Pe 15 mai, la Timișoara, a avut loc probabil unul dintre cele mai relevante evenimente despre viitor, tehnologie și leadership organizate anul acesta în România: Tech Talks by UPT 2026.
Și spun asta după destul de multe conferințe, summit-uri și paneluri în care AI-ul este fie demonizat apocaliptic, fie prezentat ca soluția magică pentru absolut orice problemă de business. Tech Talks a fost diferit. Tema ediției: Irreplaceable: The Future Needs Humans.
A fost unul dintre puținele evenimente unde conversația despre AI, societate, business și viitor a avut densitate intelectuală reală. Fără iluzia că simplul acces la tehnologie creează automat valoare.
Poate și de asta au meritat cele 7 ore de drum până la Timișoara.
Am mers acolo alături de echipa Inquam Photos și, sincer, inițial venisem pentru Mario Draghi și Richard Quest. Dar am plecat cu mult mai mult decât atât. Am plecat cu senzația că una dintre cele mai importante conversații ale următorilor ani nu va fi despre tehnologie în sine, ci despre oameni.
Și poate că exact asta face conferința asta relevantă într-un moment în care aproape orice conversație profesională începe și se termină cu ChatGPT, automatizare, eficiență și „cum scalăm mai repede”. Pentru că în timp ce industriile noastre se grăbesc să automatizeze conținut, strategie, research și chiar creativitate, întrebarea reală nu mai este „cum folosim AI?”.
Întrebarea este: ce rămâne valoros uman atunci când toată lumea are acces la aceleași tool-uri?
AI democratizează execuția. Nu și diferențierea
Pascal Bornet, unul dintre cei mai respectați experți globali în AI & automation, a pus poate cel mai important diagnostic al zilei: intrăm într-o eră a „AI obesity”. Adică o lume în care consumăm rapid idei mediocre, creativitate generică și decizii suficient de bune încât să nu mai căutăm excelența. Ca om de comunicare, mi s-a părut probabil cea mai importantă observație strategică din toată conferința.
Pentru că exact asta începe să se întâmple deja în industrie. Vedem mai mult content decât oricând, dar tot mai puține lucruri care rămân cu adevărat în memorie.
AI-ul ridică nivelul minim de execuție. Dar diferențierea reală nu va veni din faptul că poți produce mai mult, va veni din capacitatea de a gândi mai profund, de a conecta idei aparent incompatibile și de a înțelege comportamentul uman dincolo de date.
În PR și comunicare, asta devine critic. Pentru că oamenii nu cumpără doar informație. Cumpără sens. Cumpără încredere.
Viitorul aparține celor adaptabili, nu celor confortabili
Tot Pascal a spus ceva ce ar trebui să fie printat în multe boardrooms din România: „The future belongs to the adaptable.” Nu celor mai inteligenți. Nu celor mai experimentați. Nu celor care au „făcut mereu așa”. Ci celor capabili să învețe, să dezînvețe și să reconstruiască rapid.
Mi s-a părut extrem de relevantă observația lui despre Singapore și ritmul agresiv în care organizațiile investesc în AI literacy. În multe companii globale, 10-15 ore pe săptămână dedicate learning-ului au devenit deja normalitate.
În România încă discutăm dacă oamenii „au timp” să învețe.
Apropo de adaptabilitate, mi s-a părut imposibil să nu mă gândesc și la o știre pe care o citeam recent în Bloomberg: China începe să restricționeze călătoriile în străinătate pentru experții considerați strategici în AI, fondatori de startup-uri, cercetători, executivi sau oameni evaluați ca fiind importanți pentru ambițiile tehnologice ale statului. Mi se pare una dintre cele mai clare dovezi că AI-ul a ieșit deja din zona de trend tehnologic și a intrat direct în logica de infrastructură strategică globală. Nu mai vorbim doar despre tool-uri care eficientizează businessuri. Vorbim despre talent, putere, influență economică și competitivitate geopolitică.
Și exact aici cred că discuția despre adaptabilitate devine și mai serioasă.
Pentru că în timp ce unele organizații încă tratează AI-ul ca pe „încă un software”, state întregi îl tratează deja ca pe o resursă strategică comparabilă cu energia, securitatea sau infrastructura critică.
Asta schimbă complet viteza jocului.
Pentru industria de PR și consultanță, nu vom mai fi evaluați doar după capacitatea de execuție. Ci după capacitatea de a interpreta complexitatea. De a crea sens într-o lume supra-saturată de informație. De a filtra zgomotul. De a construi încredere în contexte volatile. Exact lucrurile care nu pot fi automatizate complet.
Comunicarea nu înseamnă ce spui. Ci ce rămâne
Dacă ar fi să aleg prezentarea care ar trebui văzută obligatoriu de orice om din marketing, PR, leadership sau public affairs, probabil că aceea ar fi cea a lui Carmen Simon.
Pentru că a pus reflectorul exact pe problema reală a industriei noastre: confundăm frecvent expunerea cu impactul. Audiențele uită aproape tot. Iar creierul nu ia decizii pe baza informației primite, ci pe baza informației reținute.
Într-o economie în care toată lumea produce conținut, memoria devine noul câmp de luptă.
Asta schimbă complet modul în care ar trebui să gândim comunicarea.
Nu „ce vrem să spunem?”, ci:
- Ce vrem să rămână?
- Ce emoție vrem să activeze?
- Ce comportament vrem să declanșeze?
- Ce poveste continuă în mintea oamenilor după ce noi am terminat de vorbit?
Mi s-a părut extraordinar conceptul de „what happens next?” folosit de Carmen Simon. Creierul uman este construit să urmărească anticiparea. Iar brandurile, liderii și organizațiile care vor câștiga atenție în următorii ani vor fi cele care înțeleg cum să creeze continuitate mentală, nu doar awareness.
Într-un fel, cred că aici începe noua sofisticare în comunicare. Nu în a produce mai mult. Ci în a produce mai memorabil.
Sursa foto: Inquam Photos
Ce mi se pare cu adevărat important pentru industria noastră
Marele risc al momentului actual este că multe organizații confundă eficiența cu relevanța. Da, AI-ul poate accelera enorm, poate reduce costuri, poate scala, poate sintetiza, dar tocmai pentru că toată lumea poate face asta, valoarea se mută în altă parte.
În:
- judecată;
- discernământ;
- empatie;
- curaj strategic;
- cultură;
- reputație;
- înțelegerea nuanțelor umane;
- capacitatea de a lua decizii în ambiguitate.
Iar aici cred că profesioniștii din PR și comunicare au o oportunitate enormă. Pentru că intrăm într-o perioadă în care reputația, încrederea și sensul devin infrastructură critică pentru business. Și, paradoxal, cu cât lumea devine mai automatizată, cu atât va crește valoarea celor care pot construi relații autentice și interpretare umană.
De aceea cred că discuția despre AI în comunicare este purtată greșit atunci când rămâne la nivelul „ce tool-uri folosim?”. Întrebarea strategică este alta: cum ne păstrăm gândirea. Iar răspunsul stă într-o combinație mult mai rară: competență + cultură generală + gândire critică + sensibilitate umană + capacitatea de a înțelege contextul.
Ce iau cu mine după Tech Talks by UPT 2026
Poate cea mai bună idee a zilei a fost una extrem de simplă: Nu trebuie să concurăm cu AI. Aș completa și aș spune că nu trebuie nici să devenim mai buni la ceea ce AI-ul încă nu poate fi. Dacă acum câțiva ani se spunea că memoria ne-a fost furată de calculator, că practic avem tot ce trebuie să ținem minte într-un device, acum AI-ul vine și ne fură ceva mai de preț. Gândirea! Când se vorbește de faptul că trebuie să fim mai umani ca să ieșim bine din lupta cu AI-ul, eu mă gândesc la Descartes și la expresia „Cogito, ergo sum.” = Gândesc, deci exist. Într-o economie în care informația devine abundentă și ieftină, ceea ce va deveni rar și valoros va fi capacitatea de a crea sens.
Iar pentru industria de comunicare, asta este, poate, cea mai importantă resetare strategică din ultimii 20 de ani.
------
Ana-Maria Diceanu este Managing Director Brain 4 Strategy si Presedintele Global Women in PR Romania.
Are o experienta de peste 20 de ani in domeniul comunicarii si relatiilor publice. Este expert în comunicarea de criză și, de-a lungul carierei, a lucrat pentru companii din industrii precum asigurări și bănci, farma, FMCG și retail, oil&gas.
