concretizate în primul proiect scenografic care a depășit spațiul planșetei de lucru, printr-o reală expunere pe scena Sălii de Operă a Universității Naționale de Muzică din București. Opera, compusă de Piotr Ilici Ceaikovski, Evghenii Oneghin, în regia Andei Tabăcaru Hogea, a avut un decor simplu, inspirat din verticalitatea trunchiurilor de mesteceni rusești și costume, într-o cromatică alb-negru-roșu, realizate cu pricepere de mama mea. Proiectul a câștigat Premiul pentru scenografie în cadrul Festivalului Operelor Independente Iași din 2017.
Momentul în care ai simțit că te-ai maturizat ca scenograf
În domeniul artistic, maturizarea a venit în anul 2018, în clipa câștigării concursului pentru realizarea scenografiei operei,,Ecaterina Teodoroiu” în regia Laurei Vlădoiu, montată cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri la Opera Națională Română din Iași.
Dintotdeuna mi-au plăcut istoria și epocile care lasă în urmă amprente vizuale pe care le poti cerceta și documenta, iar această opera s-a încadrat perfect în tipar. În toate spectacolele îmi place să fie observat reperul din Istoria Costumului de la care a pornit creația. Proiectul a necesitat încadrarea în vizualitatea Primului Război Mondial, atât în construcția costumelor, cât și a decorului. A fost extrem de provocator pentru un tânăr scenograf de 23 de ani, dar a construit un prag greu de uitat sau de egalat, un reper pe care mi l-am adus aminte mulți ani.
Particularitățile stilului tău de creație
Pot numi un stil personal acea îndreptare către creionarea costumelor elaborate, bogate în pasmanterie și abundență a materialor, plasate în antiteză și acord deplin cu decorul simplificat, curățat de ornamente și obiecte, monumental, minimalist, cromatic.
În ceea ce privește experiență profesională, am creat scenografie pentru operă, balet, teatru de păpuși, dar și pentru proiecte de film, seriale, scurtmetraje și reclame.
Diferențe în crearea scenografiilor de teatru, operă și film
Consider că scenografia îmbină armonios toate noțiunile de Istoria Artei, de la artă plastică la istoria designului, teatrului, filmului și implicit ramificațiile artelor decorative din toate perioadele istorice, creând un tip de artă vizuală complexă. Designer-ul de costume și creatorul decorurilor scenice sau de platou creează universuri similare realității, întoarceri în timp sau proiecții ale viitorului prin intermediul butaforiilor (statuară ușoară, mobilă), textilelor, măștilor, mobilierului sau obiectelor vestimentare, producții decorative desprinse din albumele de artă, bazate pe studii amănunțite de cercetare.
Dacă în cazul scenografiei de operă sau teatru lucrurile sunt asemănătoare fiindcă am libertatea creatoare de a construi metafore vizuale, lumi imposibile, scufundate în culoare și ficțiune, în cazul proiectelor cinematografice, realismul primează și este perefect că există această alternanță și refresh.
Însă, dintre cele menționate mai sus, inima mea se îndreaptă către scenografia de operă, urcând-o pe un piedestal datorită sinesteziei. Armoniile muzicale amplifică vizualitatea și sentimentele spectatorilor, iar magia depășește oglinda scenei.
Importanța relației scenograf-regizor
Viziunea artistică întotdeauna este construită în strânsă relație cu regia și necesitățile spectacolului. Consider că această relație: scenograf-regizor se bazează pe comunicare, argumentare și încredere în abilitățile celuilat. Scenograful are menirea de a construi elemente vizuale impresionante, dar funcționale, mobile, utile actorilor, soliștilor de operă sau balerinilor.
Un proiect de film, teatru sau operă nu se clădește din orgoliul creator sau din dorința de afirmare a ego-ului, ci are ca scop prezentarea unui produs finit, bine închegat și armonios, în fața publicului.
Dintre proiectele tale
Până în prezent, am colaborat cu instituții și regizori de prestigiu precum: Opera Națională Română din Iași (Bastien und Bastienne, 2025, regie: Victor Zaharia și Ecaterina Teodoroiu, 2018, regie: Laura Vlădoiu), Teatrul Masca din București (Două jucării stricate, 2020, regie: Mihai Mălaimare), Teatrul InDArt din București (Domnișoarele din Avignon; 2020, regia: Bogdan Gagu) sau Opera Comică pentru Copii din București (Scufița Roșie, 2020, regie și coregrafie balet: Andreea Soare).
În ceea ce privește experiență profesională din domeniul scenografiei, am creat costumele pentru mai multe proiecte de film, seriale, scurtmetraje și reclame: Bestiare Naif, 2025, regie: Alma Buhagiar, Prima zi de școală, 2024, regie: Adrian Sitaru, Genre Inc., 2023, regie: Ela Gavrilă, Mama și copilul, 2023, Eu și sora mea, 2021, Mihail și Achim, 2021, regii semnate de Theodor Ioniță sau Mon ami, 2021, regie: Carina Dașoveanu. Scurtmetrajele realizate au avut nominalizări cu premieră națională sau internațională în diverse locuri precum: New York Cinematography Awards, 2023; Montpellier Mediterranean Film Festival, Franța, 2023; TIFF, Transilvania International Film Festival, România, 2022; Sarajevo Film Festival, 2022; Festivalul Internațional de Film CineMAiubit, România, 2021; San Francisco Romanian Film festival, 2023; University of Stanford San Francisco, 2023; ESTE Film Festival, Sibiu, 2023; Fest Film Festival, Portugalia, 2023; Central european Film festival, 2022; Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, România, 2021 sau Cannes Film festival, Franța, 2023. Proiectele au câștigat ulterior mai multe premii și o nominalizare la Premiile Gopo din anul 2023.
Fiecare proiect mi-a adus provocări vizuale și tehnice, spontaneitate și rapiditate (pe set lentoarea este distructivă), concentrare, creativitate, spirit de echipă și mi-a împins limitele la cote maxime. Din aceste experiențe, am învățat să ascult, să observ și să înțeleg ce are regizorul de spus, deoarece fiecare om are propria personalitate. Îmi aduc aminte de două proiecte de film pentru care am căutat haine într-un anumit ton de albastru sau o nuanță specială de orange, deoarece culorile au personalitate și încărcătură psihologică, iar secvențele necesitau un accent cromatic special.
Câștigul de la finalul proiectului nu constă în remunerație (multe dintre proiectele amintite nu au fost plătite), ci în dragostea alocată acestuia, dorința obținerii unui produs exemplar și greutatea sufletului încărcat de satisfacție.
Procesul de creație
Îmi voi îndrepta atenția către ultimul spectacol creat. Caietul scenografic depus, spre execuție în anul 2025 la Opera Națională Română din Iași, a fost bogat în schițe de decor și costume pentru opera Bastien und Bastienne. Primul pas a constat în ascultarea muzicii compuse de Wolfgang Amadeus Mozart în anul 1768 pentru a înțelege dinamica și spiritul compoziției ce urma să fie prezentată publicului tânăr: copiii (iubesc spectacolele pentru copii tocmai pentru că imaginația mea se poate extinde la nesfârșit, fără nicio constrângere).
Înțelegerea muzicii a determinat armoniile cromatice ale propriei scenografii. A urmat analiza detaliată a libretului și a partiturii muzicale. Documentarea vizuală a perioadei secolului al XVIII-lea, a pornit de la un dosar iconografic amplu (picturi realizate de Jean-Antoine Watteau, François Boucher, Jean-Honoré Fragonard, Jan Bruegel, Paul Bril, Annibale Carracci, Nicolas Poussin, Adam Elsheimer sau Gaspard Dughet) pentru a înțelege spiritul epocii. Doar în clipa în care schițele au în componența lor o ramură teoretică, născută din cercetare, construcția decorurilor și costumelor poate avea loc.
Următorii pași au constat în realizarea unor desene preliminare în creion și dezvoltarea acestora pe baza discursului purtat cu domnul regizor, urmate apoi de schițe de decor și atmosferă, schițe tehnice cu cote, reprezentative pentru buna realizare în atelierele de producție. De asemenea, construirea schițelor de costum a respectat nevoile scenice și viziunea regizorală. Costumele au construit personjelele, ajutând caracterul psihologic al acestora, s-au încadrat în epoca și istoria costumului, dar au fost și inovatoare sau extravagante. Alegerea celor mai bune materiale pentru execuția decorurilor și costumelor, este esețială! Observarea stadiilor de execuție și găsirea celor mai bune soluții tehnice implică atenție, cunoaștere și dedicare.
Spectacolul este un tot unitar, un cumul de forțe îndrepate spre un scop nobil, iar scenografia are menirea de a crea frumosul, de a aduce zâmbetul pe chipul spectatorilor transpuși în universuri magice și de a schimba cu un mic gram lumea.
Cea mai dificilă parte în procesul de creație a unei scenografii
Cred că cea mai dificilă parte în crearea unei scenografii constă în trecerea de la schiță la obiect finit, fiindcă în acel moment se observă raționamentul din spatele artei. Întotdeuna are loc un proces de înțelegere a temei, încadrarea într-un context, schițare a formei, implemenare, dezvoltare, experimentare prin încercare și eroare, adaptare perfectă a formei obiectului la functionalitatea sa, găsire și îmbunătățire a formei obiectului, trecând apoi la aflarea și rezolvarea posibilelor probleme, în ateliere specializate de creație, când echipele tehnice împreună cu scenograful găsesc soluții tehnice de rezolvare.
Viziunea artistică se aplică în momentul construirii schiței de concept a decorului/ costumelor, iar ceea ce urmează în atelierele de producție este doar transpunerea în obiect concret. Schița trebuie să fie făcută bine și lizibilă de la bun început, de la primele discuții cu regizorul. Creativitatea nu iese la suprafață în atelierele de croitorie, tâmplărie, cismărie, etc, ci anterior, în ambianța artististică a atelierului scenografului.
Ce urmărești tu atunci când creezi o nouă scenografie
Când primesc titlul următorului proiect, prima dată tresalt de fericire și apoi încep lucrul: ascult opera, deoarece armoniile muzicale le determină pe cele cromatice ale propriei scenografii sau citesc scenariul/ textul dramatic. Instinctul, primele sentimente, imaginile formate cu ochii minții și schițele indescifrabile din colțul foii sunt cele mai importante, fiindcă sunt naturale, nealterate de impresiile și ideile altor persoane. După aceea, ia naștere procesul de cercetare și documentare, iar la final apar schițele clare și tehnice.
O scenografie care te-a impresionat și ai fi vrut să o creezi tu
Îmi aduc aminte de un spectacol văzut la TNB, în primii ani de studenție: Visul unei nopți de vară, în 2015. Decorul a fost semnat de Helmut Stürmer, iar costumele de Corina Grămoșteanu. Nu pot spune decât că visul de pe scenă m-a cuprins și pe mine și mult timp, duhurile, spiridușii, zânele, zeii și muritorii s-au jucat cu mintea mea. Cromatica, jocurile de umbre și lumini sau texturile materialelor (de la pene la satin și metal) au creeat o feerie pe care nu o mai văzusem niciodată. Umorul, mișcarea scenică, conversațiile, elementele monumentale de decor, costumele strălucitoare mi-au dovedit că scenograful deținea magia de a combina vechiul cu noul, de a răvăși mintile spectatorilor și de a se juca cu sentimentele lor.
Cea mai mare neînțelegere despre munca unui scenograf pe care ai vrea să o clarifici
Într-un mod amuzant, pot aminti confuzia fonetică dintre „scenograf” și „scenarist” care creează deopotrivă haos în mintea publicului neavizat, neînțelegând în ce constau aceste două meserii.
Într-un mod serios, cred că o neînțelegere care ar trebui clarificată constă în felul de percepere a publicului neavizat, a lucrului interdisciplinar pe care îl face scenograful.
Scenograful nu este un decorator superficial al spațiului, ci propune o viziune completă și complexă despre spațiu, bogată în simboluri, în strânsă legătură cu mesajul piesei sau filmului. Nu este nici un strângător de haine din SH, fiindcă costumele intră în relație cu psihologia personajului și îi definesc personalitatea prin formă, cromatică și accesorii: de la țesături moi la grele, de la nuanțe liniștite la vibrante, de la imprimeuri fluide cu linii sinuoase la modele instabile, geometrice.
Scenograful comunică cu toți membrii echipei și construiește o poveste amplă în imagini (lumea vizuală și spațială în care se manifestă actorii, balerinii și soliștii), bazându-se pe concept vizual, noțiuni teoretice și aspecte tehnice.
Cum vezi evoluția artei scenografice în România
Scenografia și implicit piesele de teatru sau spectacolele de operă au menirea de a-i ajuta pe spectatori să evadeze din cotidian și este excepțional! Cred că din punct de vedere tehnic, decorul va intra în sfera minimalismului și va fi dominat de noile tehnologii, precum video mapping și light design care modelează atmosfera scenică, sporesc starea de spirit, construiesc sentimente în acord cu jocul și replicile actorilor, tocmai pentru a crea o experiență vizuală coezivă. Totodată, cred că teatrul și opera au nevoie de publicul mic care să-și formeze gustul pentru frumos.
