Ce mai înseamnă ia în 2025, cum ar putea fi ea revitalizată, cât e politică și cât trend cultural în aceste demersuri folclorico - tradiționaliste? Povestim despre asta cu Cătălin Rulea, unul dintre artiștii participanți la expoziția România, care poate fi văzută până pe 8 februarie 2026, la Muzeul Național de Artă al României.
Expoziția explorează felul în care ia și portul popular au modelat imaginea identității naționale de-a lungul secolelor, de la artă religioasă medievală și portretele regale moderne până la avangarda interbelică. Cătălin Rulea este prezent în expoziție cu trei lucrări originale, care vorbesc despre dihotomia naționalism-globalizare.
"A fost un proces educativ pentru mine, să lucrez cu cusătoare, să înţeleg zone geografice, obiceiuri şi tradiţii, satul românesc şi dialogul între generaţii. Cred că munca de conservare, în primul rând, este importantă în cazul acestui subiect", povestește Cătălin.
Vorbim cu Cătălin în continuare despre ie, tradiție, artă contemporană, cu trecere prin Converse, Electromureș sau AI. Cine mai are timp de cusut în 2025? Dar de citit? Hai să aflăm împreună.
Participarea la expoziția România
A fost un concurs de împrejurări. În primul rând cred că este vorba de noua conducere a Muzeului Naţional de Artă al României, care cred că vrea să dinamizeze un pic expoziţiile, punând în dialog Arta Modernă cu elemente de Artă Contemporană. Cred că am văzut asta şi în cazul expoziţiei „Covoare zburătoare”. Apreciez asta şi cred că istoria e bine să trăiască în dialog cu contemporaneitatea.
În al doilea rând, proiectul meu datează din 2020, a avut timp să se aşeze şi să fie asimilat. Este în strânsă legătură cu subiectul expoziţiei şi completează un discurs care este amplu şi dezbătut, mediatizat din toate perspectivele.
Ia în contextul 2025
Nu ştiu dacă este important cum o văd eu. Pentru mine este un subiect politizat şi prin politizat nu mă refer neapărat la politica în sine cât la încărcarea cu semnificaţii, cu sensuri, care uneori îi sunt specifice, alteori construiesc discursuri paralele sau subiective.
Proiectul meu a fost unul din zona artei contemporane, am realizat, precum făceau altădată pictorii sau scriitorii, un portret al societăţii contemporane, o oglindă a unui peisaj cultural. Întâmplarea a făcut să lucrez cu ia. Cămaşa feminină românească este un subiect puternic în conştiinţa colectivă. Este iconică.
Ce ar trebui să știm despre ia românească și nu am aflat încă
Pentru specialiști nu cred că e cazul să mă pronunţ. Ia este un obiect vestimentar studiat şi întors pe toate părţile. Se studiază zone, perioade, variaţii, canon sau deviaţii de la canon, motive, zestre familială şi transmiterea din mamă în fiică. Este un subiect complex. Sunt multe povestioare pe care le spune Erwin Kessler (directorul MNAR) în interviuri pe care le găsiţi acum în mediul online.
Ce aş spune pentru cei care nu sunt iniţiaţi în acest subiect, şi ce m-a interesat şi pe mine de fiecare dată când am abordat subiectul (pentru că am mai lucrat şi într-o piesă de teatru cu acest mediu) este că IA are o puternică identitate care ţine de artă. Ea este unicat, este semnată, are o autoare, de multe ori este creată pentru o ocazie specială. Şi îmi place să spun că inamicul iei este societatea contemporană accelerată. Odată ce este realizată mecanic, de multe ori computerizat, aceasta îşi pierde însemnătatea. Şi aici putem extrapola şi medita la sensurile artei de-a lungul timpului, în special când avem un alt actor în scenă în 2025: Inteligența Artificială Generativă. Dar cine mai are timp să pună întrebări? Cine mai are timp să coasă săptămâni întregi la o ie?
Cele 3 lucrări ale tale prezente în expoziție
Pot spune că a fost o imersiune în lumea cămăşii românești şi a oamenilor adunaţi în jurul acestui concept. A fost un proces educativ pentru mine, să lucrez cu cusătoare, să înţeleg zone geografice, obiceiuri şi tradiţii, satul românesc şi dialogul între generaţii. Cred că munca de conservare, în primul rând, este importantă în cazul acestui subiect. Lucrările e bine să le vedeţi şi pe viu, sunt cusute de doamne care fac asta de ani de zile, în contextul păstrării tradiţiilor şi moştenirii acestei ştiinţe din generaţie în generaţie. Nu este doar conceptul meu implicat, este şi meşteşugul şi arta acestor doamne: Oară Sofonea, fiica meșterului cojocar Dumitru Sofonea, împreună cu artizane din Drăguș, Tuta Dinu din Curtea de Argeș, Mariana Stan din Provița de Sus.
Despre dialogul dintre contemporan şi tradiţional nu aş deschide discuţia acum, pentru că este interminabilă. Cred că fiecare îşi poate construi propriile gânduri, până la urmă asta ar însemna că lucrările au sens/sensuri şi greutate.
Cum arată ia în 2025, cum ar putea fi revitalizată
Este foarte dificilă discuţia. În primul rând există întreprinderi familiale, şezători, muzee, şcoli cu focus pe artizanat, grupuri online, pagini de social media, colecţii particulare, designeri care abordează şi întreţin subiectul, deci nu ştiu dacă are nevoie de o revitalizare. Este un subiect ca multe altele în peisajul cultural autohton. Nici nu ştiu dacă e bine să o mediatizăm prea tare, am văzut ce am făcut şi cu Eminescu (folosesc pluralul în sensul de „noi ca oameni care am mediatizat”).
În schimb, unde aş trage un semnal de alarmă este zona de conservare. Noi suntem datori nouă să conservăm pentru că asta înseamnă cultura: să păstrezi, să arhivezi informaţie şi aceasta să circule şi poate să te ajute pe viitor, ca nişte sertăraşe ale ştiinţei, creativităţii şi sensibilităţii noastre iar altădată ca informaţie care ne ajută să gândim şi să înţelegem (atât cât putem cuprinde cu mintea). Există lucruri fizice pe care le conservăm (patrimoniu material) dar există şi patrimoniu imaterial. Cred că ar fi în interesul nostru ca această ştiinţă de a decora cămăşi în stil românesc să fie păstrată, începând cu pânza artizanală, vopsit natural, modele cusute şi dacă statul nu intervine neapărat poate că doamnele găsesc metode comerciale, ca să întreţină acest patrimoniu.
Politică, cod vestimentar, atitudine, moștenire
Cred că ţine de fiecare, sunt lucruri subiective. În teneșii Converse e politică, e atitudine? Air Jordan sunt politică sunt atitudine? Tocmai aici intervin şi lucrările mele când dezbat globalizarea în dialog cu naţionalismul. Noi, ca oameni, avem nevoie de lucruri iconice, e un defect, e o calitate? Nici nu mai contează.
Politizarea iei probabil că a început odată cu apariţia naţiunii. Naţiunea are nevoie de simboluri culturale puternice, nu numai de limbă şi teritoriu. Simbolurile unei naţiuni se schimbă în timp, azi avem Dacia, pufuleţii Gusto, ProTV, Bitdefender, Țiriac, lucrurile încep să fie branduite, asta-i lumea în care trăim. Politica e un fenomen complex, nestăpânit în totalitate de politicieni.
Ia în perioada comunistă
Da. Vorbind de comunism, noi nu am ştiut să conservăm nimic. Am ştiut orbeşte să spargem geamuri, să punem termopane, antene parabolice şi să aruncăm pick-up-uri la gunoi. Dau câteva exemple: aparatura Electrecord vândută cu tirul, litere volumetrice aruncate şi casate, acoperişuri de şindrilă date jos, case de chirpici înlocuite de BCA. Nu e vorba numai de comunism ci de tot trecutul. Prea puţin ne-am ocupat de conservare şi prea puţin am înţeles acest trend cultural şi comercial numit Retro-cool.
Expoziţia de la MNAR acoperă şi acest segment din istorie (comunismul). Eu am văzut pe viu în studiul meu şi ce a însemnat comunismul pentru cămaşa românească. De multe ori vestimentaţia era făcută pentru emisiuni televizate, nu erau rapsozi autentici, erau de multe ori oameni educaţi la conservator care poate voiau ca oricare dintre noi să-şi câştige un venit. Şi ştiţi cum este la televizor, lucrurile sunt de multe ori poleite în grabă. Multă creaţie vestimentară a început să fie standardizata şi reprodusă în fabrici de textile şi confecţii. În plus, suprasaturarea, ca şi în cazul lui Eminescu, duce la diformităţi, exagerări şi dulcegării.
„La Blouse Roumaine” de Henri Matisse în prezent
Mda, grea întrebare. Îmi este mai cunoscută asociaţia decât lucrarea în momentul ăsta. Am urmărit într-atât pagina lor încât, când zici La Blouse Roumaine, mă gândesc la ei, nu la Matisse. Nu sunt neapărat un fan Matisse cum nu sunt nici un fan Pallady dar lucrarea asta vorbeşte despre o epocă şi despre oameni şi relaţiile dintre ei, despre cât de importantă era cultură franceză în acele vremuri pentru societatea Românească. Elvira Popescu, Elena Văcărescu şi Martha Bibescu erau în anturajul lui Matisse, Pallady avea o relaţie de prietenie cu acesta. Cred că e bine să vizitaţi expoziţia ca să aflaţi toate aceste poveşti.
Arta în 2025: Care mai e rolul ei?
Nu pot să răspund la această întrebare. Acesta este cel mai bun răspuns. Dar trecând peste cel mai bun răspuns, am şi unul subiectiv. În ultima perioadă m-am apropiat mai mult de studiul lumii naturale şi la Centrul de studii vizuale (CSV) încercăm să construim un discurs în acest sens, care îmbină informaţia ştiinţifică cu creaţia artistică, dându-i sens. Este un centru care mă reprezintă şi unde construiesc un colectiv şi grupuri de lucru. Cred că fiecare trebuie să găsească propriul răspuns la această întrebare.
De unde-ți iei inspirația. Ce artiști urmărești
Urmăresc foarte mulţi artişti, spaţii culturale, galerii, actori culturali. În general fac asta în social media, prin abonarea la newsletters sau prin vizite fizice. O fac pentru informare şi pentru a rămâne conectat la realităţi. Inspiraţia o culeg în acest moment din pădure, din deplasări în zone naturale spectaculoase, din sate, din studii şi cărţi despre natură sau zone ştiinţifice precum biologia, geografa, chimia şi fizică. Asta este perioada mea verde-albastră.
Ce urmează
Nu ştiu. Nu mă întrebaţi. De abia aştept să mă relaxez în decembrie, să beau ceai, să stau la foc, să citesc, să mai cânt cu prietenii, să compun, să mă bucur de chitări, de tobe, de linere şi hârtie. Arta presupune şi să-ţi trăieşti viaţa frumos. Dacă vreţi să vedeţi ce mai fac, paginile mele oricum sunt ca un Google calendar.
