[Pauza de poezie] Cosmina Moroșan: Poeții nu-s deloc PRi îndârjiți, ba mai mult - după publicare cred că nu-i interesează foarte mult să se promoveze

Nu prea îi place să citească pur și simplu un text și așa a ajuns să tatoneze teritoriul artelor performative. Sub pseudonimul Morfolina, experimentează poezia prin muzică si artă vizuala. Stă de partea optimistă a interpretărilor și vede în noile forme - și dez-articularea aferentă - bogăție.

Vor apărea poetici tot mai singulare și dubioase, în sensul mișto, struțo-cămile înfrățind cea mai pură interdisciplinaritate. Producând tot ceva nemaivăzut, că doar asta face, și de la sine, iubitul univers. :)

Cosmina Moroșan a debutat cu volumul AgesexlocationPLS în 2006, iar anul acesta i-a apărut Beatitudine (eseu politic).

Poeții sunt tot mai prezenți, continuă ea să numere binele din poezie, fără pretenții de patalamare generațională, într-un loc mai fresh. Cum se ajunge în acest loc, care îi sunt reperele,  unde te oprești și din ce fel de algoritmi semi-întâmplători de entuziasm sau melancolie se extrage poezia, în rândurile ce urmează:

Primele poezii

Am scris prima dată cu entuziasm la ora de compunere introdusă în clasa a IV a, în mod fericit și surprinzător, de către acea învățătoare bossy, oarecum obsedata de materiile reale.

Imediat după ce am început să citesc mai asumat apoi, normal că am devenit mimetică (la fel se întâmplă când interacționez cu oameni care îmi plac foarte, foarte mult; o tonă din cum gesticulează și articulează fizic! ceea ce spun mă permeaza tare)  - și asta s-a sincronizat cu o prietenie cu profesoara mea de engleză din generală - Elena Rusan.

Etapele au fost cultivarea lecturii și un context destul de ok pentru care le mulțumesc și părinților, în special maică-mii: multe excursii around Europa - împreună cu prietena de care ziceam și trupe de copii, deci cut-up-uri super poetice cu distracție și ruminații în jurul literaturii/ artei; practic exersam chestia scriului/ cititului destul de des (ha! știam să recit din Rilke,Cărtărescu și alții într-o vreme...), atunci am făcut prima documentare pe câțiva dintre poeții secolului XX, Elena m-a aruncat și în proza aferenta, urmând ca în perioada liceului să înceapă isteria olimpiadelor (sunt o olimpiată pe interes - mergeam la tipul ăsta de concursuri să scap în fiecare an de un semestru de școală, timp în care citeam fix ce voiam eu, în rest - izul barbar al competiției, asezonat numeroaselor discursuri kitch de primire/ ședere/ premiere etc. etc. nu mi-au colorat ever viața) cu bibliografii mișto autoimpuse.

Constat că s-au întâmplat și niște întâlniri (George Bodea, poet, profesorul de română - din liceu..), Evenimente cum le zic eu via filosofi, cu tot felul de prietenii exotice care mi-au catalizat afecțiunea pentru autori, dându-mi spațiu de discuție despre ei.

Prima carte publicata

Ah, au apărut în revista școlii, evident. În public, pe bune, am publicat după ce am ajuns la Râșca în 2006, la tabăra de crative writting organizată în interiorul mănăstirii de poetul Adi Urmanov.

Întâlnirea cu Gabi Eftimie (poezia, universul ei), de exemplu, a fost mind-blowing - asezonata și calupurilor de lecturi mai intense din generația 2000 ca și, ani buni mai târziu, cea cu Vlad Moldovan - omul/ poetul cu cea mai mișto relație cu muzica și natura.

Mi s-a spus atunci, în 2006, că am foarte multă imaginație, s-o pun mai tare în poezie. Am scos apoi o plachetă-exercițiu (o numesc acum) de poeme, apoi, postam din când în când texte, sfioasă (eram tot destul de mică printre membrii de acolo), pe fostul clubliterar.com - unele sunau bine și se vedea, altele nu.

Lectura dialogurilor din subsolul comentariilor de pe club au fost la fel de importante precum trecerea prin cei mai exotici teoreticieni ai literaturii, pe care-i descopeream concomitent (de la inventivul Genette - care, în ultima sa perioadă, era într-o super proliferare creativă în zona teoriei literare, până la critificțiune și comentarea literaturii în jurnale de către autorii români). În privința calcului afectiv în raport cu orizonturile de așteptare - cu timpul aproximezi tot mai bine ce faci scriind, astfel se suspendă tremoloul aștepării unor reacții.

Poezia e pe cale de dispariție sau trăim în cele mai creative vremuri?

Datorită conectivității se întâmplă o hibridiazare ontică, evidentă - cu bune și rele, dar mai ales cu bune. Un super filosof și pedagog îi adaugă și un soi de atitudine enciclopedă evidentă pentru mulți dintre noi.

Drive-ul ăsta ahtiat de cunoaștere, care nu mai vine (sper) pe un grund iluminist, jinduind doar la regina rece - rațiunea, ci pe unul (tot folosesc termenul ăsta în ultimul timp) pasional, ne de-segreghează raporturile cu fiecare domeniu. Mulți se amărăsc și văd o hipersuperficializare peste tot, eu sunt pe partea celalaltă a interpretării, sau mai degrabă, a experimentării acestei dez-articulări pe care simt ca pe o bogăție.

Vor apărea poetici tot mai singulare și dubioase, în sensul mișto, struțo-cămile înfrățind cea mai pură interdisciplinaritate. Producând tot ceva nemaivăzut, că doar asta face, și de la sine, iubitul univers. :)

Poeții și locul lor

Din fericire, poeții sunt tot mai prezenți, poate uneori prea prezenți (există și un exces stupid al events-urilor literare, să recunoaștem, dar poate nu e vina lor).

Nu pot vorbi neapărat de loc/ statut, mi se pare un pic jenant, căci nu știu dacă, pe cei care sunt cu adevărat poeți, îi interesează neapărat vreo gradație, oricum ar fi ea, socială.

Pot însă să observ faptul că putem ne putem pune la un loc mai fresh/ mai spontan, fără pretenții de patalamare generațională. În Cluj, orașul în care am locuit 8 ani și din care mă pregătesc să plec chiar zilele astea (o zic c-un nod în gât), se întâmplă tot mai des astfel de adunări. Și, unde orgoliile mor, iar contextul e format dintr-o abundență de zone întru vampirizat (de la muzică la teorie), survine, cu siguranță, și un infra efect subversiv pentru social. Când un grup de oameni se bucură, e deja revoluție, spunea un terapeut mișto, să fie clar!

Poezia, dincolo de cărți

Pff, știu clar poeți care și-au pus din statusuri în cărți și nu e nimic rău în asta, Facebook-ul e-un alt carnețel, mai expus, ce-i drept, de formulări (poate chiar expunerea dă versul mai ajustat, e chiar bine).

Mediul și forma colaborează, cred că văd tot mai des o poezie înspre flashy-epileptoidă, în flamura giff-ului, cum ar zice alt poet. Asta nu oprește apariția unei cărți mișto, diafan-narative ca și Instalația sau Sergio Leone, de exemplu. Scindarea, care mai aduce și muzicalitate (a se vedea volumul Glitch), intersectează și altfel de sinonimii: arogarea po(i)eticii de la estetici gen vapourwave, tatonarea mai atentă a zonei conceptuale în poezie. Fenomen început de cel mai orginial poet al generației 2000 - Vasile Leac, acum mulți ani, cel care a tradus happening-ul și arta vizuală contemporană în poezie.

Poezia se extrage, inconștient, din tot felul de algoritmi semi-întâmplători de entuziasm sau melancolie (mai rar), pentru mine. Muzica, matricea abstractă - cu o viteză egală celei mai extatice experienție senzoriale, mă bucură maxim, la fel ca anumite lecturi.

Nu foarte rar se întâmplă să-mi apară oameni, care mă activează pe filonul delirant, psihopat-pozitiv:) și, alături de ei, iese terțul fain: un vers, un concept, o dumă bună.

Mi-a venit acum, brusc, ideea că poezia îmi apare și din infintie reverii pe nostalgie, sincrone visării la un popor nou, cum zice teoreticianul meu preferat, la comunități aberante, pragmatice și fericite.   

Forme noi

Se prefigurează o formă nouă, poate, după ce-mi duc la capăt încercarea, nu știu dacă foarte conștient îmi fac planul să scriu ceva "diferit". Îmi introduc din versuri și pe tot felul de beat-uri și sunete prelucrate la care lucrez uneori.

Nu prea-mi place să citesc pur și simplu un text, de aia am ajuns să tatonez teritoriul artelor performative. Aduc obiecte pe care le manipulez într-un sens afectiv dat de contextul zilei de lectură, de cele mai multe ori.

Cred că încerc să dejoc versatilitatea aia obligatorie, venită din jenă/ emoție dinainte să-ți verși textele în fața unui public: suprapun bucle apararent narative, aparent funny, prin care să devenim invizibili - egoul meu și a celor care mă ascultă, atât cât ceva mult mai simplu și magic să iasă din momentul ăla.

Pe Facebook pun muzică ori încerc să sparg plictiseala feed-ului cu tot felul de proto-artisticării. Fiind așa.., cum zice Lamar într-un vers [ îl citez a doua oară într-un text public:) ] - antisocial extrovert - pe Facebook mă odihnesc de fapt, în fața publicului e încercarea.

Cum a schimbat online-ul poezia

Am spus mai spus - clubliterar.com m-a ajutat foarte mult. Internetul e priceless, artisul devine "traficant de informații" (formula lui Ștefan Tiron), sensul conectiv al vieții noastre apare mai clar.

Influența a fost covărșitoare: am început cu mIRC-ul la 11 ani:)) (2002, cam așa), în unul din vechile și afumatele interneturi cafe, printre filo-porn-eri sau jucătorii în rețea, dar apoi, mi-au luat ai mei telefon de la Zapp, plăteau o sumă considerabilă pe 30 de ore de net/ lună, surfam/ orbecăiam minimalist până au apărut torenții și posibilitățile de piratare.

Internetul a fost cel care m-a educat bigtime și digitalizarea, în sine, o să ne învețe să gândim cu adevărat în termeni de shareing - sper ca omul posesiv să n-aibă nicio șansă în fața hăckcuielii sale liberale.

Poezia contemporană din România

Doi poeți super spectaculoși au făcut, în opinia mea, switch-ul decisiv dinspre generația 2000, pregătind, prin cărțile lor, un arsenal de artificii și o tolbă de șampanie abundentă pentru ce înseamnă noua expresivitate: Vasile Leac și Vlad Moldovan.

Poezia lor luminoasă, intensă, vetust-alien cred că bântuie profund nume ca Andrei Doboș și mai tinerii Andrei Dosa, Vlad Drăgoi sau Alex Văsieș. Bogdan Lipcanu, Sebastian Big domină acum teritoriul poeziei conceptuale și o fac foarte bine.

Sunt nerăbdătoare să citesc un nou volum al lui val chimic, care a dus destul de departe poezia odată cu atmosferica aia steampunk, tehno-înăbușitoare și, pe alocuri, propice reflexivității (conexe meditației budiste?) cu umilirea animalelor și al Cristinei Ispas. Aș citi în extaz și orice scris de Dan Sociu, Ruxandra Novac, Andrei Peniuc (sigur mai scrie..) sau Ionuț Chiva.

Pentru lucrurile mai puțin bune - cine să aibă vreme? :)

Firul comun

Există un domeniu tematic supervast de invarianți, desigur. Asta teoretizam recent și cu Andrei Dosa - citindu-i ultimul volum adevăratul băiat de aur, glisăm între aceleși piese, contexte urbane și faune de consumabile:), uneori.

Am speculat și-n întrebările de mai sus pe specificitatea poeziei de azi, dincolo de care văd și o parcă mai preganantă și precoce singularizare a stilului fiecăruia. Sper să învățăm dinamica din aia ca într-ntrun trib indian, despre care am citit: își ocrotea membrii ce încă nu-și găsiseră vocea individuală în ritualurile comune, prin tehnici smooth, deschise și de pe poziții egale - se scrie din în ce în ce mai mult și ar fi ok ca feedbackurile să vină într-un sens cât mai inteligent.

Vibe-ul militant

Scizinea artă/politică s-a întmplat clar dintr-o slăbire a ceea ce înseamnă politic (pentru mine politică efectivă, reală face Rosi Brandotti gen). N-am fost afină niciodata acelui tip de dualitate, dar mai cu seamă n-am crezut în unilalateralul "artă pentru artă".

Să faci literatură sau, mă rog, artă sau orice altceva participă holist la cum se întămplă lucrurile în lume și are efecte pragmatice/ poate modifica chimic. Să se scrie mai degrabă de sub urgența rezistenței la orice "închide viața" și nevoia de a o sărbători, ceea e și social-militant și formatant la nivel stilistic.

Cum pot artistii sa isi faca simtita prezenta mai bine in societate

Crezând cât mai puțin în ideea sa de regulă în numele regulii. De aici - fiecare cu seducerile lui încântătoare.

Promovare

Poeții nu-s deloc PRi îndârjiți (sper!), ba mai mult - după publicare cred că nu-i interesează foarte mult să se promoveze, ci doar se bucură dacă primesc un pv de la oameni cărora le-a vorbit într-un fel cartea sau se irită ușor și foarte trecător la reacțiile inverse.

Dacă au noroc de o editură mișto, li se fac lansări și mici turnee de lecturi. Ne mai și sharuim unii pe alții, evident. În privința mea - mi-am pus coperta volumului la coverphoto pe Facebook pentru că este MULT PREA CUTE! :)

Mixul dintre artă și publicitate (ca aici)

Dacă proiectul e, cum zice tânărul de la finalul filmulețului, "a mind-opening experience", cu siguranță că aș participa. Am pus recent un amic, ce-a locuit o perioadă la Amsterdam, să-mi descrie puțin scena artei de acolo - evident că am ajuns rapid la discuții ce țin de bani, el subliniind că în special studenții/ artiștii bogați ajung să faca instalații cu adevărat mișto (e și statul care dă mai mult sprijin).

Deci, în măsura în care (și acum sper să nu sune a optimism naiv sau prostie pură ceea ce zic) spatele financiar al campaniei e unul clean și utilitatea produsului e inteligentă, colaborarea de tipul ăsta nu poate decât să dea chestii destul de complexe.

Cine citește poezie în 2017

Poeții îi citesc pe poeți - în continuare. Dar sunt sigură că mai există și alt public, mai ales odată cu explozia posibilităților de afirmare, astfel, cei super tineri, flashuiți de muzică, au o percepție mai acută pentru ceea ce chiar spune ceva și sună bine simultan.

Primele poezii citite

O să râdeți: Minulescu, Eminescu & Cărtărescu. Ultimii doi sper că m-au marcat cel mai mult.

Pentru cei care citesc puțină poezie (sau deloc)

Să înceapă cu poezia americană, să treacă prin "Pledoaria mea pentru poezie" a Simonei Popescu și să termine cu niște filme horror sau SF, lol :)

O recomandare pentru publicitari

Am un prieten, un showman printre amici, un artist - așa îi zic eu, care lucrează în publicitate la Cluj, a dat foarte multe dume foarte mișto. Oare ce i-aș recomanda oare lui Mircea Vadim? Cred că un pic de Frank O'Hara și Fuck Tense a lui Lipcanu, dacă n-a citit-o deja.