Stabilită la Berlin și lucrând între poezie, sunet, text și instalație, Seda Mimaroğlu (TR/DE) a petrecut două luni la Șona AIR, rezidența artistică dintr-un sat transilvănean, alături de artista vizuală Raluca Popa, continuând un dialog creativ început în Berlin și dus mai departe într-o expoziție la Viena.
Pentru cineva care lucrează cu cuvintele, cu sonorități și traduceri între limbi, descoperirea unor apropieri între română și turcă și ritmul lent al satului au schimbat modul în care Seda se raportează la loc, la muncă și la sine.
În interviul de mai jos, Seda Mimaroğlu vorbește despre colaborare, despre sensibilitatea față de limbaj și despre cum un spațiu rural poate deschide direcții noi într-o practică deja matură.
Cum s-au întâlnit arta, literatura, filosofia și chiar dreptul - în practica ta
Toate aceste direcții ajung, inevitabil, să se întâlnească. Când încep ceva nou, nu pot - sau nu îmi doresc - să rămân într-o singură disciplină și să-i urmez regulile. Lucrarea cere forme diferite: uneori sunete, alteori imagini, cuvinte, gânduri sau emoții. Dacă le am la îndemână, răspund cu ele; dacă nu, încerc să construiesc ceva din ce există deja, sperând că rezultatul poate fi comunicat.
Procesul în sine devine locul unde se întâlnesc toate experiențele și practicile mele.
Între poezie, sunet și instalație
Uneori un text începe cu un sunet, iar alteori o piesă muzicală pornește de la un cuvânt; o expoziție poate începe dintr-o frază, iar un poem dintr-o imagine. Formele acestea sunt deja legate între ele, nu trebuie să inventez eu legătura.
Indiferent ce fac, sunt mereu atentă la sunet, la voci, la consoane, la imagini, fragmente, detalii și ritm. Asta e zona pe care o cunosc, ca un grăunte. Cum crește mai departe ține de proces, iar procesul mi se dezvăluie doar dacă mă apropii de el cu instrumentele potrivite. Anumite structuri ajută, dar trebuie să uit de ele de fiecare dată și totuși să mă bazez pe tot ce am acumulat. Asta face lucrul atât de intens și de incitant.
Scrii în mai multe limbi. Cum e trecerea între turcă, engleză și germană?
Este, în același timp, o dilemă, un dar și un blestem. Lucrul în mai multe limbi face totul mai interesant, dar și mai dificil. Trebuie să țin pasul cu discursuri diferite și să mă antrenez continuu să lucrez cu sunetele, cuvintele, propozițiile și structurile fiecărei limbi.
E interesant că mă îndrept atât de des spre engleză, chiar dacă trăiesc în Germania, ceea ce face ca, formal, lucrurile să fie mai greu de încadrat. De fapt, afinitatea mea pentru limba germană, deși nu o vorbeam deloc când m-am mutat aici, a fost unul dintre motivele importante pentru care am decis să vin. Rolul ei în munca mea este esențial, chiar dacă nu foarte vizibil.
Turca e inevitabilă și apare mereu, dar îmi cere cel mai mult efort, pentru că am așteptări complet diferite de la mine atunci când scriu în singura limbă pe care o pot numi cu adevărat „limbă maternă”. Desigur, există dificultăți specifice fiecărei limbi, iar aprofundarea lor vine cu o presiune și o intensitate suplimentară. Munca și procesul de traducere devin parte integrantă din tot.
Credit foto: Fred Dott
Influențele sunetului
Există cel puțin două dimensiuni în felul în care lucrez cu sunetul și muzica. Prima este colaborarea continuă cu Andreas Reihse - în cadrul ei avem un mod al nostru de a construi lucrurile. Este unul dintre acele lucruri pentru care ești recunoscător: pur și simplu funcționează. În această colaborare, am încredere totală în expertiza lui Andreas în ceea ce privește sunetul și editarea finală.
În plus, înregistrez și folosesc sunetul în moduri diferite, cu instrumente analogice și digitale sau cu propria voce. Muzica a fost întotdeauna o parte esențială din ce fac și din viața mea de zi cu zi, lucru vizibil și în titlul cărții mele, Love Songs.
O a treia dimensiune, desigur, este atenția la metrică și ritm. În acest sens, performance-ul devine uneori parte din procesul de lucru și poate schimba textele după aceea. Există ceva în a performa un text în fața unui public, îl face să prindă viață în moduri neașteptate; iar uneori aceste transformări ajung să devină parte din text.
Colaborarea cu Raluca Popa
Interesul și afecțiunea mea pentru munca și persoana Ralucăi au apărut instantaneu, foarte natural. Vorbisem deja, la modul abstract, despre posibilitatea unei colaborări, când prietenele noastre Melissa Canbaz și Mihaela Chiriac, care conduc spațiul independent Stations din Berlin, ne-au invitat să expunem împreună la Viena, în cadrul colaborării lor cu Nadim Vardag de la Schleuse. Asta ne-a oferit ocazia să transformăm afinitatea pe care o simțeam într-un proiect concret.
Autorat și dialog creativ
Autoratul devine poate instabil în momentul în care lași gândirea, ritmul sau lumea vizuală a altcuiva să intre în propria ta practică, lucru care se întâmplă, de fapt, chiar și atunci când un artist lucrează singur.
Faptul că un desen al Ralucăi putea schimba felul în care scriam o propoziție, iar un cuvânt de-al meu putea deschide ceva pentru ea, a fost partea cea mai frumoasă. Schimbul acesta a creat un fel de „paternitate împărțită”, fără ca noi să avem vreodată nevoie să decidem cine a inițiat ce, lucru remarcabil, având în vedere că în același timp păstram și zone distincte ale lucrului nostru.
La un moment dat, dialogul însuși a început să devină o parte din lucrare, nu ceva exterior ei.
Proiectul vostru lucrează cu traducerea. Ce ai învățat despre sens
Că sensul nu este niciodată stabil de la bun început. Își schimbă forma în funcție de cine îl primește, în ce limbă și în ce context. Un cuvânt care pare precis într-o limbă devine neclar în alta; un desen poate clarifica ceva cu care un text se lupta; un ton emoțional poate schimba structura întregii lucrări.
Aceste transformări pot deveni generative. Sensul nu călătorește intact - absoarbe lucruri pe parcurs, iar schimbările acelea ajung adesea să devină chiar lucrarea.
Credit foto: repro-photo.net
Ce direcții noi apar la Șona în colaborarea voastră
Am realizat că împărtășim un interes pentru cuvinte și pentru lucrurile care rămân, chiar și atunci când circumstanțele se schimbă radical. Un peisaj păstrează urme ale schimbării - ruine, specii diferite de plante, uneori chiar plante venite de pe alte continente. O limbă păstrează și ea sunete, cuvinte sau expresii care poartă urme ale altor timpuri. Am încercat să ne apropiem de aceste urme în moduri diferite - uneori lejer, jucăuș, alteori foarte serios. În mare parte, conversațiile, plimbările și experiențele noastre au devenit niște „semințe” cărora sperăm să le putem da timp și spațiu să crească.
Experiența de la Șona AIR
Fuseserăm deja invitate să pregătim o nouă expoziție cu lucrările noastre împreună, iar în acest proces ne-am dorit să avem timp să intensificăm dialogul și să-l ducem dincolo de un simplu schimb, spre mai multe direcții pe care să le putem explora împreună.
Influența mediului rural
A fost, într-adevăr, un cadru foarte diferit în care să trăiesc și să lucrez. Încerc mereu să integrez în rutina mea timp petrecut singură în natură sau momente de liniște, departe de agitația orașului; chiar și așa, au existat moduri neașteptate în care acest loc mi-a schimbat felul de a-mi organiza zilele și săptămânile.
Mai mult, faptul că trăiam într-un loc în care nu înțelegeam deloc limba mi-a influențat modul de a gândi și de a lucra. Pe măsură ce am început să pot spune câteva cuvinte, iar noi notam asemănările cu turca, mi-a schimbat felul de a mă conecta la ceea ce mă înconjura. Atât de mult, încât sentimentul de stranietate s-a diminuat considerabil: m-am simțit mai „acasă” în România decât mă simt atunci când călătoresc prin Germania, țara în care vorbesc limba și unde trăiesc de peste două decenii. A fost o experiență valoroasă, de care sunt foarte recunoscătoare.
Timpul petrecut la Șona alături de Raluca, împărțind același ritm al zilelor, al meselor, al tăcerilor și al plimbărilor, mi-a influențat felul în care percep, ascult și răspund. Am observat că deveneam atentă la anumite detalii, care au început să se strecoare în munca mea.
A trăi una lângă cealaltă a estompat și granițele dintre procesele noastre: nu a mai părut că două practici separate se întâlnesc din când în când, ci că împărțeam un schimb continuu pe care îl locuiam amândouă. Sunt foarte recunoscătoare pentru această experiență, care va avea un efect de durată asupra practicii mele.
