Profero, singura agentie din Romania premiata la IAC Awards 2016. Agentia a fost recunoscuta pentru proiectul Spiderkids VR realizat pentru Muzeul Antipa

Profero, singura agentie din Romania premiata la IAC Awards 2016. Agentia a fost recunoscuta pentru proiectul Spiderkids VR realizat pentru Muzeul Antipa

Profero este singura agentie din Romania premiata in cadrul editiei de anul acesta a competitiei internationale Internet Advertising Competition (IAC) Awards.

Proiectul Spiderkids VR, dezvoltat pentru a promova expozitia “Tesaturi periculoase” gazduita de Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa”, i-a adus agentiei de digital premiul pentru „Cea mai buna aplicatie mobila in domeniul educatiei”.

 

Pentru ca publicul din Romania stie o multime de lucruri despre lumea arahnidelor fie prin prisma diverselor fobii sau datorita unor filme celebre, Muzeul Antipa si-a propus, prin intermediul unei expozitii de paianjeni si scorpioni vii organizata in perioada 26 februarie – 5 iulie 2016 (si mai apoi prelungita la cererea publicului pana in septembrie), popularizarea acestor specii, care merita sa fie cunoscute si respectate de publicul larg.

Profero s-a alaturat acestei misiuni, asumandu-si atragerea unui public tinta special – copiii – catre aceste specii aparent infricosatoare. Astfel, agentia a creat un joc de realitate virtuala (VR) prin care cei mai mici vizitatori au fost incurajati sa intre pentru cateva minute in exoscheletul unor paianjeni sau scorpioni si sa vada viata prin ochii minusculi ai acestor arahnide.

Teama s-a transformat in fascinatie in aceasta lume virtuala, copiii avand ocazia sa simta cum este sa fii de 1000 de ori mai mic, cum poti merge pe pereti si cum un simplu dormitor poate parea o lume imensa ce asteapta sa fie explorata.

 

"Expozitiile cu animale vii, indiferent de speciile pe care le prezinta, sunt unele dintre cele mai iubite si dorite activitati publice temporare, fiind asteptate cu mare interes de catre publicul vizitator. Astfel, anul acesta am ales sa aducem in lumina reflectoarelor paianjeni si scorpioni vii si sa facem cunoscute aceste creaturi minunate, arahnidele. Iar Profero ne-a sprijinit din plin in indeplinirea acestui obiectiv. Desi au fost nevoiti sa lucreze intr-un interval de timp extrem de strans, au inteles foarte bine care ne sunt nevoile si ce asteptari avem din partea lor. Ideile creative propuse nu doar ca au indeplinit standarde inalte din punct de vedere grafic, dar s-au dovedit a fi si eficiente, in numai trei saptamani de la lansare, expozitia inregistrand un numar record de vizitatori", a declarat Dr. Luis Ovidiu Popa (Director General, Muzeul “Grigore Antipa”).

 

"Cred ca fascinatia copiilor pentru paianjeni ne-a facut sa gandim si sa producem jocul. Frica incepe sa apara atunci cand nu-ti poti explica rational ceva. Iar noi am vrut sa le aratam copiilor cat sunt de interesanti paianjenii, cum milioane de ani i-au transformat in aceste creaturi fascinante si am crezut ca, odata cu intelegerea, o sa vina si respectul. La final, am reusit sa facem un joc asa cum ne-am fi dorit pentru noi si copiii nostri", a spus Vasile Alboiu (Chief Creative Officer Lowe Group).

 

"Spiderkids VR este un proiect in care am crezut foarte tare ca ar avea impact si ne-am pus la mintea copiilor pentru a intelege ce ii atrage si pentru a le inlatura teama de paianjeni si scorpioni. Premiul obtinut la IAC Awards reprezinta o validare a eforturilor noastre, a creativitatii si a inovatiei integrate in acest proiect, insa la baza succesului sau a stat initiativa Muzeului “Antipa” de a promova intr-un mod special aceste specii deosebite", a adaugat Ana-Maria Ghiurca (Client Service Director, MullenLowe Profero).


Ana-Maria Ghiurca (Client Service Director, MullenLowe Profero)

 

Juriul IAC Awards a fost impresionat de rezultatele proiectului: in doar doua zile de activari, peste 200 de copii au interactionat cu aplicatia VR dezvoltata de Profero. Mai mult decat atat, expozitia „Tesaturi periculoase” a fost vizitata de 43.000 de persoane.

Echipa Profero implicata in proiect a fost formata din: Vasile Alboiu (Chief Creative Officer, Lowe Group), Anca Masek (Art Director), Alin Marghidanu (Copywriter) si Vlad Emandi (Flash Designer).

IAC Awards este o competitie internationala care are ca scop recunoasterea celor mai bune proiecte digitale din 96 de industrii si 9 formate digitale precum reclame online, video, mobile, newsletter, email si social media. Evenimentul este organizat, incepand din anul 1999, de Web Marketing Association (WMA), o organizatie din SUA care include specialisti din domeniile publicitate, PR, design si marketing online.  

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Profero Bucuresti

Profero Bucuresti, afiliata la reteaua internationala MullenLowe Profero, este o agentie de digital advertising cu o experienta de peste 10 ani pe piata din Romania, atat cu branduri locale, cat si... vezi detalii »

MullenLowe

De peste 25 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related