Taboola lansează Realize+, un sistem Agentic AI pentru Performance Marketing în Open Web

Taboola lansează Realize+, un sistem Agentic AI pentru Performance Marketing în Open Web

Cu fluxuri de lucru AI extinse prin Claude Skills.

Taboola și Project Agora, partener exclusiv al Taboola în România, anunță lansarea Realize+, următoarea etapă în evoluția platformei de performance marketing Realize.

Realize este platforma de tehnologie a Taboola, creată pentru a ajuta advertiserii să obțină rezultate de business la nivel extins, valorificând ecosistemul unic de inventar premium al Taboola, datele first-party și inteligența artificială. Platforma permite derularea de campanii de performance pe unele dintre cele mai mari și de încredere publicații, OEM-uri și aplicații din lume.

Realize+ adaugă platformei un nou sistem Agentic AI, conceput pentru a ajuta specialiștii în performance marketing să genereze mai multe conversii dincolo de canalele tradiționale de search și social media. Acesta analizează continuu performanța campaniilor, ia decizii de optimizare în timp real și le pune automat în aplicare, contribuind la rezultate incrementale și reducând semnificativ intervenția manuală.

Potrivit estimărilor Taboola, aproximativ 80% dintre marketeri ar investi mai mult în Open Web dacă ar avea la dispoziție soluții automatizate, bazate pe AI, similare celor oferite de platformele închise (walled gardens). În plus, aproape 86% spun că ar aloca până la 25% din bugetele lor de performance marketing către Open Web dacă astfel de capabilități ar fi disponibile.*

Pentru a face acest lucru posibil, Realize+ se bazează pe două componente principale:

  • Decision Engine: În cadrul platformei Realize, noul instrument Budget Allocator redistribuie automat bugetele în timp real către campaniile și oportunitățile cu cel mai mare potențial.
  • Element Generator: Creează și optimizează continuu ad-urile, elementele creative și strategiile de targetare, astfel încât campaniile să își mențină performanța fără ajustări manuale constante.

Împreună, aceste capabilități oferă un nivel de automatizare și optimizare comparabil cu cel al platformelor de tip walled garden, păstrând în același timp accesul direct la inventar premium din Open Web și maximizând impactul fiecărui buget investit.

În același timp, Realize devine disponibil și prin Claude Skills, oferind advertiserilor și agențiilor posibilitatea de a interacționa cu platforma Taboola direct din Claude, printr-o experiență conversațională. Prima funcționalitate lansată permite configurarea și optimizarea campaniilor, acesta fiind doar primul pas dintr-o serie de AI Skills care vor simplifica procesele de lucru pentru advertiserii și agențiile care adoptă fluxuri de lucru AI-native.

„Ani la rând, advertiserii s-au lovit de limitări atunci când au încercat să scaleze performanța campaniilor dincolo de search și social”, a declarat Elena Tsiknakou, Chief Revenue Officer, Project Agora. „Prin Realize+, eliminăm această barieră și aducem automatizare, inteligență artificială și performanță reală în Open Web, astfel încât marketerii să poată obține rezultate măsurabile la scară extinsă. În același timp, integrarea cu Claude Skills ne permite să ajungem la advertiseri și agenții direct în fluxurile de lucru AI pe care le folosesc deja. Pe măsură ce industria evoluează către operațiuni media AI-native, ne dorim ca Taboola să fie cea mai ușor de integrat platformă Open Web, indiferent de agentul AI, tehnologia sau workflow-ul utilizat.”

„Obținerea unor rezultate constante la scară largă necesită atât eficiență, cât și capacitatea de a te adapta rapid”, a declarat Simona Oțel, Senior Sales Manager, Project Agora. „Realize și-a demonstrat deja valoarea prin modul în care ajută advertiserii să optimizeze campaniile în timp real și să identifice noi oportunități de creștere. Odată cu Realize+, aceste capabilități evoluează și mai mult, simplificând execuția campaniilor și oferind perspective și mai bune pentru performanța clienților noștri.”

Industria de advertising intră într-o nouă etapă, în care optimizarea manuală face loc sistemelor Agentic AI, capabile să opereze continuu în numele advertiserilor. Realize+ dezvoltă agenți inteligenți care analizează mii de semnale, identifică modele la nivelul întregului ecosistem Open Web și iau decizii de optimizare în timp real, pentru a îmbunătăți constant performanța campaniilor.

* Sursa: Studiu realizat de Taboola în 2026 pe un eșantion de 200 de senior marketers din companii cu peste 1.000 de angajați din SUA i Marea Britanie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Companii

Sectiune



Branded


Related