[PETfluencer de România] Il Fenomeno Mihai Mateaș îngenuncheat de Pisica Pixie

Pe Mateaș îl cunoașteți sau dacă nu, ați pierdut câțiva ani buni de râs în hohote pe internet. Comentariile lui politice mustesc de sarcasm și e as în ale jurnalismului sportiv. A cunoscut faima pe internet de când pune poze cu Pixie, pisica adoptată care l-a transformat în supus pe vecie.  Are apelative la adresa lui care nu pot fi redate ad literam și i-a fript sufletul când a fugit de acasă. 

Dacă ați ratat dialogurile savuroase între Pixie și Mateaș le puteți revedea pe Facebook ca să înțelegeți de ce nu putea lipsi acest cuplu din seria noastră de Petfluenceri. Iată o mostră.

De Crăciun Pixie își dorește cât mai multe plicuri. Multe, multe plicuri  - wink wink către branduri. Și dacă tot v-ați sesizat, Moș Crăciun ar putea să îi aducă și niște catnip de calitate.

Rezoluția de Anul Nou

Pixie a apărut în viața mea în prima săptămână a anului 2017, practic fiind una dintre rezoluțiile făcute de Anul Nou. Am decis că vreau o pisică și am acționat. În curând sărbătorim trei ani împreună. Nu e prima mea pisică și mi-am dorit una încă de când am venit în București, dar proprietarul apartamentului în care stăteam pe atunci în chirie mi-a transmis destul de clar că „fără animale de casă”. Pentru că, în patru ani cât trecuseră de când mă mutasem acolo nu intrase niciodată în casă, m-am gândit că n-are cum să afle dacă am sau nu o pisică. Așa că am zis „Why not?” și am apelat la prietenul și fostul meu coleg Adrian Popa, de la Pisici pe Creier, care salvează pisici în fiecare zi și i-am spus că vreau să adopt o pisică. Mi-a arătat poze cu ce pisici avea atunci în foster sau la el acasă și am ales-o instant pe Pixie.

Cât despre școala de bune maniere pe care ar trebui s-o deschidă Pixie, oricine a cunoscut-o personal a rămas șocat de diferența de caracter dintre Pixie de pe Facebook și cea din viața reală. Pix e cea mai afectuoasă și mai drăgăstoasă pisică din Univers, cel puțin când avem musafiri. Abuzurile verbale se petrec doar când rămânem numai noi acasă. Ca orice abuzator, își joacă bine rolul în societate, când e de o drăgălășenie greu de egalat, astfel că nimeni nu crede că Pixie chiar este abuzivă de fapt.

Pisicile să fie fericite

Sincer, nu simt că aș fi căpătat vreo faimă suplimentară de când o am pe Pixie, astfel că nu simt nici povara acestei faime. Pe Pixie o răsplătesc cu vârf și îndesat, nu pentru faimă, ci pentru că e cea mai frumoasă și iubitoare pisică, atât cu mine, cât și cu fratele ei vitreg Tomiță.

Ca să-l parafrazez pe Samuel Eto'o, care spunea „muncesc ca un negru ca să pot trăi ca un alb”, eu pot spune că „muncesc ca un sclav, ca stăpânele mele, pisicile, să ducă o viață bună”. Pixie apreciază cel mai mult plicurile, așa cum se poate vedea și în dialogurile noastre de pe Internet.

Dacă ar putea, ar mânca numai plicuri - doar pui și somon - cât e ziua de lungă. Sau, mă rog, cât mai rămâne din zi după ce-și face nenumăratele reprize de somn de frumusețe.

Abia aștept în fiecare zi să ajung acasă la pisici

Nu cred că am dezvoltat un sindrom Stockholm, dar recunosc că abia aștept în fiecare zi să ajung acasă la pisici. La Pixie, mai ales.

Știu că nu e ok să ai un copil preferat, dar Tomiță e o fire mai rebelă, mai adolescentină, nu prea îi place să-și exprime sentimentele și nu e fan efuziuni de genul.

Mai apuc să-l mângâi și să-l pup doar dacă îl prind dormind sau mâncând, momente în care devine vulnerabil și lasă garda jos.

Reflexe pavloviene

Apelativul preferat al lui Pixie e Mateaș, dar preferă construcția „M***, Mateaș!”. Cred că i-a plăcut vorba asta din perioada protestelor din Piața Victoriei, când o auzea des prin casă, așa că a adoptat-o.

Ca supus, mi s-au dezvoltat niște reflexe pavloviene de când trăiesc cu două pisici în casă. Nu mai las niciodată cabluri la vedere sau nesupravegheate, dacă altfel nu se poate, pentru că pisicile mele sunt foarte mare fane ronțăit cabluri de plastic.

Am învățat să nu mă mai atașez de lucruri, fie ele geci de piele, scaune, canapele, cărți, întrucât pot oricând să mi le distrugă și e frustrant să suferi de fiecare dată.

Dimineața, am deja tabieturile formate: le curăț litiera, le las o jumătate de oră pe afară și, înainte să plec la birou, foșnesc plicurile pentru că acest zgomot le aduce de fiecare dată în casă și pot să plec liniștit după ce le-am hrănit.

Cum a cochetat Pixie cu candidatura la Cotroceni

Nu cred că Pixie a intenționat vreodată serios să candideze, mai ales după ce a aflat că nu poți, ca președinte, să dormi toată ziua, să mănânci, să te hârjonești cu Tomiță și apoi să o iei de la capăt.

Singurul avantaj pe care-l întrezărea ca președinte era că ar fi avut o armată de sclavi care să o hrănească non stop cu plicuri.

Dar dezavantajele au înclinat mai mult balanța, așa că a abandonat ideea ca pe orice jucărie pe care i-o cumpăr, după câteva minute.

Cel mai mișto moment cu pisica este în fiecare zi

Când stau la masă, scriu sau urmăresc un film pe laptop și se cațără pe tastatură pentru că ea are nevoie de afecțiune exact atunci. Îi place să-și frece fruntea de fruntea mea și, când nu sunt atent, să sară și să-mi lingă părul sau, cum spune ea, „să mă spele”, pentru că vede că sunt destul de incapabil și nu mă pot linge singur în cap.

Pixie și Marea Evadare

Pierderea pisicii a fost o spaimă pe care nu aș vrea s-o mai repet. Abia ne mutaserăm într-un alt cartier, într-un apartament cu o micuță curte (l-am ales special pentru a avea pisicile spațiu de joacă și de plimbare), iar prima săptămână a fost destul de ok, în sensul că niciuna dintre ele nu părăsea incinta. A fost o chestiune de timp până au descoperit că gardurile sunt făcute pentru a fi escaladate și porțile sunt făcute pentru a fi sărite. M-am panicat, pentru că nu mai fusese niciodată afară de capul ei și nu știam dacă va găsi drumul înapoi singură, dacă nu se va rătăci, dacă nu o va fura cineva, dacă nu o va călca o mașină etc. Din fericire, m-au ajutat foarte mulți prieteni atunci, am făcut o brigadă de căutare prin cartier, încheiată cu succes zero, pentru că Pixie a revenit singură seara, când i se făcuse foame și dor de Tomiță. De atunci pleacă în fiecare zi amândoi, dar nu se îndepărtează de bloc prea tare și de fiecare dată se întorc.

Cum împarți dragostea la două pisici

Tomiță e aici, alături de Pixie, o urmează ca un frate mai mic și ascultător peste tot și se îngrijorează când Pixie întârzie să vină la masă (e numai pe la geam, agitat, mieunând după soră-sa). Tomi e mai timid, așa cum ziceam, nu se înțelege bine cu oamenii, tresare speriat chiar și când mă apropii eu de el (a suferit probabil traume nasoale în copilărie) și singura pe care o lasă să îl atingă necondiționat este Pixie, care i-a fost mamă și soră mai mare de când era doar cât un pumn. Se înțeleg foarte bine și se iubesc unul pe celălalt. Ba chiar sar unul în apărarea celuilalt când se mai ceartă cu pisicile din vecini.

All I want for Xmas is PLIC!

Ce își dorește Pixie de Crăciun? Probabil plicuri. Multe, multe, multe plicuri! Și cârnăciori. Și niște catnip de calitate. Plus mult somn. Și să fie Tomiță mai puțin speriat de bombe.