Pentru noi, ceilalți, poezia e pauză. E un univers paralel, în care evadăm. Din interior, însă, se vede altfel. Poezia e mișcare constantă, spune Livia Ștefan. E peste tot. Tocmai de aceea, o caută în toate formele și mediile. Face parte din cei care mixează poezia cu muzica, de exemplu, și colaborează cu trupa Oedip Piaf, căutând stări alternative, scrie poeme plimbându-se pe Google Street View sau direct în online, aproape de cititori, fotografiază.
A publicat primul volum, re.volver, în 2012, iar în 2016 a apărut semnată de ea Lolita32. Unii spun că versurile ei sunt ”mânioase”, alții o numesc o ”poetă nervoasă”.
dar câtă vreme
n-ai un copil care
să te dea afară la bătrânețe
ca o flegmă rămasă în gât
ești la adăpost
câtă vreme
ești defect
ești la adăpost
(Din Patru pești, „Lolita 32”)
Livia crede că artiștii își pot face simțită mai bine prezența în societate, invadând spațiul, cu toate resursele de care sunt capabili. Și că în România e nevoie de agenți literari și manageri, pentru că, deși poezia se schimbă și evoluează, la capitolul promovare, a rămas în urmă.























