theMarketer: Campania “Ioana” a generat peste 3.5 milioane de vizualizări și peste 30.000 de share-uri în primele zile de lansare

theMarketer: Campania “Ioana” a generat peste 3.5 milioane de vizualizări și peste 30.000 de share-uri în primele zile de lansare

La începutul lunii Martie, theMarketer a lansat o campanie inedită în cadrul căreia a pus în scenă experimentul „Ioana” pentru a demonstra un lucru: în marketing, dacă nu ai instrumentele potrivite pentru a comunica, chiar și o supermașină pare un semnal de alarmă imens.

Inițiativa campaniei „Ioana” a pornit de la o observație simplă: multe branduri „fac marketing”, dar când vine vorba de comunicare reală, clară, constantă și relevantă, apar blocaje. Echipa theMarketer a construit o poveste în trei episoade, cu un mesaj uman („nu știu să comunic”), ca să declanșeze o conversație organică și să arăte cât de mult contează un mesaj spus corect, atât în viața personală, cât și în business.

 

De ce „Ioana” și nu alt nume

“Ioana” a părut cea mai bună alegere întrucât este unul dintre cele mai întâlnite nume din România, cu care se identifică multe persoane, așadar este familiar și ușor de reținut.

 

Obiectivul campaniei

Obiectivul campaniei a fost să punem în prim-plan importanța comunicării în business: de ce contează să ai mesaje clare, consecvente și relevante. Practic, am vrut să mutăm discuția de la gesturi spectaculoase la comunicare care construiește relații și rezultate pe termen lung.

 

Mesajul campaniei

Mesajul campaniei a fost construit în 3 episoade:

Episodul 1 -  declanșatorul: un Ferrari decorat cu fundă și baloane, cu mesajul „Ioana, nu știu să comunic sentimente!

Episodul 2 -  un Mercedes G63 AMG albastru cu fundă roșie, cu mesajul: „Ioana, te caută toată România! Nu vrei ceva… mai stabil?
Episodul 3 - răspunsul Ioanei: “Nu-ți trebuie Ferrari sau G-Class. Îți trebuie un mesaj comunicat corect.” 

 

Cum a fost percepută de public

Campania a fost percepută ca un mix de umor, curiozitate și „ce se întâmplă mai departe?”, ceea ce a dus la distribuire organică. Oamenii au intrat rapid în jocul poveștii, au comentat, au distribuit și au încercat să ghicească „cine e Ioana” și care va fi finalul poveștii. 

 

Rezultatele campaniei

În primele zile, campania a generat peste 3.5 milioane de vizualizări și peste 30.000 de share-uri. Ceea ce ne-a bucurat a fost că mai multe branduri au intrat în joc prin postări care au legat povestea Ioanei de propriul lor context. 

 

Problemele, blocajele și provocările pe care le au businessurile în privința comunicării

"Din experiența noastră, multe afaceri nu duc lipsă de idei, ci de continuitate. Comunicarea se intensifică în perioadele de promoții și apoi dispare, iar publicul rămâne cu impresia că brandul apare doar când are ceva de vândut, ceea ce răcește relația în timp.

În plus, mesajele sunt adesea prea generale și trimise tuturor la fel, fără diferențiere între clienți noi, recurenți sau inactivi. Fără un sistem clar al comunicării și cu date fragmentate pe mai multe platforme, personalizarea devine grea, iar mesajele ajung ușor să fie ignorate.", Cătălina Coterleț, Chief Marketing Officer al companiei theMarketer.

 

Ce le recomandați businessurilor pentru o comunicare completă și relevantă din perspectiva voastră

Cătălina Coterleț, Chief Marketing Officer al companiei theMarketer: "Noi le recomandăm afacerilor să privească comunicarea ca pe o relație care se construiește în timp, nu ca pe o serie de anunțuri ocazionale. O comunicare completă nu înseamnă să vorbești mai mult, ci să comunici mai clar și mai consecvent, cu un mesaj coerent care se vede de la prima interacțiune până la următoarea achiziție.

În practică, recomandăm să existe și un set de mesaje esențiale care rulează constant și acoperă momentele-cheie: bun venit, comunicare după cumpărare, reactivare, aniversări și comunicare pentru clienții fideli. Iar, la final, comunicarea trebuie urmărită și ajustată: dacă a fost citită, dacă a fost înțeleasă și dacă a produs reacția dorită. Comunicarea bună se rafinează continuu, pe baza rezultatelor, ca să rămână utilă și relevantă."

theMarketer este un Customer Data Platform, care combină e-mail marketingul cu programele de loialitate pentru a transforma cumpărătorii ocazionali în clienți fideli și pentru a susține creșterea sănătoasă și durabilă a afacerilor.

Platforma theMarketer a fost lansată în 2023, iar în prezent este folosită de peste 5000 de branduri din 16 țări. 

Cu ajutorul theMarketer, orice business poate:

  • crea newslettere cu recomandări de produse 100% personalizate;
  • construi programe de loialitate care cresc retenția clienților;
  • seta fluxuri automate de comunicare, precum alerte de coș abandonat sau campanii de cross-sell;
  • trimite SMS-uri și notificări push;
  • extinde baza de contacte prin pop-up-uri și formulare de abonare;
  • utiliza analiza RFM pentru o comunicare mai eficientă cu abonații;
  • colecta feedback și recenzii de la clienți;
  • dezvolta propriul program de recomandări.

Toate aceste funcționalități sunt concepute pentru a transforma fiecare interacțiune cu clienții într-o oportunitate de a consolida loialitatea față de brand și de a crește valoarea pe termen lung a fiecărui client.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related