[Work & Self] Sorina Mihail: Două lucruri îmi pun tot mai des răbdarea la încercare. Pe de-o parte, presupunerea că suntem disponibili oricând, oricât. Pe de altă parte, fake-ul, cosmetizarea excesivă a realității

Odată cu anii, pentru Sorina Mihail, Director de Comunicare GRF+, a devenit tot mai important respectul pentru munca sa, cât și pentru cea a colegilor, partenerilor, jurnaliștilor, clienților, fiindcă toți trag în aceeași direcție. A studiat Jurnalismul și a visat să fie reporter de război, însă a intrat în presa de business și, de acolo, în comunicare – o industrie care a primit-o imediat și unde a crescut în ultimii 10 ani ajungând specialistă în comunicarea de criză.

În domeniul său, Sorina crede că nicio recomandare sau acțiune nu pot exista fără responsabilitate, fără ca impactul mesajelor comunicate să fie înțeles pe deplin.

„Asta nu înseamnă că lipsește curajul, nu înseamnă că ești atât de precaut încât ajungi să ratezi o oportunitate. Ci că faci rapid analiza de care ai nevoie și aplici soluțiile cu creativitate, că ai încredere în echipa de lucru și că ești pe un teren bine pe care ți l-ai pregătit temeinic”, spune Sorina.

Vorbim în continuare cu Sorina Mihail despre identitate și muncă, despre cum cele două se combină. Și aflăm ce i-a adus cea mai lungă perioadă de pauză pe care o trăiește în prezent, în timp ce a preluat un nou rol. Unul personal, care simte, însă, că îi va schimba și felul de a munci.

Etapele care te-au adus unde ești astăzi

M-am lăsat condusă de pasiune, dar și de noroc și oportunități. Am studiat Jurnalism și visam să fiu reporter de război. Complet nerealist și nepotrivit mie, nu am dormit nici măcar o noapte în cort, spre exemplu, dar cam așa sunt visurile adolescenților. Am avut ocazia să intru în presa de business, unde am lucrat timp de opt ani. Spre final, am avut o bursă la Fundația Thomson Reuters și experiența de acolo m-a făcut să îndrăgesc și mai mult profesia. Viziunile diferite ale colegilor din alte țări care participau în program, experiența trainerilor, felul în care jurnaliștii cu care ne-am întâlnit își abordau munca m-au făcut să resetez modul în care îmi vedeam rolul.

Neașteptat însă, drumul meu a continuat în comunicare, industrie care m-a primit cu brațele mai deschise. Am crescut repede pentru că nu puteam sta locului când vedeam că pot face ceva în plus. Curiozitatea cultivată în perioada jurnalismului dădea roade și aici. Sunt la GRF+ de 10 ani, loc în care am învățat enorm și am avut mai multe pălării, cea mai recentă fiind de specialist în comunicare de criză. Adică tot un fel de bătălii mă atrag, dar cu rezolvări pașnice.

Firul roșu care leagă toate experiențele tale profesionale

Învățarea continuă, deschiderea spre nou, diversitatea. La început nu știam asta despre mine, dar dacă nu învăț ceva nou, mă plictisesc repede. Îmi displace monotonia, evit rutina și mă atrage varietatea de subiecte și teme cu care mă întâlnesc zilnic – așa era în presă, așa e și în agenție. Îmi place și adrenalina, caut subiectele fierbinți, care au nevoie de reacții rapide, de viteză și acuratețe în răspuns. Sunt reflexe căpătate în anii de presă, esențiale în comunicarea de criză. La fel și informarea continuă, pentru că faci treabă bună atunci când ai mereu în minte riscurile diverse care pot apărea în viața companiilor și vezi implicațiile de mâine ale știrii de azi.

Cine ești când nu muncești. Cine ești când muncești

Momentan sunt într-un repaus de la muncă, acasă pentru un băiețel simpatic, și tot mă mai tachinează câte un prieten într-o discuție mai aprinsă: „iată comunicarea de criză”. Nu văd cum le-aș putea separa, nu aș mai fi eu fără profesia mea. Și sunt sigură că noua pălărie, de mamă, va aduce noi nuanțe în munca mea. Da, sunt capul limpede într-o situație de criză, sunt mediatorul dintre o companie și stakeholderi, și poate tocmai de asta pot lua copilul de la locul de joacă fără plânsete și țipete. Până la urmă, la finalul unei zile, las la birou doar stresul și tensiunea, nu și o parte din mine. Aplic în viața privată mecanici și strategii de comunicare, așa cum duc în brainstorming-uri idei și teorii descoperite în viața privată. Cred că cele două se îmbogățesc reciproc, iar la final eu ies pe plus în ambele.

Cât de mult te definește ceea ce faci

Singurul job care nu m-a definit deloc a fost cel din studenție, cum probabil se întâmplă multora. Apoi, am căutat să mă recunosc în ceea ce fac, să nu simt că joc un rol. Și cu cât a trecut mai mult timp, cu atât am reușit să duc mai mult din felul în care sunt eu în munca mea. A ajutat mult jurnalismul, prin simplul fapt că fiecare text îmi purta și numele – asta înseamnă responsabilitate directă, nu te poți dezice de ceea scrii. Nu dacă-ți faci meseria cu respect, desigur.

Muncă, job, profesie. Cum zici tu

Sunt de profesie om de comunicare, am un job mișto la GRF+, dar am și dimineți în care aș prefera să merg la un film, nu la muncă. Cam așa, o serie de cercuri concentrice. Munca e cea de zi cu zi, pot fi momente când nu îți place în totalitate, pe când profesia o rostești cu sclipire în ochi.

Ce a devenit important pentru tine și nu era în anii de început

A devenit mai important respectul pentru muncă – a mea, a colegilor, a partenerilor, a jurnaliștilor, a clienților, a tuturor. Da, putem relua, reface, regândi, pentru că nimeni nu deține adevărul absolut. Dar hai să argumentăm, să explicăm, să avem răbdare, să înțelegem, să ascultăm. Toți. Până la urmă, tragem pentru același obiectiv și e mai eficient când lucrăm cu adevărat împreună. Numim asta co-design și e stilul nostru preferat de muncă în agenție.

Cum arata o zi bună de lucru la tine

O zi în care am făcut un pic de pace. În care am amânat cât mai puține lucruri, în care m-am simțit și creativă, și eficientă, am învățat ceva nou și am reușit să învăț pe cineva din echipă ceva nou. O zi în care măsor concret rezultatele unei intervenții într-o situație de criză și pregătesc mai bine un client pentru situații de criză viitoare. Posibil să cer multe de la o zi de lucru, dar ar fi păcat să nu fim exigenți.

O perioadă în care ai simțit că nu mai poți

Perioada de lockdown din timpul pandemiei. A fost îngrozitor de greu să lucrez două luni exclusiv din fața unui ecran, deși rolul meu devenise brusc centrul tuturor activităților. Îmi lipseau glumele din birou, dezbaterile de la masa pe prânz, dinamismul brainstorming-urilor, bucuria în echipă pentru un pitch câștigat și implicit paharul de prosecco. N-aș spune nici acum despre mine că sunt o fire sociabilă, dar am descoperit atunci că plăcerea din munca mea e legată în foarte mare măsură de oamenii din jurul meu și am nevoie să fiu fizic lângă ei. M-am întors la birou cât de repede am putut și de atunci zilele în care am lucrat de acasă au fost mai degrabă excepții.

Ce nu mai tolerezi în industrie

Două lucruri îmi pun tot mai des răbdarea la încercare. Pe de-o parte, presupunerea că suntem disponibili oricând, oricât. Deși tot mai puțini, încă sunt oameni care mai suferă de acest păcat. Pe de altă parte, fake-ul, cosmetizarea excesivă a realității, ideile goale de conținut, create pentru nimeni. Irelevante. Livrând astfel de proiecte nu facem decât să confirmăm mitul că PR-ul salvează doar din cuvinte. Nu, pentru schimbare reală este nevoie de muncă reală, consistentă, iar cei care știu asta au cel mai mult de câștigat și își protejează cel mai bine brandurile. Relevanța este noua reputație, cum spunem noi, la GRF+.

Cum navighezi între ce vrei să faci și ce trebuie să faci

Încerc de cele mai multe ori să le pun pe ambele într-o zi de lucru. Zilele pline de trebuie sunt mai anevoioase, așa că mă energizează o dimineață în care mă ocup de ceva ce chiar vreau să fac. Însă, odată cu experiența, înțelegi ce este în spatele lui trebuie, așa că nu mai este chiar o corvoadă.

Ce înseamnă „responsabilitate” în domeniul tău

Practic, tot. În special în comunicarea de criză, nicio recomandare și nicio acțiune nu pot fi făcute fără responsabilitate. Fără să poți sta drept în fața clientului, dar și a publicului, fără să înțelegi pe deplin impactul acțiunilor și mesajelor tale. Asta nu înseamnă că lipsește curajul, nu înseamnă că ești atât de precaut încât ajungi să ratezi o oportunitate. Ci că faci rapid analiza de care ai nevoie și aplici soluțiile cu creativitate, că ai încredere în echipa de lucru și că ești pe un teren bine pe care ți l-ai pregătit temeinic.

Ce ai descoperit despre tine și felul în care vrei să muncești în momentele de pauză

În curând se fac 25 de ani de când m-am angajat prima dată. Pare o eternitate! Sunt acum în cea mai lungă pauză din cariera mea și cred că este un cadou neașteptat de la băiatul meu. Nu-mi imaginam că voi vrea să stau în tot concediul de creștere a copilului, dar iată că se întâmplă. Mă surprinde asta și știu că, atunci când mă întorc, vreau să muncesc mai deștept și mai inspirat. Am înțeles că aveam nevoie de această pauză și mi-e clar că nu aveam cum altfel să îmi recapăt energia și setea de învățare care, inevitabil, se mai erodează în timp.

Cel mai important „nu” pe care l-ai spus în carieră fiindcă „da”-ul nu era conform cu cine ești

Când lucram în presă au fost câteva situații care depășeau orice cod deontologic. Nu aș fi fost eu dacă cedam și mă bucur că nu am făcut asta. Au rămas permanent cu mine regulile însușite la începutul carierei și etica este o parte esențială în munca mea de azi.

Cum ar arăta o imagine cu ce iubești cel mai mult profesional

Câțiva oameni în jurul unei mese, râzând, cu o stare de bine pe care o ai atunci când știi că pe masă este o idee bună, curajoasă, care aduce impact în viața brandului pentru care este dezvoltată. Anticiparea unei campanii bine conturate, știind că vom avea mult de muncă, dar ne va plăcea și vom avea impact pozitiv în viața clienților. O imagine aproape idilică – nu se întâmplă în fiecare zi, nici măcar în fiecare săptămână, dar are o forță mobilizatoare incredibilă.