![[Pauza de poezie] Dan Coman: Mă bucură că poetul a fost (în sfîrșit!) coborît de pe soclul ăla unde stătea de atîția amar de ani la cheremul porumbeilor](https://media.iqads.ro/2017/06/ddd-cover-850.jpg?v=201711020550)
Haideți să vorbim despre poezie. Îhî, chiar așa. Dar nu metaforic, pentru că poezia - sau cuvântul care o desemnează - sunt folosite în multe feluri azi, prea vagi sau prea erodate. Să vorbim chiar despre poeți. Dar nu despre statui și nici despre păreri ieșite din fabrica Ce a vrut să spună autorul?
De fapt, ce rămâne din poezie, după ce dai la o parte neperechii și prejudecățile? Un exercițiu de respirație, poate, pentru oamenii obișnuiți. Dar asta este doar o părere. Și cu ea în brațe am pornit în căutarea poeților din România. Pentru ceilalți, poeții au o aură aparte. Aceea a turnului de fildeș. Sau a unei specii extravagante, pe cale de dispariție. Nu e deloc așa, ne spune Dan Coman, care începe seria noastră despre poezie.
Încet-încet dispare din lumea poeziei mitul artistului nepereche, a geniului neînțeles sau a boemei obligatorii.
A apărut relaxarea, lucru rar într-o zonă cum e cea a literaturii. Un limbaj nou, pliat pe o sensibilitate nouă – ceea ce e absolut firesc.
Dan Coman a debutat în 1995, în volumul colectiv Camera, şi apoi individual, în 2003, cu Anul cîrtiţei galbene. Au urmat: ghinga, d great coman, dicţionarul mara, Irezistibil, Parohia, Căsnicie.
