![[Pe mici sau mari ecrane] Alexandru Maftei: Mersul la cinema poate părea mai incomod, dar implică poate mai mult respect față de filmul văzut](https://media.iqads.ro/2019/07/alexandru-maftei-cover-850.jpg?v=201912190218)
Lui Alexandru Maftei i-au trebuit o copilărie să treacă de la "101 Dalmațieni" și "Pisicile aristocrate" la "Mărgelatu", și o adolescență ca să treacă de la "Iacob" și "Glissando" la filme de Tarkovski, Bergman sau Fellini. Pentru el, maximul unei experiențe cinematografice se atinge la festivalurile de film, un soi de echivalent al experienței de binging a serialelor, dar mai viu și mai intens.
Simt că cinematograful este o experiență majoră, un eveniment, în timp ce vizionarea la televizor sau în fața computerului este un surogat, un compromis.
Alexandru privește platformele de streaming în primul rând ca sursă de finanțare și de dezvoltare a industriei - iar faptul că se produc mai multe filme nu e o veste rea, adaugă el. Nu se pronunță definitiv asupra influenței datelor în realizarea filmelor, dar crede că, în continuare, cel mai puternic model de lucru se bazează pe inspirația artistului și încrederea unui producător de a o aduce la viață.
Primele filme pe care le-am văzut la cinema au fost desene animate. Era un cinematograf care se numea Trei ursuleți pe str. Doamnei. Avea un program special de desene la matineu și ne ducea tata. Îmi amintesc că ne uitam la "Lolek și Bolek", "Miaunel și Bălănel", iar mai apoi filmele clasice de la Disney - "Cartea Junglei", "Albă ca Zăpada", "101 Dalmațieni", "Pisicile Aristocrate". În aceeași perioadă - să fi avut vreo 4-5 ani - ne-a dus tata la un film de animație japonez care m-a impresionat foarte tare pentru că avea un final trist - am rămas sub impresia filmului câteva zile bune.
