Pentru Sarra Tsorakidis, fascinația pentru film a început devreme, pe vremea casetelor video închiriate din garajul unui bloc. A văzut atât de multe încât a descoperit repede cinemaul de artă, iar odată ajunsă acolo a devenit tot mai preocupată de mecanismele din spatele imaginii. Dorința de a face regie a prins contur în anii de liceu, când mergea săptămânal la cinematecă împreună cu colega ei de bancă.
A făcut UNATC-ul pe vremea când studiile de licență durau 4 ani și se lucra încă pe peliculă, a învățat multe în facultate, dar cea mai intensă pregătire a venit pentru ea când a ajuns în echipa lui Radu Jude.
„Ink wash”, debutul ei regizoral în lungmetraj, este scris împreună cu Ilinca Hărnuț - protagonista filmului. Scenariul urmărește o pictoriță la aproape 40 de ani surprinsă după o despărțire zguduitoare, care acceptă să petreacă o vreme într-un hotel izolat, unde trebuie să realizeze o lucrare murală. În această retragere în solitudine, ea speră să găsească niște răspunsuri la întrebările pe care și le pune.
„Lena e o femeie închisă, cu izbucniri rare și întârziate. Miza personajului e să înceapă să simtă lucruri pe care în mod normal le reprimă și într-un spațiu fără multe distrageri procesul devine unul mai accelerat”.
Vorbim în cele ce urmează cu Sarra Tsorakidis despre debutul ei în lungmetraj și despre „Ink Wash”. Filmul rulează în cinematografele din București, Cluj, Iași, Timișoara, Sibiu, și va putea fi văzut în curând la Bistrita, Arad și în alte orașe.
Despre tine
Mi-au plăcut filmele dintotdeauna, încă de pe vremea casetelor video închiriate din garajul unui bloc. M-am uitat la atât de multe încât am ajuns devreme la filmele de artă, iar odată descoperite am devenit obsedată de cum sunt făcute. Mi-am dorit să fac regie încă din liceu, când mergeam cu colega mea de bancă la cinematecă în fiecare săptămână. Am avut norocul să am niște părinți care m-au încurajat să dau la ce facultate vreau, iar pentru asta o să le fiu mereu recunoscătoare.
Cine ți-au fost profesori, mentori
Am făcut regie la UNATC, pe vremea când încă se făceau 4 ani și se lucra mult pe peliculă. Am avut profesori buni, care ne-au încurajat să experimentăm și să ne facem filmele așa cum ni le imaginam. M-am simțit bine în facultate, în special datorită colegilor. Cel mai mult m-au format anii de după, însă, când am început să fac asistență de regie și am lucrat mult în echipa lui Radu Jude. Am învățat foarte multe de la el, de la cât de important este pregătirea, la rolul camerei de filmat și lucrul cu actorii, dar și ce înseamnă o atmosferă degajată. Contează enorm ca echipa să se simtă în siguranță și apreciată, să vină cu plăcere pe set.
De ce este nevoie pentru a fi un bun regizor de film
Să fii bun e ceva atât de relativ, dar să zicem că ar fi bine să te menții curios, să faci sport și să citești.
Cel mai dificil pas în trecerea de la ritmul și structura scurtmetrajului la arhitectura unui film de lungmetraj
Cel mai greu a fost timpul de așteptare. Pregătirea unui debut durează mult, sunt bani puțini, trebuie să strângi fonduri și, inevitabil, te schimbi pe parcurs. E important să găsești modalități să rămâi conectată la aceeași poveste și să renunți la lucruri care nu te mai reprezintă. În plus, filmarea propriu-zisă e mult mai obositoare decât la un scurtmetraj, atât fizic, cât și psihic. Pe de altă parte, la montaj am simțit că e mai ușor să povestești în 90 de minute. Ai mai mult spațiu să te joci cu materialul și să ajustezi tot ce ai construit până atunci. La scurtmetraj șansele să poți rearanja ceea ce ai filmat într-o formă cu totul diferită sunt mult mai mici.
Ideea lungmetrajului, pornind de la „Iederă”
A pornit de la relația cu Ilinca (n.r. Ilinca Hărnuț), de fapt. Noi ne cunoșteam de la Inimi cicatrizate, dar după ce am filmat Iederă ne-am apropiat foarte mult. În timp ne-am dat seama că ne preocupă aceleași lucruri, mai ales ca femei tinere în domeniul artistic și ne-am decis să încercăm să scriem ceva împreună. Am descoperit că amândouă cunoșteam pictorițe care își câștigau existența cu pictura murală și așa luat naștere Lena.
Procesul de creație a primului tău lungmetraj, „Ink Wash”
Mi-am propus de la început să nu mă blochez într-o singură direcție, mai ales că aveam doar 15 zile de filmare la Herculane și vremea era imprevizibilă. Unele locații au dispărut din cauza creșterii nivelului apei. Fiecare zi venea cu o nouă provocare și filmul s-a transformat puțin câte puțin, ghidat de Lena și de emoțiile ei. A căpătat o voce proprie, să zic, iar la montaj au picat câteva secvențe pe care le credeam esențiale, dar care nu mai funcționau. Filmul respingea tot ce era în altă cheie, dar pentru că făcusem acest pact cu mine de a rămâne flexibilă, am putut renunța la ele cu mai multă ușurință.
Dialogul între Bucureștiul tulbure și spațiul Herculanelor
Era important sa fie clară lumea din care vine Lena, pătura socială din care face parte și bagajul emoțional cu care pornește la drum. Personajul se află în plin moment de criză la începutul filmului, fiind pus în situația de a-și reconstrui viața. Apoi, odată cu mutarea la Herculane, filmul își schimbă registrul și începe procesul vindecării, într-o locație izolată care funcționează atât ca refugiu, cât și ca oglindă. Mi-a plăcut să mă joc cu structura așa, să începem cu cel mai intens moment pe care îl trăiește Lena, ca apoi să o urmărim în călătoria ei de auto-descoperire.
Ce semnifică titlul filmului: „Ink Wash”
Ink wash este o tehnică în pictură care îmbină cerneala și apa și se concentrează mai degrabă pe surprinderea esenței subiectului decât pe redarea realistă a acestuia, la fel cum face și filmul. Ne-a plăcut mult și sugestia apei din denumire, având în vedere cât de prezentă este în film.
Colaborarea cu Ilinca Hărnuț în scrierea scenariului
Procesul de colaborare a fost unul foarte armonios. Ne completăm bine una pe alta și, după atâtea rescrieri, n-aș mai ști să spun cine a venit cu ce idee. În amintirea mea totul e gândit la comun. Scenariul inițial era destul de diferit. El s-a tot transformat pe măsură ce evoluam și noi și preocupările noastre se schimbau. Am învățat foarte multe despre ce înseamnă să scrii un scenariu alături de Ilinca.
Povestea Lenei, personajul principal
Am vrut să fac un film despre vulnerabilitate și tendința de a o evita. Lena e o femeie închisă, cu izbucniri rare și întârziate. Miza personajului e să înceapă să simtă lucruri pe care în mod normal le reprimă și într-un spațiu fără multe distrageri procesul devine unul mai accelerat.
Distribuția
A fost foarte interesant să lucrez cu atât de mulți actori într-un timp atât de scurt. E o provocare să gestionezi multe personaje într-o secvență, mai ales când ești limitat de timp. Însă e foarte posibil să fie partea mea preferată din realizarea unui film. Îmi place că, dacă e distribuit bine, fiecare actor transformă personajul în ceea ce e menit să fie, chiar și atunci când rezultatul este diferit de cum ți-l imaginai înainte de filmare. Știam de la început că Ilinca va fi Lena și că vreau să lucrez din nou cu actorii din scurtmetrajele mele anterioare (Ana Covalciuc, Maria Popistașu, Ana Ularu, Rolando Matsangos). Pe Radouan îl văzusem în Câmp de maci și mi-am dorit foarte mult să lucrez cu el, iar pe Kenneth l-am găsit cu ajutorul co-producătoarei daneze. Restul actorilor au fost distribuiți de Florentina Bratfanoff, care este foarte pasionată de meseria ei și este foarte creativă. Datorită ei am descoperit mulți actori talentați din Timișoara și Reșița, dar și non-actori minunați, precum Joachim Umlauf și superbele doamne Cica Crăciun și Elena Lascu. De fapt, amândouă sunt deja actrițe în toată regula, pentru că au jucat și in documentarele lui Tudor Platon. Trebuie să menționez și figurația, localnicii de la Băile Herculane, care au fost niște profesioniști și au rezistat o noapte întreagă pentru a filma secvența cu nunta.
Scena de la masă în care ai reunit actorii din primele tale scurtmetraje
Am vrut să leg cumva filmele între ele, să existe o lume comună, chiar dacă raporturile dintre personaje sunt altele. În plus, actorii de care spui sunt printre cei mai talentați actori români și sper să își dorească mereu să lucreze cu mine, mai ales că am o grămadă de idei de personaje pentru ei. Altfel, familia mea artistică înseamnă câțiva oameni din echipa de filmare care îmi sunt foarte dragi și cu care vreau să lucrez mereu.
Ce au spus cei care au văzut filmul
Mă bucur că peste tot unde am proiectat filmul, chiar și peste ocean, am fost intâmpinați de un public deschis și entuziasmat. Îmi place că filmul generează discuții. Ink Wash e un film atipic, iar reacțiile depind mult de disponibilitatea fiecăruia și de starea emoțională pe care o ai înainte să intri în sală.
Cu ce pleci tu din debutul tău în lungmetraj
Am descoperit cât de organic e, de fapt, să faci un film și cum acesta își dezvoltă propria viață, una pe care nu ai cum s-o controlezi în totalitate, oricât de tare te-ai strădui. Asta m-a învățat să fiu mai adaptabilă, așa cum spuneam și mai devreme. În momentul de față lucrez la un scenariu a cărui acțiune se petrece iarna pe o insulă din Grecia și care urmărește o relație amoroasă asimetrică. Mi-e foarte dor să fac un film, așa că sper ca de data asta perioada de pregătire să fie una mai scurtă.
