DDB Bucuresti a creat pentru MOL Romania campania de imagine sub sloganul "Pentru cei ce vor mai mult", informeaza un comunicat emis de Grayling. Campania, care contine executii TV, print si in mediul online, a fost lansata dupa implementarea noului standard de imagine in reteaua de benzinarii MOL Romania.
"In prezent 80% dintre benzinariile MOL au fost modernizate, proces care va fi incheiat anul acesta. Studiile noastre arata ca unul dintre atributele puternice cu care este asociat brandul MOL este calitatea produselor si serviciilor. Strategia acestei campanii de imagine are in centru promisiunea de brand pe care o respectam zi de zi in fata consumatorilor nostri, promisiune care a fost tradusa intr-un concept creativ, dar in acelasi timp aspirational", a declarat Adina Ionescu (PR & Brand Builder, MOL Romania).
Protagonistul spotului TV este un instructor de piloti de linie care, prin profesionalismul sau, marcheaza destinul celor din jur si pentru care "excelenta nu e o intamplare, e o alegere”, potrivit comunicatului.
In cadrul spotului, valorile pilotului se identifica cu cele ale brandului MOL: autodepasire, profesionalism, responsabilitate, calitate.
Spotul de 30 de secunde a fost filmat pe parcursul a 18 ore, cu participarea a 40 de figuranti si actori profesionisti. Filmarile s-au facut la bordul unei aeronave, in interiorul unui simulator de zbor si in interiorul unei benzinarii MOL amplasata pe Bulevardul Coposu.




















