[Work&Self] Raluca Mateiu: Nu cred deloc in povestile care spun ca trebuie sa existe mereu echilibrul perfect intre viata personala si cea profesionala, pentru ca un 50/50 nu va exista niciodata

Responsabilitatea nu e un principiu abstract pentru ea, ci filtrul prin care trece toate deciziile. De la modul in care construieste cultura interna a companiei si instrumentele prin care oamenii cresc profesional, pana la felul in care echipele colaboreaza, Raluca Mateiu privește organizatia ca pe un ecosistem care trebuie rafinat continuu. In acelasi timp, stie ca industria media modeleaza perceptii si poate influenta conversatii publice. Tocmai de aceea, grija fata de ceea ce publica InternetCorp nu tine doar de strategie editoriala, ci de etica: mesajele trebuie sa fie clare, corecte si responsabile.

Este CEO al InternetCorp, de aproape 20 de ani in industria media, si continua sa puna limite clare fata de compromisuri care implica minciuna, pacaleala sau trunchierea realitatii.

„Am crezut mereu in necesitatea existentei unor oameni si entitati alaturi de care “te lupti” pentru cota de piata sau proiecte, dar nu cu tertipurile si manipularile celor carora atat le-a mai ramas de pus pe masa, ci cu valori reale care tin de performanta si profesionalism. Timpul ma face tot mai putin toleranta la bucata asta”, spune Raluca. 

Vorbim cu Raluca Mateiu despre munca, etica si identitate.

Etape formatoare, care te-au adus unde esti azi

Incepturile mele se descriu foarte bine cu expresia “m-a adus valul.” In liceu imi doream sa fiu jurnalist asa ca am lucrat aproape doi ani la un ziar local din orasul meu micut, natal, ca sa inteleg mai bine cu ce se mananca meseria asta. Cei doi ani m-au facut sa inteleg ca imaginea mea era idilica, din filme, si ca in teren ce proiectam eu nu prea se alinia cu realitatea asa ca am cotit-o spre Comunicare si Relatii publice.

Ajunsa la Bucuresti si obisnuita sa nu stau (prea mult) pe spatele parintilor am ajuns exact cum spuneam, neplanificat sau gandit, sa colaborez cu InternetCorp pe zona de scriitura, cat sa imi rotunjesc veniturile de iesit in oras in facultate. Cateva luni mai tarziu, Mihai Seceleanu (unul dintre fondatori si CEO la acea vreme) m-a sunat si m-a intrebat daca nu vreau sa vin sa lucrez full time, pe vanzari, administrativ si orice intra la “omul bun la toate” care abia incepe cariera intr-o companie. A fost o etapa extraordinar de frumoasa, nu intelegeam mare lucru din tot ce inseamna industria media cum arata ea in 2007 asa ca eram ca un burete. Invatam tot ce se poate, prindeam totul din zbor, “furam” meserie zi de zi pana m-am indragostit cum nu fusesem nici in adolescenta de ceea ce avea sa imi devina cariera. Cativa ani mai tarziu deveneam director de vanzari, iar acum unsprezece ani, cand Mihai a decis sa faca un pas in spate, am preluat rolul de CEO al InternetCorp. Englezii au un termen pentru ce simt eu ca descrie perfect povestea mea de la inceputuri si modul in care a evoluat: “serendipity”. Adica acea descoperire fericita pe care o ai fara sa o fi cautat intentionat.

Cine esti cand nu muncesti. Cine esti cand muncesti

Sa iti contruiesti avataruri diferite pentru munca si viata personala mi se pare obositor, confuzant pentru tine ca intreg si lipsit de coeziune cand tragi linie la final de zi. Valorile mele de baza sunt si vor ramane o constanta in tot ceea ce fac in viata mea. Pun pasiune atat in ceea ce fac cat si in relatiile pe care mi le construiesc, imi place sa ma inconjor de oameni care ma inspira si alaturi de care ma si ne dezvoltam, imi aleg luptele care merita si care nu sunt doar un impuls de orgoliu si, imi place sa cred, fac tot ce sta in puterea mea sa ma uit in spate cu mandrie. Indiferent daca asta inseamna un proiect de succes sau o prietenie de-o viata.

Cum s-a schimbat relatia dintre eul tau si munca

La inceputurile mele in cariera nu imi doream nimic altceva decat sa demonstrez, sa fiu cea mai buna, sa imi fie apreciata si recunoscuta munca, sa imi fie primate eforturile cu aplauze si urale. Naiv, desigur, dar as zice deloc neasteptat pentru cineva care abia creste si nu are rabdarea de a o face fara a se pune pe sine pe ultimul loc pentru ca toate celelalte deziderate pareau atunci mult mai importante decat propria persoana. Am plecat la drum cu un comportament toxic vis-à-vis de mine si nivelul de sacrificiu pe care eram dispusa sa il fac si, culmea, desi cu mintea de acum stiu sigur ca asta a lasat niste urme adanci, nu sunt foarte convinsa ca daca as lua-o de la capat as face-o fara sa am din nou motoarele turate.

Au trecut anii, am inteles ca nu e despre ce spun altii ci mai degraba despre cum pun eu capul pe perna, nu e despre demonstratii ci despre cum ma raportez eu la ceea ce pot si vreau sa fac, nu e despre compromisuri de dragul succesului ci despre rabdare si strategie de dragul cunoasterii. Imi place la nebunie ceea ce fac, nu i-as spune vreodata “job” ci locul pentru care inca ma trezesc cu entuziasm dimineata dupa aproape 20 de ani. Nu ma defineste in sine cariera mea (pentru ca daca m-as limita la ea as vitregi multe alte atribute pe care le simt parte din mine), dar ma completeaza si imi face viata mai frumoasa. Nu mai usoara, mai frumoasa.

Ce a devenit important pentru tine si nu era in anii de inceput

Timpul. Pe asta il simt si il pretuiesc acum, o faceam putin spre deloc la inceput. Nu cred deloc in povestile care spun ca trebuie sa existe mereu echilibrul perfect intre viata personala si cea profesionala, pentru ca un 50/50 nu va exista niciodata. Sunt perioade agitate in cariera, cand lansezi proiecte, cand dezvolti idei si directii noi care iti vor ocupa mult din minte si suflet pentru ca nu se poate altfel. Nu poti sa le pui stop si sa ti le scoti din cap cand iesi pe usa biroului.

In acelasi timp exista deopotriva perioade pline acasa, cu prietenii si familia, cu evenimente (sa speram fericite) de viata, care isi vor cere partea si vor “manca” din energia alocata partii profesionale. Daca insa pana la urma, cand vine momentul analizelor de final de luna/an vezi ca per total nu ai lasat nimic ignorat complet, as zice ca te poti considera fericit. Eu cel putin asta fac, renuntand la presiunea de a ma chinui absurd sa le fac pe toate la fel de bine si in egala masura, in acelasi timp. Stiu ca nu imi iese si singurul rezultat e frustrarea. Asa cum spuneam, alegerea luptelor cu grija, cu calm si maturitate, este primul pas catre un echilibru de care am nevoie ca sa pot sa nu-i mai dau criticului din mine sansa sa ma certe din nou ca iar nu am fost suficient de buna, asa cum se intampla pe vremuri.

Ce iti influenteaza munca

In sens negativ, ca sa incepem cu vestea rea, munca imi este influentata de tot ce este imprevizibil si incontrolabil: chestiuni care tin de climatul social si economic, probleme la nivel de politic sau chiar cele ce tin de sanatatea publica asa cum a fost pandemia. Toate acestea nu pot sa fie incadrate intr-un plan de business, nu pot sa fie prefigurate (decat in scenariu de tipul celui mai rau sau mai bun) dar impacteaza major activitatea in fiecare zi. Pandemia de exemplu a necesitat reconfigurarea traseului la 180 de grade in anumite cazuri si da, genul asta de lucruri afecteaza mult peste nivelul normal.

Pe de alta parte, daca privesc lucrurile optimist, fara modificari majore, influentele benefice sunt cele ale oamenilor din echipa sau ale celor pe care abia ii intalnesc, sunt bucatile de inspiratie sau curaj cu care ma incarc aproape in fiecare zi si care, desi par picaturi in ocean, fac apele alea in care ma scald mult mai limpezi si mai calme atunci cand am mai multa nevoie.

Ce ai redescoperit recent ca iti place

Nu e taman o descoperire recenta, e una constanta, dar de care nu ma satur niciciodata: iubesc ca nu ma pot plictisi vreodata in munca mea. E un domeniu atat de activ, atat de dinamic si de agitat incat abia daca apuci sa iti tragi sufletul ca vine imediat ceva care schimba regulile jocului. Poate suna obositor sa dansezi pe nisipuri miscatoare in permanenta, dar pentru un om atat de energic cum sunt eu, asta e de departe cea mai buna parte: curiozitatea de a decoperi ce se mai intampla maine, ca de azi te-ai plictisit deja.

O parte din tine care ramane invizibila in ceea ce faci

Slava domnului, nu le cant oamenilor. Glumesc, nu de alta dar nu intra la talente (poate doar daca as face-o la pian, lucru la care inca ma pricep dupa 8 ani de pian clasic in copilarie). Revenind insa, din fericire pentru oamenii din jurul meu am invatat (si in general imi si reuseste) sa imi tin in frau latura vulcanica, exploziva si un pic prea coplesitoare uneori. Nu e sanatoasa bucata asta din mine, nu e ceva cu care sa ma laud ba din contra e ceva la care lucrez. Nu e talent, e defect, dar sper si cred ca e, daca nu invizibila, atunci macar rareori perceptibila.

Cum arata o zi buna de lucru la tine

Nu e musai o reteta, nu exista imaginea zilei perfecte dar sigur exista senzatia de dupa, cand se lasa seara si imi dau voie sa simt gustul pe care ziua aia l-a lasat in spate. Daca a fost o zi cu discutii productive, cu oameni faini, cu initiative noi, cu ping-ping constructiv de idei, cu parteneri care iti transmit ca apreciaza colaborea cu tine, cu mail-uri care nu blocheaza serverele si cu rasete multe la birou si nu numai…a fost o zi buna :)

O perioada in care ai simtit ca nu mai poti. Ce te-a invatat

Cand nu imi luasem nicio zi de concediu de mai bine de 2 ani, cand am aflat ca stresul si oboseala au venit la pachet cu probleme mari de sanatate, cand am simtit ca din bucuria cu care ma trezeam dimineata senzatia se transformase intr-o anxietate constanta. Si atunci am pus frana, speriata de moarte ca asta o sa ma faca sa pierd tot ce am construit si mi-am dat voie un pic sa analizez la rece cat din ce vreau sa fac mai pot duce daca eu ma afund din ce in ce mai jos. Da, din afara totul parea bine, inauntru castelul se darama.

Era in 2014, unul dintre cei mai grei ani din viata mea. Am luat atunci probabil una dintre cele mai nespecifice mie decizii: am cerut ajutorul, am vorbit despre asta, am testat sa vad daca vulnerabilitatea omoara oameni (asa cum imi intrase in cap). Surpriza a fost pe dos decat preconizam pentru ca din punctul ala, cu o multime de oameni in jur, am reusit sa ma reconstruiesc mai bine, mai atent, mai putin Femeia Fantastica si mai mult om ca toti oamenii. Excelenta revelatie atunci cand vezi ce misto e sa iti dai voie sa fii imperfect, cu lipsuri si limite.

O parte din tine care traieste pe „pilot automat” in munca

Exista, cu siguranta, mai ales atunci cand sunt perioade haotice si supra-aglomerate sau cand intru in vrie si sunt acaparata de chestiunile repetitive din munca mea. Probabil nici nu as schimba asta neaparat pentru ca in contexte de acest tip pilotul automat ma ajuta sa le fac foarte repede, sa ies din criza si sa reasez lucrurile pe traiectoria corecta. Cumva, intre omul creativ si jucaus si cel care ia mansa in mana si aterizeaza lin e nevoie sa existe o legatura permanenta. Situatiile nu sunt niciodata la fel asa ca adaptabilitatea rolurilor devine si ea un element de pus pe “to do” intotdeauna.

Ce nu mai tolerezi in industrie

Mi-e greu sa accept sau sa inchid ochii la impostura, la oamenii care promit mult mai mult decat fac, la incompetenta mascata in profesionalism si la competitia lipsita de fair-play in general in orice industrie, nu doar a noastra. Am crezut mereu in necesitatea existentei unor oameni si entitati alaturi de care “te lupti” pentru cota de piata sau proiecte, dar nu cu tertipurile si manipularile celor carora atat le-a mai ramas de pus pe masa, ci cu valori reale care tin de performanta si profesionalism. Timpul ma face tot mai putin toleranta la bucata asta din ce vad in jur, simt ca ma inflexibilizez dar intra cumva la curatenia mintala pe care mi-o datorez. Ca-n povestea Cenusaresei. Graul si neghina.

Cum navighezi intre ce vrei si ce trebuie sa faci

Ma mentin realista si cu capul pe umeri si imi aduc aminte ca absolut in niciun context, in nicio profesie sau relatie nu e totul despre ce iti place sa faci ci si despre lucrurile marunte care poate nu te bucura in mod deosebit, dar sunt necesare pentru ca intregul nu functioneaza in absenta lor. Cumva incerc sa imi aduc aminte mereu cat de tare o sa ma bucur de cele care imi plac, dupa ce termin cu cele care nu ma incanta. Si functioneaza.

Ce inseamna „responsabilitate” in domeniul tau

Responsabilitatea este probabil factorul principal cu care plec in cap in deciziile mele de orice fel. Sunt responsabila pentru mediul pe care il creez in compania pe care o conduc, sunt responsabila pentru generarea parghiilor si intrumentelor care sa ii ajute pe oameni sa creasca sau sa isi gaseasca locul in echipa asa cum sunt responsabila ca lucrurile pe care le facem noi sa plece intotdeauna de la principiul bunei credinte. Industria media influenteaza perceptii si opinii, transmite mesaje si construieste subiecte pe care suntem datori sa ne asiguram ca le livram nealterat. Nu putem pune mana concret pe produsul muncii noastre asa cum o face un croitor de exemplu, dar nu avem voie sa uitam ca tot ce iese din efortul nostru este la fel de important pentru ce “planteaza” in alte minti, in alte suflete, in alti ochi.

Cel mai important „nu” pe care l-ai spus in cariera, fiindca „da”-ul nu era conform cu cine esti

Fiecare “nu” spus atunci cand compromisul era parte din ecuatie. Nu sunt mai catolica decat Papa, departe de mine vreun rol de sfanta, dar limitele le-am pus mereu la compromisul care implica minciuna, pacaleala, trunchiere a realitatii, speranta ca tragem un tun si nu se prinde nimeni. Nu.

O imagine cu ce iubesti cel mai mult in munca ta

Oamenii. Echipa de acum, oamenii care au fost si au plecat, cei care au ramas, cei pe care i-am cunoscut si care mi-au influentat enorm traiectoria, care vin si se duc, care stau sa reusim impreuna. Oamenii.