Cum e sa scrii pentru niste oameni mari, dar fericiti? Pentru niste fiinte inteligente, dar neblazate sau cinice, ci curioase si interesate de orice? Unde se gasesc creaturile astea? Ele se gasesc in casele oamenilor, se numesc copii si, in ciuda adultilor cartitori, citesc.
Iar Carmen Tiderle scrie pentru ei. Prima data a publicat Pe dos, iar zilele trecute a lansat In orasul Bucurville. Ilustratiile au fost realizate, pentru ambele carti, de Vali Petridean.
Carmen povesteste cum e sa scrii pentru un astfel de target, care este peisajul cartilor pentru copii din Romania, cine traieste in Bucurville si daca ne trebuie vize pentru a emigra acolo.
Dupa ce am publicat prima carte, Pe dos, am continuat sa scriu. Aproape in fiecare zi. N-am pornit cu o tema, ci am lasat momentul sa-mi dicteze despre ce o sa fie poezia din ziua aia.
Important e sa ma pun in starea de a scrie, iar inspiratia vine din te miri ce: un cuvant, o rima, un obiect, o intamplare, un alt text etc. Mi-am lasat libertatea (si bucuria) subiectelor, de fapt cu cat sunt mai diferite, cu atat mai bine, dar sub controlul unui stil destul de clar: stiu sigur ca poezia trebuie sa aiba o idee si in general nu una la prima mana, sa aiba o “smecherie”, o intorsatura, sa aiba umor si sa nu spuna tot, sa-i mai lase si pe cititori, in speta copii, sa descopere ceva…
