Marks și FAN Courier spun #PovestiInstaFANtastice pe Instagram

Marks și FAN Courier spun #PovestiInstaFANtastice pe Instagram

Se dă o provocare: reanimarea paginii de Instagram FAN Courier. Se ia acel conținut pe care curierii îl strâng de 20 de ani: poveștile. Și se merge puțin mai departe.

O pagină inactivă e deopotrivă un blestem și o binecuvântare. Pe de o parte, te întrebi cum poți crea content relevant pe o rețea preponderent vizuală, pe de alta, ai șansa de a construi și crește o comunitate în jurul brandului tău.

Pentru că Instagram e un loc cu propriile reguli unde utilizatorii vin să descopere povești cu miez vizual, am luat-o de la zero și am construit campania #PovestiInstaFANtastice, care nu vorbește despre servicii și nu încearcă să vândă nimic. Ce face este să exploreze universul FAN cu toate poveștile sale colectate de "pe teren", dar rescrise prin prisma unor personalități celebre ale României.

Mai exact, ne-am imaginat cum ar arăta patru livrări de proporții "istorice" și i-am invitat pe oameni să ne urmeze în călătorie pe parcursul lunii august și să construiască alături de noi firul narativ.

"Campaniile noastre de comunicare nu au ca scop vânzarea. Suntem norocoși să activăm într-o economie în care aproape orice industrie care se dezvoltă ne solicită serviciile. Asta ne lasă timp și spațiu pentru creativitate.

Comunicăm deschis, sincer, transparent. Invităm clienții în spatele cortinei și le arătăm atât rezultatele bune cât și provocările cu care ne confruntăm zilnic. Dacă în Campania #OZiObisnuita am ales să le arătăm oamenilor situații obișnuit de neobișnuite, în #PovestiInstaFANtastice ne-am imaginat expedieri de proportii istorice, livrate cu aceeasi doză de umor." Roxana Magopeț, Marketing & PR Manager, FAN Courier.

În prima săptămână, Ion Creangă a.k.a. Nică, s-a ținut de ghidușii prin Humulești și i-a trimis o pupăză celui mai bun prieten, Mihai Eminescu. Ca să nu fie el singurul trezit cu noaptea-n cap în fiecare zi. Dar pentru că nu a reușit să o prindă pe cea din tei, i-a trimis una de jucărie și l-a rugat pe poet să își folosească imaginația, că doar are din belșug.

Ce-a de a doua livrare #instaFANtastică i-a purtat pe useri puțin prin istorie. Ce-i drept, o istorie alternativă, în care Ștefan cel Mare, în timpul unei bătălii cu turcii, i-a trimis mamei sale o scutire medicală obținută pe căi îndoielnice, doar, doar aceasta îl va lăsa să se refugieze acasă, unde-i cald și bine.

În a treia săptămână, Constantin Brâncuși, în timp ce se afla în Paris, a vrut să îi trimită lui Margarit Pogany, de care era profund îndrăgostit și care i-a fost muză pentru a crea “Madame Pogany”, una dintre sculpturi, ca să vadă și ea la ce a lucrat. Din păcate, s-a încurcat în lucrări și i-a trimis din greșeală o altă “femeie”: "Cumințenia Pământului".

Ultima poveste, cea mai surprinzătoare din această serie, l-a avut ca personaj principal pe George Enescu, despre care știm deja că era foarte apreciat de Regina Elisabeta a României și chemat aproape în fiecare vara la castelul Peleș pentru a cânta împreună. Enescu i-a livrat reginei o casetă cu “Despacito” cântată la vioară, ca să o pună la curent cu tendințele muzicale ale vremurilor noastre.

"Aș minți dacă aș pretinde că sunt ilustrator de meserie sau dacă aș spune că n-am strâmbat puțin din nas când am aflat instaFANtasticii pe nume. Dar undeva între Pupăza lui Creangă și Muma lui Ștefan, sau poate între Muza lui Brâncuși și Vioara lui Enescu, nu știu exact unde, dar pe acolo, pe undeva, am realizat cât de puțin ne valorificăm de fapt fantasticii trecutului în campaniile prezentului.

Și cred că aș minți încă odată dacă aș spune, că nu visez să văd o #instacontinuare, poate cu pictori sau actori, sau cântăreți, ba chiar și cu curieri de-ai noștrii, de renume.", Daian Man, Art Director, MARKS

Campania #PovestiInstaFANtastice le-a arătat userilor o altă față a brandului, aceea de povestitor cu experiență, pentru că în atâția ani de curierat, FAN Courier a străbătut țara în lung și-n lat. Și pe unde a domnit Ștefan cel Mare, și pe unde a cântat George Enescu. În plus, ne plac poveștile și personajele autohtone, pentru că suntem, la rândul nostru, o poveste de succes românească.

"Storytelling-ul mi se pare un asset important în comunicarea online și nu numai. Poveștile atrag și fascinează, iar dacă mai sunt și amuzante, brandul narator devine în mod cert lovable. Pentru Instagram-ul FAN Courier am vrut să facem ceva diferit, dar să rămânem conectați la cea ce înseamnă FAN Courier și la faptul că livrează prin curierii săi oriunde, cu plăcere."

 

"Campania a avut ca main focus să distreze și să inspire, desigur, pentru că Instagram este platforma de unde ne luăm cu toții doza de creativitate, dar și unde ne relaxăm. În același timp, am vrut să bifăm neapărat și latura educativă, așa că am ales câteva povești inspirându-ne din realitate, care au existat cândva, și am decis să le spunem într-un mod funny, care a fost foarte bine primit de public.", Adriana Șandru, Social Media Manager, MARKS.

În urma campaniei a avut loc o creștere cu 353,46% a numărului de followers. În total postările au strâns 6.425 de Love-uri și 8.443 de comentarii. Săptămânal s-au înscris în medie 400 de participanți, care au răspuns la cele cinci întrebări și au dat follow contului de Instagram @fancourier.

Implicarea userilor a fost recompensată cu premii săptămânale numai bune de folosit pentru a crea conținut în social media: o imprimantă foto Canon Selphy, o cameră video 360 Action Panorama, o imprimantă foto portabilă Polaroid ZIP și un aparat foto digital Sony Cyber- Shot.

Poveștile pe @fancourier continuă cu un takeover în care curierii noștri devin fotografi pe teren și ne invită să vedem țara prin ochii lor. Le găsești sub hashtag-ul #fotografFANtastic. În plus, lucrăm deja la the next big thing. So, follow and love.

 

Echipa FAN Courier

Roxana Magopet, PR&Marketing FAN Courier

 

Echipa MARKS

Adriana Șandru, Social Media Manager
Daian Man, Art Director
Sabina Stanciucu, Copywriter

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Marks

Marks este un nou tip de echipa, iar fondatorii Marks sunt specialisti care vin atat din “lumea clientului”, cat si din “lumea agentiilor”; specialisti in domenii diferite –... vezi detalii »

Companii

Subiecte

Sectiune



Related