A facut primul sau preparat culinar la 7 ani - un piure de cartofi. Crescand cu cheiea la gat, isi pregatea de mancare ori de cate ori nu avea chef sa manance din frigider si, inca de mica, credea ca mancarea se consuma in farfuriile asezate pe masa din sufragerie, frumos aranjata.
Astazi gateste dish-uri de toate felurile – simple, complicate, fripturi, tocanite. Gabriela Dima este Miss Wellington, iar canalele sale social media sunt pline de retete culinare pe care iti vine sa te apuci imediat sa le pregatesti, asa de apetisante sunt mancarurile care ies din mainile sale.
Tot timpul a gatit pentru prieteni. Unul dintre ei a provocat-o sa faca Beef Wellington, pentru ca nu gasea nicaieri in Bucuresti sa manance bun. I-a iesit perfect din prima, fara niciun test inainte si a fost botezata Miss Wellington. A urmat o pagina de Facebook, de care a uitat, si-a amintit de ea in pandemie si a inceput sa posteze tot ce manca.
In urma cu 3 ani, Gabriela Dima a participat la Master Chef, unde a si castigat premiul cel mare.
„Mie nu mi se pare ca fac lucruri foarte instagramabile, motiv pentru care probabil oamenilor de acasa li se pare ca e totul foarte usor si sunt tentati si ei sa faca”, spune Gabriela.
Vorbim in continuare cu Gabriela Dima despre gatit, fripturi si despre contentul imperfect, pe care il creeaza pentru Miss Wellington.
Despre tine
Buna ziua, sunt Gabriela Dima, Miss Wellington in mediul online, supranumita si Miss Friptura si nu-mi place sa raspund la intrebari, hahaha. Deja v-ati dat seama ca imi place sa glumesc si asta spune multe despre mine. Ideea principala este ca imi place sa fac ce vreau eu, nu ce mi se spune, cred ca e suficient sa stiti asta despre mine ca idee principala, pentru ca vin alte intrebari.
Cand si cum a aparut curiozitatea pentru gatit
Tind sa cred uneori ca m-am nascut cu aceasta “curiozitate” daca o putem numi asa, dar pana pe la vreo 7 ani nu cred ca ajungeam sa aprind aragazul, sunt mica de inaltime si acum, 161 de cm de pasiune culinara. Aveam vreo 7 ani, cand m-a gasit mama plangand in casa venind de la serviciu, facusem singura piure de cartofi, care imi place si in ziua de azi la nebunie, dar eram extrem de suparata ca nu stiam sa fac sosul acela de rosii cu usturoi, tip ostropel, care pe vremuri se facea la piure de cartofi, indiferent de carnea pe care o aveai in farfurie.
Cum au aratat primele tale dish-uri
Simple din punctul meu de vedere, tocmai va povesteam despre piure, desi intalnesc zilnic oameni care ma intreaba cum fac piure-ul sau cum prajesc cartofi. Fac parte din generatia “cu cheia de gat” si cand ajungeam acasa de la scoala, de multe ori nu voiam sa mananc ce era in frigider si ma apucam eu sa imi pregatesc. Inca de atunci imi placea masa frumos aranjata si imi puneam totul in farfurii si mancam in sufragerie nu in bucatarie, motiv pentru care atunci cand strangeam masa mai spargeam cate o farfurie in drum spre bucatarie.
Nu aveam o directie, eram ghidata de pofta, exact cum sunt si in ziua de azi, spre exemplu prin clasa a 5-a, au plecat parintii la o nunta si am facut icre de crap cu mixerul, prima si singura data in viata mea, tot timpul le-am facut manual, nu cred ca imi ies din nou cu mixerul.
Drumul catre Miss Wellington
Am terminat Facultatea de Drept si am lucrat in domeniul juridic multi ani, dar chiar si atunci gateam mult luam la pachet si pentru colegele de la birou sau le invitam la mine la masa. Tot timpul am gatit pentru prieteni, obiceiul era ca eu sa fac ceva de mancare si ei veneau cu vinurile, pana intr-o zi cand un prieten din gasca m-a provocat sa fac Beef Wellington, era preparatul lui preferat, nu gasea nicaieri in Bucuresti sa manance si a promis ca vine cu cel mai bun vin. Eu nici macar nu auzisem pana atunci de acest dish, am facut mult research, am chemat gasca la masa, si mi-a iesit perfect din prima, fara sa fac vreun test inainte, fara termometru ca nu aveam, ba chiar fara sa stiu ce gust ar trebui sa aiba.
Replica a fost: “ti-a iesit mai bun decat la Paris unde am mancat cel mai bun Wellington, tu chiar ai talent, de ce nu faci ceva in directia asta?”
Am facut pagina Miss Wellington, am pus 3 poze cu mancare, am facut 50 de urmaritori si am uitat de ea complet, pe pagina mea personala abia daca postam 5 poze pe an prin jurmare nu era ceva cu care sa fiu obisnuita.
Totul a inceput in pandemie, cand stateam acasa, si nu prea faceam mare lucru, ca noi toti de altfel, decat sa gatim si sa mancam, mi-am amintit de pagina a carei parola o si uitasem, dar am recuperat-o, si am inceput sa postez in fiecare zi ce mancam. Azi o poza, maine un video si a luat o amploare neasteptata.
Decizia de a merge la MasterChef
Tot la indemnul prietenilor s-a intamplat, n-am cautat nimic mergand acolo, am sperat doar sa nu ma fac de ras, nu ma asteptam sub nici o forma sa castig. Am refuzat vehement sa merg de teama deserturilor in special, pentru ca nu stiu nici in ziua de azi sa fac foarte multe si nici nu imi place, pentru ca acolo nu poti merge pe intuitie, nu poti face modificari din ochi, totul este matematica, si mie imi place libertatea, cum am sim ai devreme, imi place sa fac ce vreau si nu ce mi se spune, si atunci imi ies lucrurile cel mai bine.
Totusi, ai castigat. Ce a insemnat acel premiu pentru tine
Titlul a insemnat pentru mine, nu si premiul. Titlul m-a facut sa-mi dau seama ca ma descurc cat de cat in bucatarie, sunt si modesta dupa cum puteti observa, hahahaha. Cu premiul in schimb, am zis ca imi fac un studio de gatit, dar l-am cheltuit tot pe mancare, studioul este tot acasa, pentru ca eu nu am vazut niciodata job-ul acesta de content creator ca pe un job, ci doar ca pe o pasiune si ca pe ceva ce fac zilnic din placere, asa ca nu am avut cum sa incep sa ma trezesc dimineata sa ma duc la studio si sa ma apuc sa filmez retete, mie imi este pofta de ciorba de perisoare sa zicem, ma duc la piata, pun telefonul pe trepied, ma apuca sa gatesc ce imi este pofta si filmez in acelasi timp pentru oamenii de pe marele internet cum imi place mie sa spun, iar asta se vede, se transmite dincolo de ecran catre ei, le fac si lor pofta cand ma vad pe mine.
Definirea vocii culinare online dupa experienta MasterChef
Dupa experienta Master Chef nu cred ca am redefinit vocea culinara, am ramas aceeasi doar ca ma obinsuisem cu camerele si am schimbat formatul de video pe pagina mea de Instagram. Cand am inceput oamenii nu stiau cine sunt, filmam doar mainile gatind, era un mister total, si dupa Master Chef am inceput sa apar si eu, exact formatul pe care il vedeti acum si atunci totul s-a schimbat, sunt multi oameni care imi scriu ca se uita la video de doua ori, odata se uita la mine si la grimasele mele, se pare ca am o fata foarte expresiva, si inca o data la reteta. Profit si eu cat mai pot de expresivitatea pe care o am, in curand ma apropii de varsta Botoxului. :)
Brandul Miss Wellington
Putin complicat de raspuns la aceasta intrebare, nu consider ca am construit un brand, Miss Wellington este pur si simplu Gabriela si cam atat. Nu mi-am propus niciodata sa fac ceva anume, am facut tot timpul ce mi-a trecut prin cap si ce mi-a placut mie.
Cum reusesti sa creezi content relevant si fresh tot timpul
Exact cum spuneam la intrebarea anterioara, sunt eu, nu prea incerc sa tin pasul, oamenii ma urmaresc pentru autenticitate si sinceritate, nu pentru trend-uri.
Autenticitate versus estetica instagramabila
Conteaza autenticitatea, si conteaza mult zic eu, mie spre exemplu nu mi se pare ca fac lucruri foarte instagramabile, motiv pentru care probabil oamenilor de acasa li se pare ca e totul foarte usor si sunt tentati si ei sa faca. Nu fac totul perfect ci doar natural, inclusiv atunci cand gresesc ceva nu tai la montaj si asta le da oamenilor curaj si incredere ca pot face si ei, nu este doar ceva perfect, instagramabil, intangibil.
Oamenii care te urmaresc
Sunt oameni carora le place mancarea buna si oameni cu simtul umorului, aici am incercat totusi sa pastrez un ton mai solemn, dar sunt foarte glumeata de fel. :)
Ce iti place cel mai mult sa gatesti
Ciorbe, tocanite si fripturi, hihihihih! Glumesc, dar stiti vorba aceea ca oamenii in gluma si la betie spun adevarul :). Imi place sa gatesc orice, efectiv orice, mai putin deserturi elaborate si exacte, adica imi place sa fac clatite, crema de zahar ars, chec, orez cu lapte, sau orice am invatat din copilarie fara sa fiu nevoita sa cantaresc.
O bucatarie internationala care te inspira
Grea decizie, este ca si cum intrebi pe cineva pasionat de mancare care este felul de mancare preferat, este imposibil sa raspund la acea intrebare, nu am cum sa ma limitez la un singur fel, asa si aici, e greu sa ma opresc la o singura tara, dar pot sa spun ca imi place bucataria spaniola (uleiul lor de masline si jamonul iberic in special), italiana (viata ar fi foarte trista fara parmezan spre exemplu), libaneza, turceasca, frantuzeasca si America Latina ultima, dar nu pe ultimul loc, imi doresc sa merg in America Latina si sa stau doua luni sa merg in pietele lor si sa mananc, de fapt cam toate vacantele mele, oriunde merg, nu sunt despre obiective turistice, ci despre mancare.
Un sfat pentru cine nu stie sa gateasca, dar si-ar dori
Sa incerce, nu doar sa isi doreasca! Asta este primul lucru pe care trebuie sa il faca, gustul se educa, sa inceapa cu lucruri simple, sa guste mancarea de 10 ori daca e nevoie, sa se inspire evident de la o persoana pe care o apreciaza, la mine inspiratia au fost bunicile si mama mea, gustul mancarii lor este gustul meu preferat, si toooooate trei pricepute nu gluma, prin urmare a trebuit sa mentin sau chiar sa depasesc standardele lor.
Un truc pentru oamenii care urasc bucataria
Eu nu cred ca exista oameni care urasc bucataria, e un cuvant prea dur, refuz sa cred ca exista astfel de oameni, si daca totusi exista nu vreau sa stau de vorba cu ei ca iese cu scantei. :) Atata timp cat mananci si nu te hranesti cu o pilula magica, nu ai cum sa spui ca urasti bucataria. Pot sa inteleg ca sunt oameni carora nu le place sa gateasca, cum nici mie nu imi place sa merg la ski spre exemplu, sau mai stiu eu ce sport extrem, fiecare cu placerile lui.
Un detaliu care transforma o reteta banala intr-o experienta Miss Wellington
O reteta banala intr-o experienta Miss Wellington o transform eu, eu sunt ingredientul “signature”. Daca vorbim de ceva ce folosesc in aproape orice gatesc acela ar fi piperul, as pune piper si in deserturi, de fapt daca stau sa ma gandesc bine cred ca am si facut-o. Aceeasi obsesie o am si cu uleiul de masline, incerc tot timpul cele mai bune uleiuri, daca nu e bun de mancat cu paine calda si sa nu simti nevoia sa mai mananci altceva, nu il mai recumpar. Putem sa mai aducem in discutie si carnea, doar mi se spune Miss Friptura, si cand zic carne nu ma refer doar la steak de vita si la orice fel de carne, carnea de gasca, una dintre preferatele mele, oaie, capra, porc, pui, orice, chiar si organele. Respectul pentru animalul sacrificat este sa consumam tot ce se poate din el, nu doar muschiuletul, si am niste retete cu organeeeee, am apa in gura cand ma gandesc.
Cu experienta de acum si invataturile vietii, cum definesti succesul
Succesul pentru mine atat in acest domeniu cat si in general, este sa imi permit in continuare sa fac ce imi place, sa nu fiu constransa de schimbarile societatii, si sa nu fiu niciodata ingrijorata de stirea “s-a scumpit mancarea”. :)
