Carmen Uscatu: “Noi Facem un Spital” este un fenomen, o replică la “credința” că “Nu se poate face nimic în România”.

Carmen Uscatu: “Noi Facem un Spital” este un fenomen, o replică la “credința” că “Nu se poate face nimic în România”.

“Noi Facem un Spital” este un pariu, o provocare, o asumare si o mare responsabilitate, spune Carmen Uscatu. Pariul a inceput in 2015, cand alaturi de Oana Gheorghiu, prin Asociatia Daruieste Viata, cautau solutii de renovare pentru sectia de oncologie, asa cum facusera si in alte spitale si nu reusira in altele. Arhitecta le-a spus insa ca nu au alta solutie decat sa contruiasca un spital de la zero. Si atunci asta s-au apucat sa faca. Sa contruiasca Primul Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania.

Cand am realizat ce facem cu adevarat, ne-am zis si am zis lumii intregi: “Noi facem un Spital!” Si nu mai e cale de intors. :) Daruieste Viata i-a provocat pe romani, pe romanii de pretutindeni, sa indrazneasca sa creada in forta proprie si in forta comunitatii, aratandu-le ca daca aleg sa se implice in reformarea sistemului, pot realiza ce nu a reusit statul roman in 30 de ani.

Comunitatea “Noi Facem Un Spital!” cuprinde in prezent peste 150.000 de donatori persoane fizice si peste 1.500 de companii, la care se adauga sute de sustinatori. Spitalul va avea o suprafata de 12.000 mp, iar valoarea proiectului se ridica acum la peste 15 milioane de euro. Stadiul in care evolueaza constructia poate fi vazut in fiecare zi la JURNALUL DE SPITAL: s-a turnat fundatia, se lucreaza acum la buncarele pentru radioterapie (peretii lor sunt de peste un metru grosime), zona de pregatire pacienti, culoare si casa liftului. 

Problemele sunt cele care tin de lipsa de organizare si de mentalitati. A fost nevoie de 22 de avize pentru autorizatia de constructie.

Practic, noi astia care suntem in aceasta industrie a binelui, suntem niste mari egoisti. Daruim si primim inzecit. E mare lucru sa vezi cum se face un SPITAL cand traiesti in tara lui “nu se poate”, spune Carmen Uscatu. 

 Am vorbit cu Carmen Uscatu despre ”tara lui nu se poate”, despre cum se impart timpul si inboxul ei, cine ajuta in Romania, promovarea cauzelor bune, piedicile ONG-urilor, prejudecati. Despre enervari si frustrari, avize, absurd birocratic, politicieni, legi, oameni buni, voluntari si cum se construieste o comunitate.

 

A ajuta

In primul rand sunt asociata in tot ce fac cu prietena mea, Oana Gheorghiu. Asocierea aceasta e formula castigatoare, in opinia mea. Radem impreuna, ne enervam impreuna si pe rand, familiile noastre stau mereu impreuna, petrecem vacante impreuna. Gandim la fel desi separat. Si oamenii cand se gandesc la Daruieste Viata se gandesc la amandoua iar daca la o intalnire, chiar si cu prietenii comuni, venim doar una, ceva nu e in regula :).

Cu Oana ma cunosc din 2002, am fost vecine si ne-am imprietenit datorita copiilor care sunt de aceeasi varsta. In 2009 eu ma mutasem dar continuam sa comunicam. Pe e-mail cel mai des.

Oana a primit un email, strigatul de disperare al unei mame care se lupta pentru viata singurului ei copil, Dragos, un baiat de 18 ani, diagnosticat cu leucemie, care avea nevoie de bani pentru un transplant de celule stem in strainatate. Atunci am aflat ca noi, romanii, nu suntem asigurati pentru niciun fel de transplant, nici de celule stem si nici de organe. Exista totusi un Ordin de Ministru (50/2004) care permitea efectuarea in strainatate a interventiilor nedecontate de Casa de Asigurari de Sanatate si care nu pot fi facute in tara. Ne-am agatat de aceasta informatie, a urmat o batalie lunga cu Ministerul Sanatatii pentru schimbarea acestui ordin, dosarul lui Dragos a fost aprobat si a plecat in strainatate, dar noi nu ne-am mai putut intoarce la viata noastra dinainte.

 

Asa a pornit totul. Apoi continuarea o stiti: NOI, azi, FACEM UN SPITAL!

  

Cum iti imparti timpul

Am invatat ca am timp pentru ce vreau sa am timp. Am timp pentru mine, am timp si pentru familie. Imi place sa citesc, sa merg la teatru, la filme, la concerte, sa ies cu prietenii. Incerc, pe cat posibil, sa-mi strecor in program astfel de bucurii. Dorm mai putin, e drept, ma trezesc din ce in ce mai devreme, pentru a-mi lungi ziua si pentru a mi-o incepe cu o activitate pe care mi-o dedic mie: citesc si merg la sport. Apoi, ma apuc iar de lupta :). Seara o inchei citind ce s-a mai intamplat peste zi in tara mea, cateva randuri dintr-o carte si uneori un pahar de vin rosu.

 

Inboxul binelui

Cei care au nevoie de ajutor ne scriu mai ales atunci cand avem cate o campanie de strangere de fonduri cu mare expunere mediatica. Oamenii acestia ajung la noi atunci cand au epuizat toate solutiile. Asta e frustrant pentru ca, la acel moment totul devine contra cronometru.

Dar sunt multe mesaje si de la cei care ne ofera o mana de ajutor. Sunt tot mai multi oameni buni care isi doresc sa se implice, sa fie voluntari, sau sa ne promoveze proiectul, sa ne ofere servicii sau produse, sa-si doneze ziua de nastere pentru a strange fonduri pentru spital cu ajutorul celor dragi, sau sa ofere celor dragi cadouri din colectiile Bursa de Fericire (tricouri si bratari ce pot fi comandate de pe site-ul nostru, in schimbul unor donatii pentru Spitalul “Daruieste Viata”).

Insa, datorita sau “din cauza” acestui mare proiect pe care ni l-am asumat, acum, cele mai multe e-mailuri vin de la colege :). Le spun ca noi nu suntem corporatiste si ca declar greva: prea multe e-mailuri inseamna prea putina interactiune. Insa, acum, eu si Oana suntem din ce in ce mai putin la birou si planificam din ce in ce mai multe actiuni de fundraising, iar ele vor feedback-ul nostru.

 

Frustrari. Enervari

Multe. Dar am invatat, intuitiv, sa transform frustrarea in energie pozitiva. M-a frustrat si inca ma frustreaza sistemul medical romanesc, sistem in care copilul, adolescentul, parintele, bunicul – intr-un cuvant pacientul – nu conteaza. El, pacientul, este umilit si se lasa umilit. Este certat, este bruscat, alungat, facut responsabil pentru boala lui si pentru situatia in care tratamentul nu functioneaza. I se pun piedici la fiecare pas si trebuie sa fii foarte rezistent ca om sa iti poti da sansa sa lupti pana la capat si sa castigi razboiul cu aceasta maladie numita cancer, sau atunci cand pierzi lupta sa poti spune cu toata inima: am facut tot ce se putea. Vinovatia care ti-o aduce aceasta boala cred ca, uneori, e mai grea decat boala insasi.

In Romania, nici macar legea nu conteaza. Se fac multe abuzuri insa cei care vor sa lupte cu acest sistem ingrozitor, format din semenii nostri amortiti, uneori dezumanizati, castiga. Si avem exemple de oameni care au ales sa lupte pentru drepturile lor si au castigat in instanta cu sprijinul unui avocat, gasit de noi si care si-a oferit serviciile probono pentru ei.

Ma frustreaza guvernantii. Sistemul nu te vrea implicat. Ministrul Teodorovici se opune in acest moment finalizarii functionarii spitalului pe care noi, alaturi de 150 000 de oameni si peste 1500 de companii, dorim sa-l construim. De anul acesta, Teodorovici a schimbat legea si microintreprinderile cu cifra de afaceri sub un milion de euro pot redirectiona 20% din impozit doar catre ONG-urile care ofera servicii sociale licentiate. Constructia unui spital nu se incadreaza aici, potrivit legii. La cum este formulata legea acum, 80% dintre companii pot redirectiona impozitul lor catre 2% din ONG-uri, cele care ofera servicii sociale licentiate.

Asociatia Daruieste Viata a avut inca din luna mai o discutie cu ministrul Teodorovici pe tema aceasta si a obtinut promisiunea ca legea va fi revizuita, dar acest lucru nu s-a intamplat pana in momentul de fata. Fapt ce ne frustreaza maxim, dar nu ne dam batute.

Sa mai zic? In fond asa e viata: nedreapta. Ce putem noi face? Putem rostogoli binele fara sa asteptam ceva la schimb, care oricum va veni. :)

 

Te-ai gandit vreodata sa renunti?

Sa renunt? Nu. Ma gandesc adesea ce sa schimb la mine ca sa merg mai departe. Si sa ne iasa mai repede ce ne-am propus. M-am gandit adesea cum ar fi sa traim intr-un sistem functional si discut adesea cu Alexia, fiica mea, scenarii de normalitate. O normalitate in care, daca muncesti si esti corect, esti rasplatit, nu dispretuit si pacalit asa cum se simte pacientul roman sau elevul roman. Simt cu toata fiinta mea ca nu vreau sa ma predau hotilor, incompetentilor, rauvoitorilor. Simt adesea ca ii putem forta, ca noi, societatea civila, avem puterea sa rasturnam starea asta de fapt. Doar ca nu ne urnim o data!

Faptul ca am reusit sa incepem constructia Primului Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania imi da speranta ca nu e totul pierdut. Asa ca, nu renunt. Pe bune.

 

Spitalul

In 2015 ne-am dus la „Marie Curie”, sa vedem sectia de oncologie si sa cautam solutii de renovare, asa cum am mai facut si in alte cateva spitale din Romania sau cum nu reusisem sa facem in altele (primisem un sut in fund la Institutul Clinic Fundeni, adica practic o adresa in care 14 medici ne refuzau un proiect de 600.000 euro pe motiv ca-i afectam psihilogic cu zgomotul pe copii atunci cand vom renova).

Arhitecta cu care lucram, Raluca Soaita, ne-a spus ca nu se poate face ceva care sa aiba sens, in spatiul existent, ca va costa prea mult si nu va reusi sa respecte normele medicale. Si ca nu avem alta solutie decat sa construim de la zero. Si ne-am asumat aceasta provocare: adica ce? Nu putem noi face o constructie noua? Nu am estimat atunci amploarea proiectului. Sau mai bine zis ne-a fost frica sa le spunem si altora la ce visam noi pentru Romania. Am fi parut nebune. N-am fi fost credibile. Asa e?

Am promis tuturor ca facem o cladire cu oncologie si radioterapie, 3 etaje. Dar cumva am simtit ca va fi mai mult, pentru ca certificatul de urbanism l-am luat pentru inaltimea maxima pe care ne-o permitea zona: adica 6 etaje.

Am adus o echipa de experti din Franta, care proiecteaza spitale, ne-au ajutat sa dimensionam spitalul, sa gandim fluxurile medicale si, cu aceasta expertiza, am reusit sa convingem conducerea sa ne ofere alt spatiu decat cel primit initial.

Totul a devenit din ce in ce mai serios si mai asumat. Am facut proiectul, am luat avizele si autorizatia de constructie si ne-am apucat de treaba. In decembrie am marit proiectul de la 3 la 6 etaje, pentru ca vom face ce e mai important pentru un spital: un nou bloc operator, o sectie de terapie intensiva, una de neurochirugie si una de chirurgie. Cand am realizat ce facem cu adevarat, ne-am zis si am zis lumii intregi: “Noi facem un Spital!” Si nu mai e cale de intors. :)

 

In ce stadiu sunteti

Cand merg pe santier imi dau lacrimile. Si nu ma stiu vreo plangacioasa. Dar, asa cum imi spunea un manager de proiect de pe santierul unui spital din Belgia pe care l-am vizitat acum vreo trei luni, asta e un proiect pe care un om il face o data-n viata. Noi, toti, putem deveni fondatorii unui SPITAL. O data-n viata. Un fel de ctitori, asa, imi permit sa compar.

S-a turnat fundatia, se lucreaza acum la buncarele pentru radioterapie (peretii lor sunt de peste un metru grosime), zona de pregatire pacienti, culoare si casa liftului. In luna august s-au semnat planurile pentru sectiile de chirurgie oncologica, neurochirurgie si bloc operator, planurile pentru zona de imagistica, RMN, CT, Ecografie. Puteti afla cu ce ne confruntam in fiecare zi daca ne urmariti JURNALUL DE SPITAL. Pe conturile de FB al meu si al Oanei Gheorghiu, pe conturile Daruieste Viata si Bursa de Fericire, gasiti laude (da, uneori ne laudam singure, dar le adresam si oamenilor care ne sustin), critici, frustrari si bucurii. De toate :)

Problemele intampinate sunt cele care tin de lipsa de organizare si de mentalitati. A fost nevoie sa obtinem 22 de avize pentru autorizatia de constructie. Unul dintre avize a fost de la ISU. Acestia, evident, ne-au intampinat cu: „Nu se poate sa primiti avizul nostru. Voi sunteti o anexa la actualul spital, iar actualul spital nu are ISU. „99% dintre spitale nu au ISU, iar noi nu suntem o anexaaaa” – le-am spus. Am reusit sa obtinem avizele in timp record: 6 luni, pentru ca Oana a sunat toate institutiile sa le aminteasca ca daca nu ne dau avizul in termen legal sunt in ilegalitate. Multe telefoane inchise in nas, reveniri, din astea.

Situatii neprevazute apar mereu si mentalitati de secol trecut rostite cu nonsalanta dau, pana la urma, savoare proiectului.

Proiectul, estimat initial la 8000 de mp si 8 milioane de euro, parea un vis. Succesul campaniei, pentru ca peste 150.000 de oameni si companii ni s-au alaturat, si nevoile mari ale spitalului (blocul operator nu a fost niciodata modernizat) ne-a „impins” sa-l extindem si astfel, Spitalul „Daruieste Viata” va avea o suprafata de 12.000 mp si va include, un bloc operator modern, terapie intensiva, chirurgie si neurochirurgie. Valoarea proiectului se ridica acum la peste 15 milioane de euro. Asadar click pe www.bursadefericire.ro si deveniti fondatori al SPITALULUI. DARUIESTE VIATA!

 

Surprize bune si surprize rele

Campania “Noi Facem un Spital” este, de departe, cea care m-a surprins cel mai tare, in cel mai frumos mod posibil.  “Noi Facem un Spital” este un fenomen, o replica la “credinta” ca “Nu se poate face nimic in Romania”. “Noi Facem un Spital” este un pariu, o provocare, o asumare si o mare responsabilitate. Asociatia Daruieste Viata i-a provocat pe romani, pe romanii de pretutindeni, sa indrazneasca sa creada in forta proprie si in forta comunitatii, aratandu-le ca daca aleg sa se implice in reformarea sistemului, pot realiza ce nu a reusit statul roman in 30 de ani: sa construiasca Primul Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania.

O surpriza neplacuta si revoltatoare este aceea ca, sunt spitale si manageri care se opun cand le propui proiecte de imbunatatire a conditiilor de tratament. Asa a fost, de exemplu, cu proiectul pe care il facem acum la Marie Curie. Pentru ca planul initial era sa modernizam o sectie de oncologie pediatrica si arhitecta ne-a zis ca nu se poate realiza in Spitalul Marie Curie, ne-am dus la Spitalul Grigore Alexandrescu. Directorul spitalului ne-a dat inginerul, ne-am intalnit cu arhitecta, ne-a dat planurile. Am vrut sa semnam si un acord de parteneriat, ca ei sa puna la dispozitie spatiul, iar noi sa construim. Apoi le donam spitalul. Cam asa functioneaza toate proiectele nostre. Si, din acel moment, s-a rupt filmul. Eram intr-o batalie cu Banicioiu (ministru al Sanatatii la vremea respectiva), iar directorul spitalului nu a mai raspuns la telefon din acel moment.

Si ne-am intors la Marie Curie, hotarate sa facem un spital nou. “Ce mare lucru?!” Si uite asa am inceput noi proiectul, care intai era o clinica si s-a transformat in cel mai ambitios proiect de responsabilitate sociala al momentului.

 

Cea mai grea parte

Putini stiu ca am fost, la un moment dat, impreuna cu Oana, un fel de ultimul om. Asa ne simteam. Dar vorba cantecului lui Tudor Chirila, ne-am ridicat, ne-am aranjat putin, caci nu puteam aparea distruse in fata celui de sus :). Pe scurt, construisem un brand, o alta asociatie, cu multa munca si in regim de voluntariat. Eram 7 in acea asociatie. 4 dintre asociati s-au decis sa isi ia “jucaria”. Ce-au facut cu ea? Au lichidat-o. Ce-am facut noi? Am facut o alta asociatie, Daruieste Viata, si am luat-o de la capat.

Unii inca se mai intreaba cum putem. Caci, isi imagineaza ei, incarcatura emotionala (vorbim despre o boala care inca reprezinta o stigma in societatea noastra) ar putea sa ne faca sa abandonam.

Frumusetea muncii noastre, insa, tocmai in asta consta: da un sens vietii. Practic, noi astia care suntem in aceasta industrie a binelui, suntem niste mari egoisti. Daruim si primim inzecit. E mare lucru sa vezi cum se face un SPITAL cand traiesti in tara lui “nu se poate”. Apoi e mare lucru sa ai in jur doar oameni foarte misto, pentru ca, prin natura muncii, te inconjuri de oameni foarte speciali, veniti parca pe Pamant cu misiunea de a face lumea mai buna. Radem mult la birou si cu prietenii de situatiile hilare de care ne lovim, dar intotdeauna solutiile apar din acest tip de interactiune.

Atat eu, cat si colega mea Oana Gheorghiu, suntem transparente privind munca noastra la Daruieste Viata. Tinem constant Jurnalul de Spital unde impartasim bucuriile si realizarile, dar si obstacolele si problemele cu care ne confruntam. Transparenta este principiul dupa care functioneaza si platforma noastra de strangere de fonduri - Bursa de Fericire.

Cea mai grea parte ramane neputinta noastra de a schimba lucrurile intr-un timp cat mai scurt. Si nu vorbesc doar de infrastructura, ci si de lipsa de educatie a semenilor nostri, fie ei medici, parinti, comunitati, in a gestiona confruntarea pacientului cu acest diagnostic: CANCERUL. Am citit cartea “Being mortal” a chirurgului american Atul Gawande. Comunicarea cu pacientul inseamna sa fii capabil sa-i scoti la iveala temerile, fricile, dar si dorintele si apoi, impreuna cu el, sa-I stabilesti tratamentul. Iar noi suntem atat de departe de acest pas: noi tratam cancerul fara tratament. Noi alergam dupa un medicament in strainatate si dupa bani pentru el, pe la prieteni, cunoscuti.

 

Voluntarii

Paula Herlo si Alex Dima, de la Pro TV, sunt mama si tatal acestui spital. Fara increderea pe care ne-au acordat-o, fara ideile si munca lor nu am fi fost aici, nu ati fi auzit azi ca se construieste un spital in Romania. Tudor Chirila a fost cu noi de la inceputurile noastre. Tudor, care e un perfectionist, ne face si pe noi sa fim mai bune. Noi il rasplatim cu prezenta noastra la concertele lui :) Avem si o vorba: ca am fost la mai multe concerte Vama decat a fost el :). Alex Livadariu de la Republica.ro ne sustine constant, ne da idei si ne recomanda altor oameni. Am inceput o colaborare cu Humanitas prin Anda Visan si Lidia Bodea, prin care speram sa aducem lumea de poveste in spital.

Avem multe povesti de spus in zona voluntariatului, pentru ca foarte multe actiuni le facem cu oameni care dau din preaplinul lor, vin in spital, fac ateliere cu copiii, le citesc, deseneaza, se joaca si le scriu povestile. Sau sprijina pacienti si actiuni ale noastre de advocacy. Sau ne ajuta pe parte de IT, de excel, etc. Avem alaturi de noi muzicieni, actori, regizori, producatori, jurnalisti, bloggeri, vedete de televiziune, agentii de PR & creatie, fotografi, graficieni, IT-isti, avocati, medici, psihologi, arhitecti, constructori, scriitori, profesori, economisti, ingineri, you name it etc. Sunt profesionisti din domenii variate si de toate varstele.

Pot remarca o evolutie in felul in care e privita implicarea intr-o cauza sociala, asocierea de imagine cu o cauza sociala si, mai ales, responsabilitatea fata de o cauza pe care alegi s-o sustii.

 

Promovarea cauzelor bune. De ce te feresti

De exagerari. De promisiuni care nu-si au acoperire in realitate. De imagini idealizate sau socante. Publicul e interesat de povesti. Insa imediat oamenii simt atunci cand exagerezi sau cand ascunzi lucruri. Pe de alta parte, atunci cand povestim o realitate, ca sa starneasca curiozitatea, povestea trebuie sa aiba o intriga dar si un deznodamant. Aproape intotdeauna prezentam problema, dar la final venim si cu solutia.

Povestim si cand ne iese, dar si cand nu ne iese. Ne felicitam, dar ne si certam. Pe copiii de la oncologie si pe parintii lor ii prezentam si tristi dar si veseli, povestim viata lor, asa cum e ea, cu bune si cu rele. Ai putea crede ca detalii din constructii, planuri de arhitectura, status de santier etc nu ar putea interesa pe nimeni dar, JURNALUL DE SPITAL este urmarit de tot mai multa lume. De curand am avut o discutie cu o doamna doctor dintr-un spital din Bucuresti, care nu are cont de facebook si, pe care, o anunta cineva din spital despre ce mai scriam in Jurnal. Mi s-a parut foarte amuzant, ca si cum Jurnalul de Spital a devenit un fel de serial :).

Ne bucuram de sustinerea multor oameni extraordinari dar si a companiilor in care lucreaza, care ne ajuta in campanii de fundraising sau de advocacy. Cu Grafitti BBDO in 2011 am facut Campania “Nu ma ignora” prin care am strans 1.170.000 euro in 4 luni. Am lucrat atunci cu Stefan Chiritescu, Mihai Gongu, Ruxandra Burada si alti colegi de-ai lor.

Avem un parteneriat de traditie cu Ogilvy Romania, cu care am lansat in 2013 Bursa de Fericire, prima platforma de strangere de fonduri a unei asociatii din Romania – ne-au sprijinit atunci Dani Macarie, Loredana Caradimu, Raluca Marin. Iar acum, din toamna, impreuna cu Ogilvy pregatim o campanie alaturi de Ana Sisu si Adrian Diac.

De cate ori vreau sa aduc in fata oamenilor prin imagini o poveste delicata apelez la Claudiu Mitcu si echipa “We are basca”, fiindu-ne alaturi cu toti oamenii lor, in mai multe randuri. Ma mai gandesc acum la Idealist (Claudia Petria, Tavi Anghelus, Irina Motroc) cu care am colaborat foarte frumos. Si sunt foarte incantata ca, in sfarsit, s-au aliniat astrele si vom avea sprijinul, pe un proiect extrem de important, al agentiei Brandient (Aneta Bogdan, Kit si Iulia Gaal). Serviciile acestor agentii ne-au fost oferite probono si vreau sa le multumesc si aici, pentru ca valoarea muncii lor se masoara in sanse la viata.

 

Cine ajuta in Romania

Comunitatea “Noi Facem Un Spital!” cuprinde in prezent peste 150.000 de donatori persoane fizice si peste 1.500 de companii, la care se adauga sute de sustinatori. Asta doar pe proiectul Spitalului. Mai sunt si alte asociatii cu proiecte puternice, care atrag implicarea a zeci de mii de oameni buni, cum e si cazul Asociatiei MagiCamp. Sa ne reamintim de finalul anului 2017, cand Vlad Voiculescu si Melania Medeleanu au lansat proiectul MagicHome si li s-au alaturat peste 100.000 de romani, iar in decembrie, noi am anuntat startul lucrarilor pentru Primul Spital de Oncologie si Radioterapie Pediatrica din Romania si am strans in 3 saptamani peste 4 milioane de euro.

Nici noi nu am fi crezut ca in Romania se poate ca doua campanii, lansate aproape simultan, sa atraga asa un numar impresionant de donatori. Romanii au demonstrat ca nu sunt imunizati, din contra, situatia politica actuala determina societatea civila sa fie unita si pornita sa construiasca ce nu reuseste statul. Situatia devine insuportabila si avem nevoie sa credem ca nu e totul pierdut, ca se poate si in Romania.

In luna decembrie am avut, cu sprijinul ProTV, o serie de reportaje la stirile de la h 19:00 si aparitii la Vocea Romaniei. Dupa fiecare aparitie, pe telefonul asociatiei erau zeci de apeluri. Romani din tara si din strainatate ne contactau pentru donatii, in timp ce, mailurile curgeau din partea companiilor, cu contractele de sponsorizare.

A fost o perioada intensa ca nivel de munca, dar mai ales ca incarcatura emotionala. Printre cei care ne contactau se numarau si persoane in varsta, care nu se descurcau cu tehnologia incat sa trimita SMS si ne sunau pentru indrumare. Uneori vorbeam cu rudele lor, sau familia, sau chiar cu operatorii de telefonie mobila – un domn de peste 80 de ani nu a mai rezistat sa-si astepte vecinul de la serviciu si s-a dus la un punct de lucru Vodafone si a rugat pe cineva sa ne sune si sa-i activeze donatia.

Sau o doamna de peste 70 de ani ne-a sunat dintr-un sat din Mures, nu reusea sa trimita mesaj, voia sa mearga la banca sa faca un virament in contul asociatiei dar fusese vreme rea si ii era greu sa iasa si sa ia o ocazie, pana la oras. “Dar vreau sa ajut si nu stiu cum, ca sunt copiii nostri, ai tarii.” Si acum, la distanta de 9 luni, ne emotionam instant cand ne amintim de acesti oameni inimosi. Si zilnic colectionam astfel de povesti emotionante, de la romani de pretutindeni. Campania „Noi Facem Un Spital” parca a scos la iveala tot ce e mai frumos in neamul nostru. :)

 

Piedici

Cand vreau ca cineva sa ma ajute mereu imi vine in minte replica lui Dinica din Filantropica “Mana intinsa care nu spune o poveste nu primeste pomana. Fii profesionist, ce dracu!”.

Mie mi-e clar ca deschiderea romanilor catre proiectele de responsabilitate sociala a evoluat in ultimii ani pentru ca noi, ONG-urile evoluam in materie de comunicare. Ma pot pronunta cu privire la ultimii 10 ani, pentru ca din 2009 am inceput eu activitatea in mediul ONG. In 2011 strangeam primul milion de euro pentru crearea primului centru de excelenta in tratarea leucemiilor si a altor tipuri de cancer, intr-o campanie fara precedent in Romania, “Nu ma ignora”. Pe parcursul anilor am adaugat noi si noi proiecte de modernizare a sectiilor de oncologie, investind peste 6 milioane de euro in spitale din Romania, la care se adauga 8 milioane stransi pentru Spital.

Ce reusim acum cu Spitalul “Daruieste Viata” e rezultatul unei munci pe termen lung, in care am format comunitatea Daruitorilor de sanse la viata.

Usor nu a fost, inca sunt multi care privesc cu prejudecata si scepticism actiunile caritabile si ONG-urile in general, dar nu a zis nimeni ca e usor sa schimbi mentalitatea si comportamentul publicului. Inclusiv atitudinea multor institutii publice este de neincredere privind activitatea ONG-urilor.

Cu siguranta nu toate organizatiile sunt demne de lauda si stima, dar publicul trebuie sa invete sa fie critic si sa evalueze activitatea ONG-ului pe care il sustine. Transparenta e principiul pe care se construieste increderea si noi asta oferim, prin platforma noastra de strangere de fonduri Bursa de Fericire si prin comunicarea constanta cu donatorii si sponsorii nostri. Doar asa poti forma parteneriate pe termen lung, poti implementa proiecte importante, poti educa publicul si poti forma o comunitate solida.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Ogilvy Romania

Ogilvy România face parte din rețeaua internațională Ogilvy si oferă pietei din Romania următoarele arii de expertiză, la nivel integrat: strategie de brand, advertising, customer engagement, PR & Influence... vezi detalii »

Sectiune



Related