![[Pauza de poezie] Alex Văsieș: Decât blocat de structuri, mai bine un semi-marginal care își face distracția pentru câțiva oameni](https://media.iqads.ro/2017/06/foto-karina-ciurus-cover-850.jpg?v=201711020429)
Cel mai probabil voia sa impresioneze vreo fată, așa că pe la 16-17 ani Alex Văsieș a început cu niște pastișe după Blaga, mixat cu faze misterioase din romanele polițiste de duzină. Din acest experiment, a rămas cu nevoia de a se exprima. Și a tot scris. A debutat în 2012, la 19 ani, cu Lovitura de cap, iar în 2016 a publicat Instalația.
Apropo de aura exotică pe care o au în prezent poeții, combinată cu melancolia unei specii pe cale de dispariție, Alex spune că nu dispare nimic din poezie: Totul se păstrează și e reasimilat permanent, e o rețea foarte vie, cu subterane spectaculoase.
Celor care o cunosc puțin spre deloc, le recomandă poezia Dafne, de Andrei Doboș. Iar publicitarii din România au câteva versuri la final, care se explică singure.
Am început să scriu prin clasa a X-a, deci când aveam în jur de 16-17 ani. Nu aș putea spune precis când sau cum s-a declanșat, cel mai probabil vrând să impresionez o fată – am început cu niște pastișe după Blaga, mixat cu faze misterioase din romanele polițiste de duzină pe care le împrumutam de la Biblioteca Județeană din Bistrița și din care reușeam să consum câte 2-3 pe săptămână.
