Recunosc ca ma inscriu in reteta omului prezent: 15g de blazare, 2 kg de comoditate si inca vreo 100 de g de apetit pentru ratiune, dotate cu un instrument subtire de depistare a ridicolului.
De ce sa te lupti cu o gramada de tineri imbracati ca in Star Trek, intr-o cursa cu obstacole si efecte speciale, pentru o bomboana? De ce sa te chinui, lasind in urma tone de transpiratie si neuroni cazuti la datoria inchipuirii unor scenarii strategice, doar pentru a obtine un produs care sta cuminte pe raft, asteptind sa fie cumparat, ca doar asta ii e menirea? In contextul in care oamenii s-au obisnuit sa primeasca totul de-a gata, iar companiile se inghesuie sa le faca pe plac, astfel incit lucrurile sa le fie cit mai la indemina (exista banci care iti trimit acasa angajatii, pentru a-ti explica serviciile de credit si a te ajuta sa le folosesti, da, in Romania, si nu, nu pentru invalizi sau batrini), reclamele care mizeaza pe efortul extrem ma nedumeresc. Nu pentru mult timp, insa.
Fiica de imparat nu se mai marita
Omul prezent nu prea are multe lucruri pentru care sa mai alerge. Instrumentul lui subtire de detectare a ridicolului ii spune ca valorile morale sau de orice alt ordin inalt nu mai sint la moda pentru a-si da efortul. Iar daca, totusi, ar gasi de cuviinta sa fuga pentru ceva, acesta ar trebui sa poarte, neaparat, un nume de marca. "Scenariul efortului extrem se apropie de calatoria initiatica, un traseu mistic, la capatul caruia consumatorul primeste drept rasplata nu mina fiicei de imparat sau Sfintul Graal, ci produsul", scria Bogdan Ivascu in "Mitul in publicitate", fixind astfel primul argument in folosirea alergaturii publicitare. Valorile sint inversate in post postmodernitate si mai mult decit atit, ele sint atinse iremediabil de amprenta consumismului. De aceea, fuga pentru produs pleaca de la o idee logica si de bun simt. Mai are de partea ei si eternul farmec al competitiei, iar in contextul in care toate celelalte marci alearga dupa consumator, vlaguindu-l, este reconfortant sa vezi o comunicare in sensul invers acelor de ceasornic.
