[Pe strada lui George] Daniel Paraschiv: Suntem cu toţii angrenaţi în o „horă urbană”.

[Pe strada lui George] Daniel Paraschiv: Suntem cu toţii angrenaţi în o „horă urbană”.

Daniel Paraschiv a văzut primii stâlpi de podul lui George cum începeau sa prindă contur şi a zis: “Ce tare, vreau şi eu un stâlp!“. S-a pus pe treabă și a înscris la Future Artists @ George Street Gallery, competitie care se afla in etapa de jurizare. Pana pe 29 septembrie, puteti vota Bucurestiul care v-a placut cel mai mult din aceasta galerie posibila.

În lucrarea lui, Daniel a plecat de la ideea ca deşi suntem diferiţi, trăim într-o comunitate care îşi pune amprenta asupra noastră, suntem cu toţii angrenaţi în o „horă urbană”. El povesteste mai jos cum a fost parcursul ideii pana la implementare, care au fost dificultatile, ce inseamna arta stradala pentru el si care este rolul ei in comunitate.

 

Scurta istorie personala

Am 34 de ani, sunt din Bucureşti, sunt arhitect de interior de profesie, arta a făcut parte din viaţa mea dintotdeauna, iar cu desenatul am început să mă joc de mic, primul asfalt măzgălit cu creta a fost în faţa grădiniţei.

Evoluţia a pornit de la schiţele făcute pe caietele de şcoală, la ilustraţia ca hobby, dovadă fiind dosarele întregi păstrate de-a lungul timpului, până la  colaborarea cu multiple agenţii de publicitate, experienţe care şi-au spus cuvântul  în procesul de rafinarea ca artist.

Sunt în permanentă căutare de provocări, de transformare, de definirea mea ca artist.

 

Competitia „Future Artists @ George Street Gallery”

Am văzut primii stâlpi de pod cum începeau sa prindă contur şi mi-am zis “ce tare, vreau şi eu un stâlp!“

Prezent la lansarea Street Art Gallery din luna august, unde m-am intalnit cu ce înseamnă un eveniment dedicat artei stradale, am înţeles reacţia publicului la o asftel de manifestare.

O fostă colega de facultate cu care m-am întâlnit la eveniment, implicată în pictura unui stâlp, mi-a spus că în perioada următoare se va da stratul unei noi runde de înscrieri şi am spus de ce nu?

Am fost atras de spritul competiţiei, de libertatea oferită fiecărui participant în a se exprima prin desenele sale.

 

Punctul de pornire

Conceptul a pornit de la faptul că, deşi suntem diferiţi, trăim într-o comunitate care îşi pune amprenta asupra noastră, suntem cu toţii angrenaţi în o „horă urbană”.

Căutând să mă diferenţiez de alţi artişti, m-am inspirat atât din cotidian cât şi din tradiţional, din acţiunile pe care le întrepridem, din faptul că fiecare dintre noi are un ritm propriu, dar în acelaşi timp ne coordonăm.

Am testat ideea alături de câţiva prieteni, am schiţat liniile de bază, iar din momentul în care am vorbit despre ce vreau să fac, imaginea s-a conturat în minte.

Tot ce a rămas de făcut a fost să trec la treabă, cu spor şi implicare, dedicat creaţiei.

Din brief mi-a atras atenția nevoia de a aduce suflu într-o zona monotonă a oraşului, plus libertatea de exprimare în orice manieră doreşte artistul, ambele fiind factori catalizatori pentru concept.

 

Mesaj pentru juriu 

Mare atenţie la detalii, ambele lucrări pe care le-am înscris în competiţie comunica cu privitorul şi îl ţin neplictisit. Bine, cel puţin aşa sper.

 

Zidurile din București

Recunosc că mă opresc când văd câte un graffitti mai deosebit căutând să înţeleg mesajul pe care a încercat să îl transmită cel care l-a făcut, la ce s-a gandit şi cum l-a pus in valoare.

Arta de strada este vocea strazii la îndemâna oricui se poate exprima, fără norme şi bariere, ascunsă în cele mai neaşteptate locuri şi apreciate pentru îndrazneală, dar şi muralurile din spaţiile publice.

Cu totul specială este lipsa cenzurii în exprimarea creativă.

Recent am văzut calcanul/laterala unui bloc de zece niveluri pe bdv-ul Dimitrie Cantemir, între staţia de metrou Tineretului si parcul Unirii cu un mural înalt cât blocul pe tema populară/tradiţională jos pălăria, bravo celor implicaţi.

În state sunt doi artişti care au facut o colaborare pentru muraluri, acum câţiva ani, Retna si El Mac pe numele lor la lucrările cărora caşti ochii şi gura, lucru cu adevărat impresionant pentru mine.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Sectiune

Dictionar



Branded


Related