![[Pauza de poezie] Olga Ștefan: Suntem degeabgiii de serviciu. Poezia e un hobby pe care în unele medii e recomandabil să îl și ascunzi. Poezia e fetiș](https://media.iqads.ro/2017/06/14444811-10210080641311140-2137932574761067264-o-cover-850.jpg?v=201709010222)
A venit toamna ca o pată de cafea pe o față de masă albă. Așa începea prima poezie, din copilărie, a Olgăi Ștefan. Prima carte (pe care mai apoi a renegat-o) i-a apărut la 10 ani. A debutat asumat la 18 ani, în 2006. Ambele volume au fost urmate de controverse care încă o rănesc.
Introdusă în literatură cu deși-uri și cu toate că-uri, am devenit, între timp, imună, spune Olga Ștefan.
Timp de 6-7 ani, nu a mai scris. In 2016, la 10 ani de la debut, a publicat Saturn, zeul.
„trăiesc într-un corp care deja nu-și mai cere scuze.
în fructul prea copt din vârful grămezii,
adjudecat la
insistențele țăranilor care se întorc înapoi în oltenia
să-l despici, să-l împarți
până nu-i prea târziu”
(din poezia romanț, volumul Saturn, zeul)
Așteaptă, încă, o lectură neprejudiciată. Suntem la pauza de poezie. Sau de libertate. Sau de aparență a ei. Este ceea ce îi unește pe cei care citesc poezie în 2017, crede Olga Ștefan: Nevoia de aparența libertății pe care clișeele o îngrădesc.
Am fost un copil minune (psihologii vor diagnostica în adultul care am devenit profilul narcisistului under-achiever și le-aș da dreptate). Am început să scriu la începutul clasei a doua (deși o casetă audio pe care bunicul meu îmi culegea perlele consemnează două made-up poems dinainte de a ști să scriu).
