Într-un episod recent din podcastul Interesting Times moderat de Ross Douthat, de la The New York Times, expertul în transporturi Andrew Miller spune că era robo-taxi e la niciun deceniu distanță. Dincolo de promisiunea unui trafic eliberat de erori umane și a recuperării a sute de milioane de ore pierdute, tranziția spre mașinile autonome vine la pachet cu un război cultural și dileme existențiale.
Un fel de utopie
Andrew Miller crede că argumentul pentru mașinile autonome operează pe două niveluri:
La nivel macro, Siguranța: Aproximativ 40.000 de americani mor anual în accidente rutiere, majoritatea absolută din cauza erorii umane la volan. Prin automatizare la scară largă, drumurile ar deveni infinit mai sigure, iar aceste tragedii ar putea fi eliminate.
La nivel micro, Timpul: Condusul este un „consumator imens de atenție”. Eliminarea necesității de a fi cu ochii la drum înseamnă sute de milioane de ore recuperate pentru consumatori.
Miller prezice că, undeva în jurul anului 2035, orașul nord-american normal va fi deservit de flote de taxiuri autonome. Motivul pentru care această tehnologie explodează acum este un mix între revoluția AI și un model de business profitabil: antrenarea inteligenței artificiale este extrem de costisitoare la început, dar devine ieftin de copiat odată perfecționată.
Waymo (Google) / Zoox: folosesc camere, radar și LiDAR (tehnologie cu laser). Este o soluție extrem de sigură (chiar și în ploaie/ninsoare), dar scumpă și greu de scalat rapid.
Tesla: Pariază pe ideea că, dacă omul conduce doar bazându-se pe ochi, mașina poate s-o facă doar prin camere video. Este un setup foarte ieftin, care le-ar permite o scalare astronomică odată perfecționat, dar este încă în urmă la capitolul siguranță certificată comparativ cu Waymo.
Dar: Elefantul din cameră
Miller crede că responsabilitatea este piedica numărul 1 pentru mașinile autonome personale. Pentru vehicule deținute de companii (robo-taxiuri gen Waymo), compania își asumă 100% responsabilitatea accidentelor. Dar producătorii tradiționali (GM, Ford, chiar și Tesla pe asistență) sunt îngroziți să își asume direct răspunderea pentru mașinile vândute direct consumatorilor.
Miller dă exemplul diviziei Cruise (GM): un pieton aruncat în fața unui vehicul autonom a fost târât de mașină după ce aceasta a încercat să „tragă pe dreapta” respectând protocolul standard – ceva ce un om nu ar fi făcut niciodată.
Suntem toleranți cu erorile umane, dar o mașină care ucide un animal sau virează irațional pe contrasens ne terifiază, forțând autoritățile să ceară un standard absurd de perfecțiune.
Distopia Mobilității
Expertul a schițat două scenarii pentru anii 2030+:
Scenariul optimist: Există competiție pe piața de robo-taxiuri, călătoriile devin cu 50% mai ieftine. Mulți cetățeni urbani renunță la mașina proprie. Se eliberează spațiile destinate parcărilor (care primesc un update urbanistic util), iar orașele devin mai verzi și mai puțin poluate.
Scenariul pesimist (Distopia): Tehnologia devine disponibilă, dar nu suficient cât oamenii să renunțe masiv la mașinile proprii. Aglomerația se dublează (robo-taxiuri + mașini personale). Fiind prea ieftin să mergi cu un robo-taxi, sistemul de transport public este subfinanțat, ceea ce îi va izola total pe cei mai săraci membri ai societății.
Ironia Războiului Cultural
Spre final, Ross Douthat vorbește și despre nostalgie. În cultura americană, condusul a fost un rit de trecere, o declarație a independenței, a controlului asupra propriului destin.
Dar Miller spune că generațiile tinere evită deja să mai dea examenul de șoferi și că ar trebui să găsim alte modalități de a ne asuma riscuri formatoare.
O concluzie ironică încheie podcastul: astăzi, în SUA, statele republicane (precum Texas) adoptă mult mai rapid legislația favorabilă vehiculelor autonome, lăsând pieței libertate, în timp ce statele „albastre” reglementează intens.
