Senior Interactive - pe drumul de la web development la comunicare online

Interviu face2face cu Mihai Tataru (Managing Director, Senior Interactive) si Virgiliu Andone (Creative Director, Senior Interactive)

I.Decizia de extindere a departamentului de creatie

II.Conturi pierdute / castigate

III.Partea despre Social Media

IV.Despre vorbitul la conferinte

VI.De ce nu stiu agentiile interactive sa se promoveze?

I.Decizia de extindere a departamentului de creatie

Digital IQads: Cum te-ai hotarat sa extinzi departamentul de creatie si strategie al Senior Interactive?

Mihai Tataru: Senior era in primii ani o agentie de web development. Viziunea era foarte simpla: “o sa facem la un moment dat foarte multi bani si o sa fim foarte mari”. Din 2008 am ajuns sa fim numarul 1 pe web development. Apoi piata a inceput sa se inchida, am inceput sa castigam din ce in ce mai putin din asta si ne-am decis sa schimbam modelul. Am fost mereu constienti ca trebuie sa rezolvam probleme de marketing si comunicare. Am asteptat momentul potrivit sa facem acest pas, sa consolidam competentele de comunicare de brand. Ne gandeam la asta de peste 2 ani. Am inceput sa angajam oameni din ATL care voiau sa faca online, cum e Corin Chiriac, care e la noi de 1 an si 10 luni. El a fost ani de zile in Grapefruit, unde a avut contact cu digital brandingul si apoi a plecat in DDB si a facut planning. In ultimul an am incercat sa aducem alaturi de noi colegi care sa adauge competente pe zona asta, sa adauge purpose acelor site-uri mari si frumoase pe care noi stiam sa le facem.

Digital IQads: Dar acum toata lumea se vaita ca bugetele de comunicare online sunt foarte mici. Daca ati creat un departament de creatie atat de mare, inseamna ca va asteptati sa faceti foarte multi bani din asta. Nu va sperie criza?

Mihai Tataru: Noi ne ocupam de online de 7 ani deja (s-au strans vreo 40 de oameni la Senior in timpul asta) si credem ca acoperim partea de web development mult mai bine decat ceilalti, asa ca acum incepem sa accesam bugetele de comunicare. Miza strategica este sa ne dezvoltam inteligent. Ne-am tot spus intre noi ca tehnologia trebuie sa serveasca ideilor. Pe termen lung, vorbim despre advertising, cu mijloace digitale interactive, credem ca acolo vom ajunge. E cel mai bun moment sa investim in consolidarea acestor competente.

Digital IQads: Se pierd bani din media clasica si vin in online?

Mihai Tataru: Fata de 2008, care a fost culmea publicitatii romanesti, cu cele mai mari bugete, si in 2009, si in 2010, bugetele totale au scazut: prima data cu vreo 30%, iar anul asta cu 20%. Totusi, volumul nostru de business a ramas constant si un pic crescator. Cineva, pe undeva, e clar ca a pierdut.

Digital IQads: M-a surprins ca ai zis ca a scazut piata de web development.

Mihai Tataru: In 2007-2008 a fost culmea online-ului. Eu ma uitam la perspective si mi-am dat seama ca in viitor, un studio de creatie digitala va fi contractat de toate agentiile de ATL pentru a face web development, ceea ce e prost, pentru ca nu poate sa aduca valoare adaugata, sunt marje mici si asta e fara viitor. Si atunci ne-am zis ca trebuie sa facem acest shift.

Digital IQads: Ce cifra de afaceri ati avut in 2009?

Mihai Tataru: Noi suntem singurii independenti din Top 10. Am avut aproape 1,1 Euro, iar in 2010 estimam cam 1,2 milioane.

Digital IQads: Cand ai inceput sa lucrezi pe comunicare online?

Virgiliu Andone: Cred ca la D’Arcy. Tot timpul am lucrat si online. Am ajuns in Senior pentru promisiunea unei agentii interactive, in care sa facem campanii integrate cu un core in digital, asta e povestea noastra.

Din punctul meu de vedere, online-ul poate fi display sau interactiv. Campaniile interactive se bazeaza pe un ecosistem, pe UGC, pe chestii de genul asta care sunt ciclice: incep de la o idee de creatie, se duc catre piata, de acolo vin lucruri pe care le prelucrezi tu si le dai inapoi catre piata. Si asa ajungi in situatia de a pune din nou pe media lucrurile pe care le-ai facut cand ai inceput campania. Incercam sa avem in vedere acest schimb, sa fim consecventi cu ideea de interactivitate, sa nu uitam ca e vorba de o relatie. Si daca te uiti la Cannes o sa vezi multe din astea. Nu o sa le gasesti pe toate in categoria Cyber, o sa le gasesti la Promo, la Media, la Outdoor. Lucrurile incep sa se amestece in advertising, dar se amesteca cu digital si interactiune.

Marea intrebare e ce te face sa mergi in interactiv din display. Eu si Octavian Giosanu am trait si epoca in care daca te duceai cu o idee misto la un client, el era fericit si se gandea “ce succes o sa am cu ea!”. Dupa care a venit epoca superba in care clientul spunea “aha, vreti sa luati premii, deci n-o sa vanda”. Ei, uite ca noi (Senior) reusim sa avem rezultate cu ceea ce facem si se vede. Fiecare chestie pe care o facem, pe care o punem pe net, putem sa spunem foarte clar cum a functionat. Incercam sa functionam intr-o logica simpla, a rezultatelor si interactivitatii si vrem foarte tare sa ne iasa.

II.Conturi pierdute / castigate

Digital IQads: Ce conturi ati pierdut / ati castigat in 2009?

Mihai Tataru: Din 2007 pana in 2010 le-am pierdut pe toate. S-a schimbat paradigma. In 2007 noi lucram pe Heineken, Renault si Philip Morris. In 2008 a mai venit si Orange. Din 2009, Phillip Morris nu mai au voie sa comunice pe online si acum lucram cu BAT. Am pierdut contul Heineken pentru o agentie foarte mica.

Renault foloseste acum o platforma de la Paris pe care o implementeaza si la noi, ceea ce e interesant pentru ei, si-au redus foarte mult costurile. Wrigley, in schimb, chiar daca are platforme globale, prefera sa dezvoltam noi tot si sunt foarte multumiti, mai ales ca am luat si anul asta un premiu la WebAward, tot cu un brand Wrigley: Skittles. Platforma de comunicare construita de noi, in Romania, pentru Wrigley, tot ce inseamna prezenta online, e implementata in Bulgaria, Serbia, Macedonia, iar mai nou, si Wrigley Germania ne cer platforma s-o implementeze la ei.

III.Partea despre Social Media

Digital IQads: Ce face omul de social media la Senior?

Mihai Tataru: Pai uite, acum avem 50.000 de fani Wrigley in Romania. Omul de social media are grija de familia asta a ei de 50.000 de membri, ii tine tot timpul conectati, iar cand avem nevoie sa-i angajam intr-o activitate, ea reuseste sa-i implice. Am simtit in stomac faptul ca mai greu decat sa strangi oameni in jurul tau pe un cont de facebook este sa poti sa gasesti un subiect relevant de conversatie.

Digital IQads: Pentru Wrigley ati avut mai multe activari pe Facebook.

Mihai Tataru: Da, “Serifii Orbit” cred ca a fost primul advergame pe Facebook romanesc, iar pentru 5(FIVE) am avut mai multe aplicatii, doua dintre acestea presupun mixajul audio respectiv video prin utilizarea unui mixer si a unui set de sample-uri, userii sunt invitati sa-si creeze propriile piese.

Digital IQads: Ce faceti voi pentru un client in social media? 

Virgiliu Andone: Incercam in primul rand sa descriem onest ce inseamna sa intri intr-o conversatie in social media. Si dam acest exemplu, cand avem ocazia: suntem cu prietenii la o bere. Stam la masa, discutam, ne hlizim de ale noastre. La un moment dat, un brand se apropie si vrea sa se aseze si el pe un scaun. Toata lumea se intoarce si se uita la el – tu ce vrei, prietene? Poate te las sa te asezi prima oara, iti dau o sansa, dar trebuie sa imi spui ceva interesant sa ramai acolo, trebuie sa ma amuzi, trebuie sa vorbim despre lucruri care ne intereseaza pe toti. Incepi o relatie – trebuie sa te implici sis a fii relevant. Nu te oblige nimeni sa te asezi la masa mea. Mi-aduc aminte de o conferinta de la Cannes: “Social media reports on social life”. Fa niste evenimente, da-le niste idei, cheama-i la niste chestii care sa aiba o utilitate si care sa le placa si da, foloseste-te de social media. Am facut, de exemplu, pentru Orange, o poza la concertul lui Mika in care apareau 50.000 de oameni si toti se puteau tag-ui pe Facebook. Asa, sa nu ramana doar un concert sponsorizat. Sa poti interactiona si dupa, sa poti sa cauti o fata pe care ai placut-o, sau un tip de care iti aduci aminte. Sa continuam povestea.

Mihai Tataru: Am mai avut “iPhone competition”. Pentru prima data in Romania, Orange a lansat o competitie pentru dezvoltatorii de aplicatii de iPhone. A avut o luna jumate de promovare. Si acum suntem in faza in care se voteaza cele 113 aplicatii inscrise, iar Orange va premia castigatorul si va dezvolta mai departe aplicatia. Un alt fel de a adresa o comunitate de brand lovers.

Virgiliu Andone: Facem acum un film despre practicanti de sporturi extreme, pe care il dam in episoade pe 30 de sec pe Facebook, ca trailere. Si in afara de filmul asta care se genereaza periodic, o data pe saptamana, mai au mici touch-uri care ne fac noua placere. Toti oamenii care joaca acolo si scriu pe Facebook si poti sa vorbesti cu ei. Ai link la locatie, vezi in Google Maps unde s-a intamplat povestea aia, poate vrei sa mergi si tu acolo. Toate chestiile directe, simtite. Fara premii, fara promisiuni, pur si simplu incercarea de a intra in conversatie. S-au strans cateva mii de fani, fara sa astepte nimic – in afara de continut. Simti cum iti creste inima cand poti face lucruri pe bune. Si brandul se hraneste din aceasta abordare onesta, fireasca. Stam cu totii la masa si ne bucuram. Si da, consumatorii inteleg aluzia, stiu ca e vorba de un brand, dar o sa il placa intr-un alt fel – in acel fel care dureaza si care merita construit.

Mihai Tataru: Daca vorbim in termeni de strategie a proiectului, a fost destul de simpla: trebuia sa faci alipirea produsului (Airwaves Extreme) la un anumit public: au fost indentificati cei care practica sporturi extreme. Si le vom face cadou un film in care se face showcase de sporturi extreme din mai multe perspective. Nu ne-a interesat sa emitem judecati de valoare, ci sa punem intrebarile corecte. Inainte de a fi credibil, trebuie sa ai bunul simt sa iti asculti publicul. Asa ca i-am intrebat: What is Extreme? Am luat o gasca de 8 campioni romani din diferite domenii: catarare, catarare pe stanca, deep water-solo, biking, role, skating, slake line. Ei fiind actorii principali in film, isi angajeaza prietenii in conversatie. Noi nu facem decat sa asiguram cadrul in care se intampla treaba asta. Si mizam pe scoaterea conversatiei in offline, in evenimente, in pretexte care sa genereze content nou si sa se intoarca in touch-pointul central, online-ul

IV.Despre vorbitul la conferinte

Digital IQads: Despre vorbitul la conferinte ce parere aveti?

Mihai Tataru: Am avut tentative. Imi aduc aminte ca un coleg de-al nostru a mers si a vorbit despre Augmented Reality intr-un workshop si la sfarsit, din sala s-a ridicat o doamna care a intrebat daca merita sa faca reclama la tv pentru postul sau de radio online. Si de-atunci ne-am lecuit de vorbit la conferinte. Cred ca am avut mereu in minte ca inainte sa mergem sa propovaduim prin piete publice ca suntem frumosi si destepti trebuie sa ne asiguram de asta. Si cred ca new business-ul de conferinta nu iti aduce clientii pe care ti doresti, pe care ni-I dorim noi. Da, de accord, e important, atat timp cat ne intalnim la conferinte de genul asta sa ne impartasim lucruri noi, colegial, relaxat, din dorinta de a fi mai frumosi si destepti. Dar ne dam seama ca nu uneori nu suntem genul galagios - preferam sa stam acasa si sa lucram la ceva.

Virgiliu Andone: Poate ca vom iesi si noi la un moment dat, dar deocamdata noi avem treaba cu ideile, ne luptam cu ele. Trebuie sa facem lucruri de povestit la conferinte, dupa care o sa si vorbim, sa fie ele faine.

VI.De ce nu stiu agentiile interactive sa se promoveze?

Digital IQads: De ce nu stiu agentiile interactive sa se promoveze?

Mihai Tataru: In cazul nostru, fiecare om de aici vrea sa faca o idee pentru promovarea agentiei si cand sunt 20 la masa nu poti sa zici “hai s-o facem pe-a lui Andone, ca e director de creatie”, asa ca nu prea se intampla lucrurile. Am tot tinut idei in sertar, cu o parte ne jucam si incercam sa gasim metode sa le dam drumul afara din agentie.

Noi n-am facut niciodata tam-tam despre noi. Am facut ceea ce face orice organizatie, fie agentie de ATL, fie client – un PR decent, informativ, despre clienti noi, proiecte, oameni. Focusul a fost pe obiectivul de a face business pentru clienti, de a creste echipa, sa fie bine aici si atat. Existi prin ce faci. Oamenii care sunt aici nu sunt angajati de pe ejobs, bestjobs, ne cunoastem cumva, iar multi din clientii pe care ii avem si din clientii pe care ii vom avea vin din recomandari ale clientilor existenti. Dar nu e un obiectiv in sine sa facem self-promo. Suntem intoxicati intern de ideea ca atunci cand facem proiecte care misca milioane de oameni, o sa se stie.

Virgiliu Andone: Teoria mea e: iti place proiectul cutare de la Senior, nu stiu…ce vezi pe Orange, de exemplu? Inseamna ca ne-am promovat. Ai de comentat ceva la ce vezi – te ascult, invat, vreau sa fie bine.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


DDB Romania

DDB Romania este agentia de creatie membra The Group. The Group este lider al industriei de comunicare din Romania si include agentii specializate in servicii de creatie, media, digital, branding, relatii publice,... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related