Nu stim daca o fi fost de la caldura sau altceva, dar s-a iscat asa brusc un curent al nostalgiei prin mansarda si am pornit acum vreo doua saptamani in cautarea personajelor care au sarit din reclame in mintea oamenilor. Gand la gand cu Bogdan Naumovici, care a luat si el calea trecutului si a inceput un top personal, pe Facebook, cu cele mai tari spoturi la care a lucrat. Si cand pornesti pe panta asta, a reclamelor legendare, nu te mai poti opri.
Prima data ne-au raspuns oameni care nu lucreaza in publicitate, dar sunt aproape de ea, pentru a vedea care sunt personajele care le vin lor prima data in minte. Iar acum mergem la creatorii lor.
Incepem cu Bogdan Naumovici care, pentru a iesi bine spotul, s-a facut si ”acest Sergiu Nicolaescu al publicitatii romanesti". El spune ca nu poti, oricat te-ai stradui, sa fortezi ce va ramane sau nu in mintea romanilor:
Am mai spus chestia asta de multe ori, nimeni nu stie ce sau daca ceva din reclama pe care o face va fi preluat de public. Daca stiam, faceam numai hituri.
Si acum, hai sa vedem niste hituri:
Omul cu halatul, sau sa-i spunem pe nume, nebunul cu halatul, a aparut prin 2004, daca imi amintesc eu bine, cand am avut de anuntat ca Altex garanteaza claim-ul de cel mai mic pret din Romania prin oferirea dublului diferentei fata de orice pret gasit mai mic, in alta parte, de cumparatori.






















