La zece ani a primit cea mai frumoasă cutie de creioane colorate, pe care o are încă, iar tatăl său i-a făcut un șevalet de lemn. Mama sa era pictoriță și casa lor mirosea mereu a tebentină și ulei de in. Amandine Bănescu desenează de copilă, și când era mică desena cărți ilustrate despre vacanțele familiei.
Se gândește uneori că desenul este un moft, la câte cărți pentru copii există deja, dar apoi își dă seama că toate acestea au nevoie de ilustrații frumoase, deci și de ilustratori pricepuți. În vremurile în care tot mai mulți creativi, din toate domeniile, au integrat AI în procesul lor de lucru, Amandine crede că o linie trasată de o mână spune mult mai mult decât una digitală.
„Mie nu îmi place AI. Îmi place să mă gândesc, îmi place efortul. Când am încercat să folosesc AI, mi s-a părut lipsit de imaginatie, și dacă zicem că ar crea, crează banalități sau aberații. La fel cum nu folosesc un ciocan ca să bag un șurub, nu aș folosi AI să creez”, zice Amandine.
Povestim în continuare cu Amandine Bănescu despre ilustrație și despre cum și-a rafinat în timp stilul în care desenează.
