[Pe mici sau mari ecrane] Iuliana Tarnovetchi: Am inceput sa invat sa fac si sa respir film. Inca nu am terminat nici de invatat, nici de respirat...

Cum poate fi mai pretioasa intalnirea cu filmul, decat printr-o caravana cinematografica, in satul bunicii? Iuliana Tarnovetchi, producator Alien Film, a beneficiat de o astfel de experienta si a trecut prin tot spectrul emotiilor, de la romantismul din „Breakfast at Tiffany’s”, la aventura din „Lawrence al Arabiei” si la fricile din „Pasarile”, lui Alfred Hitchcock, dovada ca cel care alegea filmele stia bine ce face.

A urmat apoi descoperirea filmelor romanesti si peste ani intalnirea cu oamenii care le-au facut. Nu a lipsit nici farmecul serilor VHS, cu prietenii adunati in jurul televizorului color. Apoi, revolutia a adus accesul la productii mai speciale si o facultate de psihologie mai tarziu, Iuliana si-a dat intalnire definitiva cu filmul.

A fost nevoie de ceva ani sa inteleg tot workflow-ul facerii unui film pe pelicula si cand in sfarsit credeam ca am reusit sa acopar tot, s-a digitalizat procesul iar eu a trebuit sa tin pasul indeaproape.

In batalia cinema vs streaming, Iuliana vede doi castigatori si propune solutia lansarii productiilor day to date, adica posibilitatea ca spectatorul sa aleaga daca vede filmul acasa sau la cinema inca din ziua lansarii.

Daca in anii 90 reteta erau comediile romantice, cu un star in voga si locatii frumoase, astazi, pe langa povesti cu supereroi, trendul implica povesti cu tineri si adolescenti:

genul daca se poate sa fie SF impletit cu action, un pic de thriller si eventual plasat in trecut sau viitor. Si iata reteta. Si aici am in cap „Stranger Things”.

Primele amintiri la cinema

Primele experiente mi le aduc aminte foarte amestecat pentru ca vedeam filme, culmea, pe diverse suporturi si medii. Caravana cinematografica care ajungea in sat la bunica, in vacantele de vara pe care le-am petrecut acolo pana la 14 ani, aducea „Pe aripile vantului” sau „Casablanca” sau „Lawrence al Arabiei” sau filmul meu preferat in perioada aceea, „Breakfast at Tiffany’s”, sau filmul care m-a speriat teribil si pe care l-am derulat de mii de ori ulterior in mintea mea de copil, „Pasarile”, al lui Alfred Hitchcock si care apoi m-a facut sa caut, sa gasesc si sa citesc in anii aceia teribili toate cartile scrise de Daphne du Maurier.
Ce nebunie a fost experienta inversa, cand am descoperit filmele dupa ce am citit cartile. Nu stiu cine facea selectia filmelor care veneau cu caravana la noi in sat, dar cu siguranta nu era un om rau al partidului sau vreun needucat.

Filmele romanesti

Apoi au fost filmele romanesti pe care am apucat sa le vad la televizor prin anii 80, „Drumul oaselor” al lui Doru Nastase filmat de Vivi Dragan Vasile (pe care l-am cunoscut pe la inceputul anilor 2000 si la care ma uitam ca la un zeu, ma rog ... si azi ma uit la fel ...) sau „Faleze de nisip” al lui Dan Pita, cu care am lucrat prin anii 2000 la un alt film al domniei sale si caruia i-am admirat eleganta vorbei si a portului, inteligenta si simtul umorului, dar mai ales povestile. Imi placeau actorii romani, imi placeau filmele de comedie, unele vazute „La Gradina” in Bucuresti – o experienta fabuloasa cu iz de libertate in anii aia.

Experienta VHS

Apoi evident sentimentul de evadare pe care ti-l dadeau filmele vazute pe VHS in grupuri mici de oameni de incredere adunati in jurul unui televizor color (o raritate absoluta in randul clasei de mijloc muncitoresti de la sfarsitul anilor 80). Si da, atunci am auzit prima data vocea Irinei Margareta Nistor, voce pe care o iubesc si azi, om minunat pe care am avut sansa sa-l cunosc si sa-l respect si sa-i admir energia fara varsta si dragostea pentru cinema.

Din epoca VHS pot sa spun clar ca m-au emotionat „Nasul” si „Once upon a time in America”. Aveam un cinema langa casa, cinema „Aurora”, mergeam acolo in timpul zilei si imi aduc aminte de filmele cu indieni si cowboy pe care le vedeam dupa scoala, cu gasca de la bloc. Dupa revolutie, cand deja eram in primii ani de liceu, am inceput sa vreau sa vad filme mai sofisticate, deja citeam alte carti, aveam acces pentru prima data la filme, muzica si autori de care doar auzisem in treacat in anii comunismului.

Din al doilea an de facultate lucurile au fost clare, studiam psihologie si lucram in cinematografie iar la primul meu film ma invarteam deja in jurul lui Vivi Dragan Vasile care era DOP la un film american. Nu mi-am mai dorit din acel moment sa fac nimic altceva decat film. Am terminat chinuit facultatea de psihologie si am inceput sa invat sa fac si sa respir film. Inca nu am terminat nici de invatat, nici de respirat ...

Obiceiuri de consumat filme

Iubesc experienta din sala de cinema. Acolo sunt spectator si nimic altceva. Ma bucur de tot. De culori, de sunet, nu judec, nu critic, doar ma bucur. Chiar si in filmele mai putin reusite, gasesc ceva care sa-mi placa, daca le vad in sala de cinema. Ma pacaleste si ma vrajeste ecranul ala mare, reactia salii, lacrimile din coltul ochilor, pe care oamenii incearca sa si le ascunda in intuneric, trezite de o emotie a vreunui personaj cu care ei se identifica pentru cateva secunde.

Dar iubesc sa vad filme noaptea, in special serialele, asa cum imi plac documentarele. Nu-mi place sa vad documentare in sala de cinema, vreau sa le vad acasa, in liniste.

Experienta cinema-ului

Sunt filme pe care stim ca e obligoriu sa le vedem in sala de cinema. Pe ecranul urias, cu sunetul impecabil si cu vibratia data de emotia colectiva vom fi teleportati in poveste. Cinematograful e o experienta ce trebuie imbunatatita cu timpul : imagine , sunet impecabil, tehnologii noi, emotie, toul este multiplicat, accentuat. Iar aici, cred ca orice diagonala ar avea Smart TV-ul din sufragerie, vizionarea anumitor filme trebuie traita la cinema.

Cinema vs streaming

Trebuie gandite doar avantaje din aceasta competitie si trebuie construite strategii ca cinema-ul sa traiasca vesnic alaturi de orice tip de platforma de streaming. Stiu, poate parea utopic, dar cred ca exista solutii.

Este complicat de explicat sau de luat partea unei situatii in mod categoric. Sunt nuante. E vorba de doua tipuri de business care asigura tipuri de finantare diferite pentru filme produse pentru marele ecran ca prima fereastra de exploatare si pentru filme produse de streameri pentru platformele lor.

Calitatatea unui produs este de data de un cumul de ingrediente: poveste buna in primul rand, regizor cu viziune, producator cu experienta, actori bine cotati si neaparat talentati, productie bine realizata, bani suficienti pentru povestea aleasa, distribuitor ancorat, strategie bine conturata inca de la inceputul proiectului, piete bine alese, perioada de lansare potrivita etc.
Toate astea pot fi atinse si daca finantarea vine de la streameri. Atunci de ce sa nu-si lanseze proiectele day-and-date? Sau de ce un produs realizat independent sa nu poata fi lansat day-and-date, cinema si platforma?

Evident, inca se cere respectarea unor ferestre ca sa dai timp filmului de cinema sa-si faca ciclul de expunere in pietele in care e distribuit. Dar oare suntem atat de departe de momentul in care un film isi va face banii chiar daca este lansat day-and-date si spectatorul poate sa aleaga daca il vede acasa sau la cinema inca din ziua lansarii? Sau trebuie doar sa adaptam niste modele de business si strategii de marketing unor tendinte evidente pentru mine? Sunt teritorii unde acest model functioneaza deja.

Directii locale

Acum, raportat la teritoriul nostru, eu cred ca filmul romanesc ar putea beneficia de pe urma unor lansari day-and-date. Oricum, cel putin in Romania, nici un cinema nu are chef sa tina prea mult in program un film romanesc. Filmul romanesc nu poate si nici nu trebuie sa fie comparat cu filmele americane. Filmul romanesc trebuie sustinut sa-si fidelizeze un public si aici vorbim de strategii de marketing, de bugete care sa-l ajute sa spuna povestile la un alt nivel de productie, de prezenta in festivaluri care ne incurajeaza sa nu ne abandonam povestile, chiar daca acasa ele nu sunt la fel de apreciate sau sunt apreciate de un public nu prea numeros.

In final, in situatia unor lansari day-and-date, cred ca are de castigat atat filmul care are cat mai multi spectatori, dar si spectatorul care-si poate oferi experienta la alegere. Daca vrei la cinema, ai o luna la dispozitie, daca vrei acasa, timpul este prietenul tau, daca vrei sa revezi un film si cu prietenii dupa ce l-ai savurat singur, iata ca se poate si sala de cinema te asteapta sau invers. Mai cred ca acest model nu va incuraja pirateria, ci va face posibil accesul mai rapid la un titlu. In acelasi timp, pentru o lume intreaga.

Oscar sau Emmy?

Trebuie sa existe reguli foarte stricte in ceea ce priveste selectia filmelor pentru Oscar sau Cannes, daca aceste filme sunt produse de streameri. Si cred ca trebuie sa se tina cont atat de content, de poveste, dar mai ales de autori, regizor/scenarist, cat si de faptul ca aceste filme trebuie produse pentru a putea fi prezentate si in cinema si ma refer aici si la specificatiille tehnice, dar nu numai. Cum ziceam, day-and-date.

Filmul dupa analytics

Trend-urile in cinema au existat si vor exista. Acum le masuram cu alte aparate. A fost o perioada cand era simplu sa produci romantic comedies, anii ‘90 in special sunt dominati de acest gen. Erau simplu de realizat, iti trebuiau un star tanar in voga, cateva locatii frumoase si gata, venea finantarea. Apoi au iesit din radar. Acum revin usor. La fel cu filmele horror care au fost permanent in trend dar si aici avem subgenuri, bani multi sau putini de productie si curbe de interes.

Acum toata lumea vrea povesti cu adolescenti si tineri. Genul daca se poate sa fie SF impletit cu action, un pic de thriller si eventual plasat in trecut sau viitor. Si iata reteta. Si aici am in cap „Stranger Things”. Sau povesti inspirate din viata tinerilor de liceu si lupta lor pentru afirmare si supravietuire intr-o lume a drogurilor si abuzurilor. Iata „Euphoria”. Si exemplele pot continua si aici vorbesc de seriale.

Daca ne intoarcem la filmele cu supereroi treburile se complica si mai mult .... Multi bani, francize peste francize etc.
Traim un moment de dezvoltare a filmului si cu cat mai mult se va produce, cu atat publicul va fi mai selectiv si va putea sa aprecieze produsele cu adevarat valoroase artistic (nu cred ca filmul de arta va muri, asa cum nu cred ca cinema-ul ca experienta va muri) sau va alege doar ce i se potriveste.

Ce ni se potriveste va depinde si pe viitor de educatie, de apartenenta la un loc, la un grup. Singura diferenta va fi ca oferta va fi vasta si cei care produc au mai multa treaba ca sa atraga publicul aproape de produsul lor, indiferent de mediul de difuzare.
Toate transformarile pietelor si mediilor dar si trend-urile trebuie luate ca pe o provocare si ca pe o mare oportunitate. Cel mai important este ca filmul sa aiba spectatori, indiferent ca ei stau pe canapea acasa sau in cinema pe scaun.

Ce doreste publicul vs ce vrea artistul sa transmita

Trebuie sa existe si ce vrea artistul, iar daca artistul este elitist, asa va fi si publicul lui, tot elitist, dar poate nu in numar mare si asta este un risc asumat. Cinema-ul de arta trebuie sprijinit. Vocile trebuie auzite.

Fragmentarea platformelor de streaming, ce ar urma

Nu toate strategiile vor da roade. Modelul se va schimba pe parcurs. Se vor lansa multe platforme, vor face „merge” multe altele, acum sau in viitor, si subscriberii vor fi cei care vor dicta in viitorii 10 ani aceste miscari. Totul va tine de bani si de cat il va costa pe om sa-si ofere un tip de entertainment sau altul.

Nostalgica sau deschisa la nou?

Eu nu sunt o nostalgica. Dar nu vreau sa uit nimic si nu arunc nimic. Vreau ca tot ce este nou sa existe in jurul meu. Am un copil cu care ma uit la filme, ale carui carti le citesc si cu care fac schimb de idei si experiente. Sper sa pot tine pasul cu el si cu generatia lui. Povestile care se vor scrie si care se vor produce trebuie sa fie in primul rand interesante pentru ei, sa li se adreseze cu prioritate; trebuie doar indentifcate zonele lor de interes, identificata emotia la care vibreaza si credeti-ma ca sunt multe si deloc superficiale.