Daniel Necula creează muzică și conținut, sfidează normele de gen și atacă elegant, coerent și cu un strop de sarcasm, probleme politice și sociale care ne afectează pe toți. TikTok-ul la ajutat să ajungă la publicul cu care-și dorea să stea de vorbă și tot aceeași platformă îl aduce adesea față în față cu vocile care îi critică prezența online. Obiectivul său nu e să își convingă haterii că greșesc, ci să vorbească despre lucrurile care îl interesează, până când toată lumea va găsi ceva cu adevărat interesant de făcut.
Anul acesta, Daniel (@neculamihaidaniel pe TikTok și Instagram) a fost DJ-ul invitat la deschiderea Bucharest PRIDE 2026, și tot el va fi artistul care îi va întâmpina pe 13 iunie, în Parcul Izvor, la finalul Marșului Bucharest PRIDE, pe toți cei peste 30.000 de participanți așteptați la eveniment. Marșul va avea loc și la această ediție pe traseul deja consacrat: Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, Palatul Parlamentului, Parcul Izvor.
Primele încercări și un moment potrivit care s-a lăsat așteptat
De când am văzut YouTube-ul prima oară în fața ochilor, mi-a plăcut ideea de a posta și de a te exprima online, dar cumva într-o anumită măsură, cât să nu-mi afecteze viața personală.
Multă lume nu știe, dar eu fac content de prin 2009, pentru că îmi plăceau sketchurile. Ulterior, după ce am participat la primul meu PRIDE prin 2016, am început să vorbesc despre zona asta social-politică din ce în ce mai mult, însă nu cred că era timpul potrivit. Făceam aproape săptămânal câte un clip pe YouTube, dar cumva ajungea la foarte puțină lume și, în general, în bula cealaltă. Apoi am luat o pauză în pandemie și, cumva, odată cu apariția lui Faiar & Co, m-am reapucat de postat prin 2023, iar feedbackul a fost mult mai pozitiv.
Cred că mereu am ales să postez pentru că îmi place dezbaterea, îmi place ca lumea să vadă că mai există și alte perspective, dar de asemenea îmi place și să creez, să scriu și să îmi expun ideile. Pe lângă content, mai am și un job creativ. Fac muzică, pun muzică , mereu mi-a plăcut zona asta.
O comunitate online organizată în jurul unor valori
Publicul care se uită la ceea ce fac este foarte divers și mult mai numeros decât îmi imaginez eu. Mi-am dat seama din interacțiunile pe care le am în realitate cu persoanele care spun că mă urmăresc. Sunt oameni de toate genurile, de toate vârstele, însă preponderent ar fi între 20 și 35 de ani. Probabil cei mai mulți dintr-o zonă alternativă, pentru că îmi place să vorbesc de multe ori și despre muzică, dar și despre subiecte social-politice sau cotidiene.
Nu am vorbit niciodată direct despre identitatea mea; oricum, cumva se observă, și aleg să vorbesc mai mult despre idei și lucruri care mă pasionează sau îmi plac. Pentru că, at the end of the day, eu îmi doresc ca oamenii să se vadă unii pe ceilalți ca oameni care au sau nu pasiuni, interese sau subiecte comune de discuție.
Scopul meu, la nivel de content, este să normalizez și să arăt faptul că persoanele queer au hobby-uri, interese ca oricare alte persoane și că nu suntem ceva de care să le fie teamă. Din contră, ar trebui să fim tratați la fel ca orice altă persoană.
Sincer, eu nu cred că sunt încă conștient de impactul pe care îl am asupra unor persoane, pentru că sunt anumite mesaje care mă surprind de fiecare dată. Sigur, nu fac content de mase și mă aștept ca publicul românesc să nu agreeze tot ceea ce spun.
Însă sunt oameni cărora le-am schimbat perspectiva în timp și cu răbdare, ceea ce mă bucură enorm. Sigur, sunt și cei care sunt foarte supărați pe mine și pe ceea ce fac, dar nu o să le dăm importanță aici — este totuși săptămâna Pride.
În general, oamenii care mă urmăresc sunt foarte săritori și uniți, pentru că luptă cumva pentru același scop, iar scopul principal ar fi diminuarea misoginiei, rasismului, homofobiei etc.
Libertate creativă vs. Responsabilitate socială
Consider că, odată ce începi să postezi în spațiul public, trebuie să conștientizezi faptul că asta vine la pachet cu o anumită responsabilitate. De asta, de multe ori comentez anumiți oameni care cred că libera exprimare înseamnă inclusiv a jigni oameni, dar în realitate asta este o scuză a lor pentru lipsa de responsabilitate.
Odată ce începi să creezi content, este de datoria ta ca oamenii care se uită la tine să crească datorită ție sau să dobândească ceva, măcar o dată la ceva timp, de la tine, din punct de vedere al cunoașterii.
Există loc pentru creatorii de conținut queer în mainstreamul românesc?
Da, sigur, există deja și sunt din ce în ce mai mulți. Din păcate, singurii care par că se împotrivesc sunt cei ce plătesc, adică brandurile, și aici mă refer chiar la branduri serioase. Încă le este teamă multora să se asocieze cu persoane queer în 2026. Mai ales de când cu noua politică din SUA, pentru că parcă mai ieri toată lumea își punea steguleț în luna Pride. Azi pare că nu mai e la modă.
O prezență amplificată a vocilor queer în onlineul românesc ar aduce publicului general altă perspectivă asupra vieții. Aș zice chiar că ar aduce mai multă culoare. Unii oameni s-ar descoperi, ar avea mai mult curaj. Pare că ne temem de asta.
Mituri despre comunitatea LGBTQIA+
Hate-ul vine în multe forme. De la discursurile care invocă Sodoma și Gomora, la faptul că unii oameni au impresia că noi nu știm ce suntem. „Tu nu știi ce ești și ai păreri?” , tipul ăsta de comentariu este cel mai des întâlnit, iar oamenii care zic asta nu știu ce pierd, pentru că se blochează într-o preconcepție.
Mitul acesta al persoanelor din comunitate inconștiente de identitatea lor este unul fals. Evident, cu toții știm ce suntem și suntem conștienți de corpurile noastre, iar dacă cei ce suspectează ceva despre noi ar fi mai respectuoși și ar ști să pună întrebări, cu siguranță ar înțelege mai multe.
De urmărit, în aceeași zonă
Obișnuiam să mă uit la Contrapoints, Mia Mulder și Philosophy Tube în trecut. În România este mai multă lume. Însă vreau să subliniez că și în afara online-ului sunt foarte multe persoane care fac activități culturale, scriu, cântă, ne încântă cu prezența — din păcate nu o să dau nume, că nu știu cât de „out” sunt în fața publicului larg.
De asemenea, ce mă bucură este faptul că a crescut vizibil numărul de drag show-uri și numărul de petreceri cu tematică queer, precum și al spațiilor în care nu se mai uită lumea într-un anumit fel dacă te duci.
Și toate aceste lucruri se datorează oamenilor care își fac prezența în viața de zi cu zi, dar și creatorilor și aliaților din comunitate, care sunt din ce în ce mai vizibili în ultimii 4–5 ani, pentru că este o temă care devine, în sfârșit, vizibilă.
Ce-i lipsește ecosistemului creativ românesc pentru a deveni mai incluziv
„Educația, domn’le”, asta s-ar auzi din depărtare dacă mi-ai pune întrebarea într-un spațiu public și, culmea, acea persoană ar avea dreptate. Uite, umorul este cumva un etalon prin care îți dai seama că nu stăm bine cu educația, pentru că umorul de tip „Leana și Costel” încă ne bântuie.
Iar asta se vede în special pe TikTok, o platformă care, sincer, deși m-a ajutat, încerc să o folosesc cât se poate de rar. Unii oameni cred că jignirile înseamnă umor sau liberă exprimare, iar lucrurile astea îi pot descuraja pe alții — sunt chiar menite să descurajeze, iar aici avem mult de lucrat.
Sigur, pe lângă asta, dacă persoane queer ar apărea din ce în ce mai mult în media, asta ar rezolva o problemă. A adus un plus și faptul că, la emisiuni televizate, au început să apară din ce în ce mai mulți oameni din comunitate.
Impactul pe termen lung
Niciodată nu am vrut să las numere în urma mea, altfel nu făceam 10 ani de content care cu greu ajungea la 1.000 de vizualizări. Cel mai important este ca mesajul să ajungă, mai devreme sau mai târziu, la oameni, oricâți ar fi ei.
Trebuie să înțelegem că, până la urmă, oricât de diferiți am fi unii de ceilalți, tot trebuie să fim empatici și respectuoși.
O poveste despre România de mâine pe care i-ar plăcea să aibă ocazia să o spună, la un moment dat, la timpul prezent
Mi-ar fi plăcut să spun povestea asta în 2006–2007, când eram naiv ca toți copiii de atunci și nu înțelegeam de ce se întâmplă anumite lucruri. Nici acum nu înțeleg de ce se întâmplau. Povestea ar fi că, dacă te cheamă Naomi și nu ai făcut nimic rău, nimic din toată acea batjocură și acel hate nejustificat nu ar fi trebuit să existe. De la viitor mi-aș dori ca genul acela de oameni, care aleg să urască ceva doar pentru că nu au avut ocazia să înțeleagă o experiență diferită de a lor, să nu mai existe.
