![[Pauza de poezie] Doina Ioanid: Să scoatem poezia de pe raft, s-o aducem în cetate, chiar în calea oamenilor](https://media.iqads.ro/2017/06/doina-ioanid-photo-jan-h-mysjkin-cover-850.jpg?v=201711020815)
Am avut această idee ciudată la IQads să facem loc în viețile noastre aglomerate și feedurile pline de știri apocaliptice și mintea ocupată cu mailuri și to do-uri pentru o pauză de poezie. Și să întrebăm poeții din România: ce s-a schimbat? Unde e poezia acum, cine îi sunt cititorii, care sunt formele ei noi, cât s-a lăsat cucerită de internet?
Doina Ioanid spune că poezia nu este deloc pe cale de dispariție. Din contră. S-au schimbat, însă, câteva lucruri importante:
Mizerabilismul crunt s-a temperat, a apărut acea poezie tranzitivă care tinde spre zero expresivitate sau acea poezie necreativă și continuă să apară cărți de poezie de o expresivitate foarte personală.
Doina scrie poezie din adolescență. A debutat individual în 2000, cu Duduca de marțipan, și apoi drumul a fost lin: E vremea să porți cercei (2001), Cartea burților și a singurătății (2003), Poeme de trecere (2005), Ritmuri de îmblînzit aricioaica (2010), Cusături (2014) și, mai nou, Cele mai mici proze.
E loc pentru poezie, spune ea. Doar că ar trebui scoasă uneori de pe raft, pentru a se întâlni cu oamenii.
